Probabil că fabricarea de cartuşe se numără printre activităţile principale ale industriei româneşti de apărare. Din păcate, aşa cum am mai amintit pe acest blog (Puşcă de asalt Beretta în loc de Cugir), praful de puşcă pentru cartuşele româneşti se cumpără din Serbia, ţară care nu este membră a NATO.
Anul trecut, într-o discuţie cu jurnaliştii la care am participat şi eu, ministrul apărării Mihai Fifor a vorbit despre intenţia de a redeschide producţia de praf de puşcă la Nitramonia Făgăraş. Un combinat de tradiţie care, din păcate, aşteaptă de prea mulţi ani să revină pe piaţa prafului de puşcă (pulberea speciala) din Europa. Şi această piaţă este dornică de praf de puşcă asigurat din păcate în cea mai mare parte de Serbia.
Ceea ce a declarat ministrul Gabriel Leş la Realitatea TV nu este o noutate. Se discută de aproape un an despre problema prafului de puşcă pe care îl importăm deşi România în trecut îşi asigura propriile cantităţi de praf de puşcă.
Praful de puşcă este adus din alte ţări
Aşa cum scriam mai sus praful de puşcă pentru cartuşele româneşti este importat din Serbia. Iar ministrul apărării a confirmat pentru Realitatea TV că în România ne rezumăm doar la fabricarea de cartuşe de calibru mic.
„La acest moment, din pacate, si o spun cu mare amaraciune, pentru o munitie mica, pentru calibre foarte mici, la momentul asta nu facem nimic in tara, decat asamblarea unei astfel de munitii. (…) Nu va dau aceasta informatie dar da, in momentul asta, pulberea se cumpara”, a declarat Gabriel Leş.
România pregătită pentru a se apăra de atacuri?
Întrebat daca Romania este pregătită pentru a face faţă unor atacuri, ministrul apararii a precizat că ţara e pregătită „doar pentru momentul de faţă”.
„Atunci când ești intr-o alianța, precum Alianța Nord Atlantica, trebuie sa fii cu niste capabilități. În documentele de capabilități trebuie sa avem un nivel minim de capabilitati. De aceea, încercam sa le facem cat mai repede posibil. Bineînțeles ca nu (avem acest nivel minim, n. RD) . Putem sa facem fata la ceea ce e nevoie la momentul asta”, a mai spus Gabriel Les.
Razboiul hibrid din interior
În numeroase discuţii şi interviuri pe care le-am avut cu generali dar şi cu miniştri ai apărării mi s-a confirmat că România are planuri de contingenţă. În primul rând aceste planuri au fost impuse de NATO pe baza unor analize şi verificări ulterioare ale Alianţei.
Probabil că principala capacitate a României este cea umană care se suprapune peste un mental social extrem de puternic atunci când este vorba de rezistenţa în faţa unui atac din exterior. istoria a demonstrat asta iar priceperea militarilor activi, a bazei umane, a fost deja dovedită ca o capacitate importantă a Armatei României.
Capabilităţi NATO în România
Ultimii ani au conturat o evoluţie exponenţială a capacităţilor şi capabilităţilor aliate de pe teritoriul României.
Baza de la Mihail Kogălniceanu se bucură de prezenţa permanentă (pe bază rotaţională) a unui batalion american de infanterie mecanizată. O bază modernizată de SUA în colaborare cu România susţinută de Armata României.
La Craiova avem o brigadă NATO operaţionalizată pe structura Bigăzii 2 Mecanizate. La Bucureşti avem un comandanment de Divizie NATO şi România va găzdui şi un comandament la nivel de Corp de Armată NATO.
Baza Deveselu este, peste toate, o bază românească comandată de un ofiţer român. O bază româno-americană inclusă în scutul anti-rachetă al SUA şi al NATO.
Bazele aeriene de la Câmpia Turzii şi de la Feteşti au trecut sau trec prin procese de modernizare.
Capacităţile şi capabilităţile de apărare ale României sunt mai multe dar nu voi face un inventar complet. Am dorit doar să prezint informaţii care să susţină că AVEM capacităţi şi capabilităţi naţionale şi NATO pentru a face faţă unui atac din exterior.
La 15 ani de NATO vorbim despre incapacitatea de apărare a României
”Dacă România ar fi atacată, nu ar putea să se apere prea mult. Nu atingem nici măcar un nivel minim de capabilităţi” – susţine ministrul Gabriel Leş potrivit Realitatea TV.
O fi bine, o fi rău?
Eu consider că suntem martorii unui război hibrid codus de Moscova. Federația Rusă implică resurse foarte mari de cel puţin doi ani pentru un război informaţional şi informatic, cu o susţinere financiară şi cu resurse umane greu de cuantificat dar cu siguranţă foarte dedicate şi implicate misiunilor.
Celebrul general, strateg şi filozof chinez Sunt Tzu susţinea în „Arta Războiului” că duşmanul trebuie să fie dezinformat în legătură cu capacităţile de apărare de care dispune o armată. Să nu uităm că Sun Tzu era general… Nu s-a confruntat cu dispute politice prin care să fie suspendat din funcţie. În acele timpuri un general era extrem de respectat.
Pe timpul lui Sun Tzu nu existau nici Federaţia Rusă dar nici capacităţi de atac în spaţiile informatic şi informaţional.
Pe timpul lui Sun Tzu fondurile dedicate apărării erau executate bugetar 120%.
Pe timpul lui Sun Tzu exista un respect ernorm pentru generalii cu experienţă în luptă.
Într-un război informaţional şi informatic o fi bine, o fi rău să vorbeşti despre lipsa capacităţilor de apărare?
Subiectul apărării discutat de „pafarişti”
La fel ca subiectele despre de politică externă (MAE) cele legate de armată (MApN) susţin o specializare minimă şi o informare permanentă atât din partea jurnaliştior cât şi din partea invitaţilor care îşi dau cu părarea.
O abordare neprofesionistă şi fără informaţii, de către persoane departe de problematica apărării şi de actualitate, reprezintă pentru mine un palier subsidiar al războiului informaţional dus din interior.
