RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 octombrie 2026, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit vă spune Radu Dobriţoiu de la microfonul emisiunii „Euroatlantica”. Războiul din Golf intră într-o etapă în care miza nu mai este doar confruntarea militară dintre Statele Unite, Israel şi Iran. Conflictul începe să redeseneze rutele energetice ale lumii şi să demonstreze încă odată cât de vulnerabilă este economia globală atunci când este ameninţată strâmtoarea Ormuz. Exporturile de petrol ale statelor din Golf au reuşit să se redreseze, ajungând în anumite perioade chiar la nivelurile de dinaintea războiului, dar această aparentă normalizare este înşelătoare; atacurile asupra petrolierelor continuă, costurile transportului şi ale asigurărilor au crescut spectaculos, iar petrolul Brent se menţine în jurul pragului de 100 de dolari barilul. În paralel, conflictul se extinde – rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au lansat noi atacuri cu rachete şi drone împotriva Arabiei Saudite, în timp ce luptele din Yemen readuc în prim-plan o altă arteră vitală pentru comerţul mondial, Bab el-Mandeb. Practic, presiunea se exercită simultan asupra rutelor maritime din Golful Persic şi din Marea Roşie. Iar aici apare adevărata miză a strâmtorii Ormuz – această fâşie îngustă de apă dintre Iran şi Oman este una dintre cele mai importante artere energetice ale planetei. Înaintea actualei crize, prin Ormuz treceau aproximativ 21 de milioane barili de petrol pe zi, adică aproape o cincime din consumul mondial de produse petroliere. Tot pe aici tranzita peste 20% din comerţul mondial cu gaz natural lichefiat. Există rute alternative, inclusiv conductele saudite către Marea Roşie, dar capacitatea lor nu poate înlocui integral Ormuz. De aceea, întrebarea esenţială nu este doar dacă Iranul poate bloca strâmtoarea; este cât de mult poate simpla ameninţare asupra navigaţiei prin Ormuz să crească preţurile petrolului, transportului şi asigurărilor şi, în final, să exporte războiul din Golf în facturile, inflaţia şi economiile întregii lumii? Voi analiza aceste evoluţii cu invitatul ediţiei – contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea, preşedinte al Asociaţiei „Clubul Amiralilor”. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema emisiunii – strâmtoarea Ormuz, cheia stabilităţii energetice globale?
*
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule amiral Constantin Ciorobea!
Constantin Ciorobea: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica”, la Radio România Actualităţi…
Strâmtoarea Ormuz nu mai este doar un punct strategic regional, pentru că orice perturbare serioasă a navigaţiei produce efecte rapide asupra pieţelor energetice internaţionale. Domnule amiral Constantin Ciorobea, cât de aproape suntem de transformarea actualului război din Golf dintr-un conflict regional într-o criză geopolitică şi economică globală?
Constantin Ciorobea: Da, acum chiar aţi menţionat dumneavoastră că deja prin strâmtoare se asigură cât de cât un tranzit al petrolului mai mult decât lunile trecute. De altfel, chiar era o medie prezentată pentru luna septembrie, fiind în jur de 11-13 milioane de barili de petrol pe zi au tranzitat prin strâmtoare. Dar aceasta – la fel, aţi menţionat dumneavoastră – nu a făcut ca preţul petrolului să scadă pe piaţa mondială.
Şi aş dori cumva să explic un pic situaţia din această regiune, în acest moment, şi cum se reflectă la nivel internaţional şi cam care ar fi intenţia, să spunem, atât a Statelor Unite, cât şi a Iranului, punctula pe Strâmtoarea Ormuz şi pe preţul petrolului şi tranzitul petrolului prin strâmtoare. Aţi menţionat şi dumneavoastră faptul că, în acest moment, prin strâmtoare petrolul tranzitează prin culoarul făcut sau asigurat de Statele Unite în partea de nord a Omanului, pe lângă Coasta Omanului. Aici avem o situaţie. De asemenea, prin cele două conducte tranzitează sau ajunge către beneficiari – conducta din Arabia Saudită la Marea Roşie şi conducta Emiratelor Arabe Unite, care duce petrolul către Golful Oman. Dar mai este o modalitate care este folosită în acest moment în zona Golfului, şi anume transferul de la navă la navă. Adică ce se întâmplă? Petrolierele acestea foarte mari nu mai tranzitează strâmtoarea să meargă la încărcare, ci merg nave mici, care se mişcă mai rapid, să spunem, şi care sunt mai greu vizibile pe radarele iraniene, merg către zona de încărcare, încarcă petrolul din interiorul Golfului Persic, ies prin strâmtoare şi transferă petrolul către navele acestea mari, cisternă, care vor face transportul către beneficiar. Şi o altă modalitate pe care n-aş exclude-o, dar nu prea este aşa vizibilă, este plata unei taxe, să-i spunem o taxă ascunsă, către Iran, care Iranul, după aceea, permite tranzitarea petrolului prin strâmtoare. E, ce vedem acum? Toate aceste modalităţi prin care această cantitate medie pe zi de 11-13 milioane tone de barili tranzitează prin strâmtoare ce fac? Duc la creşterea preţului sau la menţinerea preţului peste 100 de dolari barilul. Acest lucru, pentru că avem sistemul acesta complicat de transfer de la o navă la alta, plata acestei taxe ascunse, prin conducte nu este de ajuns cantitatea de petrol care poate fi transferată, şi, în această situaţie, mai adăugăm tensiunile din regiune, şi aţi prezentat şi dumneavoastră preţurile pentru companiile de asigurare, pentru asigurarea navelor, plata echipajelor care riscă sau acceptă să rişte ca să intre şi să tranziteze strâmtoarea, deci toate acestea duc la menţinerea unui preţ ridicat al petrolului. Şi cred că Iranul acceptă şi această variantă ca fiind o acţiune mulţumitoare, pentru că, ajungem la întrebarea dumneavoastră, pune o presiune foarte mare pe economia globală şi pe Statele Unite. Deci, da, tot ceea ce se întâmplă în acest moment în golf, chiar dacă această blocadă a Statelor Unite este eficientă, şi avem pe lângă blocada militară… sau blocada militară face sau generează o presiune economică puternică asupra Iranului, inclusiv prin sancţiunile puse de Statele Unite şi de ţări, totuşi Iranul are încă mijloace prin care poate pune presiune la nivel global asupra economiilor tuturor ţărilor şi poate duce la o reacţie în lanţ la nivel economic mondial.
Radu Dobrițoiu: Strâmtoarea Ormuz are în cel mai îngust punct doar câteva zeci de km, iar navigaţia comercială se desfăşoară prin culoare maritime bine delimitate foarte aproape de Iran. Domnule amiral Constantin Ciorobea, din perspectivă militară, cât de dificil este să controlezi această zonă şi cât de realist este scenariul în care Iranul ar putea bloca sau perturba pentru o perioadă îndelungată traficul maritim?
Strâmtoarea este foarte îngustă. Echipamentele acestea moderne, să le spunem, ieftine, dar cu o capacitate mare de lovire, mă refer aici la drone, mă refer la rachetele de croazieră, pe care le are şi Iranul, de ce nu pentru un tanc petrolier mare chiar o rachetă de croazieră? Toate acestea permit Iranului să pună presiune pe tot ceea ce înseamnă tranzitul prin strâmtoare. Iar faptul că, spre exemplu, săptămâna trecută, în condiţiile în care avem prezenţa Statelor Unite în regiune, într-adevăr, nu au mai fost atacuri împotriva Iranului executate de Statele Unite, dar chiar dacă ele au fost în trecut şi au afectat cât de cât, să spunem, dispozitivul de luptă al Iranului, şi, totuşi, am avut 12 atacuri săptămâna trecută împotriva navelor. Deci presiunea Iranului atunci la navelor care doresc să tranziteze prin strâmtoare există, şi Iranul îşi poate proiecta puterea şi a-şi demonstra capabilităţile de a lovi în strâmtoare, chiar dacă Statele Unite ar dori să facă această protecţie a navelor. Vedeţi, aceste mijloace, drone, rachetele acestea de croazieră fac imposibilă o variantă a situaţiei din războiul Iran-Irak, când forţele Statelor Unite, Marii Britanii au reuşit escortarea prin Strâmtoarea Ormuz a navelor care transportau petrol. În acest moment, aceste mijloace, mă refer drone şi sisteme de rachete pe care le are Iranul, fac aproape imposibilă escortarea navelor prin strâmtoare, fără a pune în pericol major navele militare care ar exercita protecţia navelor comerciale în apropierea navelor, adică pe timpul tranzitului prin strâmtoare.
Radu Dobrițoiu: Pentru Teheran, ameninţarea asupra navigaţiei prin Ormuz poate funcţiona atât ca instrument de descurajare militară, cât şi ca pârghie de negociere politică. Domnule amiral Constantin Ciorobea, cât de eficientă este această strategie şi unde se află limita dincolo de care Iranul riscă să afecteze inclusiv relaţiile cu parteneri importanţi precum China?
Constantin Ciorobea: Aici este modul în care va reuşi Iranul să jongleze cu situaţia din Strâmtoarea Ormuz. Pentru că, până în acest moment, Iranul a reuşit să transfere proiecţia sau acţiunile militare ale Statelor Unite împotriva Iranului, şi problema armamentului nuclear sau viitorul programului nuclear al Iranului au rămas cumva în planul doi, şi la nivel mondial totul se discută, inclusiv în cadrul memorandumului care a fost semnat între Iran şi Statele Unite pe primul plan sau primul punct era reprezentat de tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz. Deci avem o proiecţie militară a Statelor Unite foarte puternică, în mod evident, şi au reuşit Statele Unite să lovească toate obiectivele militare pe care le aveau în atenţie sau au fost considerate importante de a fi lovite, dar, din punct de vedere economic şi al efectelor la nivel mondial, Strâmtoarea Ormuz şi modul în care Iranul a reuşit să pună în atenţia opiniei publice şi să pună presiune pe economia mondială prin închiderea Strâmtorii Ormuz a mutat tot portul acesta militar sau a anulat efectul loviturilor militare şi câştigului militar al Statelor Unite pe plan economic. Pe de altă parte, Iranul nu poate să ducă la nesfârşit acest joc, pentru că, la un moment dat, ţările importante, India, China, vor dori să se termine această situaţie din Iran şi strâmtoarea să fie liberă, cu respectarea dreptului internaţional de tranzit prin strâmtoare, şi să nu mai fie folosită ca mijloc de negociere cu Statele Unite.
Deci, de urmărit evoluţiile în viitor şi modul în care vor reacţiona aceste puteri în devenire, aş spune eu, cum este India, sau reacţia Chinei şi modul în care, în mod sigur, dacă vrea, China poate pune presiune pe Iran pentru a ajunge la nişte negocieri, în condiţiile în care dacă atât India, cât şi China vor spune clar Iranului că nu acceptă ca Iranul să aibă arma nucleară, atunci Iranul nu mai are, nu prea mai are ce să negocieze, pentru că şi Statele Unite doresc acelaşi lucru. Dacă reuşesc să obţină ca Iranul să nu mai deţină armă nucleară sau să înceteze programul de îmbogăţire a uraniului pentru a atinge nivelul acela care îi permite să fie folosit pentru o armă nucleară, atunci şi Statele Unite vor fi, vor accepta o negociere, să spunem, sau o iniţiere a unor discuţii privind încheierea conflictului din zonă.
Radu Dobrițoiu: Legat de răspunsul dumneavoastră, domnule amiral, o ştire sosită în această seară, transmisă de Reuters: Iranul a anunţat că nu va abandona programul de îmbogăţire a uraniului. Deci, iată sunt slabe şanse ca Iranul să cedeze în acest domeniu în cadrul unor eventuale negocieri directe şi cu un rezultat real. O criză prelungită în Golf ar lovi direct marii importatori asiatici de energie însă, dar efectele creşterii preţurilor petrolului şi gazelor s-ar transmite inevitabil şi către Europa. Domnule amiral Constantin Ciorobea, cât de vulnerabilă mai este Uniunea Europeană la un asemenea şoc energetic şi care ar putea fi consecinţele economice pentru România?
Constantin Ciorobea: Efectele la nivelul Europei deja se simt, chiar era o analiză mai zilele trecute, faptul că nu s-au cumpărat gaze pentru a fi depozitate pentru iarnă, aproape la nivelul Europei, era o situaţie undeva pe la începutul lunii septembrie, în speranţa că vor… preţul la gaze va scădea şi să fie cumpărate atunci gazele pentru a fi depozitate. Dar se pare că nu s-a întâmplat acest lucru, preţul la gaze s-a menţinut ridicat. Europa a rămas sau este în imposibilitate de a aduce cantităţile necesare de produse petroliere din Golf. Pe de altă parte, sursa sau resursa principală a Europei de produse petroliere, şi aici mă refer la Federaţia Rusă, este şi ea scoasă din calcul şi, în aceste condiţii, mai rămân Statele Unite şi alte surse de petrol care ar putea acoperi aceste două direcţii, să spunem, de unde s-ar aproviziona Europa, dar vedem din ce în ce mai scump şi la preţuri din ce în ce mai mari, începând cu gazele lichefiate şi chiar petrolul care ajunge, vedem, nici din Azerbaidjan sau din Kazakhstan nu prea mai ajunge, pentru că avem situaţia din Marea Neagră. Probabil va fi o tranzitare prin Turcia, dar, din nou, cu costuri ridicate. Deci, da, Europa este într-o situaţie dificilă în acest moment, iar proiecţia aceasta sau, nu ştiu, chiar dorinţa aceasta de a merge către zona aceasta de fără poluare, cred că trebuie reanalizată până trece această blocare la nivel mondial, privind aprovizionarea cu produse petroliere. Deci, trebuie revizuit modul în care Uniunea Europeană vede dezvoltarea şi menţinerea dezvoltării economice a Uniunii Europene.
Radu Dobrițoiu: Iranul şi-a construit de-a lungul anilor o strategie navală asimetrică bazată pe rachete antinavă, drone, mine, maritime, submarine şi numeroase ambarcaţiuni rapide. Domnule amiral Constantin Ciorobea, care dintre aceste mijloace reprezintă astăzi cea mai serioasă ameninţare pentru petroliere şi pentru navele militare, care ar încerca să menţină deschisă strâmtoarea Ormuz?
Constantin Ciorobea: Pentru navele care transportă petrol şi care ar dori să tranziteze prin strâmtoare, cel mai mare pericol este reprezentat de aceste drone – atât dronele aeriene, deci mijloacele fără pilot aeriene, cât şi cele de suprafaţă. Şi mai este… Iranienii mai au un mijloc foarte important, aş spune eu – sunt nişte mini-submarine care permit lansarea de mine, şi aici apare inclusiv pericolul pentru acea zonă pe care au curăţat-o de mine Statele Unite, mă refer în apropierea coastei Omanului, pentru că Iranul oricând poate merge cu aceste mini-submarine, care sunt greu de detectat, pune, lansează nişte mine în zonele în care văd că se face tranzitul prin apropierea coastei Omanului, iar navele acestea mari care transportă petrol vor lovi aceste mine şi chiar riscă să fie scufundate în apropierea coastei Omanului, cu efecte ecologice deosebite. Se pare că, totuşi, Iranul nu a folosit acest mijloc. Încă îl păstrează, să spunem, pentru un moment în care să-şi demonstreze mai cu putere intenţia de a închide strâmtoarea. Până în acest moment vedem folosirea acestor drone aeriene şi navale şi a navelor rapide de suprafaţă care vin şi trag în comanda navelor comerciale, iar aceste rachete de croazieră şi rachete balistice sunt folosite pentru a ţine cât mai departe gruparea navală a Statelor Unite care ar putea sprijini tranzitul prin strâmtoare, acoperind, din punct de vedere aerian şi naval navele care tranzitează. Şi în acest context vedem inclusiv gruparea care a impus blocada împotriva Iranului, este destul de departe, undeva prin Golful Oman, în aşa fel încât să aibă timp de reacţie împotriva rachetelor anti-navă lansate de la litoral sau a rachetelor balistice.
Radu Dobrițoiu: În cazul unei deteriorări majore a securităţii maritime, menţinerea traficului comercial ar putea necesita de la escortarea petrolierelor, până la operaţiuni de deminare şi neutralizarea ameninţărilor de pe litoral. Domnule amiral Constantin Ciorobea, cum ar arăta concret o operaţiune militară pentru menţinerea deschisă a strâmtorii Ormuz şi cât de mare ar fi riscul că o asemenea intervenţie să ducă la o escaladare regională şi mai periculoasă?
Constantin Ciorobea: Aici, acţiunile împotriva minelor şi lupta împotriva minelor cred că s-au desfăşurat în strâmtoare şi cred că Statele Unite au folosit mijloacele fără pilot pentru a demina strâmtoarea, mai ales în zona aceea sau a fi siguri că nu sunt mine în zona Omanului, în apropierea coastei Omanului. Privind o prezenţă navală a Statelor Unite în strâmtoare, în zona în care navele pot fi lovite, aş exclude o această variantă de a încerca să protejeze navele comerciale prin punerea în pericol a navelor militare proprii.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final.
Trancriere RADOR RADIO ROMÂNIA
