Bombardiere strategice americane operează din România – interviu cu colonelul în rezervă Ion Petrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 iulie, ora 22:17) – Radu Dobrițoiu: Două avioane B-52H Stratofortress ale Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, repartizate Unităţii 2nd Bomb Wing, sunt staţionate la Baza aeriană Mihail Kogălniceanu pentru desfăşurarea misiunii Bomber Task Force Europe 2024. Este pentru prima dată când bombardiere strategice americane operează din România, demonstrând modul în care Statele Unite şi NATO sunt pregătite şi bine echipate pentru a lucra împreună. Despre această misiune mai multe informaţii în sinteza realizată de Adrian Gîtman, jurnalist la Agenţia Media a Armatei.

Reporter: Pe durata misiunii, cele două aeronave B-52 se vor integra cu aliaţii NATO pentru a coordona capabilităţile şi a asigura angajamentele de securitate din aria de responsabilitate a Comandamentului European al Statelor Unite ale Americii. Misiunile periodice şi de rutină ale bombardierelor strategice americane demonstrează modul în care NATO şi Statele Unite sunt pregătite pentru a colabora cu aliaţii şi cu partenerii pentru a descuraja ameninţările şi a apărat Alianţa, a arătat, în Baza de la Mihail Kogălniceanu, locotenent colonelul Jared Patterson, comandantul Escadrilei 20 Expediţionară de Bombardament:

Lt. col. Jared Patterson: Dislocarea noastră istorică subliniază puterea şi rezilienţa parteneriatului româno-american şi arată angajamentul pentru securitatea în regiune şi pentru apărarea comună în cadrul NATO. Desfăşurările de rutină, cum este şi aceasta, ne oferă ocazia să ne antrenăm şi să operăm împreună cu aliaţii şi cu partenerii noştri şi să susţină răspunsul nostru comun la orice conflict global. Nicio naţiune nu poate confrunta singură provocările actuale de securitate, astfel că ne angajăm să lucrăm împreună cu partenerii şi cu aliaţii noştri pentru a menţine pacea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre şi mai departe.

Reporter: Aeronavele B-52 sunt printre cele mai importante bombardiere ale aviaţiei militare americane. Ele pot transporta circa 30 de tone de bombe convenţionale, dar şi cu încărcătură nucleară, iar autonomia de zbor poate atinge 14.000km fără realimentare. Sosirea aeronavelor B-52 în România este dincolo de angajamentul partenerului american în regiunea Mării Negre o ocazie pentru piloţii români de pe aeronavele de luptă să-şi testeze procedurile de lucru cu aliaţii care operează astfel de aparate de zbor de nivel strategic.
*
Radu Dobrițoiu: Dezvoltăm acest subiect cu colonelul în rezervă Ion Petrescu, analist militar, fost şef al Trustului de presă al Armatei. Bună seara, domnule colonel.
Col. (r) Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut, vă mulţumesc frumos pentru invitaţie.

Radu Dobrițoiu: Domnule colonel, care este scopul prezenţei bombardierelor strategice americane în România?

Col. (r) Ion Petrescu: În primul rând, este o demonstraţie de forţă, ”show of force”, adică forţa Alianţei Nord-Atlantice de a ţine aproape toate ţările membre şi de a demonstra ţărilor care sunt la graniţa răsăriteană că Statele Unite ale Americii îşi respectă angajamentele luate.

Din această perspectivă, aş face semnalarea de interes public, că, indiferent cine va fi următorul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, la nivelul Departamentului Apărării, adică Pentagonul, sunt luate măsuri pentru continuitatea măsurilor defensive pe continentul european, astfel încât să nu fie afectată schimbarea preşedintelui de /…/ eventuală, ipotetică a apărării aliaţilor din Europa. În acelaşi timp, este o probă publică a capacităţii aliaţilor de a fi interoperabili. Să nu uităm că aceste două avioane au fost însoţite de avioane de vânătoare din Finlanda şi din România şi că au avut şi o situaţie în arealul Mării Barents, în care au apărut avioane de vânătoare ruseşti, care au făcut presiuni ca să se schimbe traiectoria avioanelor de bombardament americane.

Când vorbim de bombardament, ne referim la capacitatea acestor avioane de a fi folosite în situaţii de criză, pe măsura ordinelor primite, a misiunilor care le vor fi încredinţate.

Acum nu este vorba decât de o dovadă de intervenţie la distanţă mare şi de cooperare cu avioanele militare româneşti şi, după cum a fost cazul, şi cu avioanele militare din Finlanda, care au însoţit aceste avioane. Primele declaraţii, imagini video şi fotografice au arătat că militarii americani au fost foarte bine primiţi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, de unde vor efectua misiuni specifice care sunt, repet, de descurajare, deci sunt măsuri disuasive pentru toţi cei care ar fi tentaţi să nesocotească capacitatea Alianţei de a controla în perimetrul propriu cerul senin al Mării Negre.

Radu Dobrițoiu: Credeţi, domnule colonel, că această misiune cu cele două bombardiere va provoca reacţia Moscovei?

Col. (r) Ion Petrescu: Foarte bună întrebare a dumneavoastră, domnule Radu Dobriţoiu şi am să răspund obiectiv şi concret. Este evident că la Moscova există o enervare, dar e o enervare bazată pe ştiinţă. Adică generalii ruşi şi personalul din Ministerul rus al Apărării ştiu potenţialul acestor bombardiere, atât raza lor de acţiune, cât şi faptul că pot avea la bord încărcătură convenţională sau, după caz, încărcătură nucleară. Nu este cazul să folosească încărcătura nucleară, dar potenţialul lor demonstrează odată în plus ataşamentul Statelor Unite ale Americii pentru cauza unei Ucrainei libere, independente, al cărei teritoriu să fie respectat în baza Acordului de la Helsinki şi a recunoaşterii graniţelor Ucrainei la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Este, în primul rând, un gest geo-politic pe care şi l-a asumat actuala administraţie prezidenţială din Statele Unite ale Americii şi o continuitate în politica Statelor Unite ale Americii de a demonstra nu numai Ucrainei, dar şi României şi aliaţilor din bazinul Mării Negre – mă refer la Bulgaria, la Turcia -, capacitatea Statelor Unite de a acţiona ponderat, proporţional, atunci când situaţia o impune.

Radu Dobrițoiu: Un răspuns foarte scurt, vă rog. Noaptea trecută a fost cel mai puternic atac cu drone asupra portului ucrainean Ismai, la câţiva kilometri de România. Autorităţile au trimis inclusiv mesaje RO-alert. Cum să reacţionăm la aceste provocări din partea Rusiei?

Col. (r) Ion Petrescu: În primul rând, ştim cu toţii, la momentul la care difuzaţi emisiunea că de la Borcea au decolat două avioane de vânătoare bombardament F-16, care, la ordinul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, au efectuat misiuni de survol şi de observare la distanţă a celor ce se petreceau pe teritoriul ucrainean, adică bombardamentele sadice, cinice ale ruşilor, menite a genera o reacţie de revoltă în rândul populaţiei ucrainene, care ar determina ulterior plecarea actualei conduceri a statului ucrainean de la Kiev. Sigur că este un gând care nu se va materializa; dimpotrivă, asemenea bombardamente ambiţionează pe cetăţenii Ucrainei să-şi apere statalitatea, să-şi apere pământul. Trebuie să spunem adevărul până la capăt. Există sondaje de opinie care arată că au crescut numărul celor care în Ucraina pledează pentru tratative de pace cu Federaţia Rusă, cu Vladimir Putin, şi chiar acceptă anumite cedări teritoriale.

Radu Dobrițoiu: Domnule colonel, vă mulţumesc foarte mult.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*