Noua strategie de securitate a SUA

A fost publicată noua strategie națională de securitate a SUA. Documentul subliniază modul în care Statele Unite vor aborda provocările comune de securitate ale acestui secol în țară și în străinătate.

Republica Populară Chineză reprezintă cea mai importantă provocare geopolitică în noua strategie națională de securitate a Statelor Unite ale Americii în timp ce Rusia devine din ce în ce mai agresivă.

Noul document are la bază descurajarea integrată care combină toate capacitățile pentru a convinge potențialii adversari că activitățile ostile depășesc cu mult beneficiile posibile în toate teatrele de operații, în toate domeniile și în spectrul potențial de conflict. În paralel, Statele Unite își vor moderniza forțele armate care oferă baza descurajării și clarifică capacitatea de a domina orice conflict.
Strategia „vizează planurile și cooperarea cu partenerii noștrii din fiecare regiune a lumii”, a menționat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden. El a declarat:

Astăzi, lumea noastră se află din nou într-un punct de inflexiune. Ne aflăm în primii ani ai unui deceniu decisiv. Vor fi stabilite condițiile competiției noastre cu Republica Populară Chineză. Fereastra de oportunitate pentru a face față provocărilor comune precum schimbările climatice se va îngusta drastic, chiar dacă intensitatea acestor provocări crește. Așadar, trebuie să înțelegem această perioadă, așa cum a făcut-o pe timpul său președintele Truman.

Statele Unite „sunt mai bine poziționate decât orice altă națiune și pot profita de acest moment – ​​pentru a ajuta la stabilirea regulilor, la consolidarea normelor și la promovarea valorilor care vor defini lumea în care vrem să trăim” – a mai spus Jake Sullivan referindu-se la noua strategie națională de securitate a SUA.

Singurul competitor care dispune de posibilități și are intenția de a remodela ordinea internațională, promovând o viziune iliberală pe palierele economic, politic și de securitate, în competiție cu Occidentul, este China, se menționează în noua strategie de securitate a SUA.

Rusia este o altă provocare, cu propriul său set de riscuri. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei se bazează pe ani de agresiune regională în creștere. Plasându-se pe locul doi ca amenințare, Rusia presupune o mișcare de amploare, cu o viteză foarte mare ca provocare transnațională, nerespectând granițele.

Pentru a avea succes, Statele Unite trebuie să investească în anii următori, rapid și ambițios, pentru consolidarea puterii naționale. În al doilea rând, Washigntonul trebuie să mobilizeze cea mai numeroasă coaliție de națiuni pentru a spori influența Statelor Unite. Un al treilea pas este colaborarea cu alte națiuni pentru a modela viziunea pentru economia secolului XXI.

Terorismul, o altă amenințare, are o nouă abordare din partea SUA. Pe acest palier Washingtonul își propune echiparea instituțiilor militare și de informații pentru a face față competiției strategice, menținând în același timp capacitatea de a perturba amenințarea teroristă la adresa Statelor Unite.

Descurajarea integrată, pe care se bazează noua strategie de apărare a SUA, impune o cooperare fără precedent în toate domeniile războiului – terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațiu. Noua strategie a SUA face referiri și la cooperarea în domenii non-militare, inclusiv economie, tehnologie și IT.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*