RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 mai, 2026, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu.
Miniştrii de externe ai NATO s-au întâlnit săptămâna trecută la Helsingborg, în Suedia, într-un moment în care alianţa încearcă să intre într-o nouă etapă strategică. Reuniunea a fost practic ultima mare rundă de pregătire înaintea summit-ului NATO de la Ankare, programat în luna iulie. Mesajul transmis de secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost direct: Alianţa trebuie să transforme promisiunile politice în rezultate concrete. La Helsingborg s-au conturat patru mari teme care vor domina summit-ul din Ankara.
Prima este creşterea cheltuierilor pentru apărare. După ani în care Statele Unite le-au cerut europenilor să contribuie mai mult, presiunea a devenit acum centrală pentru viitorul NATO. Washingtonul insistă asupra unei împărţiri mai echitabile a poverii financiare şi militare.
A doua temă majoră este producţia industrială de apărare. NATO constată că războiul din Ucraina a demonstrat limitele capacităţilor occidentale de producţie militară. De aceea, miniştrii au discutat despre accelerarea producţiei de muniţie, sisteme antiaeriene şi echipamente strategice.
A treia temă este sprijinul pentru Ucraina. Înaintea summit-ului de la Ankara, există discuţii intense despre un mecanism mai stabil de finanţare pentru Kiev. Reuters notează că aliaţii europeni caută formule prin care sprijinul militar să continue, chiar şi într-un context politic american, mai complicat.
Dar poate cea mai importantă miză a summit-ului de la Ankara va fi unitatea politică a Alianţei. În culise există tensiuni legate de viitorul angajamentului american în Europa, de eventualele reduceri de trupe şi de diferenţele dintre aliaţi în raport cu crizele din Orientul Mijlociu. Turcia, gazda summit-ului, insistă că reuniunea din iulie trebuie să reafirme coeziunea NATO într-un moment de instabilitate internaţională.
În acest context, summit-ul de la Ankara ar putea deveni unul dintre cele mai importante din ultimii ani, nu doar pentru că NATO discută despre bani şi armament, ci pentru că Alianţa încearcă să răspundă unei întrebări esenţiale: cum poate rămâne unită şi credibilă într-o lume în care ameninţările se multiplică, iar echilibrul strategic global se schimbă rapid. Helsingborg a fost etapa pregătitoare, Ankara va trebui să ofere decizii concrete.
Voi analiza aceste subiecte cu invitaţii ediţiei: profesorul universitar Ştefan Popescu, analist de politică externă şi generalul maior în rezervă Dan Grecu, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România. Tema emisiunii: „NATO de la Helsingborg spre summit-ul de la Ankara”.
Bună seara, domnule profesor Ştefan Popescu.
Ştefan Popescu: Bine v-am regăsit. Bună seara dumneavoastră şi domnului general Grecu.
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Dan Grecu.
Dan Grecu: Bună seara. Întorc salutările domnului profesor Popescu şi, bineînţeles, radioascultătorilor dvs.
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi. Domnule profesor Ştefan Popescu, reuniunea de la Helsingborg a arătat că NATO nu mai discută doar despre apărarea clasică, ci despre adaptarea la un mediu strategic complet schimbat, de la războiul din Ucraina până la competiţia globală cu Rusia şi China. Cum se transformă, din punct de vedere doctrinar şi politic, Alianţa Nord-Atlantică în această nouă etapă?
Ştefan Popescu: Mi se pare că singurul punct asupra căruia toţi aliaţii cad de acord este creşterea cheltuierilor militare şi, bineînţeles, întărirea rolului Europei. Şi, bineînţeles, întărirea rolului Europei. Cât priveşte celelalte puncte, diferenţele de abordare rămân semnificative, în special între Statele Unite ale Americii şi aliaţii europeni. Turcia, la ultima ministerială pe care aţi evocat-o, a avut şi ea o poziţie interesantă. Ministrul afacerilor externe, Hakan Fidan, este interesat, desigur, de menţinerea Mării Negre pe radarul Alianţei Nord-Atlantice, în special în ce priveşte protecţia infrastructurilor critice, dar, în acelaşi timp, doreşte să pună pe agenda NATO reuniunii la nivel înalt din iulie, pe care o va găzdui la Ankara, chestiunea Orientului Mijlociu, Strâmtoarea Ormuz.
De altfel, statele din regiunea Golfului, monarhiile sunite, vor participa la această ministerială şi riscul este ca atenţia să fie focalizată pe această criză majoră care afectează, bineînţeles, şi Europa şi Statele Unite ale Americii, dar, în primul rând, Statele Unite ale Americii şi Turcia, doi actori importanţi din regiune, nu mai vorbim de interesele Marii Britanii, Franţei, deci riscă ca acest eveniment, această criză importantă să acapareze atenţia NATO şi mai puţin anumite chestiuni de fond care trebuie rezolvate.
Marea problemă a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic este că s-a instalat o anumită neîncredere în ceea ce se cheamă mecanismul automat, angajamentul tuturor membrilor atunci când unul dintre aliaţi ar putea avea securitatea ameninţată să intervină. Vedeţi foarte mult că se discută de coaliţii de voinţă şi mai puţin de o abordare integrată. Deci, practic, Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic se află în continuare, procesul de reflecţie doctrinar cred că este în plină desfăşurare şi nu ştiu dacă va fi rezolvat la summitul de la Ankara.
Radu Dobrițoiu: Domnule general Dan Grecu, una dintre concluziile desprinse la Helsingborg este că războiul din Ucraina a schimbat radical modul în care NATO priveşte pregătirea militară şi capacitatea industrială de apărare. Care sunt, din punct de vedere militar, cele mai importante lecţii pe care Alianţa le-a învăţat în aceşti doi ani de conflict?
Dan Grecu: Nu ştiu dacă Alianţa în ansambluL său a învăţat multe lecţii, dar este clar că, cel puţin din perspectivă militară, Alianţa a învăţat că trebuie să se adapteze noilor condiţii, că super-tehnologizarea nu este suficientă pentru a câştiga o luptă sau pentru a apăra un teritoriu, după cum nu este suficientă nici supra-masarea de forţe şi mijloace, dacă acestea nu sunt susţinute, /…/ coeziune. Iar dacă îmi daţi voie să continui ceea ce începuse să spună domnul profesor Popescu şi-mi permit să continui, NATO nu suferă de o capacitate militară. Din contră, NATO de astăzi este mai puternic din punct de vedere militar decât NATO din 2022, de exemplu, şi datorită cererilor preşedintelui american privind creşterea cheltuielilor, dar şi datorită măsurilor care s-au luat în marea majoritate a statelor privind creşterea capabilităţilor militare.
Şi vedem astfel de acţiuni, ca să nu mai spunem, de venirea a două state puternice în cadrul Alianţei, mă refer la Finlandia şi Suedia. Din păcate, însă, nu acelaşi lucru se poate vorbi despre unitatea politică, iar aici trebuie să discutăm foarte serios despre ambiguitatea politicii preşedintului american şi a poziţiei domniei sale, care, pe de-o parte, vine şi solicită o participare europeană, la care europenii au început să se angajeze, de la summitul de la Haga au luat acele decizii privind creşterea cheltuielilor pentru apărare. Astăzi se vorbeşte în Germania şi Olanda de constituirea unui nou corp capabil să acţioneze în spaţiul baltic. Vedem programul Uniunii Europene privind sprijinirea industriei europene de apărare, SAFE-ul, pe care statele îl folosesc, mai mult sau mai bine sau mai rău, în folos propriu, pentru că tot vom vorbi vreodată şi despre acest lucru.
Deci aceste lucruri se întâmplă. Din păcate, însă, de la nivel politic, acest lucru nu mai există. Există o neîncredere serioasă în poziţia şi în angajamentul special al preşedintelui administraţiei americane, particular al preşedintelui Trump, care, încă din primul său mandat, avea o problemă cu statele europene în NATO şi cu cheltuielile pe care acestea le dau pentru apărarea colectivă. De aici şi până la până la întrebarea rolului NATO, acapararea unor teritorii aparţinând aliaţilor, cum să spun eu, caracterizarea NATO ca un tigru de hârtie nu e o mare distanţă până la o prăpastie care n-a mai existat în NATO. Au mai fost disensiuni în NATO, au mai fost disensiuni şi când s-au retras francezii din structurile aliate, dar a fost retragere din comandamente, n-a fost o retragere din NATO. Franţa a rămas aliat, au fost discuţii, amintiţi-vă, în 2003, tot cu Franţa vizavi de intervenţia în Irak, sunt disensiuni şi acum vizavi de intervenţia, de acţiunile militare americane în Orientul Mijlociu, dar niciodată nu s-au pus sub semnul întrebării coeziunea NATO şi angajamentul NATO, acel articol 5 de „unul pentru toţi, toţi pentru unul”, care este pus acum sub un semn de întrebare.
Ankara nu cred că va rezolva acest lucru, va continua politica statelor membre europene, că aici mă refer la europeni, pentru că şi europenii, ca şi canadienii, de altfel, au crescut cu peste 15% cheltuielile de înarmare de la Haga până acum, cheltuielile de apărare vreau să spun, dar nu va rezolva această aproape falie politică, încă o dată vă spun, este la nivel politic. Din punct de vedere militar, alianţa are aceeaşi putere, ba chiar pot să-ţi spun că are o putere mai mare.
Radu Dobrițoiu: La Helsingborg s-a discutat intens despre continuarea sprijinului pentru Ucraina şi despre mecanime mai stabile de finanţare militară. Domnule profesor Ştefan Popescu, în ce măsură războiul din Ucraina a schimbat definitiv arhitectura de securitate europeană şi relaţia NATO-Rusia?
Ştefan Popescu: Fără îndoială că a fost un moment care a bulversat, a rescris relaţia NATO-Rusia, inclusiv a spulberat iluziile unor state importante din Europa că o anumită cooperare cu Rusia va înlătura presiunea acesteia apropo de Flancul Estic al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic. Pe de altă parte, noi trebuie să vedem şi aici cu luciditate, apropo de criza Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic şi s-a văzut şi la această ministerială NATO, faptul că americanii au externalizat, dacă îmi permiteţi să folosesc această expresie corporatistă, externalizat conflictul din Ucraina către aliaţii din Europa. Deci, în acest moment, singura perspectivă de asistenţă serioasă pentru Ucraina este în sarcina statelor europene. Secretarul de stat Marco Rubio – nu am auzit niciun fel de declaraţie în favoarea Ucrainei la această ministerială, ba chiar am avut declaraţii recente care au anunţat că Statele Unite ale Americii s-au retras din dosarul ucrainean.
Deci problema Ucrainei este în primul rând o problemă financiară pentru statele europene pentru a găsi resursele susţinerii – şi s-a evocat foarte bine necesitatea unei susţineri stabile, pentru că noi nu avem numai asistenţa militară, asta este una, dar susţinerea financiară a statului, funcţionarea statului ucrainean, care depinde de noi, şi bineînţeles această criză mai este, mai afectează dosarul ucrainean şi prin acest proces european evocat de preşedinţii Finlandiei, Franţei, de premierul Belgiei, de preşedintele Consilului European, de lansare a unui proces de dialog cu Federaţia Rusă, un proces care să fie paralel cu cel american. Toate aceste lucruri cred că trebuie privite cu foarte mare seriozitate, pentru că lipsa unei coeziuni, ştiţi, va crea anumite viteze de negociere diferite în cadrul acestui proces, care fără îndoială că nu vor fi favorabile neapărat părţii occidentale.
Radu Dobrițoiu: Oficialii NATO vorbesc despre întărirea Flancului Estic şi despre transformarea angajamentelor în rezultate concrete. Domnule general Dan Grecu, din perspectiva dumneavoastră, cât pregătită este astăzi alianţa să răspundă rapid unei crize majore de securitate în Europa?
Dan Grecu: Depinde ce înseamnă criza de securitate. O criză de securitate poate să fie doar cea rezultată în urma acţiunilor hibride şi de astea, mulţam lui Dumnezeu, nu ducem lipsă de o lungă perioadă, conduse mai ales de Federaţia Rusă, dar noi ne referim aici la o confruntare armată. La o confruntare armată, trebuie să spunem că statele europene nu au încă, la acest moment, din punctul meu de vedere, încă nu au sau nu toate statele europene au capacitatea şi capabilităţile, că nu sunt suficiente capacităţile, trebuie să existe şi capabilităţile necesare pentru a răspunde imediat unei asemenea perspective.
Lucrul bun, din punctul meu de vedere, bun înţelegând cu ghilimelele de rigoare, din punctul meu de vedere este că nici Federaţia Rusă nu are capabilităţi aşa cum se încearcă de multe ori să se spună că o să atace mâine, poimâine, o să vină cu toate tancurile şi toate tunurile lui Putin în Europa, pentru că Federaţia Rusă vedem că este incapabilă să îşi transforme în succes acţiunile din Ucraina, acolo unde ucrainenii, într-o imensă discrepanţă de forţe şi mijloace, rezistă de mai bine de patru ani de zile şi menţin aliniamentul actual de mai bine de un an de zile, ba chiar mai recuceresc unele teritorii şi produc pierderi însemnate în adâncimea dispozitivului rus pe teritoriul Federaţiei Ruse şi mă refer aici la acţiunile împotriva infrastructurii, în special a celei petroliere, care au creat mari probleme Federaţiei Ruse. Dar, încă o dată, sunt puţine state care şi-au adus armatele la un nivel de răspuns, ca să spunem aşa, la cheie, adică o acţiune imediată, cu cel puţin cu forţele gata de luptă permanent sau care ar trebui să fie gata de luptă permanent şi ulterior cu forţele care urmează, forţele de bază, ca să le spunem aşa.
Vedem acţiuni de acest gen în Polonia, vedem o astfel de acţiune în Germania, în Danemarca, vedem în statele nordice. Nu vorbim de Finlanda, care este într-o apărare continuă de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Dar în alte state vedem o acţiune mult mai încheată şi aici depinde, ai şi locul geografic, ca să pun aşa, joacă un rol, pentru că într-un fel simt pericolul rus balticii sau noi, care suntem în apropiere, sau polonezii care au graniţă şi cu ruşii şi cu bieloruşii, şi în alt fel se simte în Portugalia, în Spania sau, mai ştiu, în Italia sau în altă parte.
Radu Dobrițoiu: Statele Unite insistă tot mai ferm asupra unei împărţiri echitabile a responsabilităţilor în cadrul NATO, iar summitul de la Ankara ar putea aduce noi angajamente financiare. Domnule profesor Ştefan Popescu, credeţi că Europa este pregătită politic şi economic să susţină pe termen lung o creştere semnificativă a cheltuielilor pentru apărare?
Ştefan Popescu: Cred că nu are de ales şi, pe de altă parte, aici intervine inclusiv necesitatea Europei de a construi un nou motor de creştere economică, pentru că foarte multe state au înţeles că este nevoie de o bază industrială pentru a genera această transformare – sau ce transformare – readucere la nivel a organismelor militare şi organisme care să fie capabile să susţină conflicte de mare intensitate. Aici este o problemă şi pentru Statele Unite ale Americii, pentru că criza din Orientul Mijlociu ne-a arătat că chiar Statele Unite ale Americii au probleme de a avea stocuri suficiente de rachete de ofensive şi interceptori. Deci, nu este o problemă numai europeană.
Dar, într-adevăr, presiunea este mai mare pe aliaţii europeni. Acum, depinde şi de tot, iară, ce spunea domnul general Dan Grecu foarte bine, voinţa politică, pentru că şi între statele europene există viziuni diferite, interese naţionale diferite, interese ale complexurilor militaro-industriale ale Franţei, de pildă, Germaniei, care nu sunt tocmai aliniate. Deci, nu cred că la Ankara… sigur, se va reafirma angajamentul statelor europene pentru creşterea cheltuielilor, dar nu cred că va rezolva această chestiune, care rămâne de fond, a privirii în aceeaşi direcţie, a dezvoltării unor programe militare comune, pentru că în acest moment europenii, industriile militare europene îşi fac concurenţă cele majore, mă refer, franceză, germană, italiană, şi aşa mai departe.
Radu Dobrițoiu: În contextul consolidării flancului estic, România capătă o importanţă strategică tot mai mare la Marea Neagră. Domnule general Dan Grecu, ce rol concret poate juca România în viitoarea strategie NATO şi ce investiţii militare consideraţi esenţiale în perioada următoare?
Dan Grecu: În primul şi în primul rând, vorbim despre cele două mări, Marea Baltică şi Marea Neagră. Sudul Mării Neagre este rezolvat, acolo avem o putere militară însemnată, mă refer la Turcia, estul Mării Neagră, acolo unde suntem noi şi bulgarii, semnul întrebării persistă şi pentru unul şi pentru altul, forţele navale ale celor două state fiind de mici dimensiuni şi cu capabilităţi reduse. Din acest punct de vedere, eu cred că două sunt direcţiile pe care trebuie să acţionăm noi. Pe de-o parte, dezvoltarea flotei maritime militare la un nivel respectabil, că nu vom fi noi niciodată o putere maritimă – nu suntem Marea Britanie, nu suntem Franţa şi cu atât mai puţin alte state care sunt puteri maritime, dar asigurarea unei apărări, atât pe zona Litoralului, şi aici ne referim la toate acele măsuri care să anuleze accesul sau să interzică accesul spre teritoriu, după cum şi terestru, noi având nevoie, din punctul meu de vedere, individual, deci naţional, de forţe terestre la dispoziţie, forţe tereste şi forţe aeriene care să le sprijine şi să fie în măsură să acţioneze imediat. Acest lucru va fi greu de realizat cu actualele efective, dar poate fi realizat şi cu aceste efective în situaţia în care înzestrarea va ajunge la un nivel corespunzător.
Ceea ce s-a făcut până acum în domeniul înzestrării pentru forţele terestre şi pentru aviaţie, pentru că, să fim serioşi, avem patru escadrile de aviaţie, reprezintă o premisă pentru asigurarea capabilităţilor de răspuns, dar încă nu o certitudine pentru că mai avem nevoie de unităţi gata constituite, gata pregătite. Nu multe, pentru că nu ne putem permite, dar trebuie să existe astfel de unităţi de răspuns rapid, reacţie rapidă din cadrul forţelor terestre şi din cadrul forţelor de apărare antiaeriană, respectiv a Litoralului.
Radu Dobrițoiu: Înaintea summit-ului din iulie există diferenţe între aliaţi privind priorităţile strategice, relaţia cu Rusia şi angajamentul american în Europa. Domnule profesor Ştefan Popescu, cât de important va fi summit-ul de la Ankara pentru păstrarea coeziunii politice a NATO şi ce semnal ar trebui să transmită adversarilor Alianţei?
Ştefan Popescu: De unitate. Ăsta este singurul semnal care ar trebui să fie transmis de capacitate de a depăşi toate aceste asperităţi şi, bineînţeles, Statele Unite ale Americii sunt principalii responsabili, pentru că ei sunt principalii responsabili ai generării acestei crize în organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Cu toată prietenia, o spun, şi cu toată părerea de rău.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult. Euroatlantica, la final. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Tranzicție RADOR RADIO ROMÂNIA
