Serviciul de poliție aeriană pentru Țările Baltice

România va asigura pentru a treia oară serviciul de poliție aeriană pentru Țările Baltice. Pregătirea echipajelor a început după ce a fost anunțată misiunea de președintele Klaus Iohannis în timpul vizitei sale în Lituania.

Avioanele militare românești vor asigura serviciul de poliție aeriană întărită într-o zonă tranzitată de aeronavele rusești care zboară în mod regulat spre Kaliningrad. Adesea, acestea se apropie sau zboară în apropierea spațiului aerian al NATO fără a utiliza transpondere, fără a comunica cu controlul traficului aerian sau fără a comunica un plan de zbor. Avioanele de vânătoare alocate misiunii NATO de Poliție Aeriană în zona baltică sunt adesea lansate pentru a identifica vizual aeronavele Forțelor Aeriene ale Federației Ruse.

Forțele Aeriene Române au anunțat, printr-un comunicat de presă, că detașamentul român va fi format din 100 de militari şi patru aeronave F-16. Misiunea se va desfășura în perioada aprilie-iulie 2023 din Baza Aeriană Siauliai din Lituania. Membrii detașamentului care va executa misiunile de Poliție Aeriană Întărită, sub comandă NATO, în Țările Baltice, desfășoară în prezent activități specifice de pregătire, în vederea executării misiunii.

Forțele Aeriene Române vor executa pentru a treia oară misiuni de poliție aeriană pentru Țările Baltice după operațiunile din 2004 și 2007. La misiunile precedente România a participat cu arenoave MIG-21 LanceR. Printre principalele sarcini se numără patrularea spațiului aerian al țărilor baltice care nu au propria aviație de luptă, respectiv Lituania, Letonia și Estonia.

”Decizia României de a relua în 2023 participarea la misiunea de poliţie aeriană NATO în zona baltică, reprezintă o contribuţie responsabilă la întărirea securităţii colective şi o dovadă de solidaritate” – a declarat președintele Klaus Iohannis în timpul recentei vizite efectuate în Lituania.

Obiectivul principal al misiunii de poliție aeriană, desfășurată în spațiul aerian al Lituaniei, Letoniei și Estoniei, este de a patrula și de a preveni încălcarea spațiului aerian al celor trei țări și de a oferi asistență aeronavelor militare și civile în situații de urgență apărute în timpul zborului.

Misiunea NATO Baltic Air Policing, ca parte a supravegherii militare a spațiului aerian al statelor baltice, se desfășoară pe baza unui sistem de rotație a sarcinilor efectuate de țările aliate începând din 2004.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*