Umbrela NATO acoperă toată Peninsula Scandinavă

Emisiunea Euroatlantica, difuzată la Radio România Actualităţi în data de 19 mai, realizator Radu Dobriţoiu.

Realizator: Radu Dobriţoiu – Finlanda şi Suedia au depus ieri cererile de aderare la NATO. Cele două ţări şi-au păstrat neutralitatea timp de zeci de ani, în condiţiile în care pacea europeană nu a fost ameninţată după cel de Al Doilea Război Mondial. Ce nu au reuşit avocaţii aderării la NATO din cele două ţări timp de şapte decenii a reuşit Vladimir Putin în doar câteva săptămâni. Iar impactul geopolitic al aderării celor două ţări la alianţă nu trebuie subestimat.

Invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie a arătat Finlandei că vecinul său estic nu poate fi de încredere în privinţa respectării graniţei comune. Finlanda nu mai avea nevoie să i se reamintească acest lucru, pentru că a fost invadată de Uniunea Sovietică în 1939. Finlanda a înţeles că, atunci când plăcile geopolitice se mişcă, trebuie să acţioneze rapid, pentru a se situa în tabăra puternică a istoriei.

În timpul Războiului Rece, Norvegia şi Danemarca au aderat la NATO, dar Suedia a optat pentru o politică de neutralitate susţinută de capacităţile sale puternice de apărare. Pe măsură ce opinia publică finlandeză s-a modificat rapid în privinţa aderării la NATO, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Suedia. În ambele ţări opinia a fost întotdeauna că, dacă ar trebui să adere vreodată la NATO, ar trebui să o facă împreună. Cu Finlanda şi Suedia ca membre, alianţa va fi mai puternică, consolidând extinderea pe întregul continent. Marea Baltică va fi aproape în totalitate înconjurată de membri NATO, în plus aderarea Finlandei va extinde graniţa terestră a Rusiei cu NATO cu peste 1.300 km.

Ambele ţări şi-au construit capacităţile de apărare respectând standardele NATO, astfel încât deţin armate compatibile cu alianţa. Suedia deţine o puternică forţă militară şi, similar cu Finlanda, are capacităţi importante în domeniul industriei de apărare.

Discutăm astăzi despre un nou val de extindere NATO, al şaselea, cu Finlanda şi Suedia. Invitaţii acestei ediţii „Euroatlantica” sunt Ovidiu Raeţchi, preşedinte al Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă, fost vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, şi Cristian Unteanu, jurnalist şi analist de politică externă. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta emisiunea „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Umbrela NATO acoperă toată Peninsula Scandinavă”.
Bună seara, domnule Ovidiu Raeţchi!
Ovidiu Raeţchi: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie.
Radu Dobriţoiu: Bună seara, domnule Cristian Unteanu! Bun venit la „Euroatlantica”!
Cristian Unteanu: Bună seara!

Radu Dobriţoiu: Domnule Ovidiu Raeţchi, Finlanda şi Suedia au depus ieri cererile de aderare la NATO. Astăzi, premierul Suediei şi preşedintele Finlandei au fost primiţi la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, care a promis sprijin necondiţionat pentru aderarea celor două ţări la NATO. Până acum niciodată nu am avut un proces de aderare, cel puţin în prima etapă, atât de rapid. În cât timp credeţi că vom fi aliaţi cu cele două ţări scandinave?

Ovidiu Raeţchi: În primul rând, daţi-mi voie să vă felicit pentru analiză. Ne-aţi lăsat nouă mai puţine lucruri de spus. Sper că va fi un proces extrem de rapid. Din punct de vedere politic sigur că el este oarecum minuţios, în sensul în care trebuie să treacă prin parlamentele statelor membre, însă sunt convins că există de la absolut toată lumea – sau, mă rog, asta este o nuanţă pe care trebuie s-o facem – de la marea majoritate a celor implicaţi dorinţa de a se face rapid şi parlamentele pot să facă asta într-un interval de maximum o săptămână, dar trebuie depăşită, sigur, faza anumitor rezerve pe care le-am văzut la preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi lucrul pe care analiştii trebuie să-l înţeleagă şi să-l explice acum este de ce face Erdo?an asta: o face pentru a regla nişte probleme punctuale pe care Turcia le are pe agendă cu Suedia sau Finalnda şi vrea să le rezolve acum, cât e pe o poziţie de forţă, sau pentru că vrea să facă, aşa cum poate el a mai făcut de-a lungul timpului, anumite servicii lui Vladimir Putin într-un moment dificil pentru el. Răspunsul meu, din ceea ce am văzut în ultimele trei luni, raportarea lui Erdo?an faţă de Putin, este că e prima variantă şi atunci că lucrurile se pot rezolva rapid pe cale diplomatică.

Radu Dobriţoiu: Domnule Cristian Unteanu, după şapte decenii de neutralitate în cazul Finlandei, două secole în cazul Suediei, cele două ţări decid să renunţe la statutul de neutralitate şi să solicite aderarea la NATO. Ce a contribuit la cele două decizii?

Cristian Unteanu: Cred că, evident, aşa cum aţi spus, este vorba de o situaţie nouă de securitate, care pune o presiune cum cele două ţări nu au văzut decât în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi este limpede că opiniile publice, care erau extrem de tentate şi, trebuie să spunem acest lucru, foarte convinse, decenii la rândul, că poziţia de neutralitate este singura soluţie de echilibru naţional şi de supravieţuire până la urmă în faţa presiunii permanente, fie a Uniunii Sovietice, apoi a Federaţiei Ruse. De data asta nu au mai avut ezitări şi au spus că aşa este bine şi că trebuie să fie acoperite de scutul nuclear. Problema care a apărut însă, într-un mod extrem, extrem de neaşteptat şi de neplăcut, este că toată lumea, inclusiv comentatorii, inclusiv ziariştii, corespondenţii de presă de la Bruxelles erau absolut convinşi că răspunsul tuturor aliaţilor va fi cel logic, de altfel, cel perfect logic şi anume acceptarea cu mare bucurie a cererii celor două ţări şi toată lumea se pregătea ca deja, în urmă cu o zi sau două, să fi avut deja o… în momentul prezentării scrisorii lor de acreditare să fie şi o şedinţă a Consiliului Alianţei, în care să se ofere invitaţia formală către cele două ţări. Avem însă surpriza nu numai a refuzului Turciei, dar şi a refuzului Croaţiei, deci două state membre ale Alianţei spun: „Nu”. Cât de puternic va fi acest refuz? După părerea mea, suntem într-un moment de negocieri ca la piaţă. Se oferă nişte avantaje, se cer, se pun condiţii, Turcia pune o serie de condiţii legate de problemele pe care le-a mai ridicat de nenumărate ori în decursul timpului, legate de kurzi în principal, dar nu numai. Şi croaţii au nevoie schimbări în legea electorală. Or, astea nu se pot face foarte uşor şi foarte repede. Pesemne însă că în câteva zile, dacă toată lumea este de acord că ceva trebuie să fi dat la schimb, cele două ţări s-ar putea să-şi modifice opinia. Asta nu înseamnă că lucrurile care s-au spus acum, lucrurile grele şi acuzaţii destul de neplăcute nu vor rămâne în memoria tuturor.

Radu Dobriţoiu: Domnule Ovidiu Raeţchi, ce obstacole pot apărea în demersul Finlandei şi Suediei de aderare la NATO? Şi mă refer aici inclusiv la eventualele probleme, cum ar fi cele amintite, Turcia sau Croaţia. Pot apărea şi alte probleme? Poate că acestea sunt cele vizibile, cele anunţate. Votul de acceptare trebuie să fie unanim din partea tuturor ţărilor aliate.
Ovidiu Raeţchi: Este posibil, evident, să apară, însă problemele vor fi politice, nu militare. Marele avantaj pe care l-aţi menţionat în analiza dumneavoastră este că armatele NATO şi cele ale Finlandei şi Suediei sunt deja interoperabile, acţionează deja, se antrenează în anumite momente împreună, echipamentul suedez este, într-adevăr, de o valoare excepţională. Vorbim de avioane fabricate în Suedia, vorbim de submarine, care sunt…

Radu Dobriţoiu: Blindate în Finlanda – Patria…

Ovidiu Raeţchi: Deci din punct de vedere militar nu sunt probleme în plus. Armatele, numărul oamenilor care se vor adăuga din Suedia şi, mai ales, din Finlanda e unul remarcabil. Blocajele vor fi de ordin politic, însă chiar şi dacă vom avea o tranziţie mai dificilă pe acest segment politic – eu nu sunt convins ca la Croaţia e atât o voce a întregii diplomaţii croate, mai degrabă e o poziţionare a unor lideri care vor să dea un mesaj politic, dar care, ulterior, se vor replia diplomatic, aşa cum au mai făcut-o – deci pe toată această perioadă de tranziţie avem soluţia garanţiilor, soluţie care a fost deja pusă pe masă. Atât statele din regiune, care sunt vechi membre NATO, în special Norvegia şi Danemarca, dar şi Islanda e în situaţia asta, cât şi forţele tradiţionale NATO, SUA şi Marea Britanie oferă garanţii de securitate Suediei şi Finlandei, astfel încât, repet, chiar dacă avem un proces mai dificil din punct de vedere politic şi el s-ar putea lungi, dar nu cred că vorbim mai mult de câteva săptămâni de negocieri, acest interval este acoperit.

Radu Dobriţoiu: Aţi adus aminte de capacităţile militare ale celor două ţări şi, referindu-ne strict la efective, aţi menţionat Finlanda. Finlanda are o armată foarte mare, de 280.000 de militari activi, şi o rezervă de aproximativ 850.000 de bărbaţi şi femei. Această întreagă rezervă şi efectivele sunt ele singure capabile să facă faţă unei invazii ruseşti. Iată că avem o forţă foarte mare din punct de vedere militar la Finlanda. Suedia, de asemenea, are o armată foarte bine legată şi foarte bine instruită.

Domnule Cristian Unteanu, dacă vor adera la NATO cele două ţări, alăturându-se Alianţei, Finlanda şi Suedia, vom avea aproape întreaga Peninsula Scandinavă în interiorul NATO. Cât de importantă va fi această extindere pentru NATO?

Cristian Unteanu: Este foarte importantă. Este chiar vitală, pentru că, aţi spus deja, închide Marea Baltică şi face ca cele două mari argumente ale Federaţiei Ruse în zonă, şi anume Flota Mării Baltice, una dintre cele mai puternice şi bine dotate, nu dotate cu efective ale Rusiei, să fie înconjurată şi să fie blocată, mai ales, în zona Mării Baltice cu posibilitatea sau mai degrabă imposibilitatea de a ieşi de acolo în caz de conflict. Doi. Se anulează o mare parte, nu în totalitate, dar o mare parte a primejdiei reale, poate cea mai importantă, pe care o prezintă Armata Rusiei din zonă, şi anume dotările din Kaliningrad. Deja dacă se găseşte această… ajungem până la urmă la o nouă structură de securitate în Marea Baltică, atunci Kaliningradul îşi pierde masiv din relevanţă, fiind înconjurat practic de state NATO şi punctul doi, Rusia nu mai are o ieşire la mare de tip mare navigabilă tot timpul anului, cum este acum Marea Baltică şi Marea Nordului. Rămâne numai cu traseul prin Oceanul Îngheţat, ceea ce este dificil. Nu este imposibil, dar este dificil. Şi atunci îi rămâne ieşirea înspre Atlantic, care înseamnă o ieşire spre unui dintre cele mai bine păzite militar teritorii ale Alianţei.

Radu Dobriţoiu: Domnule Ovidiu Raeţchi, credeţi că după valul şase de extindere NATO, vom avea o Rusie mai ponderată? Noua extindere va descuraja Moscova în eventuale noi acţiuni agresive?
Ovidiu Raeţchi: În primul rând e evident că Moscova are o surpriză majoră la un interval foarte scurt de la momentul în care venea de pe nişte poziţii pe forţă în negociere şi cerea, pur şi simplu, anularea dreptului statelor din regiunea sa de a-şi decide în mod suveran viitorul, eventual alături de NATO şi alături de UE.

La doar 3 – 4 luni, să spunem, de la acel tratat propus de către Rusia Occidentului, NATO, Statelor Unite, vedem că două state nu fac altceva decât să reafirme în forţă acest principiu al dreptului suveran al statelor de a-şi alege propria alianţă de securitate şi de a-şi decide viitorul. E o afirmaţie de forţă care ne duce la următorul rezultat – în urmă cu patru luni, să spunem, Vladimir Putin negocia pentru o finlandizare a Ucrainei, era, evident, scenariul mai delicat pe care putea să-l facă public. El, probabil, prefera mai degrabă o Ucraină de tip Belarus, şi la patru luni distanţă el are parte de o definlandizare a Finlandei, ceea ce este, fără îndoială, o revoluţie politică şi efectele acestui şoc geopolitic mie mi se pare că s-au văzut deja în tonul Kremlinului, care a fost mult mai domol, mult mai încurcat, mult mai politicos decât era, repet, în momentul în care el cerea ca zona lui de securitate să fie respectată.

Reporter: Domnule Cristian Unteanu, deja aţi adus aminte de scutul nuclear. Retorica ameninţării nucleare susţinute de Kremlin a avut un rol în convingerea celor două state de a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice?

Cristian Unteanu: Cred că da, evident că da, nu ar fi fost logic să nu aibă un efect, aşa cum a avut un efect şi asupra întregii Europe, pentru că s-au schimbat nişte raporturi, s-a schimbat ceva din vechile raporturi de încredere care au fost realizate foarte greu între NATO, Uniunea Europeană şi Rusia şi s-a văzut că baza ameninţării Rusiei a fost, rămâne şi este folosită în continuare drept a fi şantaj energetic, dar mai este un efect la care ar trebui să ne uităm sau la care ar trebui să sperăm, grăbeşte aderarea sau dorinţele de aderare ale statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană, grăbeşte interesul Uniunii Europene către aceste state şi arată cât de importantă este şi o aderare a lor la NATO. În cazul în care asta este obiectivul următor, asta va fi etapa următoare, atunci NATO devine o organizaţie realmente bloc pe zona euroatlantică şi asta, iarăşi, ar duce la o schimbare enormă de paradigmă din nord până în Marea Mediterană, iar semnalele care s-au dat astăzi sunt foarte importante, vedeţi că Germania refuză ideea unui parcurs ultra-rapid european pentru Ucraina, susţinând, în schimb, acum un parcurs nu ultra-rapid, dar rapid, accentuat rapid pentru statele din Balcanii Occidentali. Asta s-ar putea să fie următoarea etapă, care se deschide începând de azi.

Radu Dobriţoiu: Pe aceeaşi idee, în continuare, domnule Raeţchi, Rusia a făcut un spectacol din mutarea unor rachete în apropierea frontierei cu Finlanda în aceste zile. Ce rost a avut acest spectacol? Credeţi că este în favoarea Kremlinului sau a fost doar o acţiune pentru propaganda internă a Federaţiei Ruse?

Ovidiu Raeţchi: Pentru propaganda internă şi e evident că, pe măsură ce eşecurile armatei ruse în Ucraina au devenit evidente şi nu au mai putut fi ascunse şi corijate şi cosmetizate, capacitatea de descurajare a Rusiei a scăzut de la o săptămână la alta, ne amintim cu toţii – îmi amintesc că şi eu eram sunat de oameni din media să comentez primele ameninţări lansate de Rusia imediat după lansarea invaziei, era acel semnal ”nu interveniţi, pentru că avem capacitatea să folosim nişte arme de o forţă nimicitoare”. Ulterior, pe măsură ce acelaşi mesaj a fost utilizat, am simţit că emoţia publică dispare de la o zi la alta. E o problemă, Rusia şi-a pierdut foarte mult din capacitatea de descurajare care care era infinit mai puternică în luna decembrie, deci aceste mutări sigur că reprezintă nişte semnale politice, dar mult mai slabe decât cele existente pe care le putea oferi Rusia înainte de invazie şi asta pentru că am reuşit, am avut acces, poate că Vladimir Putin sau cu siguranţă Vladimir Putin nu şi-a dorit asta, dar ne-a dat un… a ridicat perdeaua asupra capacităţilor reale ale armatei ruse în ultimele luni şi acestea s-au dovedit precare din foarte multe puncte de vedere.

Radu Dobriţoiu: Domnule Cristian Unteanu, deşi ca populaţie nu vor mări semnificativ potenţialul NATO, din punct de vedere economic, Finlanda şi Suedia vor avea o contribuţie importantă. Se va consolida totodată şi pilonul european al NATO?

Cristian Unteanu: Da. Dacă vă mai amintiţi, a fost un summit la Varşovia, şi atunci s-a discutat foarte mult, s-a şi semnat un protocol de cooperare adâncită să spunem între NATO şi Uniunea Europeană şi s-a vorbit pentru prima oară, e adevărat că destul de repede şi cu un zâmbet de neîncredere primită ideea, despre o apărare europeană care să aibă şi capacităţi de producţie proprii. Iată că în măsura în care apar fonduri absolut considerabile pe care UE le pune pentru o industrie europeană de armament, asta vine să sprijine ideea spusă de foarte mult timp la NATO – am vorbit cu nu mai ţin minte câţi secretari generali ai NATO care asta spuneau: E bine ca să existe în Europa forţe suficiente, la nivelul fiecărei ţări, forţe coerente, care să lucreze împreună şi să aibă aceleaşi standarde. Iată ce se întâmplă acum în Ucraina,a agresiunea rusă, arată că şi Uniunea Europeană, nu numai NATO ca instituţie, dar şi UE trebuie să poseze fiecare stat membru trebuie să posede capacităţi unitare, coordonate de apărare care să poată să fie active sau activate la un moment dat. Doamne fereşte, nimeni nu îşi doreşte să le vadă în acţiune, dar ele trebuie să existe, şi povestea din Ucraina vine să arate cât de importantă este o acţiune împreună a Alianţei Atlanticului de Nord şi a UE.

Radu Dobriţoiu: Domnule Ovidiu Raeţchi, va impune Alianţei o modificare, o adaptare a comandamentelor şi grupurilor de luptă această nouă extindere?

Ovidiu Raeţchi: Da, şi va impune o anumită echilibrare geografică, dar vreau să adaug un lucru foarte important din perspectiva studiilor pe care le facem noi la Centrul Euroatlantic pentru Rezilienţă – întotdeauna modelul european al rezilienţei şi mai ales al rezilienţei societale, al disponibilităţii societăţii şi al capacităţii societăţii de a participa la apărare, reperul era oferit de Suedia şi mai ales de Finlanda. Adică dacă la nivel mondial, poate Japonia este un reper de rezilienţă, atunci la nivelul european, Finlanda şi Suedia sunt repere şi modelul lor poate să fie un câştig major pentru un NATO care îşi propune, în foarte scurt timp, să facă din rezilienţă unul din pilonii Alianţei. În ceea ce priveşte rearanjarea, aş aduce în discuţie un efect benefic pe care îl are procesul de extindere cu Suedia şi Finlanda, inclusiv asupra zonei noastre, pentru că în momentul de faţă e limpede că una din zonele fragile pentru care a fost concepută acel Enhanced Forward Presence în zona ţărilor baltice şi Poloniei, este acum mult mai solid odată cu intrarea Suediei şi Finlandei, şi lucrurile trebuie ridicate mai înalte la un nivel mai înalt, de la acel Tailored Forward Presence, evident la un nivel similar, cu ceea ce se întâmplă în centrul şi în nordul Europei, în regiunea noastră care în momentul de faţă este regiunea vulnerabilă. Deci Marea Neagră trebuie să crească concomitent cu Marea Baltică, din punct de vedere al securităţii furnizate de NATO.

Radu Dobriţoiu: Mai avem două minute până la finalul emisiunii: aceeaşi întrebare pentru cei doi invitaţi. Mai întâi îl rog să răspundă pe domnul Unteanu. Este o veste bună pentru România decizia Finlandei şi Suediei de aderare la NATO?
Radu Dobriţoiu: Este o veste bună pentru România decizia Finlandei şi Suediei de aderare la NATO?
Cristian Unteanu: Este o veste foarte bună, dacă o combinăm cu ideea profundă a securităţilor complementare, de la cea energetică până la cea militară şi politică. Da, este o contribuţie foarte importantă, împreună, de care trebuie să profităm împreună.
Radu Dobriţoiu: Domnule Ovidiu Raeţchi, este o veste bună pentru România această decizie de extindere?
Ovidiu Raeţchi: Fără îndoială şi aici vă spun în 30 de secunde că, din experienţa proprie, din întâlnirile directe ambasadoarele Finlandei şi /…/ ştiu că avem o relaţie excelentă în zona de securitate, ştiu că România a acţionat ca punct, ambasadă punct de contact pentru Finlanda, deci categoric relaţiile noastre diplomatice şi securitare sunt dezvoltate şi avem numai de câştigat din prezenţa lor în NATO.
Radu Dobriţoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Tema ediţiei: ”Umbrela NATO acoperă toată Peninsula Scandinavă”. Invitaţii emisiunii au fost Ovidiu Raeţchi, preşedinte al Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă, fost vicepreşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor şi Cristian Unteanu, jurnalist şi analist de politică externă.

Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica”, şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Transcriere RADOR

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*