AnalizeArmată

Decizia pentru numirea noului şef al SMAp

Revin cu acest subiect pe care eu îl consider foarte important: numire noului şef al Statului Major al Apărării. Am provocat discuţii şi dezbateri… Ştiu că s-a întâmplat asta şi îmi asum o abordare ca jurnalist specializat în acest domeniu. Problema este însă una sensibilă din punctul de vedere al Apărării României, al contingenţei, al apărării teritoriului naţional. Vorbim despre mandatul şefului SMAp care se încheie în câteva zile şi nu există încă o soluţie.

Cu siguranţă că PSD şi-ar fi dorit un candidat, susţine de fapt un general pentru această funcţie. Dar, ce să-i faci, legea este foarte clară:

„Seful Statului Major General este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armata, numit de Președintele României, la propunerea ministrului apărării, cu avizul primului-ministru, pentru o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu pana la un an. In funcția de şef al Statului Major General poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forte ale armatei”.

Soluţia pentru şeful SMAp

Am scris deja despre „Dificultăţi în numirea noului şef al SMAp„. Au citit ce am scris eu cu siguranţă şi americanii dar şi ruşii. Am „licitat” pe o soluţie posibilă: generalul-locotenent Dumitru Scarlat, actualul şef al misiunii militare la Bruxelles. Domnia sa a deţinut atât funcţia de şef de categorie de forţă – şef SMFT – cât şi pe cea de locţiitor al şefului SMG (SMAp acum). Cu toate acestea Legea 346 prevede foarte clar în privinţa viitorului şef al SMAp: „poate fi numit locțiitorul acestuia sau unul dintre șefii categoriilor de forte ale armatei”.

În precedentul articol precizam că niciun general nu se califică, potrivit preverilor legale, pentru funcţia de şef al SMAp.

Singura soluţie legală, în ceasul al 12-lea, este prelungirea cu un an a mandatului generalului Ciucă.

Batalia de la Nasiriyah from Ilie Pintea on Vimeo.

Prelungirea cu un an prevăzută de lege

Cu siguranţă că această decizie nu trebuia lăsată pe ultimul moment. Generalul Ciucă, după cum îl cunosc eu, nu s-ar fi dus cu chipiul în mână la liderii politici pentru a solicita prelungirea mandatului. Este o nouă dovadă pentru verticalitatea acestui tânăr general care sper să reprezinte viziunea „carierei militare” reale. Îmi amintesc de amiralul Gheorghe Marin care a făcut tot ceea ce este posibil pentru a-şi prelungi mandatul. Şi, la final, acelaşi amiral, a dorit să beneficieze la trecerea în rezervă de anumite beneficii financiare.
Generalul Ciucă a declarat la Radio România Actualităţi:

„Consider atât de sfântă onoarea şi demnitatea de a fi fost şeful Statului Major al Apărării încât, indiferent de ceea ce mi s-ar propune, nu voi face altceva. Odată ce ai fost şeful Statului Major al Apărării… Reprezintă demnitatea cea mai mare pentru fiecare dintre noi. Iar eu consider că nu trebuie să fie în niciun fel umbrită această poziţie de activitatea în alt domeniu.

Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie. Dar nu dintr-o funcţie publică”.

Nici eu nu fac politică dar mă gândesc că decidenţii politici ar trebui să reflecteze la viitorul şef al SMAp. Şi să reflecteze ceva mai repede, să se înţeleagă, pentru că mandatul generalului Ciucă expiră legal la 1 ianuarie 2019.

Soluţie legală pentru conducerea SMAp

În opinia mea, singura soluţie conform Legii 346 în acest moment este prelungirea cu un an a mandatului actualului şef al SMAp.

Iar, pentru viitor, pentru a pregăti un candidat pentru această funcţie, ar trebui să se numească un general eligibil în funcţia de locţiitor al şefului SMAp sau şef de categorie de forţe un general. Şi mă gândesc aici la o prima variantă care ţine cont şi de vârstă: generalul-locotenent Dumitru Scarlat. Adus la de la Bruxelles şi numit pe o funcţie de locțiitor sau şef al SMFT, generalul Scarlat va putea fi următorul şef al SMAp. Aproape că nici nu va fi necesar să fie numit: el va fi „de facto” cel mai important candidat pentru funcţia de şef al SMAp din data de 1 ianuarie 2020.

Având la bază acelaşi raţionament, ţinând cont de grad şi de vârstă, mai sunt doi posibili viitori candidaţi pentru funcţia de şef al SMAp: generalul-locotenent Cătălin Zisu (actual comandant al Comandamentului Logistic) sau generalul Laurian Anastasof.

Anul 2019 oferă în acelaşi timp posibilitatea pentru anumiţi „generali tineri” să mai primească a treia stea şi să se „califice” pentru posibila ocupare a funcţiei de şef al SMAp. Printre aceştia mă gândesc în primul rând la generalul Dorin Ioniţă şi la generalul Vasile Toader.

Dacă pe parcursul anului 2019 alţi generali vor fi promovaţi pe funcţii de locţiitor al şefului SMAp sau şefi de categorii de forţe, generali cu două stele, şi aceştia vor fi avansaţi până pe 1 Decembrie 2019, aceştia devin eligibili. Şi mă gândesc tot la generali tineri cum ar fi generalul Daniel Petrescu sau generalul Iulian Berdilă.

Amintesc că un general poate primi încă o stea doar la interval de un an calendaristic.

3 Comments
  1. Reply
    Dan decembrie 15, 2018 at 3:43 pm

    Sunt generali foarte buni și care au adus românia să fie cunoscută în NATO si care iau distrus alți generali birocrați Exemplul Generalul de Flotila aeriana Luca Dorel .

  2. Reply
    John decembrie 28, 2018 at 12:32 pm

    Dar amiralul Mârșu?

    • Reply
      Dobritoiu decembrie 29, 2018 at 11:10 am

      Dl amiral ar fi implinit varsta de pensionare in anul 4 de mandat de sef SMAp. Din pacate nici dansul nu se incadra.

Leave a reply

*