Concluziile summitului NATO de la Ankara

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 iulie, ora 21:00) – Realizator: Nicu Popescu

Realizator: Cum s-ar zice, fuse şi se duse Consilul Nord-Atlantic la nivel de şef de stat şi de guvern, altfel spus summit-ul NATO, desfăşurat la Ankara în zilele de 7 şi 8 iulie. Înaintea reuniunii, aproape toţi cei implicaţi erau extrem de încordaţi, gândindu-se mai ales la poziţia Statelor Unite, supărate că, în opinia lor, europenii nu au acordat un sprijin corespunzător în confruntarea cu Iranul. Dar reuniunea a trecut, iar participanţii dădeau impresia că sunt mult mai relaxaţi la final, probabil sau mai ales pentru că, în declaraţia finală adoptată în a doua zi a summit-ului, se reafirma angajamentul pentru apărarea colectivă, conform articolului 5 al Tratatului de la Washington, şi pentru relaţia transatlantică, precum şi angajamentul faţă de abordarea de tip 360 de grade pentru descurajare şi apărare. Şi aş mai adăuga acum, în deschiderea emisiunii, o declaraţie care ne priveşte şi pe noi, adoptată în marja summit-ului: intenţia de a înfiinţa banca pentru apărare, securitate şi rezilienţă. Sunt nouă state care şi-au anunţat această intenţie, am să le spun acum: Canada, Albania, Belgia, Grecia, Letonia, Luxemburg, România, Turcia şi Ucraina. Vom încerca să înţelegem la ce dezvoltări ne putem aştepta în perioada post-summit, împreună cu invitaţii mei şi ai dumneavoastră din această seară: domnul profesor universitar Ion Bogdan Lefter. Bună seara, domnule profesor.

Ion Bogdan Lefter: Bună seara, mulţumesc pentru invitaţie.
Realizator: Şi domnul general în rezervă Alexandru Grumaz. Bună seara, domnule general.
Alexandru Grumaz: Bună seara şi mulţumesc la fel pentru invitaţie. Îl salut pe domnul profesor Lefter.

Realizator: Domnule profesor, mai pestriţ sau nu peisajul, după summit?

Ion Bogdan Lefter: Oh, sunteţi foarte plastic şi în acelaşi timp glumeţ, domnule Popescu. Nu ştiu dacă pestriţ e cel mai bun calificativ, am urmărit cu mare atenţie rezumatul pe care l-aţi făcut acestor zile de summit NATO de la Ankara şi aţi folosit termeni, şi mai puţin literari, specialitatea mea, de obicei, aţi vorbit despre starea de tensiune de dinainte de summit şi de relaxarea de după, foarte corecte observaţii, şi aş spune că evaluările sau anticipările privitoare la această reuniune la vârf a NATO, care au fost uneori foarte stridente, nu ştiu dacă… nu pestriţe, pitoreşti poate, este… I-am auzit nu numai pe comentatorii din mass media, dar şi pe fostul preşedint român Traian Băsescu, spunând că este cel mai important summit NATO de nu ştiu când încoace şi aş spune că aceste aşteptări sau aceste anticipări de note foarte acute, exagerat de acute, de fapt, se bazau pe o posibilă degradare a relaţiilor în interiorul organizaţiei Pactului Nord Atlantic, căci, cum ştim, dvs. aţi spus, poziţia Statelor Unite, de fapt, e vorba despre acest personaj cu totul special, pitoresco-pestriţ, care este Donald Trump. El poate lua poziţii politice, geopolitice bruşte, ciudate, pitoreşti, se răzgândeşte şi ameninţările lui, adresate mai des partenerilor occidentali, euroatlantici decât adversarilor, dacă s-ar traduce, practic ar fi putut duce la nişte consecinţe teribile, dar acum, deşi Trump şi-a jucat rolul, l-a mai ameninţat o dată de două, de trei ori, a mai pomenit Groenlanda, s-a arătat nemulţumit că n-a fost sprijinit de către parteneri din NATO pe subiectul iranian, însă acolo atacul a fost declanşat de Statele Unite împreună cu Israel, fără informarea partenerilor, după toate aceste lucruri, totuşi atmosfera s-a calmat, a apărut să predomine diplomaţia, Trump a fost şi el mai prietenos, chiar galant, acolo unde se arătase mai aspru zilele trecute şi deci suntem într-un moment în care putem spune că aşteptările acestea stridente au fost cu totul exagerate. Sigur, dacă s-ar fi întâmplat ceva grav la acest summit, atunci n-am fi putut spune acum asta, însă e de observat că ceea ce era în joc, să spunem, la acest summit nu era atât ceva pozitiv de avans al organizaţiei Pactului Nord Atlantic, cât pericolul unui fel de colaps intern. Bun, nu se poate produce chiar un colaps intern aşa uşor, lucrurile sunt prea complicate, suntem unde suntem, mergem înainte şi când voi reveni, aş pune accentul mai degrabă pe dimensiunile tehnice, strategice, dezvoltările acestea pe care le-aţi menţionat de asemenea, privitoare la înzestrări, finanţări, adică lucruri practice privitoare la funcţionarea NATO.

Realizator: Domnule general, aceeaşi întrebare văzută din perspectiva dumneavoastră ca om cu tehnica în spate, tehnica militară.

Alexandru Grumaz: Am spus zilele astea la o televiziune de ştiri că succesul de la Ankara se măsoară astăzi nu în ceea ce se va construi, ci în ceea ce nu se va dărâma instituţional. Răspunsul la această afirmaţie este că NATO nu s-a răsturnat instituţional la Ankara, dar s-a răsurnat simbolic şi asta este poate mai grav. Summitul va rămâne în istorie ca momentul în care alianţa fondată pe primatul democraţiilor liberale şi-a ţinut reuniunea de vârf în capitala celui mai autoritar membru al său cu un preşedinte american care a declarat senin că nici n-ar fi venit dacă gazda ar fi fost alta. Summitul a intrat în faza în care diplomaţia a făcut loc industriei de război, zeci de miliarde pentru armament, negocieri tensionate între alianţi şi un Donald Trump decis să rescrie raportul de forţe din interiorul NATO. Răsturnarea e vizibilă în trei planuri: primul – Axa Trump-Erdogan a înlocuit axa transatlantică, clasică, cei doi protagonişti ai summit-ului sunt liderii care şi-au impus preferinţele personal pentru interesul naţional în politica externă şi sunt lideri mulţumiţi să modeleze politica prin procese deliberative sau instituţionale. Al doilea, Erdogan câştigă indiferent de rezultat, analiza e aproape unanimă, situaţia geopolitică îl favorizează atât de mult pe preşedintele turc încât ieşirea lui în calitate de câştigător este evidentă, oricare ar fi deznodământul acestui summit şi am văzut foarte bine ce s-a întâmplat la final. Turcia, ani la rând copilul-problemă al alianţei, S-400, blocarea Suediei, doctrina Mavi Vatan, adică Patria Albastră, a devenit brusc, indispensabilă. E clar că obiectivele doctrinei Mavi Vatan sunt transformarea Turciei într-o putere navală dominantă, controlul rutelor energetice şi a resurselor de hidrocarburi offshore, contestarea revendicărilor maritime ale Greciei şi a Republicii Cipru, consolidarea influenţei Ankarei în Marea Neagră şi Mediterana în est. E clar, lucrurile astea sunt evidente. Al treilea: Trump a transformat summitul în scena personală pentru fondul unui război redeschis. S-a declarat foarte dezamăgit de alianţă, a reluat tema Groenlandei, a umilit public pe Meloni şi, lovitură de teatru, a declarat chiar de la Ankara că armistiţiul cu Iranul este mort după ce SUA a lovit 80 de ţinte. Declaraţia finală a acestui summit – şi vă spun sincer – trebuie privită, trebuie citită în următorii termenii: scurtă, minimalistă, dar cu existenţialul salvat. Proiectul declaraţiei finale este mai scurt decât cele adoptate în anii anteriori şi cuprinde doar şase puncte. Documentul reafirmă angajamentul statelor membre faţă de articolul 5. Asta este esenţial.

Realizator: Da, e în primul paragraf.

Alexandru Grumaz: Da, privind apărarea colectivă, şi precizează, iarăşi, esenţial pentru /…/, că Rusia reprezintă o ameninţare pe termen lung pentru NATO şi mai subliniază că Iranul nu trebuie să dobândească arme nucleare, ceea ce este extrem de corect. Ambasadorii tuturor statelor membre au aprobat declaraţia care reafirmă un angajament de nezdruncinat faţă de apărarea colectivă. Cam atâta.

Realizator: Da. Vă propun acum să urmărim o corespondenţă a colegei mele Oana Bâlă, care a fost la Ankara, cu sinteza câtorva dintre idei, inclusiv din perspectivă românească.
*
Reporter: Oana Bâlă – Liderii ţărilor membre NATO şi-au reafirmat, la Ankara, angajamentul de neclintit pentru apărarea colectivă. În declaraţia finală a summit-ului se arată că unitatea, solidaritatea şi puterea colectivă rămân fundamentul păcii, securităţii şi prosperităţii pentru cei un miliard de cetăţeni ai Alianţei. Aliaţii au anunţat şi noi achiziţii în domeniul apărării în valoare de 50 de miliarde de dolari, reafirmându-şi sprijinul neclintit pentru Ucraina. Ei subliniază că acest sprijin trebuie să fie echitabil, predictibil şi sustenabil pe termen lung. România a fost reprezentată la summit de preşedintele Nicuşor Dan, care a precizat că reuniunea NATO de la Ankara a fost una de etapă, axată pe stadiul implementării angajamentelor asumate de ţările membre privind cheltuielile pentru apărare. Potrivit acestuia, aliaţii au discutat despre cum poate fi grăbit procesul de transfer al banilor în echipamente militare şi ce trebuie făcut ca aceste echipamente să fie livrate la timp. Şeful statului a amintit şi faptul că România s-a alăturat declaraţiei de înfiinţare a băncii pentru apărare, care va avea un birou în ţara noastră, fiind concepută pentru a extinde accesul la capital, a reduce costurile de finanţare şi a sprijini extinderea capacităţii industriale în rândul ţărilor membre.
Nicuşor Dan: Dacă vorbim de România, România este la, anul acesta, aproximativ 2,5 plus 1,2. Şi, important, din cei 2,5, 40% sunt pentru înzestrare propriu-zis, adică cumpărare de echipament nou. A fost o discuţie despre cum facem ca aceşti bani să se transforme cât mai repede în echipamente şi aici sunt nişte iniţiative noi; cum pe noi ne interesează foarte tare aceasta anumită Drone Edge, la care ne-am alăturat, o altă iniţiativă la care ne-am alăturat, această bancă pentru apărare, care va avea un sediu în România, unul din cele patru, şi discuţia despre cum flexibilizăm astfel încât echipamentele să vină în timp util, şi nu cum se poate întâmpla dacă rămânem în cadrul actual, toate procedurile de achiziţii… să avem echipamente peste trei, patru sau cinci ani.
Reporter: Un alt aspect important este reafirmarea faptului că Rusia continuă să reprezinte o ameninţare la adresa Alianţei. Şeful statului a mai afirmat că le-a solicitat partenerilor să contribuie la capacităţile de apărare ale Republicii Moldova şi a vorbit despre importanţa Mării Negre din perspectivă militară şi energetică.
*
Realizator: Domnule profesor Ion Bogdan Lefter, ziceaţi de chestiuni tehnice. Iată, un exemplu direct. Banii, cu cifre.

Ion Bogdan Lefter: Da, sigur. Sigur. Şi dumneavoastră şi corespondenta dumneavoastră, bineînţeles şi domnul general Grumaz, aţi menţionat ceea ce eu anticipam sau… de fapt, dumneavoastră aţi prezentat mai întâi în deschiderea emisiunii, şi anume punctele acestea pe care şi preşedintele Nicuşor Dan le-a accentuat, şi anume constituirea unor noi forme de asociere pentru finanţarea anumitor înzestrări, înfiinţarea acestei bănci pentru apărare, securitate şi rezilienţă, accentul puternic pe chestiunile tehnice de înzestrare legate de Marea Neagră, mandat extins pentru Grupul Operativ pentru Combaterea Minelor Marine la Marea Neagră, aşa-numitul Mine Countermeasures Black Sea Task Group şi proiectul de achiziţii de drone, NATO Drone Edge, Edge însemnând margine, graniţa de Est, deci un accent pe zona noastră. Acum, înţeleg foarte bine, sensul celor spuse de dumneavoastră, domnule general, privitor la Turcia, poziţia foarte, cum să îi spunem, favorabilă în acest moment a Turciei în întregul sistem, în această reţea de relaţii, echilibre, dezechilibre care formează, până la urmă, iată, un echilibru, totuşi, stabil al NATO. Cu Donald Trump la Casa Albă, dictatorii, ca să mă refer generic la categorie, nu s-au simţit rău, pentru că Trump este tranzacţional, dispus să discute cu oricine şi, în conjuncturile tensionate, în raporturile cu partenerii vest şi central-europeni şi cu Canada, deci cu restul NATO, era oarecum firesc ca el să se arate favorabil gazdei. Apropo, desfăşurarea la Ankara ţine de rotaţia acestor summit-uri, acestor întâlniri la vârf ale NATO, pe rând, în statele membre, Turcia acum profitând, sigur, la maximum şi speculând conjunctura aceasta turbulentă a Orientului Mijlociu, a stimulat, a încurajat Turcia şi reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO, cum ştim, cu reprezentanţii zonei Orientului Apropiat şi Mijlociu, în aşa fel încât, într-adevăr, sigur, Turcia este foarte bine, dar cred că ar fi ieşit oricum bine în momentul în care rotaţia a făcut să se ajungă la Ankara sau undeva în Turcia pentru desfăşurarea summit-ului. În finanţări să vedem ce rol va avea această bancă, poate deveni interesantă, banca pentru apărare, securitate şi rezilienţă. Faptul că noi vom găzdui un birou regional al acestei bănci pe care deocamdată o coordonează, o va coordona Canada, cred că e un lucru pozitiv. Toate trebuie cântărite, văzut şi analitic, în acest moment, şi în ce fel se vor aplica, în ce fel se vor mobiliza fonduri pentru achiziţii de drone, pentru combaterea formelor acestora noi de dirijare şi de depăşire a vechilor praguri tehnice care pot constitui ameninţări importante; am avut şi cazul recent Constanţa. Totul, totul ţine de acelaşi buchet complicat de teme, subteme geopolitice şi de securitate.

Realizator: Domnule general Grumaz, iată, până la urmă se mobilizează banii, se face şi bancă sau, mă rog, există şi alte forme de colaborare financiară. Din experienţa noastră şi cea pe care aţi avut-o, inclusiv în Statele Unite, cum se pot reduce termenele de livrare a unor echipamente complicate, gen rachete, iată, ca să dăm un exemplu. Cancelarul Germaniei spune astăzi, în Bundestag, că, din punctul său de vedere, a fost un summit foarte bun şi că vor lua din Statele Unite rachete Tomahawk.

Alexandru Grumaz: A fost un summit foarte bun, să fie foarte clar lucrul acesta. Este evident, nu s-a inversat logica instituţională a NATO, ba dimpotrivă, s-a accentuat rolul Articolului 5. Domnule, ceea ce România câştigă este vorba de acele conducte pe care consilierii domnului preşedinte nu au reuşit să le explice. Preşedintele nu trebuie să fie un om care să cunoască toate problemele. Preşedintele trebuie să fie informat cu ceea ce trebuie şi cu ceea ce s-a discutat la NATO. Există o regulă veche a logisticii militare pe care eu am învăţat-o în Statele Unite şi ea este atribuită generalului american Omar Bradley: amatorii discută strategii, profesioniştii discută logistică. Iar în interiorul logisticii există o ierarhie brutală. Fără muniţie nu poţi lupta, dar fără combustibil nu poţi nici măcar ajunge la luptă /…/

Realizator: Să le spunem… Domnul general, să le spunem la ascultori, este vorba de acele conducte de petrol, să spunem…
Alexandru Grumaz: Da, exact!
Realizator: Care ele existau în timpul Războiului Rece în Europa de Vest…
Alexandru Grumaz: Exact!
Realizator: Şi are acum se discută să fie aduse până la noi şi în Turcia.
Alexandru Grumaz: Asta vreau să spun. Acesta e comentariul meu. Decizia luată la summit-ul la Ankara extinde spre est această reţea de combustibil a Alianţei, un proiect evaluat la 28-30 de miliarde de dolari pe două decenii, cea mai mare investiţie din istoria organizaţiei, şi trebuie să fim mândri că geografia ne-a permis să fim în acest plan. Lecţia a început în 1944, că lumea nu înţelege, şi spaima anului 1950. Povestea începe cu multe lucruri în NATO, cu o traumă americană. În vara lui 1944, ofensiva aliată prin Franţa s-a oprit nu din cauza Wehrmacht-ului, ci din cauza benzinei. Diviziile blindate ale lui Patton consumau mai mult decât puteau transporta camioanele Red Bull Express de pe plajele Normandiei. La soluţia improvizată atunci a apărut conducta Pluto, trasă pe sub Canalul Mânecii, /…/ de conducte întinse, în grabă, în urma frontului, care au devenit o doctrină. Când în 1950 a izbucnit războiul din Coreea, acesta a convins Occidentul, o invazie sovietică în Europa este o posibilitate reală. Planificatorii NATO au ştiut exact ce le lipsea, nu doar divizii şi avioane, ci kilometri de ţeavă. Aşa s-a născut, începând cu 1952-1953, NATO Pipeline System. În realitate, o familie de reţele naţionale şi multinaţionale, finanţate prin programul comun de infrastructură a Alianţei. Piesa centrală era şi rămâne Centralei Europe Pipeline System, mii de kilometri de conducte îngropate la 80 cm în pământ, care leagă porturile Atlanticului şi ale Mării Nordului, Le Havre, Anvers, Rotterdam, de depozitele şi aerodromurile din Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Germania de vest. În jurul lui s-a construit sistemul satelit, reţeaua nord-europeană din Danemarca şi nordul Germaniei, sistemele din Norvegia, Italia, Germania şi Turcia, reţeaua britanică. Logica era limpidă şi rămâne valabilă. Cisterna rutieră şi trenul de combustibil sunt lente, consumă la rândul lor carburant şi sunt ţinte…

Realizator: Vulnerabile, da.

Alexandru Grumaz: În deceniile războiului rece, sistemul a funcţionat ca o poliţă de asigurare tăcută, a supravieţuit chiar şi retragerii Franţei din structura militară integrată. În 1966, conductele de pe teritoriul francez au contribuit să pompeze, dovadă că interesul logistic bate orgoliul politic. În 1991 însă, a urmat ceea ce, pentru toată lumea, apărarea europeană a însemnat amnezia. Adică, reţeaua a fost parţial comercializată şi a acoperit costurile prin operarea, pompând kerosen civil către aeroporturile din Frankfurt, Schiphol, Bruxelles şi Luxemburg, o reconversie ingenioasă care a ţinut sistemul în viaţă, dar i-a îngheţat geografia. Deci, domnilor, ce /…/ România, la ora actuală, în acest sistem de conducte, este extraordinar şi asta o datorăm şi poziţiei României la negocierile de la Bruxelles, şi poziţiilor Poloniei, dar şi poziţiilor Turciei, care a implementat acest sistem şi a dorit să facă o astfel de conductă, care să plece din Turcia, să se oprească în nordul Europei.

Realizator: Domnule profesor, domnule general, pentru că ne apropiem de finalul emisiunii, într-o frază de la fiecare, cu ce ar trebui să rămână ascultătorii după acest summit? Ce să reţină, domnule profesor Ion Bogdan Lefter?

Ion Bogdan Lefter: Cred că trebuie să transmitem o concluzie pozitivă, de calm, într-o perioadă atât de dificilă, în care toată lumea este îngrijorată pe diverse subiecte, inclusiv geopolitic, geostrategic, summit-ul de la Ankara, cu toate cele pe care am apucat noi să le spunem şi destule altele care sunt de adăugat, cred că poate contribui la calmarea spiritelor şi e foarte important să nu fim în continuare tensionaţi, istericalele din politica internă fac rău, fac rău societăţii româneşti, acum avem un mesaj de calm, de continuitate pozitivă.

Realizator: Domnule general Alexandru Gurmaz?

Alexandru Grumaz: Deci summit-ul de la Ankara a marcat trecerea de la gestionarea crizei la construirea unui NATO mai puternic, 3.0, să-i zicem, cum i-a spus Hegseth, secretarul de război al Statelor Unite, un NATO mai autonom pe termen lung. Nu a fost un summit revoluţionar, cum au zis unii, în sensul extinderii sau al unor decizii dramatice, ci unul de consolidare şi adaptare a unei alianţe care îşi va aplica în continuare Articolul 5. Rusia este principalul inamic şi asta nu e pe termen scurt, e pe termen lung.

Realizator: Domnule profesor Ion Bogdan Lefter, domnule general Alexandru Gurmaz, vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră de a participa şi astă seară la „Euroatlantica”, emisiune aflată la final. Sunt Nicu Popescu, să auzim numai de bine! Rămâneţi cu Radio România Actualităţi!

Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*


Math Captcha
84 + = 92