
Măsuri de securitate fără precedent pentru desfășurarea summitului de la Vilnius. Liderii NATO se întâlnesc la 30 de kilometrii de Belarus și la mai puțin de 200 de kilometri de granițele Rusiei.
Capitala Lituaniei a fost transformată într-o adevărată fortăreață din cauza întâlnirii de două zile dintre liderii țărilor NATO care a început ieri. 16 țări aliate au contribuit cu un total de aproximativ o mie de militari și sisteme avansate de apărare aeriană pentru a păzi summit-ul. Opt instalații germane „Patriot” au fost amplasate pe aeroportul din Vilnius. Pe lângă echipamentul militar, au fost trimise și mijloace pentru a face față posibilelor atacuri chimice, biologice, radiologice și nucleare. În același timp, aeronavele AWACS dotate cu sisteme radar, specializate în misiuni de supraveghere aeriană a unor spații extinse și-au intensificat misiunile obișnuite pe cerul Europei.
Summitul s-a desfășurat într-un moment critic pentru securitatea în Europa, deoarece războiul din Ucraina se află în mijlocul unei contraofensive lansate de Kiev.
Spania a adus un sistem de apărare antiaeriană NASAMS, Franţa a trimis obuziere autopropulsate Caesar, Finlanda şi Danemarca participă cu avioane militare în Lituania, iar Marea Britanie şi Franţa au furnizat capacităţi antidronă.
Polonia şi Germania au trimis forţe pentru operaţiuni speciale dotate cu elicoptere.
Cele mai severe măsuri de securitate au fost implementate în jurul arterei LITEXPO. Autoritățile din Lituania au implementat cordoane de securitate și au închis drumuri în zona înconjurătoare desfășurării summitului și au permis în zona accesul numai pentru persoanele acreditate.
Lituania a impus controale de identitate la frontierele interne ale Uniunii Europene, suspendând astfel reglementările Schengen pentru libertatea de circulație până pe 13 iulie.
De asemenea, au fost impuse măsuri de securitate suplimentare la Aeroportul Vilnius și alte noduri importante de transport din oraș, inclusiv gările, pentru a facilita sosirea și plecarea demnitarilor de nivel înalt.