Reuniunea Comitetului Militar NATO

Cea mai înaltă autoritate militară a NATO, Comitetul Militar, s-a reunit la Bruxelles pentru a analiza evoluţia războiului pornit în februarie anul trecut de Rusia împotriva Ucrainei şi pentru a lua în discuţie alte chestiuni de importanţă strategică. România este reprezentată la reuniune de șeful statului major al apărării generalul Daniel Petrescu.

Reuniunea Comitetului Militar NATO este organizată pe opt sesiuni în cadrul cărora cei 30 de șefi ai apărării discută chestiuni de importanță strategică pentru Alianță. Dezbaterile sunt conduse de amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar, secretarul general adjunct Mircea Geoană, comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, generalul american Tod Wolters și comandantul Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare, generalul Philippe Lavigne.

Astăzi, împreună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, au fost analizate contextul geostrategic și pregătirile pentru Summitul din iulie, de la Vilnius. Alte dezbateri au vizat transformarea Comandamentului Suprem Aliat, conceptul de descurajare și apărare a zonei euro-atlantice și strategia de poziționare pe termen lung a NATO.

Reuniunea de astăzi se desfășoară într-o perioadă critică pentru securitatea euroatlantică, a declarat în deschiderea dezbaterilor secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană:

Lumea noastră este diferită față de cum era cu un an în urmă. Regulile de bază ale ordinii internaționale se confruntă cu mari provocări. Este în joc securitatea noastră. Democrația este atacată și sunt afectate economiile și popoarele noastre.
Cu aproximativ un an în urmă președintele Putin a pornit propriul război pentru a prelua controlul Ucrainei și pentru a lua libertatea oamenilor. Dar a subestimat priceperea și curajul poporului ucrainean, forțele armate și conducerea ucrainene. A subestimat unitatea noastră și solidaritatea noastră cu Ucraina. El a subestimat reacția țărilor noastre. Am furnizat o asistență fără precedent pentru a susține dreptul Ucrainei de autoapărare.

Mircea Geoană a adăugat că este periculos să subestimăm Rusia. Vladimir Putin se pregătește pentru un război de durată și a mobilizat deja încă 200.000 de trupe. El a mărit producția de echipamente militare și caută să achiziționeze arme de la regimurile autoritare, inclusiv din Iran. În urma lecției învățate din războiul din Ucraina, Alianța trebuie să fie pregătită pentru potențiale războaie viitoare și să se continue transformarea NATO pentru era digitală cu noi tehnologii, a menționat secretarul general adjunct al NATO.

La rândul său, amiralul Rob Bauer a declarat că Rusia duce un război brutal și fără sens în Ucraina și prin transformarea în arme a energiei și hranei a rănit milioane de oameni din întreaga lume. În acest context, NATO a demonstrat că își poate dezvolta rapid prezența oriunde și oricând este nevoie. Dar cel mai important este că a arătat lumii că este o alianță politico-militară defensivă.

”Tot ceea ce facem este pentru apărarea unui miliard de oameni care trăiesc pe tărâm aliat, pentru a menține valorile în care credem și pentru a proteja regulile internaționale de bază”. Războiul – a mai spus președintele Comitetului Militar NATO.

Joi va fi va fi examinată și situaţia din Kosovo – în urma recentelor tensiuni dintre sârbii kosovari şi autorităţile de la Pristina – în cadrul unei reuniuni cu KFOR, misiunea condusă de NATO pentru asigurarea stabilităţii în Kosovo. Tot mâine o sesiune specială, la care va participa și șeful apărării din Ucraina, generalul Valerii Zaluzhnyi, va fi dedicată situației militare din interiorul și din jurul Ucrainei.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*