
Războiul din Ucraina a modificat clasamentul principalelor puteri militare pe glob. Aflată până în 2002 pe locul 2 în lume, Federația Rusă pierde treptat poziția în clasamentul mondial din perspectiva puterii militare pe care o deține. În același timp alte țări cresc în topul puterilor militare. România a coborât de anul trecut de pe poziția 38 pe locul 47 în clasamentul Global Firepower care ia în calcul 145 de țări.
În urma invadării Ucrainei, Federația Rusă a fost pusă în situația de a-și demonstra puterea militară de care dispune și pe care o poate implica într-un război. De cealaltă parte, Forțele Armate ale Ucrainei au urcat pe locul 15 în topul celor mai puternice armate din lume, întocmit de analiștii Global Firepower, o platformă de informare de care ține cont și Alianța Nord-Atlantică. În acest clasament care ia în calcul și armamentul nuclear Rusia se menține în continuare pe locul doi, după Statele Unite ale Americii însă cu un indice de putere în scădere. Pe categorii de forțe, China se situează pe locul întâi la forțe navale, urmată de Rusia, Coreea de Nord și Statele Unite ale Americii. Topul forțelor aeriene este condus de Statele Unite, pe locul doi Rusia și pe locul 3 China. Pe primul loc în clasamentul forțelor terestre se află Rusia, urmată de Coreea de Nord, Statele Unite și China.
Global Firepower impune NATO ca principală alianță globală, cu cel mai bun punctaj la toate categoriile de forțe.
O altă platformă online care ține evidența puterilor militare globale este US News care se bazează pe informațiile furnizate de Universitatea din Pennsylvania. Potrivit acestui clasament, ca valori generale, fără a lua în calcul arsenalul nuclear, Statele Unite se clasează pe locul întâi, urmate de China și pe locul 3 se situează Rusia. Acest clasament ține cont alături de puterea militară și de produsul intern brut, venitul pe cap de locuitor și populație.
The Power Atlas, o altă platformă care a realizat un top al puterilor militare furnizează și informații declinate pe capabilități. În privința dronelor Statele Unite se situează pe locul întâi, urmate de Turcia și Germania. Ca puteri cibernetice de atac pe primele 5 locuri se situează Stetele Unite, Marea Britanie, Rusia, China și Spania. Ca apărare civernetică primele cinci țări sunt China, Franța, Olanda, Statele Unite și Canada. În privința sateliților militari Statele Unite se situează pe locul întâi, urmate de China și de Rusia. Un alt clasament, cel al bazelor militare deținute pe glob, situează Statele Unite pe locul întâi, urmate de Marea Britanie, Rusia, Franța și China.
Armele nucleare sunt probabil singura capacitate militară în care Rusia poate fi considerată la egalitate cu SUA. Pe parcursul ultimilor zece ani, patru din 11 submarine nucleare strategice au fost înlocuite cu altele noi și șapte din cele nouă divizii de rachete au fost rearmate cu rachete moderne. În privința triadei nucleare, respectiv bombardiere strategice, rachete balistice și submarine purtătoare de rachete, Statele Unite vor domina clasamentul după ce vor intra în dotare noile aeronave B-21 Raider.