RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 decembrie, ora 21:05) – Emisiunea Euroatlantica, Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit! Săptămâna aceasta, Adunarea Generală ONU a adoptat trei rezoluţii pentru a promova pacea în Orientul Mijlociu. Acestea susţin că o soluţie cu două state rămâne singura cale către o pace durabilă, vorbitorii îndemnând în mod covârşitor la încetarea focului în Gaza şi presând Israelul să permită livrările de alimente şi ajutoare în enclavă înaintea lunilor reci de iarnă. Săptămâna trecută a intrat în vigoare un acord de încetare a focului pentru a pune capăt celor 13 luni de conflict dintre Israel şi Hezbollah.
Gruparea şiită a primit 60 de zile pentru a pune capăt prezenţei armate în sudul Libanului, în timp ce forţele israeliene trebuie să se retragă din zonă în aceeaşi perioadă. Încetarea focului din Liban este mai degrabă un răgaz, dar nu o soluţie pentru Orientul Mijlociu. Pentru majoritatea oamenilor din Liban, încetarea focului nu a venit suficient de repede.
Peste 1 milion dintre libanezi au fost forţaţi să fugă din calea acţiunilor militare israeliene. Mii de oameni au fost răniţi, iar casele a zeci de mii de persoane au fost distruse. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit cu şefii municipalităţilor din nordul Israelului, care au fost transformate în oraş-fantomă, cu aproximativ 60.000 de civili evacuaţi în sudul ţării, informează BBC. Toate părţile implicate în război par să aibă disponibilitatea de a accepta o încetare a focului. Hezbollah se va retrage de la graniţă pentru a face loc forţelor ONU de menţinere a păcii şi forţelor armate libaneze. Pe măsură ce acestea ajung în zonă, forţele israeliene urmează să se retragă treptat. Discutăm la „Euroatlantica” despre răsturnarea de situaţie în Orientul Mijlociu, cu şanse de pace, dar şi cu noi evoluţii în regiune.
Invitaţii ediţiei sunt generalul de brigadă în rezervă, profesor universitar Stan Petrescu şi cu un interviu înregistrat cu profesorul universitar Dan Dungaciu. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: „Răsturnare în Orientul Mijlociu?”
Bună seara, domnule general Stan Petrescu.
Stan Petrescu: Bună seara, domnule Radu Dobriţoiu.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi!
Domnule general Stan Petrescu, avem o răsturnare de situaţie în Orientul Mijlociu şi mă refer în primul rând la Israel, Liban şi Fâşia Gaza. Avem trei rezoluţii ONU şi un acord pentru sudul Libanului. Vorbim mai degrabă de un armistiţiu? Când vom avea o pace de durată acolo?
Stan Petrescu: Până când am pune o concluzie pe cele trei rezoluţii – şi ne referim la aceea cu îngroparea securii şi ajutoare în alimente, că vine iarna pentru palestinieni, cât şi soluţia pe care aţi subliniat-o şi anume, două state în zonă. Cu îngăduinţa dumneavoastră să facem o tuşă, pentru că acest conflict este foarte vechi, pentru a înţelege că până la urmă, această pace este doar o pace temporară sau, dacă vreţi, o pauză de foc, cum spunem noi, militarii, pentru a-şi reface rezervele şi de energie, a înlocui aliniamentele epuizate şi a completa cu muniţie. Dacă îmi îngăduiţi, după încheierea dominaţiei Imperiului Otoman – scurt, două fraze, trei fraze, aşa – a Imperiului Otoman, după Primul Război Mondial, de fapt, Palestina trece sub mandat britanic. În ’22, entitatea juridică dispare odată cu naşterea Statului Israel. Palestina nu mai este stat. Poporul palestinian intră într-un lung exil, în timp ce poporul evreu sfârşeşte cu un exil care a durat, cum spuneai, 2.000 de ani. Ce este Gaza? Este o fâşie de pământ de 12 km, de vreo 40 de km lungime. În total vreo 360 de km. Dar în ea se găsesc 7.000 de colonişti evrei şi vreun milion şi 300.000 de palestinieni. Cisiordania.
De ce vreau să fac menţiunea asta? Pentru că noi aici de fapt ne aflăm în Ţara Canaanului, cea pe care o privea Moise după munte şi se interesa de resursele ei umane şi naturale. Cisiordania – 5.800 de km. Un teritoriu care trece în subordinea, să spunem aşa, sau în totalitate sub autoritatea Israelului după Războiul de Şase zile din 1967, da. Dar ce găsim aici? 141 de colonii de populaţie evreiască. Trăiesc peste 2,5 milioane de palestinieni, nu-i aşa? Şi 236.000 de colonişti evrei. Acordul de la Oslo, care prevedea o împărţire pe trei zone: neutră, palestiniană şi evreiască nu s-a pus niciodată în operă. Deci asistăm, domnule Radu Dobriţoiu, la un conflict de mai bine de un secol. Atât arabii, cât şi evreii au visat, în mod repetat, la o pace prin victorie militară. Fiecare generaţie în acest secol a încercat această pace, dar a eşuat în toate întreprinderile sale. Consecinţele catrastrofale ale atacului Hamas de la 7 octombrie 2023, practic, a pus capăt sau, dacă vrem, a smuls orice pretenţie că acest conflict ar putea fi gestionat, ar putea fi oprit. Nu s-a putut. El continuă. Şi mai ales pe fondul, refuzul drepturilor palestinienilor la autodeterminare.
Ce înseamnă această încetare a focului încă de ziua de miercuri, din 28 noiembrie 2024? Înseamnă, de fapt, un răgaz, dar nu o soluţie. Dacă ne concentrăm atenţia către zona Libanului – deşi s-a dat ordin, să spunem aşa, de încetare a focului, conflicte, conflicte, răbufniri cu foc au existat. Fie că a bombardat din tancuri Beirutul, fie că Hezbollahul a reacţionat. Adică, să spunem aşa, în ciuda faptului că un milion de libanezi vin acasă, că 60.000 de israelieni vor să revină în oraşele-fantomă, că Netanyahu le promite pacea este doar o iluzie, deoarece Netanyahu vrea să rezolve totul printr-o soluţie militară. El nu concepe negocieri până când nu lichidează Hamas, până nu lichidează Hezbollahul şi prin încercarea de a lichida Hezbollahul, dă o lovitură Iranului, pentru că, până la urmă, în spatele acestei organizaţii teroriste şiite, nu e aşa, stă Iranul şi Iranul acceptă, la rândul lui, pacea promisă, de 60 de zile, pentru că şi el la rândul lui vrea să-şi lingă rănile, vrea să-şi refacă, să spunem aşa, potenţialul, după ce i-au fost omorâţi nişte lideri, după ce şi Israelul a ajuns cu forţa, cu flota sa aeriană să bombardeze principalele puncte militare în Iran. Aşa că eu cred că această pace va dura până când se va instala la Casa Albă, Trump. Trump, preşedintele ales, a promis că va încerca o pace în Orientul Apropiat cât mai rapidă, dar nu ştim după ce el va ocupa fotoliul în mod legal, ce concepţie va avea asupra acestei părţi, deoarece situaţia, că asta am dat exemplu sau din această cauză, din acel /…/, pentru aceasta am dat acest exemplu uşor istoric, pentru că atâtea generaţie au încercat o pace între palestinieni şi Israel şi nu s-a întâmplat. Sigur, la ONU s-au făcut fel de fel de propuneri. Netanyahu a fost declarat persoană non-grata. A fost, să spunem aşa, pus sub indictment de către Curtea Penală de Justiţie de la Haga.
Dar, la rândul lor, israelienii au încălcat aceste norme de drept internaţional, au încălcat aceste rezoluţii. Prin urmare, starea conflictuală există în continuare şi reacţiile internaţionale sunt compromise. Au încercat o serie întreagă de ţări să facă această propunere. Concluzia generală a Adunării Generale este că până la urmă Palestina trebuie să … sau eu ştiu, soluţia este că Palestina are dreptul la autodeterminare şi până la urmă Israelul, în ciuda puterii sale militare, trebuie să accepte această situaţie. Vom vedea după 20 ianuarie, ce concepţie vor avea americanii în zonă, deoarece sunt foarte interesaţi şi ei sprijină atât direct, cât şi indirect puterea în Israel.
Radu Dobrițoiu: Despre ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu am discutat şi cu profesorul universitar Dan Dungaciu. Bună seara, domnule profesor Dan Dungaciu, bun venit la Radio România Actualităţi!
Dan Dungaciu: Bună seara şi mulţumesc pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Ne preocupă evoluţia din Orientul Mijlociu, acolo unde există speranţe că se va ajunge la o soluţie de armistiţiu între Israel şi Liban. Domnule profesor Dan Dungaciu, sunt şanse acolo pentru pace?
Dan Dungaciu: Toată lumea ştie că se pregăteşte negocierea şi de aceea toate părţile doresc să obţină avantaje pe teren. E o pace care e, hai să zic aşa, la jumătatea drumului. Israelul a declarat că doreşte o nouă ordine în Orientul Mijlociu. E foarte greu să obţii o nouă ordine în Orientul Mijlociu dacă nu ajungi la Teheran. Se pare că Israelul nu poate sau nu doreşte să ajungă la Teheran. Asta înseamnă că s-ar putea ca preşedinte Trump să ajungă la Teheran şi asta nu înseamnă neapărat şi intervenţie militară. Asta înseamnă o posibilă negociere a domnului Trump cu liderul de la Teheran sau cu noul preşedinte. Din punctul ăsta de vedere, totul trebuie privit în perspectiva unei încheieri a unei păci în Orientul Mijlociu, care să fie mult mai cuprinzătoare decât geografia războielor propriu-zise care se petrec sub ochii noştri. Adică şi Palestina, şi Liban sau sudul Libanului, războiul cu Hezbollah şi evident, cu tangenţă spre Teheran, spre Iran. Această pace, această negociere se pregăteşte, fiecare parte încearcă să-şi găsească o poziţie mai bună. Fiecare parte spune că de fapt a câştigat pe teren şi adevărul este că n-avem nicio bătălie concludentă.
Hezbollah spune că a reuşit să oprească Israelul. Israelul spune că ‘v-am promis victoria şi v-am adus-o’, prin mesajul domnului Netanyahu către cetăţenii Israelului. Hamas-ul spune şi el că ‘am rezistat, n-am fost învinşi’. Israel spune că a câştigat în Gaza; prizonierii încă nu au fost eliberaţi, câţi mai sunt în viaţă. Deci, din punctul ăsta de vedere, sigur că mesajele sunt foare diferite, dar privirea acelor părţi este pe viitoarea negociere care să cuprindă regiunea şi în această negociere, evident, un rol imporant vor avea Statele Unite, poate şi Federaţia Rusă, pentru că eu cred sau cum am spus şi alte intervenţii, că cele două dosare se intersectează în anumite puncte şi s-ar putea că ce se dă pe Orientul Mijlociu să se ia pe dosarul ucrainean sau ce se dă pe dosarul ucrainean să se ia pe dosarul Orientului Mijlociu. Nu ştim unde se vor face cedările şi câştigurile, dar nu trebuie să plecăm de la iluzia naivă că fiecare dosar se discută singular. E foarte natural ca Orientul Mijlociu să intre într-o fervoare astăzi, pentru că posibil e legat şi de negocierea din Ucraina.
Radu Dobrițoiu: Privim spre Siria acum, când realizăm acest interviu, avem oraşul Alep, unde rebelii sirieni au preluat controlul. Turcia, un important actor în regiune, face apel la reconciliere, deşi nu susţine guvernul de la Damasc. Statele Unite nu sunt implicate militar. Rusia susţine însă Damascul. Iranul nu rămâne indiferent. Domnule profesor Dan Dungaciu, cum credeţi că va evolua războiul civil din Siria?
Dan Dungaciu: al-Assad este sub protecţia, ca să zic aşa, a Federaţiei Ruse şi Iranului. Este de aşteptat ca aceste state se intervină, să se implice în această bătălie. Să vedem cu ce succes, pentru că este clar că resursele majore ale Federaţiei Ruse acum sunt focalizate pe Ucraina – chiar au retrase muniţii şi soldaţi din Siria pentru a ajuta efortul de război din Ucraina – Iranul, la fel şi să vedem în ce măsură capabilităţile lor vor fi suficiente, inclusiv ale armatei siriene, să oprească acest tip de ofensivă. Deocamdată nu a fost de mare succes, chiar dacă într-un fel pare că frontul s-a echilibrat. Turcia este şi ea jucător şi evident că încearcă să se insereze în regiune. Până la urmă, este fostul Imperiu Otoman, pe care domnul Erdogan, nu foarte explicit, şi-l revendică. Dar fiecare parte îşi caută un element de negociere, pentru, ca să zic aşa, acea finală. Deci, repet, nu e deloc întâmplător, din punctul meu de vedere, că s-au prins în conflictul în Siria, pentru că dacă e vorba de Siria, este vorba de Federaţia Rusă, este vorba de Iran, este vorba de actori care negociază în altă parte, cu ochii la dosare multiple.
Radu Dobrițoiu: Domnule profesor Dan Dungaciu, vă mulţumesc pentru analizele dumneavoastră.
Dan Dungaciu: Vă mulţumesc şi eu pentru invitaţie. Cu mare plăcere, ca de fiecare dată.
*
Radu Dobrițoiu: Domnule general Stan Petrescu, profesorul Dan Dungaciu făcea o legătură, prin intermediul unor concesii, între războiul din Ucraina şi evoluţiile din Orientul Mijlociu. Avem foarte mulţi actori importanţi, cu un cuvânt greu de spus, iată şi un război civil în Siria care nu se mai termină. Cât de dificil este drumul spre pace şi stabilitate în acea regiune?
Stan Petrescu: Este un început extrem de interesant, pe fondul clădirii, dacă vreţi, a influenţei Rusiei în zonă. Aş vrea să facă o paralelă, chiar dacă este uşor nepotrivită, foarte multă lume s-a întrebat de ce la 1526 Ungaria a pierdut la Mohács – şi era o armată destul de frumoasă şi bine organizată – în faţa Turciei. Dar puţină lume uită că în 1514 a avut loc un război ţărănesc care a slăbit puternic şi resursele, dar şi armata maghiară şi au pierdut după aceasta, devenind paşalâc. Ei bine, Rusia duce un război epuizant în Ucraina, pentru că şi-a angajat atât potenţialul militar imediat, cât şi potenţialul economic. Este complet izolată – complet, nu, dar în mare parte izolată. Resursele sale nu mai pot fi valorificate. În plan extern, dacă vreţi, Occidentul a luat măsuri destul de severe pentru ca aceasta să mai participe, să spunem aşa, la o viaţă normală. Prin urmare, ea este slăbită, nu ştiu dacă îşi mai permite să aibă forţe şi în Africa, să mai aibă forţe şi în Venezuela. Grupurile acestea Wagner sunt tot mai slabe, iar aici, în Siria, portul acesta Tartus, unde au vreo cinci nave, una deja a plecat, este posibil să plece şi celelalte. Turcia este şi ea un actor foarte puternic şi care, sigur că da, nu are niciun fel de de vocaţie, deşi /…/ de înţelegere cu Bashar al Assad, prin urmare sprijină. Rebelii sunt ajutaţi, trebuie să facem o observaţie, de ucrainieni. Ucrainenii sunt foarte buni luptători, cei mai buni generali ai Armatei Sovietice din al Doilea Război Mondial. Trebuie să spunem că au fost ucrainenii. În zona aceasta sunt foarte bine pregătiţi, îi instruiesc pe rebelii în cauză, dovadă succesele pe care le-au avut. Au cucerit Alep, deja au pătruns, au cucerit şi oraşul Homs – foarte important pentru pentru ei, urmând să meargă mai către sud, adică la intersecţia cea mai importantă, de fapt în centru, între Damasc şi mare. Şi forţele lui Assad sunt bine puse la încercare, pentru că nu mai are un sprijin destul de hotărâtor din partea… Cred că Rusia, ruşii dau semne de slăbiciune, întrucât au intrat sau s-au împotmolit, sau, dacă vreţi, s-au angajat cu foarte multe forţe în Ucraina. Ucraina, ajutată de Occident cu armament modern, cu tehnologie modernă, cu informaţii satelitare, merg foarte bine în a-şi organiza o bună apărare, dar şi cu forţe care mai fac anumite pătrunderi. Deci ţine rezistenţă acestui colos.
Părerea mea că regimul Assad a ajuns – sau este pe panta coborâtoare – un regim atât de dur, atât de de tiranic şi, să spunem aşa, a creat cea mai mare, acest regim dictatorial, a creat cel mai mare exil al sirienilor – exil, ca urmare sau cauzat de război… a determinat acest exil, de vreo patru, cinci sau cinci-şase milioane de sirieni, în bună parte sunt în Turcia. Mai sunt şi în alte ţări din Orient. Aşadar, ne aşteptăm că rebelii vor crea o falie puternică, dacă nu, după părerea mea, vor avea suficiente forţe şi sprijin să se apropie de Damasc. Cred că această pace este un semn, un semn bun de reflexie şi pentru Iran, da, şi pentru Israel, în acelaşi timp, că soluţia aceasta de război perpetuu şi permanent nu va ajunge nicăieri./apostelnicu/ Şi, după părerea mea, când se vor angaja în discuţii de pace marile puteri în zonele lor de influenţă, să sperăm că până la urmă aceste lucruri vor înceta şi că Orientul nu va mai fi atât de incendiar. Iată, de atâţia ani de zile mor oameni, numai în Fâşia Gaza au murit peste 14.000 de oameni, în Liban 3.500. Iată, mişcări masive de populaţie mutate dintr-o parte în alta. Nici pentru Israel nu este aşa de uşor să trăiască într-o stare de tensiune permanentă ca urmare a atacurilor surpriză, ca urmare a atacurilor teroriste. Toate aceste lucruri nu vor duce decât la o menţinere în stare de permanenţă /…/ în zonă. Părerea mea este că după ce se va instala Trump la conducere, vor găsi mijloace în aşa fel încât să aşeze părţile la o bună înţelegere, că decât un război sângeros, mai bine o pace impusă. Asta este părerea mea şi în Siria lucrurile – rebelii, după părerea mea, vor merge din victorie în victorie. Aşa se întâmplă cu dictatorii. Trebuie să piardă la un moment dat.
Radu Dobrițoiu: Alep, un oraş cu legături istorice cu România, Antim Ivireanu a dus acolo tiparul. Domnule general Stan Petrescu, profită Iranul de atenţia acordată de marile puteri războiului din Ucraina şi de conflictul din Israel pentru a-şi reaşeza influenţele în Orientul Mijlociu, în contrapondere cu Turcia, la peste un secol de la sfârşitul erei coloniale şi de la desfiinţarea Imperiului Otoman prin Tratatul de la Lausanne?
Stan Petrescu: Părerea mea este că Turcia devine un actor foarte important în zonă şi, atenţie mare, Turcia, să spunem aşa, a tras un semnal de alarmă inclusiv pentru Israel, nu obligându-l, ci sugerându-i să accepte condiţii de pace şi mai ales să acorde Palestinei statutul pe care l-au cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite. Şi Ierusalimul, un oraş cu două capitale, că şi aici este o chestiune care trebuie rezolvată, iar Israelul doreşte să refacă mesianic acest teritoriu, ceea ce n-o să aducă sub nicio formă Iranul. Iranul, în aceste condiţii, va bate uşor pasul pe loc şi nu va mai fi atât de ofensiv, pentru că nu poate să facă faţă, să spunem aşa, unei ofensive, să spunem, din partea NATO sau din partea Statelor Unite ale Americii. Haideţi să acceptăm că nu departe decât luna trecută, bombardiere B52 au ajuns în zonă.
America rămâne un aliat puternic al Israelului şi dacă Iranul încearcă să continue cu acţiuni ofensive şi să se implice în zonă cu mai multă forţă, nu va avea câştig de cauză, mai ales că America a avertizat Iranul în a-şi opri forţele şi a escalada şi mai ales să subvenţioneze aceste organizaţii. Sigur că această pace ne dă un mic semn de curaj, în sensul că America şi Franţa, da, au determinat ca Hezbollahul să se retragă din… de la contact între Israel şi armata libaneză, cu vreo 5.000 de militari, să fie dislocată în zonă, aceste forţe ale Hezbollah, cu promisiunea că atât Statele Unite, cât şi Franţa vor ajuta armata libaneză să le facă şi mai ales statul, autoritatea libaneză, să se impună în tot teritoriul, pentru că până la urmă, Hezbollahul nu face altceva decât să opereze la distrugerea fostei Elveţii a Orientului, cum era numit Libanul o dată. După părerea mea, cred că Iranul îşi va pondera acţiunile ofensive şi nu va mai avea suficiente rezerve pentru a menţine aceste două organizaţii, Hamasul şi Hezbollahul, într-un plin conflict cu Israelul.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Titlul ediției : „Răsturnare în Orientul Mijlociu”?
Invitaţii emisiunii au fost generalul de brigadă în rezervă, profesor universitar Stan Petrescu şi profesorul universitar Dan Dungaciu.
Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica”, şi împreună cu producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA
