RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 februarie, 2026, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit, vă spune Radu Dobriţoiu cu o nouă emisiune „Euroatlantica”!
Avem o ediţie care pune lupa pe una dintre cele mai tensionate şi mai importante regiuni ale lumii, Mediterana de Est, un spaţiu în care, de la o săptămână la alta, mutările politice şi militare seamănă tot mai mult cu un joc de şah strategic, iar miza nu este una obişnuită, nu este doar regională, ci şi globală. În centrul discuţiei noastre se află Consiliul pentru Pace, iniţiativa lansată de preşedintele american, Donald Trump, cunoscută în presa internaţională drept Board of Peace. Proiectul acestui organism a fost anunţat la Davos, în marja Forumului Economic Mondial, iar Washingtonul l-a prezentat ca pe un cadru menit să aducă la aceeaşi masă state dispuse să finanţeze şi să garanteze aranjamente de securitate, în special dosarul Gaza, dar cu ambiţia declarată de a influenţa şi alte crize.
De ce contează asta pentru Mediterana de Est? Pentru că regiunea este un nod în care se întâlnesc trei dosare explozive: securitatea militară, energia şi dimensiunea umanitară, iar dacă aceste dosare sunt tratate separat, riscul de calcul greşit, o escaladare pornită dintr-un incident, o interpretare eronată sau un mesaj transmis prost, rămâne ridicat. În ultimele luni vedem cum alianţele şi exerciţiile militare se intensifică.
Reuters relata, de pildă, că Grecia, Israel şi Cipru au decis să îşi extindă cooperarea în 2026, prin mai multe exerciţii navale şi aeriene în estul Mediteranei, un semnal clar că securizarea mării devine prioritate strategică. Şi mai există încă un front, infrastructura energetică şi electrică subacvatică, proiectul precum interconectorul electric dintre Grecia şi Cipru cu extensie spre Israel, sunt aceste proiecte prezentate de susţinători ca o ancoră de securitate energetică pentru Europa.
În acest tablou, Consiliul pentru Pace ar putea funcţiona, cel puţin teoretic, ca o platformă de de-confliction, un mecanism prin care actorii regionali, puterile globale şi organizaţiile multilaterale să aibă canale clare de dialog, reguli de comunicare în criză şi garanţii minime pentru ca tensiunile să nu se transforme în incidente. Associated Press aminteşte că la prima reuniune a Consiliului, la Washington, s-au discutat inclusiv contribuţii financiare şi ideea unei forţe de stabilizare pentru Gaza, iar iniţiativa a stârnit, deopotrivă, sprijin şi scepticism, tocmai pentru că unii o văd ca pe o structură care ar putea concura sau ocoli ONU.
Aşadar, întrebarea cheie pentru emisiunea din această seară este aceasta: poate Consiliul pentru Pace să devină mai mult decât un titlu puternic şi să se transforme într-un instrument real de stabilitate în Mediterana de Est? Poate acest Consiliu să aducă actori la aceeaşi masă de negocieri în jurul securităţii maritime, al energiei şi al urgenţelor umanitare, fără să creeze o competiţie suplimentară între instituţii şi fără să lase pe dinafără actorii esenţiali?
Voi dezbate aceste subiecte cu invitaţii ediţiei profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă şi colonelul în rezervă Florin Jipa, analist militar, jurnalist la „Monitorul Apărării şi Securităţii”.
Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: Consiliul pentru Pace şi securitatea Mediteranei de Est.
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule profesor Ştefan Ciochinaru!
Ştefan Ciochinaru: Bună seara, domnule Dobriţoiu, dumneavoastră şi domnului colonel Jipa!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule colonel Florin Jipa!
Florin Jipa: Bună seara! Mulţumesc de invitaţie! Bună seara şi ascultătorilor!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi. Mediterana de Est a devenit un spaţiu unde interesele marilor puteri, ambiţiile regionale şi mizele energetice se intersectează direct. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, cum definiţi dumneavoastră această etapă? Asistăm la o nouă arhitectură de securitate sau la o fragmentare periculoasă a ordinii existente?
Ştefan Ciochinaru: În primul rând aş spune că Mediterana de Est a fost încă din antichitate un spaţiu geopolitic concurenţial. Într-adevăr, acum Mediterana de Est a devenit un spaţiu de convergenţă strategică în care se suprapun trei dinamici majore: competiţia marilor puteri, rivalităţile regionale şi reconfigurarea pieţelor energetice. Întrebarea, dacă asistăm la o nouă arhitectură de securitate sau la o fragmentare periculoasă are un răspuns nuanţat. Sunt prezente ambele procese simultan. Elementele unei noi arhitecturi de securitate pot fi depistate şi ele. Există indicii clare de instituţionalizare şi coagulare a unor axe strategice. Vedem consolidarea cooperării dintre Grecia, Cipru şi Israel, inclusiv în domeniul energetic şi al apărării. Vedem o implicare activă a Franţei ca actor militar şi energetic în zonă, în cooperare cu Grecia mai ales, reangajarea selectivă a Statelor Unite pentru a contrabalansa influenţa rusă şi pentru a asigura securitatea rutelor energetice – şi aici am în vedere în special hub-ul portuar şi energetic de la Alexandropolis. De asemenea, apar formate multilaterale, precum East Mediterranean Gas Forum, care sugerează nişte încercări de coordonare regională.
Toate evoluţiile acestea indică o arhitectură flexibilă, de tip minilateral, aş zice, bazate pe alianţe tematice, adică pe energie, pe securitate maritimă, pe infrastructură critică şi nu pe un sistem colectiv, integrat, cum suntem noi obişnuiţi, de tip NATO regional. În al doilea rând, da, există elemente de fragmentare şi risc sistemic. Asistăm în paralel la o eroziune a ordinii existente. Vedem că există tensiuni între Turcia şi Grecia pentru delimitările maritime şi resursele offshore, avem proiecţia militară a Rusiei în zonă, avem instabilitatea structurală din Libia şi o competitivitate accentuată de descoperirile de gaze offshore în zona energetică. Toată combinaţia asta produce o fragmentare competitivă, în care dreptul marin, mecanismele ONU şi normele tradiţionale sunt contestate, atenţie, prin fapte împlinite şi diplomaţie coercitivă. Deci ce etapă definim noi când încercăm să răspundem întrebării dvs? Ne aflăm într-o tranziţie clară spre o nouă ordine stabilă şi vedem o fază intermediară de reconfigurare strategică, caracterizată mai degrabă prin regionalizarea securităţii, prin multipolaritate operaţională şi printr-o instituţionalizare incompletă. Nu este încă o nouă arhitectură coerentă, dar nu e nici haos. Este o ordine competitivă în formare, unde energia funcţionează ca multiplicator geopolitic, unde alianţele sunt fluide, iar echilibrul de putere este în continuă ajustare. Vedeţi că tot vorbesc despre energie când mă refer la lucrurile acestea, la ce se întâmplă în Mediterana de Est, pentru că acolo suntem în prezenţa unui zăcământ colosal de gaze naturale, care a fost găsit în ultimii ani şi pentru care a accentuat, a potenţat toată competiţia în regiune. Dacă etapa aceasta va evolua spre stabilizare, depinde de mai mulţi factori. Depinde de capacitatea de integrare economică regională, de gestionarea rivalităţilor maritime şi nu numai care există în zonă, şi nu, în ultimul rând, de gradul de implicare a actorilor externi.
Radu Dobrițoiu: În ultimele luni am asistat la intensificarea exerciţiilor navale şi aeriene în estul Mediteranei, dar şi la o prezenţă militară sporită a mai multor state. Domnule colonel Florin Jipa, din perspectivă militară, suntem într-o fază de descurajare controlată sau într-un echilibru instabil?
Florin Jipa: Aş zice mai degrabă echilibru instabil. Este, într-adevăr, această tendinţă de a se reorienta politica externă. Avem o ordine mondială în tranziţie. A spus-o chiar preşedintele Donald Trump, că urmează o nouă lume. Nu ştim exact cum va arăta acea nouă lume. Vedem poziţionări noi, vedem şi conflicte vechi, pe lângă Turcia-Grecia, tensiunile Turcia-Grecia, vedem poziţionări destul de ameninţătoare între Turcia şi Israel, automat vedem o apropiere între Israel şi Grecia, Grecia importă foarte mult echipament militar din Israel, în special sisteme de rachete, deci cu siguranţă că asistăm în acest moment la o diplomaţie care se bazează tot mai mult pe factorul militar, pe puterea militară din spate şi acest lucru poate scăpa oricând de sub control.
Radu Dobrițoiu: Iniţiativa Consiliului pentru pace, propusă de preşedintele Donald Trump, este prezentată ca o platformă flexibilă, capabilă să reunească state şi actori diverşi în jurul unor soluţii rapide. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, credeţi că un astfel de cadru poate completa mecanismele ONU pentru Mediterana de Est şi Orientul Mijlociu sau riscă să creeze o competiţie instituţională care să complice şi mai mult diplomaţia regională?
Ştefan Ciochinaru: Aş zice că e principala preocupare a comunităţii internaţionale în momentul de faţă, pentru că, vedeţi dvs., acest Consiliu pentru pace sau Board of Trump, cum i se mai spune, a generat reacţii foarte divergente la nivel internaţional, tocmai pentru că nu e o simplă reuniune diplomatică, ci un mecanism cu potenţial de concurenţă instituţională faţă de Organizaţia Naţiunilor Unite, cum aţi spus şi dvs.. Sunt aspecte care sugerează o complementaritate cu ONU, de pildă, încercarea de a produce rezultate tangibile, rapid, un cadru pragmatic orientat spre rezultate imediate, aici acuzându-se faptul că ONU e prea lentă, prea blocată de veto-uri şi rivalităţi în Consiliul de Securitate.
Apoi, un alt aspect este participarea destul de largă de state. Vorbim de peste 20 de ţări, cel puţin cele care au participat la prima reuniune la nivel înalt, inclusiv unele din Orientul Mijlociu şi din rândul puterilor emergente, ceea ce poate indica un interes real de a folosi o platformă suplimentară de coordonare a unor acţiuni. În sfârşit, al treilea aspect priveşte banii, aranjamentele financiare, care sunt destul de mari. Statele membre au promis miliarde de dolari pentru reconstrucţie şi stabilizare, ceea ce, sigur, reflectă o dinamică peste ceea ce obţine de obicei Organizaţia Naţiunilor Unite, dar deocamdată suntem la nivelul exprimării unor intenţii. De ce riscă, în schimb, o astfel de organizaţie, un astfel de Consiliu pentru pace să creeze o competiţie instituţională cu ONU? În primul rând pentru că funcţionează în afara cadrului ONU şi aici au fost şi principalele critici care au venit din Europa, arătându-se că, practic, el poate submina rolul Naţiunilor Unite în menţinerea păcii. Apoi, exclude actori cheie din regiune. Vedeţi dvs., una dintre cele mai importante reproşuri la adresa Board of Peace este lipsa unei reprezentări palestiniene semnificative, ceea ce compromite într-un fel legitimitatea şi eficienţa unei soluţii durabile.
Apoi există o percepţie, şi trebuie spus lucrul acesta, există o percepţie a unei agende politizate, iniţiativa fiind percepută ca fiind legată de fapt de agenda de politică internă a administraţiei Trump şi orientată mai ales spre consolidarea influenţei Statelor Unite într-un mod mai puţin multilateral decât ONU. Sigur, poate completa ONU, dar poate şi complica lucrurile. Adică, în concluzie aş zice că încă nu e clar dacă acest Consiliu pentru Pace va deveni un complement în agenda ONU sau o competiţie instituţională serioasă. Deocamdată, ce vedem este că evoluţia lui merge pe o linie dublă, un sprijin pentru rezultate operaţionale rapide, dar şi un risc de fragmentare a diplomaţiei multilaterale. Practic, succesul iniţiativei lui Trump va depinde de două lucruri, dacă acceptă şi integrează actori cheie cu legitimitate locală şi dacă stabileşte mecanisme clare de cooperare cu ONU. Şi, sigur, ar mai fi o a treia condiţie, dacă va supravieţui ultimilor trei ani de mandat a lui Donald Trump. Radu Dobrițoiu: Consiliul pentru Pace ar putea presupune, inclusiv, mecanisme de coordonare militară sau chiar misiuni de stabilizare. Domnule colonel Florin Jipa, din experienţa dumneavoastră, cât de realist este ca state cu interese divergente să coopereze eficient într-un astfel de cadru?
Florin Jipa: Da, destul de greu. Sunt misiuni ONU unde sunt state divergente care cooperează. Eu personal, de exemplu, am fost într-o misiune în Georgia, unde erau şi ucraineni, erau şi ruşi, şi georgieni în aceeaşi echipă, şi într-un cadru destul de bine organizat, lucrurile au mers foarte bine. Aici, însă, până ajungem la armată, trebuie să trecem de primul pas, şi anume dezarmarea organizaţiei teroriste Hamas, care nu s-a întâmplat încă. Am văzut că Indonezia este ţara care vrea să aibă cel mai mare contingent…
Radu Dobrițoiu: 8.000.
Florin Jipa: … în jur de 8.000 de militari. Grecia a spus că va ajuta şi ea cu militari…
Radu Dobrițoiu: 800.
Florin Jipa: … dar vorbim de sute, nu de…
Radu Dobrițoiu: Nu, 150, scuze, da.
Florin Jipa: Da, Şi aceasta ar fi prima forţă care ar trebui să colecteze acele arme de la organizaţia Hamas şi să meargă mai departe, să înfiinţeze o forţă de poliţie, să o pregătească, cu care ei să se retragă, iar forţa de poliţie să rămână în continuare. În teorie dă foarte bine, dar să nu uităm că armata a mai a fost… în Afganistan, de exemplu, au fost pregătite forţele de ordine de acolo şi n-au rezistat după ce s-a retras NATO.
Radu Dobrițoiu: În Irak, de asemenea, avem exemple similare.
Florin Jipa: În Irak, de asemenea, da, fiindcă mai este o problemă pe care, la fel, acest Consiliu pentru Pace o are trecută în documente, şi anume deradicalizarea populaţiei. Eu cred că acest proces este foarte, foarte greoi, fiindcă acolo acei oameni se luptă de generaţii şi este greu, dintr-o dată, să-i convingi să nu mai se omoare între ei şi să respecte o forţă internaţională sau o poliţie impusă de acest grup format din 28 de lideri mondiali, care vor să facă o politică care nu este neapărat a Palestinei. Să nu uităm, totuşi, că Palestina, pe oricine întrebi sau dacă te uiţi la presă, la radio, la tot ce iese de acolo, ei vorbesc în continuare de Palestina de la mare până la râu. Deci ei încă n-au renunţat la a ocupa Israelul, lucru care este imposibil şi în niciun caz nu îşi propune Consiliul pentru Pace acest lucru. Deci prima dată trebuie să găsească o soluţie ca cele două popoare, palestinian şi israelian, să trăiască împreună pe acel teritoriu şi, pe urmă, bineînţeles, că pot fi construite şi cele 900 de blocuri turn pe care Donald Trump le are în program.
Radu Dobrițoiu: Probabil şi presiunea asupra Iranului pentru a nu mai se ingera în problema palestiniană şi a nu mai livra arme şi, bineînţeles, cu organizaţii teroriste care să susţină această mentalitate a palestinienilor formată în decenii, în secole poate chiar. În paralel cu tensiunile militare, vedem o competiţie acerbă pentru resursele energetice din estul Mediteranei, gaze offshore, interconectări electrice, rute de export. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, în ce măsură energia este un factor de stabilizare prin cooperare sau, dimpotrivă, un catalizator al rivalităţilor, mă gândesc aici şi la Grecia versus Turcia?
Ştefan Ciochinaru: Da, competiţia energetică din Mediterana de Est este simultan un potenţial liant de cooperare şi un accelerator în acelaşi timp al rivalităţilor geopolitice. Totul depinde de modul în care resursele sunt integrate în aranjamente regionale. Descoperirile acestea majore de gaze, este vorba de, repet, de un zăcământ uriaş, el se numeşte în Grecia, Cipru, Siria se numeşte Leviathan, în Israel se numeşte Tamar, în Egipt – Zohr, dar, în esenţă, este vorba de acelaşi zăcământ. Descoperirile acestea au creat premise pentru export şi pentru o infrastructură comună şi, în acest sens, s-a instituţionalizat deja prin acel East Mediterranean Gas Forum, o cooperare între Israel, Egipt, Grecia şi Cipru, care e un format care creează nu doar coordonare tehnică, ci şi dialog politic, şi în logica aceasta, sigur, energia devine infrastructură de cooperare. Pe de altă parte, să nu uităm că, după războiul din Ucraina, Uniunea Europeană a căutat diversificarea surselor de gaz, iar zăcămintele din Mediterana de Est au devenit parte a acestei strategii a Uniunii Europene, ceea ce oferă statelor din regiune un stimulent puternic pentru coordonare, deoarece accesul la piaţa europeană înseamnă venituri stabile şi investiţii. Pe de altă parte, cum arătaţi şi dumneavoastră, sigur, energia e şi factor de rivalitate. Avem de-a face aici cu dispute maritime privind delimitarea zonelor economice exclusive, ceea ce a dus la, deja a dus la tensiuni severe, mai ales între Turcia, Grecia şi Cipru. Avem, de asemenea, o excludere şi contracoaliţii, pentru că, vedeţi, Ankara este exclusă din unele formate energetice şi atunci a reacţionat prin acorduri alternative, cum este, de pildă, cel cu Libia şi printr-o proiecţie navală foarte puternică, ceea ce a dus la o contrareacţie, aminteam în prima intervenţie de Franţa. Aşa a apărut Franţa în zonă.
Vedeţi, energia devine, în felul acesta, nu doar o resursă economică, ci şi un instrument de putere. Apoi are loc şi o militarizare a infrastructurii, pentru că platformele offshore, conductele, cablurile submarine, ştim foarte bine, sunt vulnerabile şi, într-un context de rivalitate, ele devin active strategice protejate militar, ceea ce ridică nivelul de risc. În concluzie, energia în Mediterana de Est nu este în sine nici factor stabilizator, nici destabilizator. Aş zice că, mai degrabă funcţionează ca un multiplicator geopolitic, pentru că, într-un cadru cooperativ, creează interdependenţă şi predictibilitate, dar, într-un cadru competitiv, amplifică rivalităţile şi militarizarea. Ei bine, în momentul acesta, regiunea se află într-un echilibru foarte fragil. Există mecanisme de cooperare energetică, dar ele nu sunt suficient de inclusive pentru a elimina logica blocurilor geopolitice. Consiliul pentru Pace nu cred că se va ocupa foarte mult de acest lucru. Cred că acolo miza, pentru că în spate sunt interesele familiei Trump, miza va fi mai degrabă imobiliară pe zona Gaza, dar asta e o altă discuţie.
Radu Dobrițoiu: Mediterana de Est este un spaţiu în care se intersectează forţe convenţionale puternice şi actori non-statali. Domnule colonel Florin Jipa, un răspuns scurt, care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai mari vulnerabilităţi de securitate ale regiunii în următorii ani?
Florin Jipa: Clar, rivalitatea şi competiţia dintre Grecia şi Turcia, mai ales acum când vedem că NATO nu mai are o bază atât de solidă şi o susţinere atât de mare din partea Statelor Unite, iar Turcia a devenit o putere regională cu o flotă destul de impresionantă, lucru care ar putea da idei actualului preşedinte pentru a cere reconfigurarea graniţelor şi în special a zonelor economice exclusive.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Titlul acestei ediţii: Consiliul pentru Pace şi securitatea Mediteranei de Est. Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă şi colonelul în rezervă Florin Jipa, analist militar, jurnalist la Monitorul Apărării şi Securităţii. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi!
Transcriere: RADOR RADIO ROMÂNIA
