
Tensiunile cresc între noul regim militar al Nigerului și blocul regional vest-african, care a ordonat desfășurarea de trupe pentru a restabili democrația în Niger. Situația din Niger escaladează după lovitura de stat militară și va depăși, probabil, impactul regional. Franța, Rusia și SUA sunt implicate în această criză generată de lovitura de stat dată de junta militară care a preluat puterea în Niger.
Statele africane învecinate cu Niger și care au un acord de colaborare insistă ca junta militară să renunțe la putere în favoarea președintelui pe care l-au arestat, ca parte a loviturii de stat din 26 iulie. Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), prezidată de Nigeria, cu 15 state africane, a afirmat că pe masa discuţiilor au rămas toate opţiunile valabile, inclusiv utilizarea forţei ca ultimă soluţie. Organizaţia regională vest-africană ECOWAS a făcut apel săptămâna trecută la activarea imediată a forţelor sale. Un război regional se conturează, cu 15 state africane care doresc să intervină militar în Niger pentru a reinstaura democrația.
Consiliul de Pace și Securitate al Uniunii Africane (UA) și o delegație a Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) s-au întâlnit în Etiopia în această săptămână pentru a discuta despre situația din Niger. Şefii armatelor din Africa de Vest se vor întâlni, joi şi vineri, în capitala Ghanei, Accra, în pregătirea unei posibile intervenţii militare privind restabilirea ordinii democratice în Niger.
Nu este clar când și unde s-ar desfășura forța militară și cum ar afecta rapoartele despre amenințările împotriva juntei militare din Niger sau despre decizia blocului de 15 membri ai alianței africane pentru a interveni. Experții în conflicte apreciază că forța militară ECOWAS ar cuprinde aproximativ 5.000 de soldați conduși de Nigeria și ar putea fi gata în câteva săptămâni. Până acum însă doar câteva țări au anunțat ce trupe vor pune la dispoziție și nu a fost întreprinse acțiuni militare concrete. Între timp, junta militară care a preluat în forță conducerea Nigerului a închis spațiul aerian al țării din vestul africii.
Președintele Mohamed Bazoum, liderul ultimei democrații rămasă apropiată de occident pe întinderea vastă a Saharei și Sahelului, este închis cu familia sa într-un subsol neluminat al complexului său prezidențial, izolat de aprovizionarea cu alimente și electricitate de către junta militară care l-a răsturnat, susține ambasadorul Nigerului în Statele Unite.
Soldații rebeli din Niger au declarat că îl vor acuza pe președintele înlăturat Mohamed Bazoum pentru „înaltă trădare” și subminare a securității statului, într-un anunț la câteva ore după ce junta militară a declarat că este deschisă dialogului cu națiunile din Africa de Vest pentru a rezolva criza. Noua deschidere către discuții ar putea fi rezultatul presiunii ECOWAS, inclusiv a sancțiunilor economice severe și de călătorie, care deja afectează cei aproximativ 25 de cetățeni ai Nigerului.
Dacă va fi găsit vinovat, Bazoum ar putea risca pedeapsa cu moartea, conform codului penal al Nigerului. Presiunea internațională asupra juntei este în creștere pentru eliberarea și restabilirea în funcție a lui Bazoum.
De la lovitura de stat și violența jihadistă este în creștere. Nigerul a fost văzut de către națiunile occidentale drept unul dintre ultimele state democratice din regiunea Sahel cu care ar putea să se asocieze pentru a contracara violența jihadista în creștere alimentată de al-Qaida și Gruparea Stat Islamic. Franța, Statele Unite și alte țări europene au investit sute de milioane de dolari în sprijinirea armatei Nigerului. De la lovitura de stat, Franța și Statele Unite și-au suspendat susținerea militară.