Interesul strategic al României este de a susţine, în zona „transporturilor europene”, mobilitatea militară. Am scris pe acest blog dar se şi se vorbeşte de ani buni despre un „Schengen militar”. Ce presupunea asta: un pachet de legi europene care să susţină un tranzit rapid al echipamentelor şi trupelor militare în situaţii de criză. Altfel spus, dacă graniţele de Est sunt ameninţate, trupele aliate ar trebui să aibă acces rapid spre zona de criză, fără a trece prin proceduri vamale. Comisarul european pentru transporturi ar putea susţine acest pachet de legi care peste toate ar susţine apărarea graniţelor de Est ale NATO şi UE.
Probabil că persoana cea mai potrivită (din partea României) pentru susţinerea acestui deziderat ar fi fost Ioan Mircea Paşcu: fost ministru al apărării, fost vicepreşedinte al Parlamentului European şi comisar european interimar. Cu o anvergură politică eruopeană recunoscută, Ioan Mircea Paşcu ar fi reprezentat o soluţie foarte bună pentru postul de comisar european. Dar foarte important: Paşcu ar fi ştiut interesele strategice pentru apărarea României. Paşcu ştie că în situaţia unui atac dinspre răsărit avem nevoie de un „Schengen militar”, de MOBILITATE MILITARĂ.
Ce vreau însă să susţin – şi este o opinie personală – dacă Ioan Mircea Paşcu ar fi fost numit de PSD comisar european pentru transporturi cu siguranţă ar fi fost acceptat de toate comisiile de specialitate din Parlamentul UE cât şi de Ursula von der Leyen (la rândul ei fost ministru al apărării). Şi, peste toate, ieşeam „basma curată” după ultima numire refuzată.
Ioan Mircea Paşcu: „Doresc sa fac public faptul ca mi-am anunțat candidatura la postul de comisar al României pe transporturi, inclusiv mobilitate militara. „
Între interesele de partid şi interesul ţării eu cred că ar trebui să primeze interesul naţional.