Denumită „Izvorul păcii” operaţiunea militară a Turciei în N-E Siriei este una fără precedent în istoria contemporană a Orientului Mijlociu: are ca scop preluarea unei regiuni de aproximativ 4.000 kilometri pătraţi. Europa şi-a întors privirea şi se face că nu vede ce se întâmplă – pentru că Turcia deţine „robinetul cu refugiaţi” – şi SUA şi-au abandonat aliaţii kurzi din dorinţa de a „reaşeza” relaţiile cu Ankara undeva mai aproape de interesele Washingtonului în acea regiune. Moscova priveşte evoluţia cu un zâmbet care îi dezveleşte caninii şi speculează ambiţiile eterne ale Turciei: anihilarea oricărei intenţii de creare a unui stat kurd. Este de fapt a doua operaţiune majoră a Turciei împotriva kurzilor din Nord-Estul Siriei după cea din 2018, în regiunea Afrin. Şi atunci, la fel ca acum, operaţiunea purta o denumire pacifistă: „Ramura de măslin„. Oare cum poţi denumi operaţiuni militare care provoacă sute de victime „ramură de măslin” sau „izvor al păcii”? Cât adevăr şi câtă ipocrizie în astfel de denumiri de ofensive militare?
O altă operaţiune în regiune a avut loc pe Eufrat în 2016 (Scutul Eufratului). Acţiune militară care a urmat incursiunii „Şah pe Eufrat” . Atunci însă a fost doar o incursiune scurtă a trupelor turceşti care au intrat pentru a recupera rămăşiţele lui Suleiman Şah, considerat fondatorul Imperiului Otoman, care era îngropat pe o peninsulă pe râul Eufrat, enclavă ce aparţine ca teritoriu Turciei potrivit Tratatului de la Lausanne din 1923 (recunoscut internaţional).
Avem aşadar în total, între 2015 şi 2019 patru acţiuni militare ale Turciei pe teritoriul Siriei. Se pare însă că „Izvorul păcii” este cea mai complexă incursiune militară terestră pe teritoriul Siriei: pentru că are ca obiectiv ocuparea (şi apoi securizarea) unei regiuni din N-E Siriei de aproximativ 4.000 kilometri pătraţi. Turcia îşi doreşte o „zonă tampon” pentru a putea controla situaţia din acea regiune strategică.
Foto Agentia Anadolu
Turcia susţine că a intervenit în Siria pentru a crea o „zonă de siguranţă” pentru a preveni formarea unei „enclave a terorii” care să scufunde regiunea în haos cu sprijinul „puterilor globale” – scrie dailysabah.com. Potrivit unor analişti din presa turcă ar fi vorba de o regiune cu o lungime de aproximativ 120 de kilometri şi o lăţime de 30 de kilometri (adâncime în teritoriul Siriei). Potrivit agenţiei oficiale de presă Anadolu, în acest teritoriu ar urma să fie mutaţi peste un milion de refugiaţi sirieni (1-2 milioane).
Neo-otomanismul şi apropierea termenului când Tratatul de la Lausanne va expira, dorinţa Turciei de a se impune ca putere economică şi regională la 100 de ani de când Mustafa Kemal Ataturk a semnat tratatul şi dorinţa lui Erdogan de a-şi promova imaginea în scop electoral sunt elemente importante în ceea ce se petrece acum în zona kurdă din N-E Siriei.
Cu respect pentru Republica Turcia
Cu tot dragul pentru Turcia şi cu un respect enorm pentru această naţiune, ţară aliată a României cu un acord de parteneriat special semnat între Ankara şi Bucureşti, voi încerca să consemnez în acest articol greşeala pe care Turcia o face din graba de a-şi satisface dorinţele de decenii, cuprinse în doctrina de apărare, în detrimentul echilibrului de securitate al regiunii. Peste toate, privind tot de la Bucureşti, un aliat NATO a atacat, a intrat pe teritoriul unei ţări, fără a se consulta cu aliaţii, operaţiuni care s-ar putea întoarce ca repercusiuni pe termen mediu şi lung împotriva celor care au semănat vânt cu posibilitatea de a culege furtună chiar pe teritoriul naţional.
Să nu uităm, teatrul de luptă este aproape de graniţele României. Iar ceea ce se întâmplă acolo va amplifica criza umanitară din Siria şi va alimenta „bazinul” de refugiaţi care s-ar putea îndrepta mai devreme sau mai târziu spre Europa.
Turcia deţine „robinetul refugiaţilor” ca „pârghie în relaţie cu Uniunea Europeană. Dar acelaşi robinet, corelat cu actuala campanie din Siria, poate transforma taberele de refugiaţi într-o bombă cu ceas pentru siguranţa naţională a Turciei. Chiar dacă UE nu are încă o atitudine clară şi fermă pentru operaţiunea „Izvorul păcii”, Franţa şi Germania au anunţat că vor sista exportul de tehnică militară pentru Turcia.
Susţinerea economică pentru „Izvorul păcii”
O întrebare pertinentă: cât timp va putea susţine Turcia operaţiunea „Izvorul păcii”? Trupele ajung în luptă, o angajează. Dar nu luptă cu un inamic obişnuit. Luptă cu trupe paramilitare, cu miliţii specializate la războiul de gherilă, forţe care se adaptează şi mai ales sunt obişnuite cu relieful, cu condiţiile geografice, au suportul localnicilor – cum am spune noi „râul, ramul, mi-e prieten numai mie”. Dacă luptătorii kurzi se vor adapta şi vor apela la tacticile folosite de moldoveni şi de munteni trupele „imperiului” vor fi măcinate şi costurile pentru susţinerea războiului vor fi mari. Kurzii au miliţii care se vor adapta rapid şi vor reacţiona militar într-un mediu pe care îl cunosc la perfecţiune. A fost greu pentru ei să lupte cu forţele ISIS în condiţiile unui război asimetric. Războiul clasic le va oferi „pe tavă” posibilitatea unor acţiuni militare asimetrice într-un război atipic unde la un moment dat pot decide când şi unde să atace.
Titlurile, funcţiile de comandă din YPG, din interiorul miliţiilor kurde, sunt similare cu cele folosite în istoria medievală şi modernă de ţările din Balcani care s-au opus Imperiului Otoman. „Serdarii„, comandaţii de unităţi kurde, se vor replia şi adapta la acţiunile ofensive militare ale Turciei. Respect pentru Armata Turciei dar nu pot să nu-i respect şi pe curajoşii, bravii luptători kurzi.
Armata Turciei nu a fost folosită, utilizată într-o operaţiune de anvergură. Este o armată puternică, bazată în primul rând pe cifre impresionante: efective, tehnică de luptă. Între cifre şi operaţii, între planuri şi aplicarea acestora este însă o mare diferenţă. O operaţiune militară de anvergură şi mai ales de durată are nevoie nu doar de trupele şi efectivele pe care le deţii. Proiecţia de forţe cu implicare în misiuni de luptă are nevoie de susţinere eonomică. Şi, peste toate, Turcia se confruntă cu probleme mari economice care se suprapun peste intenţiile lui Erdogan de a transforma această ţară într-o putere regională şi chiar mondială. Economia Turciei însă scârţâie iar războiul costă.
În plus, Ankara a stârnit forţe care se pot „manifesta” nu doar în Siria ci peste tot unde există interesele Turciei. Kurzii se pot replia şi ataca atât pe teritoriul Turciei cât pe glob, unde Ankara are interese.
Pe termen lung Turcia poate pierde. Va pierde efective, va pierde în zona de securitate naţională, va pierde economic, va pierde ca imagine în lumea arabă (pentru că a intrat pe teritoriul unei ţări arabe), va pierde în dialogul cu Uniunea Europeană, va pierde ca imagine în NATO, va pierde în relaţia cu Israelul, va fi slăbită financiar şi economic de o campanie care va dura mult.
Paralela de 36 de grade
Paralela de 36 de grade este un deziderat de mulţi ani pentru Turcia. Până la acea „linie” îşi doresc controlul turcii pentru a elimna forţa militară a kurzilor şi posibilitatea ca acest popor să îşi vadă visul de generaţii: un stat propriu. Odată înfiinţat un stat kurd acesta se va putea dezvolta folosind resursele naturale şi va reprezenta 1. o ameninţare pentru statul turc, 2. o barieră pe drumul unei noi expansiuni a Turciei după ce Trataul de la Lausanne va deveni caduc, o piedică pentru viitorul „neo-otomanismului”.
Momentul octombrie 2016 nu este greşit ales de Edogan pentru operaţiunea „Izvorul păcii”. Erdogan este în mare pierdere de imagine şi are nevoie de resurse pentru a reveni în „mintea şi sufletul poporului turc”, pentru a-şi reface imaginea în rândul Armatei Turciei.
Operaţiunea „Izvorul păcii” are trei obiective importante: 1. campanie electorala Erdogan, 2. încercarea lui Erdogan de a-şi reface relațiile lui cu armata, 3. Implementarea unor proiecte mai vechi prinse in doctrina de apărare a Turciei înainte ca „lucrurile să se aşeze în Siria”. Peste toate avem însă un stat NATO care a atacat un alt stat (Siria). Cum ar putea reacţiona NATO, conform articolului 5 din Tratatul Alianţei, dacă în viitor kurzii vor reacţiona, vor contra-ataca? Mai poate fi invocat articolul 5 dacă atacul a fost provocat, determinat de acţiunile celui atacat?
Europa lipsită de pârghii
În acest moment Europa este condamnată la tăcere de „robinetul cu migranţi” al Turciei. Cu toate acestea, ceea ce se petrece acum în N-E Siriei va provoca probleme greu de anticipat pentru Uniunea Europeană. În primul rând vorbim de noi mase de refugiaţi şi, în al doilea rând, de dezvoltarea unei crize umanitare şi sociale pe care nici Turcia, nici Rusia şi nici Statele Unite nu o vor putea rezolva. Pentru că Turcia şi Rusia nu au finanţele necesare iar SUA sunt prea departe şi mai puţin interesate de regiunea respectivă. Altfel spus noi, europenii, vom avea de tras urmările acestui atac arogant al Turciei. „Sămânţa” problemelor a fost plantată în urma cu câţiva ani, după aşa numita „primăvară arabă”. Cu timpul aceasta va creşte, va da rod, Europa va resimţi cum aceste „fructe” se vor rostogoli spre bătrânul continent.
Turcia este în criză financiară, operaţiunea „Izvorul păcii” va alimenta criza umanitară şi socială (a refugiaţilor) şi va pune presiune cu supape care vor conduce la noi migranţi spre Europa; vom constata atacuri asupra intereselor turceşti în Europa din partea kurzilor, se va deteriora sistemul de securitate al Europei. Dacă Europa nu va redirecţiona fonduri importante spre Turcia, „robinetul cu refugiaţi” o să înceapă să curgă sau ţevile care duc spre el o să picure din ce în ce mai mult pentru că presiunea va fi din ce în ce mai mare. Importante sunt şi relaţiile dintre Ankara şi Washington pentru echilibrul economiei turceşti. Să nu uităm că Turcia a fost salvată după Al Doilea Război Mondial de „Planul Marshall”. Criza economică şi financiară cu care se confruntă Turcia se va accentua, ceea ce va conduce la un dezechilibru regional în „mantaua” de securitate economico-socială a europei. Ceea ce nu vedem azi de ne va orbi în Europa în următoarele decenii.
(Re)Amplificarea crizei din Siria
Situaţia din Siria este foarte clar una de criză. O ţară care din punct de vedere geografic este recunoscută acum doar de ONU dar cu zone şi regiuni împărţite între triburi, etnii, interese de doctrină sau religie, ISIS şi confesiuni diferite. Peste aceste mari probleme se suprapun interesele globale şi cele regionale: Rusia şi SUA, Turcia, Iran şi Arabia Saudită.
Situația actuală din Siria nu aparține doar evenimentelor care au urmat după ”primăvara arabă” care a eșuat în fața regimului condus de Bashar al-Assad. Trebuie să privim în urmă, la începutul secolului XX pentru a înțelege mai bine complexitatea situației etnico-religioasă de pe teritoriul Siriei. Și să înțelegem că, în parte, situația ce a urmat aparține și marilor puteri care au trasat granițele în Orientul Mijlociu în mod artificial în cele mai multe dintre cazuri, cu rigla pe hartă, fără să țină cont de zone dominate de anumite religii, triburi, etnii. Unul dintre rezultate este inexistența unui stat kurd, popor luptător care s-a remarcat în istorie pornind de la celebrul Saladin (kurd din Tikrit) care i-a învins pe cruciați și până la luptătorii peşmerga (peshmerge – „cei care înfruntă moartea”).
Siria a fost în permanenţă o regiune de interes atât pentru marile puteri cât şi pentru interesele regionale. Criza siriană a fost determinată de trei probleme importante: interese geostrategice, sectarism şi problemele sociale care au dus la revolte populare.
După ce au fost înfrânte forţele ISIS zona nu a fost susţinută, nu s-a stabilizat. Kurzii au început să se organizeze şi chiar să îşi extindă influenţa şi protecţia militară. Ceea ce a deranjat Turcia. Într-o perioadă în care refugiaţii începuseră să revină în regiune.
E o criză de care pare că nu ne pasă. Dar, aşa cum ştiţi, fenomenele se propagă şi zona nu este departe de NATO şi mai ales de România. Iar Rusia sapă acolo după orice „obiect care străluceşte”, după interese geostrategice (bazele de la Tartous şi Latakia), rezerve de gaz natural, interferenţe în regiune între Turcia, Iran şi Israel.
În „teoria fluturelui” haosul se propaga pornind de la anumite condiţii iniţiale. O mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Şi noi, în Europa, chiar şi în România vom resimţi social şi mai ales economic şi în materie de securitate ceea ce se petrece acum prin operaţiunea „Izvorul păcii”.
Rusia va specula
Una peste alta, de tot ceea ce se petrece va beneficia Rusia. SUA s-au retras, Turcia atacă, Damascul contra-atacă, kurzii au o înţelegere şi cu ruşii… Dar kurzii au avut o înţelegere şi cu americanii. Americani care şi-au retras trupele aliate cu miliţiile kurde. Şi va veni în această conjunctură complicată Rusia. Să facă pace… Şi va încerca să facă pace dar nu pe banii Moscovei pentru că Rusia nu are fonduri, bani pentru reconstrucţia Siriei. Cu toate aceste însă cei care vor veni cu bani – la un moment dat – pentru reconstrucţie vor fi nevoiţi să negocieze cu Rusia. La final, Rusia va câştiga pentru că Washingronului pare să nu-i pese, Europa este în corzi şi nu vrea să se implice având totodată propriile probleme politice şi economice (vezi Brexit) în această perioadă, Turcia va pierde pe termen lung dar va rămâne datoare Rusiei. În acest gambit ce presupune sacrificarea kurzilor va face probabil o mutare strategică Israelul.
Gambitul jucat de Israel
Turcia şi Iranul se luptă pentru a-şi consemna, titra puterea în Siria. Ce nu înţelege Turcia este că în lupta de supremaţie cu Iranul, mai ales în zona kurdă, poate exista un al treilea câştigător. Cu o inteligenţă speculativă, Israelul se va folosi de actuala situaţie. Deja a pornit o campanie prin care susţine la nivelul rezerviştilor militari cauza kurzilor. La rândul său, Israelul este o nucă greu de spart în mijlocul unei mări arabe, musulmane. Un cap de pod în placa turnantă a intereselor regionale nu i-ar strica Israelului. Avea nevoie acolo, în punctul de intersecţie, de un actor. Şi revin la un titlu precedent: „Susţinerea economico-financiară a operaţiunii Turciei în Siria”. Este foarte posibil ca mai devreme şi nu foarte târziu Israelul să susţină cu informaţii (intelligence), armamente şi fonduri miliţiile kurde atacate de Turcia. Israelul va sacrifica ceva. Poate fi relaţia cu Turcia sau cu Rusia, pot fi anumite interese economice, într-un gambit pentru a câştiga prin kurzi un important cap de pod într-o regiune considerată placă turnantă pentru regiune.
Ultima redută: Kobane
Ceea ce constatăm acum, din punct de vedere militar al operaţiunii „Izvorul păcii”, este în primul rând o manevră militară specifică războiului clasic al secolului XX. O ofensivă „fulger” cu multe efective militare implicate de Turcia, inclusiv mercenari arabi pentru a „da suport” intervenţiei într-un stat arab vecin. Este greu să înţelegem ce se petrece acolo şi privim „printr-un binoclu” al media luptele. Ceea ce primim ca informaţii în prezent reprezintă în primul rând „imagini media” propagate şi promovate în primul rând de Turcia şi mai puţin de corespondenţi de presă independenţi. Ankara nu îşi va asuma, în ciuda aroganţei, victoria în acea regiune.
Kobane a fost şi rămâne un oraş important, o redută cu greu cucerită de kurzi de la ISIS. Este o gaură neagră unde luptătorii kurzi, deopotrivă bărbaţi şi femei, au învins fără sprijin extern o uriaşă forţă ISIS.
Pentru a se apăra kurzii au nevoie în primul rând de muniţie, medicamente şi hrană. Sunt poate puţini ca efective dar extrem de determinaţi. Cunosc terenul şi au susţinerea populaţiei locale.
Pentru Kobane kurzii vor lupta până la ultimul om, aşa cum au făcut-o în războiul cu ISIS cu o determinare comparabilă doar cu vitejia demonstrată de moldoveni şi valahi în războiul cu otomanii.
Acum Turcia seamănă vânt şi va culege probabil o furtună pe termen lung. Turcia se bazează mult pe tehnica militară terestră şi aeriană. Kurzii sunt mai bine pregătiţi şi instruţi decât afganii… Şi talibanii nu au putut fi învinşi de tehnica militară terestră şi aeriană.
Foto copertă: dailysabah.com.
