RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 iulie, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit! Democraţiile din NATO au fost testate de Rusia şi Moscova a primit în această săptămână un răspuns clar la summit-ul de la Vilnius: suntem împreună, toţi pentru unul şi unul pentru toţi. La Vilnius s-a decis cel mai complex plan de apărare NATO după încheierea Războiului Rece.
300.000 de militari vor fi permanent pregătiţi pentru a reacţiona, capacităţi de producţie a armanentului sporite şi vor creşte cheltuielile pentru apărare cu 8,3%; trei planuri de apărare, împărţite pe zone geografice, 450 miliarde de dolari investiţii în apărare, PIB-urile destinate apărării cresc pentru statele din Alianţă. China, subiect de discuţie, o agresivitate în creştere care ameninţă securitatea NATO şi ordinea globală, cu o viteză mare de dezvoltare, fără transparenţă.
Un mesaj puternic şi pozitiv pentru Ucraina pachet de sprijin substanţial pentru a ajunge la un nivel maxim de interoperabilitate cu NATO. Invitaţia va fi trimisă atunci când toate condiţiile vor fi îndeplinite de Kiev. Dar, dacă Ucraina nu va învinge Rusia, nu se va putea discuta despre integrarea Kievului în NATO, a declarat Jens Stoltenberg. Franţa va trimite Ucrainei rachete cu rază lungă de tipul „Scalp”, în timp ce Berlinul s-a angajat să-i furnizeze arme suplimentare în valoare de aproape 700 milioane de euro, inclusiv 25 de tancuri Leopard şi două sisteme Patriot. Ministerul german al Apărării a anunţat că Berlinul trimite Kievului un pachet de apărare antidronă şi un sistem de drone de tip Luna. Japonia şi-a anunţat şi ea sprijinul pentru Kiev. Germania urmează să trimită, de asemenea, cinci vehicule blindate de evacuare medicală. Ucraina nu va mai avea nevoie de un parcurs special Membership Action Plan pentru a intra în NATO.
Discutăm despre reuniunea Alianţiei Nord-Atlantice de la Vilnius, din Lituania. Invitaţii acestei ediţii Euroatlantica sunt Ovidiu Raeţchi, preşedinte al Centrului Euroatlantic pentru Rezilienţă, cu rang de secretar de stat, şi profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă.
Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să ascultaţi ‘Euroatlantica’, la Radio România Actualităţi. Tema ediţiei: ”Noua generaţie de planuri de apărare NATO”.
Colegele din regia de emisie, Mariana Băjenaru şi Claudia Buzică, îmi confirmă că avem legătura prin telefon cu cei doi invitaţi.
Bună seara, domnule Ovidiu Raeţchi!
Ovidiu Raeţchi: Bună seara, domnule Dobriţoiu! Mulţumesc pentru invitaţie!
Realizator: Bună seara, domnule Ştefan Ciochinaru!
Ştefan Ciochinaru: Bună seara, domnule Dobriţoiu şi bună seara şi domnului Raeţchi!
Realizator: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea ‘Euroatlantica’. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule Ovidiu Raeţchi, dezbatem despre Vilnius, un summit NATO istoric. Avem o nouă generaţie de planuri de apărare pentru Alianţa Nord-Atlantică, cu modificări importante pentru strategia NATO. Marea Neagră devine subiect de interes pentru strategia NATO. În ce constau aceste noi planuri de contingenţă?
Ovidiu Raeţchi: Există o evoluţie istorică de la un summit la altul, la care trebuie să facem apel pentru a înţelege ce s-a întâmplat în ultimele două zile şi e foarte important să observăm că această evoluţie prin care NATO şi-a crescut postura de descurajare în regiune a început din momentul anexării Crimeii de către Federaţia Rusă, pentru că regimul de la Kremlin a invocat constant, în mod fals, ideea că NATO se insinuează în regiune. În fapt, vedem practic că de la un summit NATO la altul are loc această dezvoltare a capacităţilor defensive strict în contextul agresivităţii Rusiei. Şi v-aş aduce aminte că primele planuri mai simple au fost stabilite chiar în 2014, după anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, la summitul din Ţara Galilor şi inclusiv România a primit un prim plan de contingenţă NATO la acel punct. Ulterior, în 2016, la summitul de la Varşovia s-a stabilit acea formulă „NATO Forward Presence”, care viza nord-estul şi sud-estul Alianţei, cu o primă desfăşurare în 2017, patru batalioane sau grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, în timp ce încă se vorbea de o prezenţă adaptată – Tailored Presence – prezent în zona noastră. Însă după februarie 2022, după agresiunea rusă din Ucraina, s-au suplimentat aceste grupuri de luptă cu încă patru în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România.
Apoi la Madrid, anul trecut, 29-30 iunie, s-a stabilit că actualele grupuri de luptă vor urca până la rangul de brigadă, gândindu-ne la 3000-4000 de oameni. Vom avea acea prepoziţionare de echipamente militare, pentru că e foarte greu să vii cu ele de la o zi la alta în cazul unei agresiuni şi s-a stabilit la Madrid elaborarea acestor planuri regionale de apărare, planuri de contingenţă, în limbajul NATO. Practic, astăzi, ieri, alaltăieri, am văzut efectele la summitul din Lituania cu trei planuri regionale de apărare gândite, plecând de la premisa că Rusia şi grupările teroriste sunt ameninţări principale şi împărţind zona de răspundere a NATO pe trei fâşii, dacă vreţi: zona Atlanticului şi Europa arctică, de foarte mare interes pentru statele din zona Scandinaviei, state noi precum Suedia şi Finlanda, pentru că ştim că există o luptă în desfăşurare pentru resursele din acea zonă, apoi pentru zona de Europă Centrală şi, în sfârşit, zona care ne interesează pe noi, Marea Neagră şi Marea Mediterană. În esenţă, acest plan în fotbal s-ar numi apărare zonală şi acest plan prevede ca pe termen scurt, într-o primă fază în eventualitatea unei agresiuni, apărarea să se realizeze printr-un grup de state aflate în vecinătate şi capabile să se deplaseze rapid, iar pentru regiunea noastră vizate sunt Italia, care şi deţine coordonarea, având în vedere comandamentul de la Napoli, Bulgaria, Turcia, Grecia – iată, Turcia şi Grecia, o reuşită diplomatică să le avem împreună în acest grup – şi state NATO din Balcani – mă gândesc la militari excepţionali din Muntenegru, din Macedonia de Nord, din Albania. Asta, în esenţă, este ceea ce s-a reuşit acum şi e o reuşită extraordinară, pentru că documentele care prevăd aceste planuri şi care au un caracter secret au peste 4.000 de pagini.
Realizator: Domnule Ştefan Ciochinaru, Ucraina a fost subiect principal la summitul de la Vilnius. Este probabil vârful de lance al Sfântului Gheorghe în lupta cu balaurul. S-a discutat însă şi despre China, „cu o agresivitate în creştere, care ameninţă securitatea NATO şi ordinea globală” – îl citez aici pe Jens Stoltenberg. Şeful apărării Statelor Unite declara recent că istoria geopolitică a acestui secol va fi determinată de relaţiile dintre Statele Unite şi China. Ce rol va juca NATO în acest echilibru de forţe?
Ştefan Ciochinaru: Bun. Eu cred că Ucraina este mai degrabă ‘sabia Sfântului Mihail împotriva răului absolut’, asta dacă vrei să facem o referire la vizita lui Biden la Kiev când a vizitat, a fost şi la Biserică Sfântului Mihail, patronul Ucrainei. Dar aveţi dreptate când faceţi trimitere la balaur, pentru că acesta a provocat o mare preocupare la Vilnius. Balaurul sau dragonul, cum mai este cunoscut, este întruchiparea cea mai curentă a Chinei, şi asta nu de acum, ci de mii de ani, o Chină care astăzi ameninţă din ce în ce mai puternic ordinea internaţională. Şi e relevant de altfel că Beijingul, ca şi cum ar fi ştiut dinainte că va fi un important punct pe agenda summit-ului de la Vilnius, a decis să-şi trimită o foarte puternică grupare aeronavală, lângă Taiwan, în chiar prima zi a reuniunii de la Vilnius a liderilor Alianţei Nord-Atlantice. E, cine îi cunoaşte pe chinezi înţelege că acesta a fost un semnal cât 1000 de cuvinte. În contextul acesta, dacă acum un an, Reuniunea de la Madrid a NATO menţiona China o singură dată, în Declaraţia de la Vilnius se face referire la acţiunea de nu mai puţin de 15 ori.
Dacă la Madrid se vorbea de o Chină care contestă interesele, securitatea şi valorile şi caută să sublineze ordinea internaţională bazată pe reguli, iată că la Vilnius, se merge un pas mai departe, arătându-se că Beijingul încearcă să divizeze alianţa şi reprezintă o provocare sistemică pentru securitatea euroatlantică. China îşi dezvoltă armata, în timp ce îşi ascunde strategia şi intenţiile militare, cum arată în textul declaraţiei de la Vilnius, nu în altă parte, menţionându-se chiar pericolul pe care îl implică parteneriatul strategic dintre China şi Rusia, cele două state susţinându-şi reciproc acţiunile de subminare a ordinii internaţionale- şi asta în contextul în care regimul de la Beijing dezvoltă cu rapiditate programul nuclear militar pe care îl ascunde de ochii comunităţii internaţionale. Pentru ce toate aceste pregătiri febrile? Ei bine, să nu ne mai ascundem după deget: China este în momentul de faţă o putere revizionistă majoră, care acţionează împotriva ordinii internaţionale, împreună cu Rusia, Ungaria, Iran şi Coreea de Nord.
Acest grup de ţări încearcă să atragă de partea sa cât mai multe dintre statele aşa-numitului sud global pentru a provoca o răscoală în sistemul mondial, o răscoală împotriva aşa-numitului Occident colectiv, în frunte cu Statele Unite ale Americii, un Occident din care face parte şi ţara noastră, România, ca să fim bine înţeleşi. Ei bine, această zaveră globală e motivată sau ar motiva, dacă vreţi, prezenţa la Vilnius, la summitul NATO, a patru puteri democratice majore din Asia: Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă. O dovadă în plus că, în condiţiile asertivităţii din ce în ce mai agresive a Chinei, securitatea noastră, a ţărilor democratice, indiferent că suntem din Europa, din Asia sau din orice altă parte a lumii, nu mai este regională şi a devenit globală. Iată de ce NATO intensifică parteneriatele de securitate cu ţările din Indo-Pacific şi colaborează tot mai strâns cu ele. Eu nu exclud ca, într-un viitor foarte apropiat, NATO să treacă şi la elaborarea unor planuri de apărare a aliaţilor săi strategici din Indo-Pacific, pentru că, în cele din urmă, că ne place, că nu ne place, suntem din ce în ce mai interdependenţi şi tocmai de aceea trebuie să fim şi mai responsabili. În concluzie, NATO trece printr-o transformare care este impusă chiar de caracterul vremurilor şi provocărilor pe care le trăim. Dintr-o organizaţie de securitate regională, încet-încet, NATO trebuie să se transforme într-o organizaţie de gestionare a securităţii globale. E inevitabil.
Realizator: Domnule Ovidiu Raeţchi, avem trei planuri de apărare împărţite pe zone geografice. Ce a obţinut România la această reuniune?
Ovidiu Raeţchi: Daţi-mi voie mai întâi se remarc, la rândul meu, foarte scurt, corectitudinea analizei profesorului Ciochinaru. Şi noi am observat, dacă ne uităm chiar dintr-o perespectivă de analiză cantitativă, diferenţa majoră de referiri la adresa Chinei şi trecerea înspre punctări tot mai clare ale activităţii sale, elementul de asertivitate, de agresivitate hibridă, elementul de încercare de a controla lanţuri logistice şi, fără îndoială, parteneriatul tot mai aprofundat al NATO cu Japonia, cu Coreea de Sud, cu Australia, cu Noua Zeelandă, care sunt prezente şi a căror voce contează tot mai mult.
România, din punctul meu de vedere, a spus-o şi preşedintele Iohannis, a obţinut lucruri importante pe lângă aceste planuri regionale la care am făcut referire şi care ne aduc în coordonare, aşa cum spuneam, militari cu experienţă reală, care ne deschid oportunitatea unei cooperări cu Bulgaria în zona de forţe speciale, care fac din România un centru de antrenament pentu piloţi F16 din zona NATO, dar şi de asistenţă pentru Ucraina, reuşeşte să pună pe acea declaraţie, pe acel comunicat în 90 de puncte, două teme care, din perspectiva mea, au fost negociat în primul rând de către diplomaţii de la Bucureşti. Punctul 79 este punctul care vizează Marea Neagră. Se vorbise deja de anul trecut, de la Madrid, despre o viziune pentru Marea Neagră. Ştim bine că există strategii care se scriu inclusiv la Washington pentru Marea Neagră. Ei bine, acum, punctul 79 din comunicatul NATO spune clar că Marea Neagră este o regiune de importanţă strategică pentru Alianţă şi că Alianţa va încerca să garanteze libertatea şi siguranţa circulaţiei în această zonă. E o ruptură, dacă vreţi, cu prudenţa tradiţională a Occidentului de a îşi asuma explicit prezenţa în această zonă, văzută cumva ca o zonă de influenţă, undeva pe falia dintre Rusia şi Turcia.
În al doilea rând, un alt lucru obţinut de diplomaţia română, dar şi de diplomaţia din Republica Moldova, cu siguranţă, este în acel sprijin explicit din punctul 81 al declaraţiei pentru Republica Moldova, în care se vorbeşte de suport pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova şi de sprijinul real care este în curs pentru ca Republica Moldova să îşi dezvolte instituţiile democratice, pentru ca Republica Moldova să continue pe calea integrării europene. Şi, aşa cum se spune explicit, NATO va continua să asigure asistenţă practică prin pachetul de capabilităţi defensive, pentru ca Moldova să-şi dezvolte securitatea, capacităţile de apărare şi inclusiv rezilienţa, subiect care, sigur, e foarte sensibil din punctul meu de vedere.
Realizator: Tot la Vilnius, Spania a anunţat că îşi va mări efectivele din România. Domnule Ovidiu Raeţchi, în continuarea acestor zone importante, Marea Baltică este mare NATO acum, dar Marea Neagră devine zonă geografică de interes pentru NATO. Cel mai important actor, Turcia. A fost preşedintele Erdo?an câştigătorul acestui summit?
Ovidiu Raeţchi: Preşedintele Erdogan, pe de o parte, a oferit ceva ce pentru Alianţă este foarte important, şi anume deschiderea în privinţa accesului Suediei în Alianţă, care depindea cumva de OK-ul lui Erdo?an. Pe de altă parte, pare că acest remarcabil negociator, care este preşedintele turc, a obţinut la schimb anumite lucruri, unele care par să ţină de avioane F16. Poate programul F-35 este o negociere, sigur, cu Statele Unite. Cert este că senzaţia pe care o avem după finalizarea alegerilor din Turcia şi după prezenţa lui Erdo?an în aceste discuţii este că Turcia revine cumva ca un actor mai vocal, mai hotărât în relaţia cu NATO. Şi, de asemenea, Turcia s-a poziţionat – şi s-a poziţionat constant din punctul ăsta de vedere şi trebuie să o spunem – deşi foarte atentă la relaţia cu Rusia, în favoarea Ucrainei şi a fost un provider din punctul ăsta de vedere de sprijin pentru Ucraina, inclusiv în zona de tehnologie şi armament.
Realizator: Domnule Ştefan Ciochinaru, s-a decis eliminarea MAP pentru Ucraina. Un parcurs pe care l-a avut România 7 ani, nu l-au avut Finlanda şi Suedia. Ce presupune asta?.
Ştefan Ciochinaru: Păi, MAP… Trebuie spus de la început că planul de acţiune pentru aderare sau Membership Action Plan nu e vreo icoană de care să nu se poată mişca de perete, e doar un instrument care s-a dovedit foarte necesar în procesul aderării fostelor state comuniste la Alianţa Militară a Atlanticului de Nord. Pe scurt, acest MAP era un proces de consiliere, de asistenţă şi de sprijin practic adaptat la condiţiile şi nevoile individuale ale ţărilor care aderau la Alianţă. Evident că aceste condiţii şi nevoi sunt extrem de diferite între ţări care vin din comunism sau veneau din comunism şi ţări dinăuntrul sistemului democratic occidental, precum Finlanda şi Suedia.
Aşa cum astăzi, iată, aceste condiţii şi nevoi sunt total diferite în cazul Ucrainei, o ţara aflată în război pentru a apăra libertatea şi valorile democraţiei, folosind pentru asta armament şi muniţie primite din Vest, principii şi tactici militari occidentale, tehnologii de tip NATO, totul în strânsă cooperare şi chiar interdependenţă cu ţările aliate din cadrul NATO. Ucraina se comportă ca o ţară aliată, este de facto membră a NATO, dar fără a avea garanţia Articolului 5, „Articolul Muschetarilor” pe care îl citaţi şi dumneavoastră în deschiderea emisiunii – „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”. Şi tocmai de aceea, Stoltenberg, secretarul general, luând act de această realitate din teren, a propus eliminarea MAP pentru Ucraina, a discutat-o şi cu preşedintele Biden înaintea summitului de la Vilnius şi, iată, a fost adoptată şi în plenul reuniunii. De acum încolo, o singură condiţie mai stă în calea aderării depline a la NATO a Ucrainei, şi anume să câştige războiul cu Rusia. Pentru că, în fond, aceasta este miza a ceea ce se întâmplă pe fronturile europene din Ucraina: înfrângerea ultimului imperiu reacţionar din lume. Apoi va veni şi îmblănzirea balaurului, nu e nicio îndoială.
Realizator: Domnule Ovidiu Raeţchi, o nouă planificare militară cu forţe mai numeroase, dar totul se construieşte în jurul Ucrainei, deşi această ţară nu face parte încă din NATO. Şi-a configurat, şi-a modelat Alianţa noile planuri de apărare, în oglindă cu războiul care se desfăşoară acum în Ucraina?
Ovidiu Raeţchi: Fără îndoială, şi, dacă vreţi, acest Membership Action Plan pe care Ucraina l-a parcurs nu în cancelarii, nu în birouri, nu pe hârtie, ci l-a parcurs pe câmpul de luptă cu propriul sacrificiu şi cu propriul sânge, pentru că foarte multe reforme – reforme militare, dar şi reforme care ţin de statul de drept şi reforme democratice – au avut loc, au fost poate favorizate cumva de presiunea războiului. Din acest punct de vedere, Ucraina s-a dovedit, şi o spun şi analişti importanţi, şi o spun foşti lideri NATO – generalul Breedlove observa lucrul ăsta – faptul că militarii ucraineni reuşesc să utilizeze echipament care vine dinspre NATO în moduri care reuşeşte să surprindă chiar şi pe providerii NATO care le-au oferit, pentru că nu le luaseră în calcul. Faptul că Rusia şi-a arătat practic în această invazie criminală şi ilegală împotriva Ucrainei capacitatea de luptă, strategia de luptă, capacităţile reale care ţin de armament, care ţin de resursele umane, sigur că ajută NATO să-şi adapteze aceste planuri de contingenţă, care sunt defensive şi care, iată, au în momentul de faţă modelul unei invazii reale a Federaţiei Ruse.
Realizator: Democraţiile din NATO au fost testate de Rusia şi Moscova a primit în această săptămână un răspuns clar la summit-ul de la Vilnius: suntem împreună, toţi pentru unul şi unul pentru toţi. La Vilnius s-a decis cel mai complex plan de apărare NATO după încheierea Războiului Rece. Vă mulţumesc foarte mult. Euroatlantica la final. Am dezbătut despre summit-ul Alianţei din Lituania. Titlul ediţiei: „Noua generaţie de planuri de apărare NATO”.
Transcriere RADOR
