Analiză a evoluțiilor geopolitice 26 Ian 2026

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 ianuarie, ora 22:37) – Emisiunea „Agenda globală” – Realizator:Radu Dobriţoiu

Săptămâna trecută, liderii politici şi economici din toată lumea s-au reunit în Alpii elveţieni pentru Forumul Economic de la Davos – un loc simbolic pentru înţelegerea şi reconfirmarea cooperării internaţionale. În centrul dezbaterilor s-au aflat relaţiile transatlantice, în special dinamica dintre Statele Unite şi Europa şi rolul Alianţei Nord-Atlantice în faţa noilor provocări de securitate. Unul dintre cele mai discutate momente ale Forumului a fost discursul preşedintelui american Donald Trump în faţa liderilor din Europa şi din lume. Trump a criticat alianţa tradiţională, a revendicat contribuţiile financiare ale SUA la NATO şi a legat securitatea transatlantică de interesele strategice americane.

În discursul său, Trump a susţinut că Statele Unite au oferit mai mult decât au primit prin NATO şi a subliniat nevoia ca aliaţii europeni să îşi întărescă propriile capacităţi de apărare. Cea mai controversată declaraţie a fost legată de Groenlanda, unde Trump a reiterat interesul Washingtonului pentru această vastă insulă arctică, argumentând că poziţia sa geostrategică este crucială pentru apărarea Nord-Atlanticului. Aceste comentarii puternic criticate pe plan internaţional au generat temeri cu privire la respectarea suveranităţii şi la unitatea NATO. În replică, Trump a declarat ulterior că nu va recurge la forţă militară pentru a obţine controlul asupra Groenlandei şi a anunţat că a convenit cu NATO asupra unui cadru pentru un viitor acord privind cooperarea în zona arctică, renunţând la ameninţările tarifare împotriva ţărilor europene.

Vom dezvolta aceste teme cu invitatul acestei ediţii „Agenda globală” – colonelul în rezervă Ion Petrescu, fost şef al Trustului de Presă al Armatei, analist militar.
Bună seara, domnule colonel Ion Petrescu!

Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut, domnule Radu Dobriţoiu! Şi vă mulţumesc frumos pentru invitaţia la emisiunea dumneavoastră /…/.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Agenda globală”, la Radio România Actualităţi!

După mesajele transmise la Forumul de la Davos, cum evaluaţi, domnule colonel Ion Petrescu, starea actuală a relaţiei de securitate dintre Statele Unite şi Europa, în special în cadrul NATO? Vorbim despre o criză reală sau mai degrabă despre o renegociere a rolurilor?

Ion Petrescu: Răspunsul meu onest este să ne uităm la relaţiile dintre militarii armatelor ţărilor membre ale NATO. S-a văzut recent vizita la Bucureşti a comandantului suprem al Forţelor Aliate din Europa care a fost primit cu prietenie de către şeful Armatei Române şi s-a dovedit o relaţie bilaterală stabilă şi constructivă. Deci, dacă vorbim de NATO la ora actuală, vorbim de orientarea Alianţei Nord-Atlantice spre întărirea frontierei de răsărit, prin crearea unei zone în care să fie instalaţi senzori meniţi a anticipa şi a creiona corect pe hărţile electronice o eventuală surpriză strategică răsăriteană. Asemenea senzori, conform informaţiilor oficiale, au fost deja amplasaţi pe teritoriile Poloniei şi României, care sunt considerate ţări NATO ce şi-au dat acordul pentru experimentarea acestor noi modalităţi de supraveghere a intenţiilor belicoase unor state vecine necunoscute pentru politicele lor hrăpăreţe. Dar aş mai vrea să fac o afirmaţie, care sigur /că/ este jurnalistică, însă necesară – Davos a fost o alarmă falsă.

Înainte de Davos se auzeau foarte multe sirene, inclusiv în presa românească, că se desfiinţează NATO, că va fi un discurs dur al preşedintelui Trump. Alocuţiunea preşedintelui Trump sigur că a fost urmărită cu atenţie şi apoi a fost nuanţată de jurnaliştii atenţi la lucrurile care au fost spuse printre rânduri. Dar şi Trump este supus intereselor economice ale Statelor Unite ale Americii şi nu ia el singur deciziile acolo, la Casa Albă, pentru simplu motiv că există o Constituţie clară şi există o separare a puterilor care determină o consultare a tuturor factorilor de decizie atunci când se ia o hotărâre iniţial şocantă, cum a fost menţionarea Groenlandei ca posibil viitorul teritoriu american. Însă, dacă parcurgem cu atenţie această strategie de apărare a Statelor Unite ale Americii, de abia supuse lupei analiştilor politici şi militari din Statele Unite ale Americii şi Europa, observăm că acolo, Groenlanda, alături de Canalul Panama, este menţionată ca o zonă de interes pentru Statele Unite ale Americii, în primul rând un interes militar pentru a controla zona şi a asigura un flux comercial adecvat, atât pentru aeronavele, pentru navele Statelor Unite ale Americii, cât şi a partenerilor şi aliaţilor de până acum.

Radu Dobrițoiu: Declaraţiile făcute la Davos de Donald Trump au readus în discuţie ideile unor contribuţii inegale în NATO. Din punct de vedere militar, domnule colonel Ion Petrescu, cât de justificată este această critică şi ce consecinţe ar putea avea asupra solidarităţii aliate?

Ion Petrescu: Dacă ne amintim corect, şi memoria colectivă nu ne înşală, anul trecut s-a tranşat această dilemă, atunci când aliaţii au hotărât împreună să se mărească până în 2034 la 5% bugetele naţionale destinate apărării. Prin acest mod s-a răspuns practic presiunilor făcute de preşedintele Statelor Unite ale Americii ca statele aliate în NATO cu Statele Unite ale Americii să-şi mărească contribuţia la propria defensivă, lucru care s-a şi întâmplat. Acel 5% este defalcat în 3,5% pentru cheltuielile necesare tehnicii de luptă, armamentului modern, echipamentului militarilor care sunt într-o armată sau alta, şi 1,5% pentru dezvoltarea căilor de comunicaţii necesare menţinerii unui dinamism al trupelor fiecărui stat membru al NATO, pentru a fi eficient într-o eventuală confruntare cu răsăritenii. A apărut şi o nouă nuanţă pe care a devoalat-o un fin observator al vieţii militare americane, adică aliaţii europeni sunt îndemnaţi să reziste cât mai mult, în aşa fel încât dacă vine un şoc militar răsăriten, acesta să fie rezolvat, să fie total oprit şi demantelat în mijlocul Europei. Când zic de mijlocul Europei, mă gândesc deja, uitându-ne pe hartă vedem că în Belarus sunt concentrate numeroase unităţi militare ruseşti, care nu s-au dus acolo să lanseze în aer porumbeii păcii, ci sunt cu armamentul din dotare, cu o tehnică de luptă specifică operaţiunilor ofensive şi cu intenţii deloc paşnice la adresa ţărilor învencinate. Ştim că Belarusul are graniţe cu Polonia, Polonia fiind cea mai puternică ţară membră a NATO de la frontiera de răsărit a Alianţei Nord-Atlantice.

Radu Dobrițoiu: După publicarea Strategiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite în luna noiembrie, administraţia americană a prezentat săptămâna trecută strategia de apărare. Domnule colonel Ion Petrescu, acest document susţine o nouă abordare a relaţiei transatlantice?

Ion Petrescu: Da, eu zic că asistăm la o detensionare, în sensul unui limbaj folosit de autorii textului, care îndeamnă la mărirea contribuţiei pentru propria securitate a statelor aliate cu Statele Unite ale Americii şi, în acelaşi timp, la intervenţia decisivă a SUA atunci cât va fi cazul, când va fi o nouă situaţie de criză politică militară. Dar mai e un aspect aici pe care trebuie să-l reţinem. Odată cu răspunderea care vine în mod firesc pe umerii fiecărei armate din ţările membre ale NATO, se impune ca acestea să fie şi dotate cu echipamentul şi tehnica de luptă necesare. Să ne uităm la Armata Română şi să vedem că, de pildă, Forţele Navale Române sunt în deficit de nave militare de luptă moderne şi este nevoie inclusiv de submarine fără pilot, pentru că atunci când vor intra în funcţiune acele platforme petroliere, atât trupele Ministerului de Interne, cât şi unităţile specializate ale Ministrului Apărării Naţionale să poată să-şi facă datoria. Ştiţi că şeful armatei a afirmat că, conform articolului 5 din NATO, sunt de apărat doar platformele petroliere, ceea ce, în traducere liberă, chestiunile de conexiuni pe sub apă, cablurile şi alte reţele conexe sunt de interesul armatei noastre şi al trupelor Ministerului de Interne de a fi păzite de orice tentativă de secţionare pe care o terţă ţară le-ar avea pentru a pune în dificultate extragerea petrolului în interesul României. Dar aceste nuanţe la care am ajuns acum arată şi altceva.

Trebuie să preluăm de la americani această firească descurajare, că despre descurajare este vorba. Ca să descurajezi o agresiune, trebuie să ai trei lucruri, şi asta vine din presa română interbelică, bani, bani şi iar bani. Banii sunt asiguraţi de parlament în urma dezbaterilor democratice şi aceştia sunt investiţi conform planurilor de înzestrare care au fost elaborate şi există deja la Statul Major al Apărării României. Termenele sunt fixate în funcţie de livrarea fondurilor alocate unor asemenea proiecte şi până acum, la momentul discuţiei noastre, a existat o bună colaborare între Statul Major al Apărării şi instituţiile interesate ca armata să fie dotată cu ceea ce este necesar.
Vorbim de forţa unei armate nu numai nivelul de număr de militari încazarmaţi, fie ei şi profesionişti, nu numai voluntari, ci şi la nivelul forţei de răspuns al armatei naţionale la provocări care pot veni nu numai din partea răsăriteană, dar şi din nord, şi din sud, şi din partea vestică, de la graniţele respective. Deci avem de-a face, pornind de la această strategie de apărare a Statelor Unite ale Americii, cu o nouă lecţie de învăţat şi cei în drept eu sunt sigur că au conspectat acest document. În primul rând, îndemnurile, îndemnurile la soluţii lucide, dovadă capitolul alocat Republicii Populare Chineze, unde se spune clar că nu se urmăreşte umilirea acesteia, ci descurajarea oricărei tentative de a folosi soluţia manu militari în relaţia cu Taiwanul, care este revendicat de Beijing să revină la patria mamă. Statele Unite ale Americii sprijină politica unei singure Chine, dar suntem în situaţia în care acolo, în Taiwan, există o democraţie şi voinţa cetăţenilor de acolo trebuie respectată şi consultată pe cale democratică. Sigur că se poate ajunge la o reunificare a Chinei pe cale democratică, după cum s-a ajuns şi la o reunificare a Germaniei tot pe cale democratică.

 

Transcriere: RADOR

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*


Math Captcha
52 + = 53