RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI ( Emisiunea Euroatlantica, 4 iunie 2026, ora 21:05) – Realizator: Radu Dobriţoiu.
Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu cu o nouă ediţie a emisiunii „Euroatlantica”. Începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, a marcat o ruptură strategică majoră pentru continentul european. Pentru prima dată, după al Doilea Război Mondial, Europa se confruntă cu un conflict convenţional de mare intensitate, desfăşurat la scară continentală. Astăzi, în al cincilea an de război, nu mai vorbim doar despre securitatea Ucrainei, ci despre transformarea profundă a întregii arhitecturi de securitate europene.
Timp de peste şapte decenii, majoritatea statelor europene şi-au construit apărarea, având la bază garanţia strategică oferită de Statele Unite prin NATO. În acest interval, multe armate europene au fost reduse, industriile de apărare au fost diminuate, iar investiţiile în capacităţi militare au fost considerate o prioritate secundară. Războiul din Ucraina a demonstrat însă că ameninţările convenţionale nu au dispărut şi că pacea nu poate fi considerată un dat permanent.
În paralel, mesajele venite dinspre Washington, în special în timpul administraţiei Trump şi reluate în dezbaterile strategice americane actuale, indică faptul că principalul centru de interes al Statelor Unite se deplasează către regiunea Indo-Pacific şi competiţia cu China. Această evoluţie obligă Europa să îşi asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate. În acest context, asistăm la o redimensionare fără precedent a apărării europene. Statele membre NATO cresc bugetele militare, iar Uniunea Europeană lancează programe de finanţare pentru dezvoltarea industriei de apărare, producţia de muniţii, sisteme de apărare antieeriană şi tehnologii militare avansate.
Totodată, conceptul de mobilitate militară a devenit o prioritate strategică. Drumurile, podurile, căile ferate şi infrastructura logistică sunt adaptate pentru a permite deplasarea rapidă a forţelor şi echipamentelor pe întreg continentul. Totuşi, Europa nu urmăreşte înlocuirea NATO, ci consolidarea pilonului european al alianţei. Obiectivul este ca Europa să devină un actor capabil să se apere mai eficient, să producă mai multă securitate şi să contribuie mai consistent la stabilitatea regională. În esenţă, redimensionarea securităţii Europei reprezintă trecerea de la modelul unei Europe protejate la modelul unei Europe care îşi asumă propriul rol strategic.
Voi analiza aceste subiecte cu invitaţii ediţiei. Victor Boştinaru, fost membru al Comisiei de Securitate şi Apărare a Parlamentului European, analist de politică externă şi colonelul în retragere Ion Petrescu, fost director al trustului de presă al armatei, analist militar. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”, tema emisiunii: redimensionarea şi recalibrarea apărării Europei.
Bună seara, domnule Victor Boştinaru!
Victor Boştinaru: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule colonel Ion Petrescu!
Ion Petrescu: Am onoarea să vă salut, domnule Radu Dobriţoiu, şi acelaşi gând bun şi pentru domnul Boştinaru.
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi.
În ultimii ani, liderii europeni au vorbit tot mai des despre necesitatea unei autonomii strategice, însă securitatea continentului continuă să se bazeze în mare măsură pe garanţiile oferite de NATO şi de Statele Unite. Domnule Victor Boştinaru, în contextul în care Washingtonul îşi concentrează tot mai mult atenţia asupra competiţiei cu China, Cât de realistă este perspectiva unei Europe capabile să îşi asigure singură securitatea şi care sunt principalele obstacole politice şi economice în calea acestui obiectiv?
Victor Boştinaru: Să o luăm de la capăt, aş zice, cu concluzia, să încep cu concluzia. Europa fie va reuşi să devină cvasi-autosuficientă în materie de securitate în următorii câţiva ani, fie Europa ca entitate şi statele membre vor constata că proiectul european dispare. Spun asta din două motive. Pe de o parte, este vorba de faptul că avem într-adevăr o ameninţare fără precedent la adresa independenţei şi libertăţii statelor Uniunii Europene şi a continentului european în general, datorită neoimperialismului de la Moscova, iar pe de altă parte, avem o provocare fără precedent în istoria europeană, nu doar reorientarea strategică a statelor Unite către Indo-Pacific, dar şi inconsecvenţe dramatice, şi folosesc un termen extrem de prudent şi de calibrat, dramatice din partea administraţiei americane şi a preşedintelui Trump, fapte care au şocat şi importante personalităţi, lideri de opinie, analişti de la Washington, dar au surprins de fiecare dată şi pe liderii Uniunii Europene şi şefii militari ai statelor membre. Ori, din această perspectivă, cum se spune în engleză, make it or break it, fie reuşim să facem saltul de la discuţii şi proiecte la o realitate în curs de consolidare, fie vom eşua complet şi dramatic, iar preţul nu va fi plătit de nimeni altul decât de proiectul european ca proiect global şi statele membre. Cu atât mai mult cu cât statele din Europa Centrală şi de Est sunt sub o ameninţare directă, fără precedent, şi-o spune o ameninţare zilnică, vezi episodul dronei de la Galaţi. Pe scurt, despre piedici, principalele piedici în calea concretizării mai rapide a proiectului european, rezidă în mecanismul decizional care e încă de o lentoare groaznică, lentoarea aceasta urmează lentoarea decizională specifică proiectelor şi deciziilor politice administrative ale Europei, dar în condiţii de război, lentoarea este sinucidere. A doua chestiune vizează capacitatea Europei de a deveni autosuficientă sau aproape autosuficient în materie de echipamente militare şi aici Europa tehnologică ar putea să fie de multă vreme un lider comparabil cu Statele Unite, dar Europa a menţinut doar o investiţie mai degrabă de cercetare şi mai puţin de dezvoltare în domeniul tehnologiilor avansate de apărare şi în niciun caz şi pe nicăieri o producţie de masă. Şi nu în ultimul rând, veşnicele rivalităţi, rivalităţile dintre statele de est, care sunt sub o ameninţare directă şi văd că doar Statele Unite reprezintă un actor credibil şi relevant pentru protejarea securităţii lor, şi statele din vest, iar recent, chiar în condiţiile în care statele membre ale Uniunii s-au angajat în susţinerea unei politici de apărare a securităţii europene substanţiale, Franţa se uită la progresele din Germania şi se întreabă dacă nu cumva va fi depăşită în câţiva ani de zile ca forţe terestre, cel puţin, de Germania, care va deveni principala forţă militară. Ori, înţelepciunea Europei, şi închei cu asta rezidă tocmai în capacitatea ei de a lua decizii mai rapide şi de a depăşi rivalităţile acestea şi stereotipurile care riscă să o condamne.
Radu Dobrițoiu: Aţi adus aminte de Franţa; Europa a trecut prin câteva perioade de cumpănă în ultimul secol şi jumătate. În acest context să amintim că la 4 iunie este sărbătorită în România semnarea Tratatului de la Trianon, în 1920, un tratat semnat în Franţa. Tot Franţa a lansat în ultimii ani ideea unei dezbateri privind extinderea umbrelei sale nucleare către partenerii europeni, pe fondul incertitudinilor privind viitorul angajament american. Domnule colonel Ion Petrescu, credeţi că apărarea nucleară europeană poate deveni o componentă credibilă a securităţii continentului şi ce implicaţii politice ar avea o eventuală asumare de către Franţa a unui rol mai amplu în descurajarea nucleară europeană?
Ion Petrescu: Interogaţia dumneavoastră este firească, iar răspunsul l-a dat Moscova printr-o nervozitate publică evidentă, deoarece chiar dacă ei minimalizează forţele armate franceze, recunosc tacit şi printr-o asemenea manifestare publică a nemulţumirilor că Franţa s-a gândit, şi bine a făcut, la o compensare a deficienţelor din defensiva statelor din răsăritul Europei şi a altor state care doresc, în centrul, nordul Europei, să beneficieze de umbrela nucleară franceză. Suntem, totuşi, într-o altă etapă. Adică, la ora actuală, Uniunea Europeană are, totuşi, o structură pe care încă nu a scos-o la încălzire, cum zic militarii, este vorba de porţile de apărare ale Uniunii Europene şi aici vorbim de cele care sunt coordonate de pe strada Cortenbergh, numărul 150, de la Bruxelles din Belgia, este vorba de un total de militari europeni, 1,5 milioane, deci mai mulţi decât efectivul declarat, ultimul efectiv declarat de către Putin al armatei ruse. Sigur că nu ne gândim la o confruntare, ci doar la o forţă de descurajare. Şi aici avem, atât un preşedinte al Comitetului Militar la Uniunii Europene, care este generalul Seán Clancy, cât şi la un director general al acestui Stat Major al structurii militare europene. Deci, europenii au un organism pe care îl pot pune în activitate, în dinamism, dacă situaţia o va impune. Noi însă ne aducem aminte, şi memoria europenilor nu e scurtă, că au mai fost situaţii în istoria postbelică a Europei, când s-au mai făcut declaraţii mai degrabă teribiliste peste ocean şi apoi s-a revenit, sub imperiul presiunii factorilor lucizi de la Pentagon, de la Departamentul de Stat, la poziţii care sunt pe măsura aşteptărilor aliaţiilor europeni. Recentele discuţii privind posibilitatea amplasării unor arme nucleare americane pe teritoriul altor ţări decât celor pe care acum adăpostesc asemenea arme nucleare, şi e vorba de Danemarca, e vorba de Italia, de Germania, de Turcia, deci amplasarea anunţată deocamdată ca o intenţie a Pentagonului pentru întărirea defensivă a unor ţări aliate, România nu a fost menţionată la acest capitol şi nici nu s-a comentat la Bucureşti pe o asemenea linie, pentru că nu… se aşteptă detalii şi poţi să îţi iei o hotărâre atunci când cunoşti clar ce vrea aliatul. Dar formule de descurajare militară a celor care, în răsărit, se mai gândesc la o extindere a spaţiului slavilor de est cu ideologia lor, încurajată de dictatura lui Putin, spre inima Europei, există. Da, există foarte multe naţiuni europene care au consolidat, fiecare în felul său, democraţii unele viabile, altele încă şi astăzi aflate sub spectrul unor ameninţări interioare, dar per ansamblu, atunci când este vorba de o situaţie critică, ţările europene au dovedit unitate. Cu toate contradicţiile şi toate disputele legate de sprijinirea sau nu a efortului de apărare a ucrainenilor împotriva acestui război criminal declanşat de către Federaţia Rusă. În cele din urmă s-a simţit contribuţia Uniunii Europene la întărirea defensivei statului ucrainean. Inclusiv Statele Unite ale Americii au făcut apel la Uniunea Europeană în vederea găsirii unei modalităţi noi de finanţare de către Uniunea Europeană a armamentelor pe care Kievul şi le doreşte de peste ocean, din Statele Unite la Americii, şi deci o continuare a ajutorului militar american dat de data asta pe bani care sunt furnizaţi prin mecanismele specifice de către Uniunea Europeană. Situaţia poate fi privită per ansamblu ca una tensionată, dar eu aş adăuga: în curs de soluţionare, pentru că, totuşi, promovarea într-o serie de state de la graniţa de răsărit a Alianţei Nord-Atlantice, a unor noi lideri, atât la nivel prezidenţial, cât şi la nivelul guvernelor care funcţionează în ţări precum Slovacia, Ungaria şi România, nu poate decât să dinamizeze dorinţa de a găsi, cu vecinii, soluţii care să fie în cadrul reperelor europene şi a dorinţei de întărire a unei defensive care să ferească populaţia Uniunii Europene, care e în jur de 500 de milioane de locuitori, de surprizele pe care le pot face cei 124 de milioane de locuitori ai Federaţiei Ruse. Aş zice că ne aflăm într-un balans, într-un balans în care Moscova descoperă treptat că ce-a fost odată, adică vocea de noapte a lui Medvedev prin care a aruncat tot felul de ameninţări publicistice pentru impresionarea europenilor a apus. Europa se întăreşte şi, sigur, nu în stilul american, ci într-un stil calm, îşi pregăteşte o defensivă bazată, în primul rând, pe acele batalioane europene, acele battle group care sunt rodul unei colaborări multinaţionale şi nu poate fi ignorată de terţe forţe. Or, un asemenea batalion care poate să ajungă la 1.500 de militari este o forţă care în ţările baltice are un rol de descurajare clar şi cel puţin acolo, pentru o perioadă, a dat un semnal Federaţiei Ruse că e bine să o lase mai moale cu ameninţările de reintroducere a ţărilor baltice în noua Uniune Sovietică.
Radu Dobrițoiu: Războiul din Ucraina nu mai este doar o confruntare între Kiev şi Moscova, ci un conflict care influenţează direct arhitectura de securitate a întregului continent şi relaţiile dintre marile puteri. Domnule Victor Boştinaru, dacă privim din perspectivă geopolitică, cum a schimbat războiul din Ucraina raporturile de putere din Europa şi care credeţi că vor fi consecinţele pe termen lung asupra relaţiilor dintre Uniunea Europeană, Rusia şi Statele Unite?
Victor Boştinaru: Aş începe de la relaţia de ansamblu a Uniunii Europene cu Rusia, considerată, mai ales prin ochelarii Germaniei, multă vreodată, în perioada post-call, după unirea cu DDR-ul, considerată un partener care e nu doar frecventabil, dar era şi într-o complementaritate prin resursele sale de energie cu economia europeană. Acest lucru este complet exclus astăzi, în orice perspectivă am discuta, pe termen mediu, dacă nu şi pe termen lung, pentru că s-a văzut că Rusia a folosit gazul şi energia drept instrumente de consolidare a poziţiilor sale şi de alimentare a maşinii de război. Al doilea element esenţial în această perspectivă strategică este determinarea Europei de a face saltul de la discuţii despre securitate, apărare la o capacitate proprie de apărare efectivă, reală şi de transformare a Uniunii Europene nu doar într-un actor global cu capacitate recunoscută de reglementare, ci un actor real, capabil să adauge şi elemente de hard power, celor de soft power pe care deja le avea. Un al treilea element: Europa a înţeles pentru prima dată, după al Doilea Război Mondial, că trebuie să îşi protejeze de propriile interese, fie ele economice, comerciale, tocmai spre a putea să îşi salveze resursa de securitate, tinând cont de rivalităţile dintre marile puteri, care cunosc astăzi momente de tensiune extremă şi nimeni nu poate exclude astăzi perspectiva unor alte conflicte, fie ele regionale, fie la scară globală; vorbeaţi de rivalitatea americano-chineză. Nu în ultimul rând, aş menţiona un lucru extrem de important pentru viitorul relaţiilor dintre statele membre. Fie că aveam ţări care erau mai puţin active în ce priveşte relaţiile lor cu Rusia, altele de-a dreptul reticente, cum erau toate statele din est, datorită experienţe istorice, toate au înţeles că, până la urmă, relevanţa în materie de securitate europeană constă în unitate. Spunea domnul colonel anterior de unitatea europeană. Pornind de la problemele pe care le menţionam în debutul emisiunii, lentoarea decizională, rivalităţi, suspiciuni, Europa a găsit luciditatea să dea la o parte aceste lucruri, să le depăşească şi să inventeze de fiecare dată soluţii, fie că ne referim la finanţarea sprijinului militar pentru Ucraina, fie că ne gândim la politica de securitate-apărare, deci SAFE-ul care tocmai se finalizează acum la nivel european, fie că ne gândim la modul în care Europa va privi relaţiile sale cu fiecare dintre actorii mari la nivel global şi nu neapărat în siajul Statelor Unite ale Americii. Şi ultimul lucru, conştiinţa la nivel european a faptului că o serie de elemente care ţin de capacitatea de prezervare a securităţii europene, comunicaţiile, high-tech-ul, calculul cuantic şi noile tehnologii în genere, Europa a înţeles că nu mai poate fi doar un contributor ştiinţific sau un contributor alături de Statele Unite. Vezi decizia de a utiliza sisteme de comunicaţii militare prin abandonarea platformelor Palantir, Statele Unite ale Americii, cu un produs francez. Parlamentul European a decis să ia un motor de căutare altul decât Google. Europa e conştientă, într-o lume a rivalităţilor şi confruntării nu poţi să fii de fiecare dată consumator
Radu Dobrițoiu: Încă o întrebare pentru domnul colonel Petrescu, cu un răspuns scurt. În ultimii ani, Uniunea Europeană a început să investească în infrastructură cu dublă utilizare – civilă şi militară – pentru a facilita deplasarea rapidă a forţelor pe continent. Domnule colonel Ion Petrescu, cât de importantă este mobilitatea militară într-un eventual scenariu de criză?
Ion Petrescu: Este o întrebare retorică, pentru că ultima conflagraţie mondială a dovedit, inclusiv în Europa, că ţările care au avut trupe care s-au mişcat rapid de la opoziţie la alta pe frontul de răsărit, de pindă, au pus în dificultate adversarul şi au câştigat teren şi s-au poziţionat în /…/ care după aceea au fost greu de dat peste cap de către forţele care îşi doreau eliberarea Europei. Deci da, este foarte bine să existe asemenea modalităţi de mărire a mobilităţii trupelor statelor europene. Contează şi investiţia, cât de masivă este, şi bineînţeles tehnica de luptă care este folosită, care poate fi din export sau din producţie proprie. Aici aş vrea să fac, totuşi… Aş vrea să fac un mic apel către conaţionalii noştri. Să aibă încredere în Armata Română şi să se bazeze pe informaţiile oficiale pentru că instituţia militară este obligată , prin lege, să îi informeze corect pe contribuabilii la bugetul României şi nu are niciun interes să aducă…
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica”, la final. Titlul acestei ediţii: „Redimensionarea şi recalibrarea apărării Europei”. Invitaţiei misiunii au fost Victor Boştinaru, fost membru al Comisiei de securitate şi apărare a Parlamentului European, analist de politică externă, şi colonelul în retragere Ion Petrescu, fost director al trustului de presă al armatei, analist militar.
