RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 martie, ora 21:20) – Emisiunea: ”Euroatlantica” – REALIZATOR: Radu Dobriţoiu – Invitaţi: Profesor Ştefan Popescu, contraamiral (r.) Constantin Ciorobea
Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu cu o nouă ediţie a emisiunii Euroatlantica! Europa priveşte din nou spre Orientul Mijlociu cu un amestec de îngrijorare, prudeţă şi diviziune politică. Conflictul declanşat după atacurile Statelor Unite şi ale Israelului asupra Iranului a deschis o nouă falie geopolitică, nu doar între Teheran şi Occident, ci şi în interiorul Europei. Iar întrebarea care planează asupra capitalelor europeane este simplă şi neliniştitoare – Ar putea războiul să ajungă într-o formă sau alta şi pe continent?
În ultimele zile, tensile diplomatice au crescut brusc, după ce preşedintele american Donald Trump a criticat public Spania pentru refuzul de a sprijini operaţiunile militare împotriva Iranului. În paralel, retorica de a Teheran devine tot mai agresivă. Oficialii iranieni avertizează că statele europene care ar participat la operaţiuni militare ar putea deveni ţinte legitime. Pentru Iran, orice implicare directă a Europei ar putea fi considerată un act de război. Această ameninţare nu este pur teoretică. Iranul a demonstrat că dispune de o capacitate semnificativă de atac cu rachete şi drone, lansând sute de proiectile asupra unor ţinte din Orientul Mijlociu.
Pentru Europa, pericolul direct ar putea apărea în două forme. Prima, atacuri cu rachete asupra unor baze sau infrastructuri militare europene din regiune, în special în estul Mediteranei. A doua, o escaladare a terorismului inspirat sau coordonat de grupări apropiate Iranului. De aceea NATO şi statele europene au început deja să îşi ajusteze dispozitivele de securitate şi să urmărească atent evoluţiile militare. Alianţa spune că monitorizează îndeaproape situaţia şi îşi adaptează forţele pentru a contracara entoale ameninţări. În acelaşi timp, Uniunea Europeană încearcă să menţină o linie diplomatică, condamnă atacurile şi ameninţările Iranului, dar cere şi evitarea unei escaladări care ar putea destabiliza nu doar Orientul Mijlociu, ci şi Europa însăşi.
În acest moment, continentul se află într-un echilibru fragil. Pe de o parte, Europa este aliată strategic cu Statele Unite şi nu poate ignora ameninţarea reprezentată de programul balistic iranian, pe de altă parte, multe guverne europene se tem că o implicare militară directă ar putea transforma Europa într-o ţintă. Astfel, întrebarea nu mai este doar dacă Iranul are rachete capabile să ajungă în Europa, iar pentru liderii europeni, miza este uriaşă – să evite ca războiul din Orientul Mijlociu să devină, într-o formă sau alta, şi războiul Europei.
Voi analiza aceste subiecte cu invitaţie ediţiei profesorul universitar Ştefan Popescu, analist de politică externă, şi contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea, fost locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta Euroatlantica. Tema ediţiei: Europa sub presiunea rachetelor ayatollahilor?
Bună seara, domnule profesor Ştefan Popescu!
Ştefan Popescu: Bună seara, dumneavoastră, bună seara, domnului amiral Ciorobea, şi bună seara, ascultătorilor noştri!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule amiral Constantin Ciorobea!
Constantin Ciorobea: Bună seara, dumneavoastră, domnului Popescu, deosebit respect, bună seara, ascultătorilor dumneavoastră!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea Euroatlantica la Radio România Actualităţi! Teheranul a transmis mesaje foarte dure, afirmând că statele europene care se implică în operaţiuni militare ar putea deveni ţinte. Dincolo de dimensiunea militară, astfel de declaraţii par să aibă şi o componentă de presiune psihologică şi politică. Domnule profesor Ştefan Popescu, cât de mult credeţi că aceste ameninţări sunt parte a unui război informaţional menit să divizeze Europa şi să descurajeze implicarea occidentală?
Ştefan Popescu: Suntem într-un război asimetric, deci fără îndoială comunicarea joacă un rol foarte important. În acelaşi timp trebuie spus că ameninţarea, Iranul nu are nevoie pentru moment să recurgă la atacuri cu arme la adresa Europei, pentru că avem de-a face şi cu un conflict mondializat. Cu alte cuvinte, conflictul militar este regional, dar în acelaşi timp efectele se simt în toată lumea. De ce? Pentru că industria de petrol şi gaze care joacă un rol sistemic, cea din Orientul Mijlociu, este în acest moment complet oprită. Nu este problema strântorii Ormuz, ci problema acestei industrii, care nu poate fi pornită, care reprezintă pentru gazul natural lichefiat 20% din importurile mondiale, 20% din importurile mondiale de petrol, 33% din importurile mondiale de fosfaţi, foarte importante pentru agricultură, iar anumite economii majore, mai vorbim de Uniunea Europeană, unde gradul de umplere al depozitelor de gaz este unva la 20% la 30%, nu se putea mai prost decât de acest lucru, dar economii majore, cum este economia Japoniei, a treia, a patra economie mondială, 95% din importurile sale de hidrocarburi provin din Orientul Mijlociu. Marea problemă este că stocurile acestor materii prime critice nu sunt infinite şi cu cât războiul se prelungeşte, cu atât se pune problema găsirii unei alternative. Or, punerea în producţie a unor noi câmpuri alternative, dacă vrem să excludem Rusia, înseamnă investiţii de câţiva ani. Deci această problemă, perspectiva unei crize economice, cred că accentuează, dacă vreţi, domnule Dobriţoiu, efectele psihologice ale războiului din Iran, de unde şi nealinierea europeană, nuanţele, chiar ţări care s-au deplasat în regiune pentru a compensa limitele dispozitivului american, mă gândesc la Franţa, la Marea Britanie, astăzi, în după-amiaza aceasta, premierul Starmer a spus nu ne implicăm în război, efectuăm numai operiuni defensive care au ca scop protejarea intereselor britanice şi ale aliaţilor noştri.
Radu Dobrițoiu: Iranul a investit masiv în ultimii ani în dezvoltarea programului său de rachete balistice şi drone. Deşi cele mai multe dintre aceste sisteme sunt concepute pentru teatrul de operaţiuni din Orientul Mijlociu, există temeri că unele ar putea ajunge şi la distanţe mai mari. Domnule amiral Constantin Ciorobea, din punct de vedere militar, cât de reală este ameninţarea ca infrastructuri europene sau baze NATO să devină ţinte al unor asemenea sisteme.
Constantin Ciorobea: Practic, vedem că deja au fost lovite atât în Cipru, din baza Marii Britanie de acolo, o încercare de a lovi ceva, un obiectiv, se pare că aeroportul din Incirlik în Turcia, deci tot ce înseamnă raza maximă a rachetelor balistice cunoscute pe care le deţine Iranul trebuie să fie cu atenţie mare şi dispozitivele de apărare puse în alertă maximă.
Constantin Ciorobea: De altfel, vedem deja că două nave greceşti au venit în estul Mediteranei, urmează să mai apară, să mai vină şi alte nave ale ţărilor membre NATO, exact ce spunea domnul Popescu, pentru a întări dispozitivul de apărare, deci este privită cu mare seriozitate de ţările membre NATO această posibilitate ca Iranul să încerce să lovească anumite obiective pe teritoriul NATO, pe teritoriul Europei şi faptul că Iranul chiar intenţionează să acţioneze în această direcţie, sunt aceste lovituri, inclusiv ultima pe care a executat-o în Azerbaijan, care nu are practic nicio logică privind ducerea acţiunilor de luptă, decât aceea de a, poate, o variantă de a lovi şi de a pune în pericol traseele acestea de energie, vorbim gaze şi petrol care trec şi prin Azerbaidjan. Pe de altă parte, încercarea de a extinde cât mai mult conflictul în vederea creării acestei presiuni asupra populaţiei şi asupra liderilor politici din toată lumea, pentru a încerca să oprească, adică să ia legătura cu Statele Unite şi cu Israelul, forţând în acest fel aceste două ţări să înceteze acţiunile şi presiunea pe care o executa asupra Iranului. Deci avem două direcţii, strâmbtoarea, petrolul, partea aceasta şi tot ce înseamnă gaz şi petrol, dar şi presiunea aceasta psihologică, aşa cum aţî spus cu teama de terorism sau posibilitatea lovirii cu rachete balistice. Cel puţin astea sunt, în acest moment, două direcţii pe care Iranul acţionează pentru a forţa ţările să facă presiune pe Statele Unite şi Israel.
Radu Dobrițoiu: În paralel cu tensiunile militare, mai multe state europene au început să îşi întărească măsurile de securitate internă, temându-se de atentate sau de operaţiuni ale unor reţele apropiate Iranului. Domnule profesor Ştefan Popescu, în opinia dumneavoastră este Europa pregătită politic şi instituţional pentru o asemenea presiune hibridă care combina ameninţările militare, terorism şi război informaţional?
Ştefan Popescu: Destul de greu să vă răspund la întrebare. Cred că şi reticenţa unor state europene, rezervele exprimate, chiar dacă au deplasat un dispozitiv în regiune, au legătură cu această lipsă de pregătire sau pregătire insuficientă care s-a dovedit şi după atentatele din 7 octombrie 2023 la adresa Israelului. Aţi văzut atunci o adevărată fractură societală în rândul unor state occidentale foarte importante, mă gândesc la Franţa, chiar la Germania, nu mai vorbim chiar în Statele Unite ale Americii, nu numai comunităţi musulmane, dar grupuri ideologizate de extremă stânga care au blocat campusuri universitare şi au creat o anumită formă de presiune sau de tensiune în societăţile occidentale, contribuind şi mai mult la radicalizarea spectrului politic. Deci fără îndoială că statele Uniunii Europene, unele state care vor avea, aş spune în curând, alegeri cu mize foarte mari, mă gândesc la Franţa, într-un an şi o lună vom avea alegeri prezidenţiale, într-un an şi două luni alegeri parlamentare, asemenea tensiuni riscă să zguduie politica internă a unui stat cu o prezenţă, hai să spunem, sistemică, nu numai la nivel european, dar la nivelul lumii occidentale şi care ar putea apoi avea consecinţe chiar în planul orientărilor sale de politică externă, al angajamentelor sale. Iată de ce leadershipul european este mult mai rezervat şi au reproşat, ne aducem foarte bine aminte şi Franţa şi Marea Britanie, faptul că nu au fost consultate înainte de declanşarea acestei operaţiuni militare.
Radu Dobrițoiu: Pe lângă componenta militară clasică, serviciile de securitate occidentale avertizează asupra posibilităţii unor acţiuni ale reţelelor proxy sau ale unor grupări radicale susţinute de Iran. Domnule amiral Constantin Ciorobea, cum ar trebui să se pregătească statele europene pentru un astfel de scenariu hibrid, în care frontul nu mai este doar militar, ci şi intern?
Constantin Ciorobea: Da, aici de mult frontul nu mai este doar militar şi asta poate chiar de la războiul Crimeei. Şi se pare că, cel puţin dacă analizăm ultimele alegeri din România, la noi nu s-a înţeles nimic, în comparaţie, spre exemplu, cu Republica Moldova, unde statul a avut o reacţie clară, fără ambiguitate – şi tot ceea ce a însemnat finanţări dubioase ale campaniei electorale, sprijin din aceasta, din umbră, toate au fost contracarate în timpul cel mai scurt. De aceea, ce înseamnă o acţiune terroristă? Înseamnă o posibilitate de finanţare, că trebuie să vină banii de undeva, şi nu ştiu cât de pregătiţi suntem să se urmărească traseul acestor bani, când vedem, inclusiv la nivelul statului, care e atitudinea faţă de problemele de la buget. Deci sunt aspecte pe care statul trebuie să şi le clarifice şi să îşi aşeze foarte clar regulile, în aşa fel încât să permită sau să lase cât mai puţine fisuri în sistem, pentru a nu crea oportunităţi de a se realiza astfel de acţiuni teroriste. Mai vedem faptul că foarte uşor cetăţenii sunt influenţaţi de sistemele acestea, sau nu le dau numele, care influenţează, care aduc tot felul de mesaje anti-război, că nu trebuie să ne implicăm, să stăm retraşi, şi toate acestea au priză. Nu în ultimul rând, aş aduce în discuţie apelul pe care l-am văzut ieri sau astăzi a fost, al unui ayatollah, privind atentatul împotriva preşedintelui Trump. Astfel de apeluri, la nivelul acestor lideri religioşi din Iran, ei vor mai adresa astfel de apeluri către cetăţenii de religie islamică din toată lumea şi nu se ştie de unde unul radicalizat, în nu ştiu ce colţ din nu ştiu ce parte a lumii, s-ar putea să îi treacă lui prin cap că trebuie să devină martir, conform mesajelor transmise din Iran. Deci trebuie urmărită atât partea aceasta de finanţare, cât şi mijloacele acestea – TikTok, Facebook şi toate mijloacele acestea în care accesul este facil şi nu se verifică niciodată informaţia care este furnizată – dar şi astfel de mesaje care pot veni din partea liderilor religioşi din Iran.
Radu Dobrițoiu: România este una dintre ţările europene care, în mod tradiţional, susţine ferm parteneriatul strategic cu Statele Unite şi poziţiile NATO în materie de securitate. În acelaşi timp, Bucureştiul încearcă să menţină o anumită prudenţă atunci când conflictele din Orientul Mijlociu riscă să se extindă. Domnule profesor Ştefan Popescu, cum ar trebui să gestioneze România acest echilibru delicat între solidaritatea strategică cu Washingtonul şi nevoia de a evita escaladări care ar putea afecta direct securitatea regională?
Ştefan Popescu: Cred că prudenţa nu este neapărat un lucru rău, în condiţiile în care România este o ţară de frontieră şi se află în vecinătatea unor state care au interese în acest conflict şi care îşi exprimă o poziţie destul de echilibrată. Mă gândesc la cazul Turciei, care priveşte, totuşi, cu atenţie posibilitatea folosirii kurzilor iranieni în operaţiuni terestre de către coaliţia americano-israeliană.
În acelaşi timp, având în vedere evaluările care se fac al arsenalului balistic al Iranului şi găzduirea pe teritoriul naţional al unor infrastructuri importante americane, atunci, fără îndoială că prudenţa este înţeleaptă. Am văzut ce s-a întâmplat în Azerbaidjan. Azerbaidjanul a fost acuzat şi în 2024 şi în 2025 de către Iran că găzduieşte baze secrete ale Mossadului de unde au pornit atacuri, chiar atacuri aeriene în timpul războiului de 12 zile de anul trecut, Iranul a acuzat Azerbaidjanul că de acolo ar fi pornit, şi de pe teritoriul său ar fi permis aeronavelor israeliene să execute operaţiuni asupra sa şi iată ce s-a întâmplat acum în Azerbaidjan, lovirea aeroportului nu mi se pare o ţintă luată la întâmplare, probabil că a avut în vedere tocmai posibilitatea ca aeronave ale coaliţiei să folosească infrastructurile Azerbaidjanului. De altfel, este cunoscut că Azerbaidjanul are o relaţie foarte importantă cu Israelul, nu numai din punct de vedere energetic, dar mai ales la nivelul servicilor secrete, chiar dacă, deci o poziţie nuanţată faţă, puternic nuanţată faţă de Turcia. Şi, pe de altă parte, România are nevoie să menţină un echilibru între Uniunea Europeană şi parteneriatul cu Statele Unite ale Americii. Eu cred că s-au dat, totuşi, semnale destul de clare, anul trecut, în timpul războiului de 12 zile poziţia României a fost una clară în favoarea operaţiunii americane, sprijinind logistic coaliţia. Acum situaţia este ceva mai complicată. Gândiţi-vă că este şi această criză economică foarte puternică, inclusiv prezenţa unor comunităţi româneşti în ţări care sunt vizate de operaţiuni iraniene şi atunci cuvântul de ordine nu poate fi decât de prudenţă. Sigur că acest lucru nu trebuie să însemne paralizie, adică lipsă. Eu cred că orice criză trebuie să ne facă să fim mai activi pe dosarele respective, cred că această criză poate oferi României, îmi pare rău să o spun aşa, dar o ocazie de a-şi arăta valoarea de întrebuinţare şi pe zona Orientului apropiat şi Mijlociu.
Radu Dobrițoiu: Europa şi NATO au construit în ultimii ani un sistem complex de apărare antirachetă cu interceptori radare şi baze specializate în mai multe ţări. Domnule amiral Constantin Ciorobea, în eventualitatea unei escaladări, aceste sisteme sunt suficiente pentru a proteja continentul sau există încă vulnerabilităţi serioase în arhitectura de apărare europeană?
Constantin Ciorobea: Acum, da, trebuie făcută o analiză corectă şi foarte elaborată a acestei situaţii. Dacă analizăm numai din punct de vedere al situaţiei din Iran, problema este că, vedeţi dumneavoastră, rămâne numai Deveselu, ce este pe teritoriul Turciei şi acum vedem nevoia de suplimentare a acestor, al dispozitivului de apărare împotriva rachetelor balistice prin deplasarea navelor care au la bord Aegis în estul Mediteranei. Deci, da, NATO are o flexibilitate prin aceste mijloace de a-şi reorganiza, să spunem, dispozitivul de apărare în funcţie de pericolul identificat, deci nu există pe tot teritoriul NATO posibilitatea apărării în acelaşi timp din toate direcţiile dacă ar apărea pericole în această variantă, vorbesc în acest moment. Şi de aceea, aşa cum am menţionat, vedem reorganizarea dispozitivului, aducerea unor mijloace de apărare antiaeriană pe direcţiile probabil de acţiune al unui iniamic probabil, funcţie de priorităţi şi funcţie de inamicul identificat.
Deci există capabilităţi, dar dacă am avea roată-roată, să spunem, din toate direcţiile, o acţiune concentrată, atunci s-ar putea să vedem, să avem probleme. Momentan, vorbind punctual despre situaţia din Iran şi ceea ce se întâmplă acolo, vedem că deja avem o ripostă care a funcţionat, vedem, NATO este preocupat de întărirea dispozitivului şi avem aliniamentele reprezentate de Turcia, navele din Marea Mediterană şi probabil, după aceea, sistemele de apărare de pe teritoriul ţărilor NATO din Europa. Deci sunt mai multe aliniamente de apărare care vor permite, cred, să nu avem surprize şi să nu vedem lovite anumite obiective pe teritoriul NATO.
Radu Dobrițoiu: Criza actuală arată că Uniunea Europeană nu vorbeşte întotdeauna cu o singură voce atunci când vine vorba despre securitate şi politică externă. În acest context, statele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, capătă uneori un rol de punte între Washington şi capitalele vest-europene. Domnule profesor Ştefan Popescu, credeţi că România ar putea avea un rol mai activ în conturarea unei poziţii europene comune în astfel de crize sau influenţa sa rămâne încă limitată în marile decizii geopolitice?
Ştefan Popescu: Îmi este teamă că, structural, proiectul european nu poate genera o sinteză din punct de vedere al politicii externe şi nici al culturii strategice. Şi, totodată, există, tot structural, o slăbiciune a României, pentru că poziţiile şi influenţa în interiorul Uniunii Europene şi chiar în relaţia pe dosarul Washington-Bruxelles se construieşte în timp. Ori noi, din păcate, nu ştiu cât de mult am construit, cât de serios, dar iată că noi nu facem parte niciodată din acele ţări care preiau iniţiativa, care sunt invitate să ia iniţiativa, de pildă, de pe Flancul estic, în formulele de dialog cu Washingtonul. Până acum, pe Ucraina s-a conturat un binom polono-finlandez. România, deşi era o ţară cu foarte multe argumente, cu cea mai lungă frontieră, o ţară care a jucat un rol la egalitate cu Polonia în asistenţa pe Ucraina, nu a folosit aceste argumente pentru a fi luată în această incintă de dialog. Nu că ar fi rezolvat lucrurile, dar ar fi fost acolo, la discuţii, ar fi fost pe retina, dacă vreţi, a decidenţilor din capitalele mondiale. Ori, din păcate, îmi este teamă că România trebuie să caute, să dea dovadă de mai multă creativitate şi, bineînţeles, să caute ancore, pentru că într-un peisaj în fragmentare este important să ai capacitatea să generezi coaliţii şi atunci să ne redescoperim vecinătatea, vecinătatea extinsă, astfel încât să putem să ne afirmăm o valoare de întrebuinţare, cum spuneam, şi pe alte dosare, dincolo de Marea Neagră, adică Caucaz, vedeţi proiectele Statelor Unite ale Americii spre Asia Centrală, Orientul Apropiat şi Mijlociu. România cred că poate avea această capacitate, are expertiză în cadrul Ministerului de Externe, trebuie însă leadership politic care să canalizeze acest potenţial.
Radu Dobrițoiu: Crizele din Orientul Mijlociu au demonstrat de multe ori cât de rapid pot escalada conflictele regionale şi cât de greu pot fi controlate ulterior. Domnule amiral Constantin Ciorobea, din punctul dumneavoastră de vedere, ce lecţie strategică ar trebui să înveţe Europa din această criză? Mai multă capacitate militară proprie, mai multă cooperare în NATO, sau o combinaţie între cele două?
Constantin Ciorobea: Da, aici avem o situaţie foarte clară, avem poziţia Statelor Unite, care acum a fost pusă foarte ferm de preşedintele Trump, dar dacă analizăm, poate, inclusiv preşedintele Obama a cerut Europei să-şi întărească dispozitivul de apărare să fie în măsură să răspundă pentru securitatea din zona apropiată a Europei şi să aibă capabilităţi de descurajare la nivelul clasic, în condiţiile în care vedem o poziţie fermă a Statelor Unite privind asigurarea umbrelei nucleare.
Constantin Ciorobea: Adică Statele Unite asigură umbrela nucleară şi sprijin în situaţii de criză, rămânând ca datoria Uniunii Europene, a europeanilor, să-şi asigure descurajarea şi intervenţia imediată la orice acţiune agresivă împotriva Europei. Deci, acesta este un aspect foarte clar în care Europa trebuie să înceapă să acţioneze pentru a-şi crea structuri de reacţie rapidă pentru a răspunde oricărei agresiuni la adresa Europei, fără să mai aştepte sprijinul din partea Statelor Unite. Sprijinul acesta din Statele Unite va veni în momentul în care agresorul va angaja în luptă forţe suplimentare, încercând, într-adevăr, să ajungă poate dincolo de mijlocul Europei. Deci Europa trebuie să se apere la nivelul graniţelor şi să răspundă oricărei agresiuni. De aceea, da, vedem foarte clar structuri europene pentru reacţie imediată şi menţinerea colaborării la nivelul NATO, şi chiar a se evita suprapunerea peste anumite aspecte care să nu-şi facă concurenţă unii altora. Dar să vedem cum vor evolua lucrurile – pentru ca a încerca o totală independenţă a Europei nu cred că este nici realizabil, va fi foarte scumpă şi va dura foarte mult timp până se va realiza acest lucru. Da, putem merge către această independenţă din punct de vedere al apărării, al Europei, dar putem vorbi despre un proiect de 30 de ani, poate şi mai mulţi de ani până va fi realizat.
Radu Dobrițoiu: Domnule profesor Ştefan Popescu, războiul din Orientul Mijlociu pare să fi scos la suprafaţă din nou diferenţele dintre statele europene în ceea ce priveşte relaţia cu Washingtonul. Unele guverne susţin operaţiunile americane, altele preferă o poziţie prudentă sau chiar critică. Credeţi că asistăm la o nouă fractură strategică în interiorul Europei sau este doar o diferenţă de nuanţă într-o alianţă care rămâne în esenţă solidă?
Ştefan Popescu: Dacă stăm să comparăm cu răspunsul după 11 septembrie, atunci diferenţele sunt totuşi majore. Trebuie spus că, dincolo de un adevărat curent de emancipare politică care se manifestă cam pe toate continentele, vedeţi, ţări care erau într-o dependenţă flagrantă de puteri europene, precum Franţa, au ales să treacă de partea adversarilor sistemici, să respingă cu totul elitele şi să facă asemenea viraje foarte pronunţate. Totuşi, există o frustrare în cadrul multor state europene că nu sunt suficient consultate. Metoda folosită de noua America a administraţiei Donald Trump nemulţumeşte profund anumite obiective care au fost enunţate, nu în cea mai fericită manieră – cum este cazul Groenlandei – la adresa, totuşi, unui stat care avea o relaţie, aş spune, intimă din punct de vedere al serviciilor şi din punct de vedere al aparatului militar – cum este Danemarca. Informaţiile militare daneze jucau rolul practic de subcontractori pe anumite operaţiuni al celor americane. Toate acestea au produs o anumită frustrare şi în momentul în care o ţară NATO, precum Franţa, se pregăteşte să trimită unităţi navale în largul Groenlandei pentru a susţine un aliat din NATO împotriva altuia, gândiţi-vă percepţia, dar nu numai percepţia, realitatea.
Ştefan Popescu: Şi atunci, da, cred că nu trebuie să ascundem sub preş spaţiul transatlantic, alianţa traversează o criză. Nu întâmplător acest proiect, şi spun, insist asupra termenului, proiect de umbrelă nucleară europeană franceză, el nu vine neapărat ca urmare a ameninţărilor, ci a incertitudinii provocate de administraţia Statelor Unite ale Americii, europenii nu mai au siguranţă că într-o situaţie limită, Statele Unite ale Americii s-ar implica în apărarea aliaţilor din Europa. Da, este o problemă, nu ştiu cum se va rezolva, pentru că aţi văzut toate documentele, ultimele documente strategice americane, noua strategie de securitate, dar şi de apărare, nu mai aşează Europa în rândul priorităţilor.
Radu Dobrițoiu: Pe lângă dimensiunea militară clasică, conflictele contemporane includ tot mai mult operaţiuni hibride, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, presiune asupra infrastructurilor critice sau tentative de destabilizare internă. Din perspectiva securităţii naţionale, domnule amiral Constantin Ciorobea, consideraţi că România este suficient de pregătită pentru a face faţă unor asemenea ameninţări indirecte care pot apărea chiar şi atunci când nu suntem implicaţi direct într-un conflict cum este acesta din Orientul Mijlociu cu Iranul?
Constantin Ciorobea: Acum dacă analizăm în modul cel mai serios situaţia din România, consider că România nu e pregătită să răspundă adecvat unor astfel de acţiuni hibride şi revin la alegerile, ultimele alegeri din România în care a fost o totală lipsă de reacţie la nivelul statului român şi practic în condiţiile în care personal consider că România nu a fost o ţintă principală, s-a acţionat pentru a se încerca ceva şi deci numai pentru că s-a încercat ceva, aproape s-a destabilizat România, pentru că la un moment dat practic România era împărţită în două. Deci s-a reuşit la nivelul societăţii din România, prin influenţă din exterior, împărţirea societăţii româneşti în două părţi, ceea ce este deosebit de periculos şi asta sublinează faptul că statul român nu a fost în stare să asigure o reacţie coerentă şi adecvată la un pericol hibrid minor aş spune sau hai să spunem de nivel mediu. Deci da, trebuie privită cu foarte mare seriozitate această latură a războiului modern, în care practic se poate câştiga un război fără să se tragă un singur glonţ.
Radu Dobrițoiu: Mulţi analişti spun că actualul conflict ar putea accelera o reconfigurare a sistemului internaţional în care blocurile geopolitice devin mai clare şi mai dure, probabil că acest episod va împinge Europa spre o autonomie strategică mai mare sau, dimpotrivă, va consolida dependenţa de umbrela de securitate americană într-un termen mai lung sau mai scurt.
Vă mulţumesc foarte mult! Euroatlantica la final, titlul acestei ediţii „Europa sub presiunea rachetelor ayatollahilor. Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ştefan Popescu, analist de politică externă şi contraamiralul în rezervă Constantin Ciorobea, fost locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Navale.
Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi!
Transcriere: RADOR RADIO ROMÂNIA
