RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 ianuarie, ora 21:05) – ”Euroatlantica” Radu Dobrițoiu: Radu Dobriţoiu
Bun găsit! Cu doar câteva luni în urmă, Kievul se temea că a doua preşedinţie a lui Donald Trump ar putea forţa Ucraina să capituleze în faţa lui Vladimir Putin. Astăzi îşi pune speranţa că Trump va pune capăt în cele din urmă la trei ani de carnagiu. Kurt Volker, care a servit în timpul primului mandat al lui Trump ca Reprezentant special al Statelor Unite pentru Ucraina, a declarat că 2024 a fost ca un an de aşteptare. Avem alegeri, avem distrageri, administraţia Biden ar spune nu, apoi ar spune da. 2025 arată ca un an de acţiune. În sfârşit, ne mişcăm. Obstacolul în calea păcii nu este ocupantul Casei Albe, ci cel de la Kremlin, susţine Kurt Volker, citat de ”Politico”.
Zelenski ar putea fi împins să facă concesii care până nu demult păreau de neconceput. Probabil că va trebui să accepte că Ucraina nu se va putea întoarce la graniţele ei de dinainte de război, deşi nu va recunoaşte niciodată ţinuturile cucerite ca fiind teritoriu rus, ci că cererea sa de a se alătura NATO este greu de înfăptuit. Acest lucru a fost clar atât din declaraţiile preşedintelui Trump de la Davos, cât şi din partea ucrainenilor, care au călătorit acolo pentru a reorienta atenţia asupra războiului din patria lor şi pentru a face înţelegeri. Sau, aşa cum scrie Politico, disperată după pace, Ucraina îl va îmbrăţişa pe Donald Trump. Dar dacă Zelenski îşi joacă cărţile corect, Putin s-ar putea încurca în propriile proiecte, aflându-se într-o situaţie dificilă: inflaţia din Rusia este scăpată de sub control, ratele dobânzilor sunt îngheţate artificial la un nivel deja vertiginos de 21%, există o penurie de forţă de muncă şi mii de victime de război.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că alegerile prezidenţiale şi parlamentare din ţara sa ar putea avea loc în acest an, dacă negocierile pun capăt fazei fierbinţi a războiului cu Rusia. Mandatul lui Zelenski ar trebui să se încheie în luna mai a acestui an. Un scrutin prezidenţial ar fi trebuit să aibă loc în martie sau aprilie 2024, dar a fost amânat, deoarece Ucraina se află încă sub legea marţială. Conform Constituţiei ucrainene, Zelenski trebuie să continue să îşi exercite atribuţiile până la alegerea unui nou şef de stat.
Discutăm la Eurotlantica despre noua viziune a Statelor Unite pentru conflictul din Ucraina şi implicaţiile pe care le poate avea noua politică externă a Administraţiei Trump.
Invitaţii ediţiei sunt generalul-locotenent în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles şi Tudor Curtifan, istoric, redactor şef Defence România. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: Ucraina şi perspectivele americane asupra ei.
Bună seara, domnule general Virgil Bălăceanu!
Virgil Bălăceanu: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnul Tudor Curtifan!
Tudor Curtifan: Bună seara, domnule Dobriţoiu! Mulţumesc pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea Euroatlantica. Bun venit la Radio România Actualităţi! Sistemul american de securitate se modifică rapid, o dată cu preluarea celui de-al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite de către Donald Trump. În plan extern, viziunea noului lider de la Casa Albă va avea un rol decisiv pentru viitorul războiului de apărare al Ucrainei. Domnule general Virgil Bălăceanu, urmărind declaraţiile lui Donald Trump, va încerca să îi impună lui Vladimir Putin o încetare a războiului?
Virgil Bălăceanu: O încetare a războiului, greu de spus. O încetare a luptei şi un armistiţiu, mai mult ca sigur. Războiul trebuie noi să luăm în considerare în Ucraina, însă depinde foarte mult de condiţiile pe care aşteptăm ca Trump să le impună inclusiv părţii ruse. În definitiv, nu este o pace prin forţă, ci este o pace impusă pentru ambele părţi. Dacă propunerile lui Trump vor viza numai satisfacerea unor dorinţe deja cunoscute ale lui Putin, vom asista la o capitulare a Ucrainei şi mă îndoiesc că Zelenski, în condiţiile în care vor fi organizate alegeri în acest an, va reuşi să recâştige. Şi este posibil să intrăm într-o altă ecuaţie a Ucrainei: nu un lider şi un guvern prooccidental, ci un lider şi un guvern fie ultranaţionalist, fie cum şi-l doreşte Moscova: pro-Putin. Problema teritoriilor – ori deja partea rusă consideră teritoriile intangibile, inclusiv, se spune, acele teritorii care vor mai fi câştigate în mod deosebit în bătălia pentru Donbas vor fi considerate ca parte a Federaţiei Ruse. Un exemplu: dacă ruşii vor cuceri până în momentul în care s-ar ajunge la o încetare a focului, Toretsk, Pokrovsk, Ceasiv Iar, aceste trei localităţi destul de mari din Donbas, sunt convins că ruşii vor considera că sunt ale lor. Cred că vor cere ruşii ca să accepte încetarea focului şi un armistiţiu demobilizarea armatei ucrainene şi în contextul demobilizării, a demilitarizării, a scăderii efectivelor armatei ucrainiene. Atunci când se abordează problematica zonelor demilitarizate şi a prezenţei forţelor de menţinere a păcii europene, acea intenţie, Marea Britanie, alături de alte state europene să asigure forţele de menţinere a păcii nu vorbesc decât de o zonă pe teritoriul ucrainean demilitarizată şi de prezenţă a forţelor de menţinere a păcii. De altfel, îmi este greu să cred, în condiţiile în care ucrainenii şi-ar menţine capul de pod din Kursk şi am asista şi în Kursk la o încetare a focului şi un armistiţiu, că s-ar trimite forţe de menţinere a păcii pe teritoriul regiunii Kursk, o regiune istorică pentru Federaţia Rusă. O altă condiţie sine qua non legată de încetarea focului şi armistiţiu va fi o declaraţie şi schimbări legislative de partea ucraineană, că Ucraina nu mai vrea să adere la NATO. Or, aceşti termeni de încetare a focului şi de armistiţiu realizăm cu toţii că sunt extrem de defavorabili Ucrainei, creează condiţii extrem de favorabile Federaţiei Ruse, cu o extindere a teritoriilor, va fi aclamat Putin de poporul rus – vezi Putin – Ecaterina a II-a redivivus -, îşi va crea şi o zonă din care, în condiţiile în care într-un fel sau altul, acest acord de încetare a focului şi de armistiţiu va fi încălcat, să reia acţiunile militare, să continue operaţiunea militară specială şi de aici putem asista la un al doilea război între Federaţia Rusă şi Ucraina, să vedem modelul cecen. În privinţa Ceceniei, Federaţia Rusă nu a încetat să folosească instrumentul militar decât în momentul în care Cecenia a avut o conducere politică favorabilă Federaţiei Ruse. Şi de la o mişcare de independenţă extrem de puternică şi patriotică, i-am putea spune, asistăm la o prezenţă a liderului şi a trupelor cecene alături de Federaţia Rusă, într-un război de invazie dus de Federaţia Rusă. Proiectul pe care îl are Putin în minte şi în modul în care vrea să acţioneze legat de Uniunea Statală, Federaţia Rusă, Belarus, Ucraina, Republica Moldova rămâne valabil, mai ales în condiţiile încetării focului şi a armistiţiului în situaţii extrem de favorabile pentru Putin.
Radu Dobrițoiu: Obiectivul imediat al lui Putin este de a anula independenţa Ucrainei, dar scopul său final este să răstoarne întreaga ordine internaţională bazată pe reguli, ordine condusă de Statele Unite ale Americii. Dacă nu va fi oprit în Ucraina, Putin va căuta să subjuge alte ţări ale fostului Imperiu Rus, de la Moldova şi Belarus, din Europa de Est, până la Kazahstan şi naţiunile din Asia Centrală. Domnule Tudor Curtifan, este Ucraina, în acest moment, cea mai mare provocare pentru puterea mondială, reprezentată de Statele Unite?
Tudor Curtifan: Din perspectiva noastră, care, nu ştiu, analizăm situaţia din Europa de Est şi avem războiul la kilometri, practic, de graniţă, adică câteva sute de metri… De pe partea noastră a Dunării, vedem cum drone unde lovesc teritoriul ucrainean. Nu mai spun că drone ruse cad aproape săptămânal tetitoriu românesc… Da, ar trebui să fie. Din perspectiva leadershipului american, cred că e doar o piesă dintr-un puzzle mult mai complex, care include şi Orientul Mijlociu şi mai ales această strategie pe care SUA o vor defini în ceea ce priveşte contracararea Chinei, pentru că cred eu că obiectivul principal al noii administraţii Trump şi, apropo şi de numirile pe care le-a făcut Donald Trump, aici e interesant de analizat, inclusiv în ceea ce îl priveşte pe Marco Rubio ca secretar de stat, au ca obiectiv contracararea influenţei Chinei peste tot în lume şi mai ales pe continentul american. Mă refer în America Latină şi America Centrală. E foarte importantă Ucraina, pentru că e o piesă din puzzle, mai ales într-o lume globală, deci interconectată, Federaţia Rusă având deja un parteneriat economic şi militar cu China, e o piesă importantă a puzzle-ului, dar nu ştiu dacă e chiar cea mai importantă. În ceea ce îl priveşte pe cetăţeanul american de rând, mi-e greu să cred că Ucraina are o importanţă anume, mai ales că ştiţi cum sunt americanii, mă refer aici la societatea americană în ansamblu. De regulă, ei privesc doar un nou grad al lor. Cred că mai degrabă majoritatea americanilor cred că Georgia e un stat în SUA şi nu o ţară în Europa de Est, în Caucaz.
Radu Dobrițoiu: Dacă Occidentul permite ca actuala invadare a Ucrainei să reuşească, principalii beneficiari vor fi Rusia şi alte regimuri autoritare, inclusiv China, Iran, Coreea de Nord, împreună cu o varietate de actori precum Hamas şi Hezbollah. Această axă a autocraţilor se conturează deja pe fundalul războiului Rusiei în Ucraina. Domnule Tudor Curtifan, se află Occidentul, inclusiv Statele Unite, într-un moment de cumpănă?
Tudor Curtifan: Categoric răspunsul e da, pentru că, din punctul meu de vedere, dacă punem între paranteze dreptul internaţional bazat actuala arhitectură de securitate, bazat pe /…/ americană, pe această pace şi actualul sistemul de securitate post-belic, după cel de-al Doilea Război Mondial, impus inclusiv de Statele Unite, care are la bază suveranitatea fiecărei naţiuni, democraţia şi libertatea, e o înfrângere. Ar fi o înrângere, un compromis în Ucraina şi punerea în paranteză a acestui sistem e o înfrângere nu doar a Statelor Unite, ci o înfrângere a noastră, a tuturor, a lumii libere. Şi, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră, sunt multe alte dictaturi care se uită la ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina şi ar putea fi o înfrângere şi mi-e teamă să nu ne îndreptăm spre acel scenariu, pentru că dacă în ultimii ani, pentru că războiul nu a început în 2022, odată cum invadarea la scară largă, ci a început în 2014, dar dacă în ultimii ani s-a vorbit mereu de revenirea Ucrainei la graniţele ei din 1991, nu văd, din păcate, niciun scenariu care e analizat cu o posibilă soluţionare sau un posibil armistiţiu al războiului din Ucraina, cu această revenire la graniţele din 1991. Şi ar fi o pierdere mare şi din punct de vedere al prestigiului lumii libere, a Occidentului şi a Statelor Unite şi nu mai spun din punct de vedere al securităţii şi din ceea ce priveşte şi alte state revizioniste, dictaturi, revizioniste din întreaga lume, care ar putea acţiona. Deci cred că din această perspectivă e important şi pentru administraţia Trump să reuşească să ajungă la un consens şi la o pace durabilă şi acceptată, pentru că nu cred că va fi o pace, dar va fi un armistiţiu. E greu să vorbim de pace, mai ales după ceea ce s-a întâmplat, după gropile comune pe care le-am văzut în Ucraina, după teroarea, după morţii, după bombardarea civililor, după raderea de pe faţa pământului a oraşe întregi. E greu de vorbit de pace. Cred că sunt răni care se vor cicatriza în generaţii. Dar un armistiţiu sau o finalizare a fazei fierbinţi a războiului cred că e posibil, într-o oarecare măsură.
Radu Dobrițoiu: Ucraina şi perspectivele americane pentru această ţară bastion în faţa agresiunii Rusiei. Domnule general Virgil Bălăceanu, o diminuare a sprijinului militar al Statelor Unite pentru Kiev poate fi coordonată cu un îndemn pentru ca ţările europene să investească mai mult în apărare?
Virgil Bălăceanu: Doctrina, dacă îi putem spune doctrină, la ora actuală am fi un pic exageraţi, ar fi un lucru prea pretenţios, sunt nişte linii de politică eternă şi în privinţa apărării pe care deja le-a făcut cunoscute Trump, vor obliga Europa, Europa însemnând Uniunea Europeană, pe de altă parte, Europa însemnând ţările NATO din Europa care sunt membre ale NATO, să regândească fundamental modul de a percepe şi mai ales modul de a pregăti politici comune şi de apărare. Şi aici mă refer la o Uniune Europeană, inclusiv cu o politică externă comună, care să determine condiţii de păstrare a integrităţii, suveranităţii şi independenţei statelor din Uniunea Europeană, respectiv din NATO, format european. De aici, Uniunea Europeană va avea al doilea semn de trezire. Uniunea Europeană şi NATO s-au trezit la realitate în momentul în care în Europa a început un război, în Europa se desfăşoară un război de uzură. Un asemenea lucru nu a fost gândit înainte de invazia din 2022. Eram atât de concentraţi pe participarea la misiunile din Afganistan, din Irak, eventual din Balcanii de Vest, cu totul diferite din punct de vedere al dotării, instruirii şi a necesităţilor de producţie şi cercetare în domeniul tehnologiei militare faţă de ceea ce se impune acum, lecţiile învăţate dintr-un război de uzură. În curând intrăm în al treilea an al războiului şi nu cred că vom asista la o încetare a focului şi un armistiţiu până în 22-24 februarie. Deci, putem spune calendaristic şi istoric, abia în al patrulea an al războiului între Ucraina şi Federaţia Rusă, un război de apărare, un război de invazie, s-a semnat un acord de încetare a focului şi de armistiţiu. Şi atunci este nevoie să regândim. Regândirea pleacă de la cerinţa pe care o are şi Trump, nu numai de acum şi din vechea legislatură, creşterea alocaţiilor pentru apărare, nu neapărat 5%. sunt aproape imposibil pentru multe state. Nu pentru Polonia, ne oferă un exemplu. Iar Polonia va deveni un exemplu pentru Trump în tot ceea ce va însemna modul în care va gândi dezvoltarea şi investiţiile NATO, din punct de vedere al apărări. Uniunea Europeană a început un program, însă este insuficient din punct de vedere al investiţiilor directe mobilitatea militară, al investiţiilor directe în problematica cercetării în domeniul tehnologiei militare şi, în ultimul rând, în domeniul producţiei de echipamente militare, inclusiv a producţiei de muniţie. Europa, însă, are o asemenea capacitate, menţinându-şi unitatea şi coerenţa, dezvoltând politici externe şi de apărare comune şi pragmatice, să-şi creeze – nu în afara NATO, nu excluzând Statele Unite, ci cu sprijinul Statelor Unite – o postură de apărare şi de descurajare la adresa unui eventual agresor, fie el şi Federaţia Rusă, redutabil. La ora actuală, sigur, nu cheltuim în NATO, în afară de Statele Unite şi Canada, la nivelul la cât cheltuiesc americanii. Vorbim de – cred că nu greşesc – 845 de miliarde de dolari care vor fi cheltuiţi de către Statele Unite, însă şi Europa în format NATO cheltuieşte mai mult de 400 de miliarde. Federaţia Rusă a alocat, în condiţiile în care duce un război în Ucraina, pentru bugetul apărării 127 de miliarde. Efectivele militare sunt mai mari în Europa – şi vorbesc de NATO şi Uniunea Europeană – decât efectivele militare ale armatei Federaţiei Ruse, chiar dacă vor atinge acel 1,5 milioane, cum îşi doresc. Iar tehnologia militară performantă nu este legată numai de America de Nord, este legată şi de Europa, inclusiv producţia, într-o diversitate foarte mare de echipamente. Sigur că sunt nişte goluri pe care Europa va tebui să le acopere, şi din perspectiva transportului strategic, dar mai ales din perspectiva muniţiei inteligente, din perspectiva mijloacelor de cercetare-supraveghere în domeniile celelalte, care ţin de blindate, care ţin de nave de luptă, care ţin de aviaţie, care ţin de război electronic, care ţin de război cibernetic, care ţin de o diversitate de categorii de muniţii. Există o asemenea capacitate în Europa, însă Europa, la ora actuală, nu are capacitatea în totalitate de a trece într-un timp scurt de la industria de apărare pe timp de pace la industria de război. Trebuie să-şi creeze o asemenea capacitate. Ca atare, anumite programe de dezvoltare economică, de dezvoltare socială pe care Uniunea Europeană le are într-o diversitate atât de largă vor fi diminuate, pentru a aloca mai mult pentru apărare; apărare care să prezerve libertatea, valorile democratice ale statelor din NATO şi, de ce nu, din Uniunea Europeană. Pentru că şi Uniunea Europeană va trebui să schimbe acea dorinţă de a avea o Europă a apărării, care la ora actuală este mai mult un deziderat, într-o realitate. Dacă îşi menţine capacitatea şi unitatea, Uniunea Europeană poate să facă un asemenea lucru. Trump nu va încuraja unitatea şi coeziunea Uniunii Europene, pentru că Trump vede Uniunea Europeană ca un competitor economic. Or, Trump va aplica principiul „divide et impera”, astfel încât în relaţia cu Uniunea Europeană – nu cu Uniunea Europeană în sine, ci cu state din Uniunea Europeană – să aibă câştiguri mult mai mari. Uniunea Europeană este obligată să se trezească la realitate. Noi, România, trebuie să ne trezim la realitate, dacă nu vrem să intrăm în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse sau dacă nu vrem ca la graniţa României să fie dislocate forţe ruseşti, inclusiv arme nucleare tactice, aşa cum sunt ele desfăşurate la ora actuală în Belarus.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Eurotlantica”, la final. Vă mulţumesc că aţi fost alături de noi!
Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA
