RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (30 aprilie 2026, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu
Europa trăieşte astăzi un moment de cotitură, poate cel mai complicat de la sfârşitul Războiului Rece. Nu mai vorbim despre riscuri teoretice, ci despre două războaie reale în desfăşurare care redesenează harta de securitate a continentului.
În Est, războiul din Ucraina intră în al cincilea an, iar Rusia nu dă semne că ar ceda. Dimpotrivă, serviciile de informaţii occidentale avertizează că Moscova se pregăteşte concret pentru o confruntare mai largă cu NATO, posibil, chiar la scurt timp după închierea conflictului actual. Generalii Alianţei merg şi mai departe. Europa ar putea fi vulnerabilă în următorii ani, existând un decalaj critic între ameninţare şi capacitatea reală de apărare.
În paralel, continentul este prins între două fronturi strategice: Ucraina şi Orientul Mijlociu. Implicarea Statelor Unite în conflictul cu Iranul riscă să reducă atenţia şi resursele alocate securităţii europene. Iar aceasta nu este doar o ipoteză. Liderii europeni se tem deja că sprijinul american ar putea deveni mai volatil. De altfel, relaţia transatlantică, pilonul securităţii europene timp de decenii, traversează o perioadă de turbulenţe. Presa internaţională vorbeşte despre cel mai tensionat an din ultimele decenii, în raporturile dintre SUA şi Europa. Declaraţiile şi poziţiile contradictorii ale administraţiei americane au creat confuzie, chiar şi printre aliaţi, oficiali europeni descriind mesajele Washingtonului drept absurd de incoerente.
În acest context, liderii europeni încearcă să găsească un echilibru. Preşedintele României sublinia recent că, în ciuda turbulenţelor, relaţia transatlantică rămâne crucială pentru securitatea continentului. Dar această dependenţă ridică o întrebare incomodă. Cât de pregătită este Europa să se apere singură?
Statele europene discută deja de creşteri masive ale bugetelor de apărare, chiar de până la 5% din PIB, ceea ce ar însemna sute de miliarde suplimentare anual. Însă, nici aici nu există consens. Între NATO şi Uniunea Europeană se conturează o competiţie pentru controlul industriei de apărare şi al noii arhitecturi de securitate. În acelaşi timp, Rusia continuă să testeze limitele, ameninţările la adresa statelor NATO şi atacurile asupra infrastructurii ucrainene arată clar că războiul nu este doar unul regional, ci unul care redefineşte echilibrul global de putere.
Europa nu mai are luxul de a amâna deciziile. „Vacanţa de la istorie s-a încheiat”, spun analiştii. În faţa unei Rusii agresive şi a unei Americi imprevizibile, bătrânul continent trebuie să aleagă: rămâne dependent sau devine un actor strategic autonom? Securitatea Europei este fără îndoială la răscruce, iar deciziile de astăzi vor defini nu doar următorii ani, ci următoarele decenii.
Voi dezbate aceste subiecte cu invitaţii acestei ediţii, profesorul universitar Ion Bogdan Lefter şi generalul maior în rezervă Dorin Toma, fost şef al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO.
Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”. Tema ediţiei: ”Securitatea bătrânului continent la răscruce”?
Bună seara, domnule profesor Ion Bogdan Lefter!
Ion Bogdan Lefter: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Dorin Toma!
Dorin Toma: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi!
În ultimele luni, tot mai mulţi analişti vorbesc despre sfârşitul dividendului păcii de care Europa a beneficiat după încheierea Războiului Rece. Domnule profesor Ion Bogdan Lefter, în ce măsură actualul context de securitate marchează o schimbare structurală de paradigmă pentru Europa?
Ion Bogdan Lefter: Sunt schimbări mari în ultimii ani, evident, mult comentate. Avem, pe de-o parte, războiul din Ucraina, invazia rusă la marginea de est a Europei, şi, pe de altă parte, dificultăţile sau, cum să le numim, care au survenit în relaţia intra-atlantică, am putea spune, între actuală administraţie de la Casa Albă, de la Washington, deci între Statele Unite ale Americii şi Europa, Uniunea Europeană, modificări, noutăţi dramatice în ce priveşte raporturile din interiorul NATO, tragice de-a dreptul în ce priveşte războiul din Ucraina, cu atâtea şi atâtea victime. Ceva îngrozitor! Şi, totuşi, daţi-mi voie să vă propun, deşi am început prin a spune cât de grave sunt aceste noutăţi, să vă propun o evaluare ceva mai rezervată, mai prudentă şi poate mai optimistă decât ar putea rezulta dintr-o discuţie în care apar asemenea grozăvii.
Milioane de victime, morţi sau răniţi, cu handicap pe viaţă, pe frontul din Ucraina şi aşa mai departe, şi anume, interpretarea mea este că totuşi, totuşi, nu s-a produs o schimbare de paradigmă, cum spuneţi, deşi e o temă, sigur, în mediul politico-mediatic internaţional, faptul că principala forţă a lumii şi principala democraţie a planetei, Statele Unite ale Americii, este acum într-o etapă în care liderul, preşedintele, nu mai susţine ordinea internaţională, dominaţia legilor, negocierea, nu în sensul comercialist-agresiv, ci în sensul acomodării reciproce, al găsirii soluţiilor de compromis, faptul deci că Donald Trump este acum un lider al principalei puteri mondiale şi al principalei democraţii cu un profil destul de ostil acestei paradigme, ca să sintetizez totul în cuvântul pe care l-aţi propus, nu este, totuşi, deocamdată suficient ca să spunem că s-a abolit ordinea mondială. Există în continuare drept internaţional, am văzut în ultimii ani, în ultimele luni, chiar şi ţări precum China, făcând apel la dreptul internaţional, adică şi din zona dictaturilor, cărora destabilizarea Occidentului, a democraţiilor, le convine, totuşi, o destabilizare prea gravă a planetei, a sistemului politic, a sistemului comercial, de taxe, a aprovizionărilor, tema petrolului şi aşa mai departe, afectează pe toată lumea şi atunci am văzut China făcând apel la raţiune şi la respectarea dreptului internaţional.
Suntem, cred, în interiorul aceleiaşi paradigme, acum foarte urât zguduită, dar şi preşedinţia aceasta a doua, mandatul al doilea al lui Donald Trump se va încheia. Şi am speranţă şi în sensul acesta încerc să vă propun o privire mai calm-optimistă că vom continua să avansăm în această paradigmă pozitivă a echilibrelor pe planeta noastră, a dreptului internaţional.
Radu Dobrițoiu: Oficialii NATO avertizează că Rusia îşi adaptează rapid capacităţile militare, după experienţa din Ucraina. Domnule general Dorin Toma, din perspectivă militară, cât de pregătită este Europa în acest moment pentru un eventual conflict de amploare?
Dorin Toma: Au fost numeroase declaraţii publice în ultimii, chiar putem spune, în ultimii doi ani ale înalţilor oficiali militari NATO, dar nu numai NATO, din diferite ţări membre NATO, din Europa şi nu numai militari şi oficiali politici, prin care, într-un fel sau altul, au stabilit un orizont sau au estimat un orizont de timp până în anul 2030, Europa sau NATO trebuie să fie în măsură să facă faţă unei eventuale agresiuni sau intervenţii asupra teritoriului NATO. De ce 2030? Pentru că, la nivelul administraţiei Putin există o serie de planuri prin care prin aceste planuri îşi propun ca orizont de timp 2030 să îşi întărească capacităţile, capabilităţile militare, să îşi creeze un ecosistem militar care să graviteze în jurul noilor tehnologii, drone, inteligenţa artificială, planuri care au obiective foarte clare şi termene foarte, foarte, foarte bine stabilite şi care pot fi măsurate.
Deci, având în vedere planurile pe care Rusia, Federaţia Rusă, le pune în aplicare la această dată cu orizont de timp 2030, e clar că armatele din NATO, din Europa în special, trebuie să facă tot ce depinde de ele să poată face faţă unei eventuale agresiuni a armatei ruse. Deci, acesta este orizontul de timp. Ce trebuie făcut? Bugetele au crescut foarte mult acum; se vorbeşte foarte mult de 5%, dar, de fapt, ştim foarte bine că în acest procent, cheltuielile militare trebuie să crească gradual până la 3,5%, iar ceea ce este foarte important şi poate nu este suficient evidenţiat, sunt cei 1,5% care trebuie alocaţi pentru mobilitate militară şi infrastructură, pentru că degeaba ai capabilităţi militare, dacă nu eşti capabil, nu eşti în măsură să le deplasezi în timp scurt, conform planurilor, din vestul Europei către estul Europei. Deci, cam acestea cred că sunt principalele idei, dacă vorbim de cât de pregătite sunt armatele din Europa pentru a face faţă unei eventuale agresiuni ruse.
Radu Dobrițoiu: În contextul actual, ideea unei Europe geopolitice este tot mai frecvent invocată în discursul liderilor europeni. Domnule profesor Ion Bogdan Lefter, este acest concept realist sau rămâne mai degrabă o viziune, un proiect teoretic dificil de pus în practică?
Ion Bogdan Lefter: Terminologic vorbind, dacă ne referim la geopolitică, sigur, Europa întreagă, privind continentul nostru, micul nostru continent, Europa e un continent mic, teritorial vorbind, prin comparaţie cu colosul asiatic sau cu Americile, care cea de Nord şi cea de Sud, sunt şi ele mult mai mari decât Europa împreună, iarăşi alt colos, Africa e mare, ne putem compara cu Australia, care însă e un continent despre care uneori se spune că e doar o insulă, micul nostru continent, mare, prin istorie, prin valorile pe care le-a promovat, scările de valori, viziunile, cultura, până la urmă, întreaga viaţă planetară contemporană este profund marcată de Europa, în primul rând de Europa, de modul european de viaţă, de viziune, de ce vrem, de… până şi faptul că suntem acum în anul 2026, numerotare pe care o folosesc cetăţenii planetei de pe toate continentele, este o numerotare cu motivaţie creştină, deci generată de Europa.
Micul nostru mare continent a fost întotdeauna o entitate geopolitică importantă. Deci, dacă generalizăm şi terminologic considerăm geopolitica ansamblul raporturilor internaţionale de pe întreaga noastră planetă, atunci nu e nimic de discutat, de pus în dubiu. Dar, sigur, întrebarea dumneavoastră utiliza, recurgea la un sens mai focalizat militar şi de securitate al combinaţiei geopolitice. Şi aici, sigur, sunt multe de spus. Geopolitic, în acest sens, este o zonă, sau un continent, sau o ţară sau o federaţie, cum este cea a Statelor Unite ale Americii şi pentru că se pregăteşte militar şi constituie o forţă armată importantă, dar asta nu se poate decât dacă te sprijini pe o forţă economică importantă. Or, Europa este o mare forţă economică, este unul dintre marile poluri mondiale, poate la egalitate cu Nord-America. Şi, sigur, vine China din urmă, dar Europa în niciun caz nu este de ignorat între marile forţe geopolitice. Noi avem chiar tendinţa, existând tot în tradiţia culturală europeană, criticismul şi autocritica, privirea critică asupra propriilor noastre trăsături, a propriei noastre evoluţii, avem tendinţa să punem în valoare precarităţile, faptul că în acest moment geopolitic, în sensul dumneavoastră al termenului vorbind, nu suntem foarte pregătiţi militari, dar suntem o forţă economică extraordinară cu mari resurse care pot fi mobilizate excepţional.
Am avut recent exemplul din perioada pandemiei COVID, când s-au mobilizat fonduri uriaşe, prin aceste PNRR-uri pentru compensarea pierderilor altfel colosale pe care pandemia le-a adus economiilor statelor, ţărilor, cetăţenilor. Acum sunt mobilizări majore de tranşe de câte 90 de miliarde de euro fiecare, avem două tranşe succesive recente de susţinere a Ucrainei în rezistenţa faţă de Rusia, avem apoi acest mare program de relansare a înzestrărilor militare, a refacerii infrastructurilor, numit pe scurt prin acronimul SAFE, tot finanţat major de către Comisia Europeană, de către Uniunea Europeană, şi cred că putem privi iarăşi cu un anumit optimism către toate aceste date care ţin de profilul nostru european şi în special al Uniunii Europene. În acelaşi timp sunt de adăugat sigur, de ţinut cont de precarităţi, să nu se înţeleagă că văd numai partea plină a paharului, cea mai importantă, să zicem, cea mai vizibilă, poate, este evoluţia din ultimele decenii a democraţiilor occidentale, printre care ne numărăm, către o situaţie militară de încorporare doar prin angajare, prin angajament, nu prin recrutarea generală. Eu aparţin unei generaţii, unor generaţii care au făcut armata toţi băieţii. Am făcut armata, serviciul militar obligatoriu. E, asta s-a eliminat treptat, aproape de peste tot, în spaţiul democraţiilor planetei şi de aici o precaritate, evident.
Acum se lucrează, se caută soluţii, se extind corpurile de militari angajaţi, se fac oferte, salarii destul de bune, dacă vrei să te angajezi ca să te antrenezi militar. Şi se pot găsi, sigur, şi altele de adăugat, şi într-o parte, şi într-alta, şi pe un talger, şi pe celălalt al balanţei. Dar, cu siguranţă, colegul nostru de discuţie, mult mai priceput într-ale milităriei, va avea destule de spus.
Radu Dobrițoiu: Războiul din Ucraina a demonstrat importanţa tehnologiilor moderne: drone, război electronic, intelligence în timp real. Domnule general Dorin Toma, ce lecţii concrete ar trebui să înveţe armatele europene din acest conflict?
Dorin Toma: Dacă discutăm la nivel, să spunem aşa, macro, în primul rând, armatele europene ar trebui să înveţe să devină nişte organizaţii care învaţă. Şi sunt exemple pozitive în acest sens. Dacă vorbim de armata germană sau armata poloneză au demonstrat în ultimii ani că sunt capabile să îşi reformeze structura de comandă, să devină mai suple, să elimine proceduri birocratice, să scurteze termenele de achiziţie de echipamente militare, de exemplu, să implementeze cât mai multe lecţii învăţate pe care le-au identificat în Ucraina. Alte armate, din nefericire, nu sunt la timp la fel de performante în efortul acesta continuu de a învăţa, de a se adapta. De asemenea, industria de apărare europeană trebuie să răspundă, să se adapteze şi să răspundă cerinţelor.
A fost o declaraţie care a surprins neplăcut pe toată lumea a unui reprezentant de la o mare companie care a spus că: ştiţi foarte bine că acele drone pe care diferite start-up-uri, diferite companii ucrainene, sute, mii de companii le produc pentru soldaţii de pe linia frontului, nu au niciun viitor şi că viitorul este tot al tehnologiilor hardware clasice… Deci este… Şi industria trebuie să se adapteze noilor cerinţe. Este clar că… Am spus la început că Rusia, prin toate programele pe care le dezvoltă cu orizont 2030, pune în centrul evoluţiei, dezvoltării inovarea; tot acest ecosistem, dezvoltarea capabilităţilor migrează în jurul dezvoltării dronelor, inteligenţei artificiale.
Deci aceasta trebuie să fie şi reacţia armatelor europene. Sunt doctrine militare… Polonia şi-a adaptat doctrina militară, punând accentul pe lovituri în adâncime, de exemplu, pe drone, pe sisteme antidronă, dar în acelaşi timp pe lovituri în adâncime, la o mie de kilometri în adâncimea adversarului. Germania, prin noua strategie militară, îşi propune acelaşi lucru, pe lângă acţiuni defensive pentru protecţia populaţiei, pentru spaţiul aerian, protecţia teritoriului NATO, în acelaşi timp să o lovească în adâncime. Ceea ce face Ucraina cu foarte mult succes acum. Vedem loviturile asupra infrastructurii energetice, rafinăriilor, terminarelor petroliere. Deci, cam aşa trebuie, cred eu, să se adapteze armatele din Europa sau din NATO pentru următoarea perioadă.
Radu Dobrițoiu: Relaţia transatlantică dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite pare mai puţin predictibilă decât în trecut. Domnule profesor Ion Bogdan Lefter, este Europa pregătită conceptual şi instituţional pentru o autonomie strategică reală?
Ion Bogdan Lefter: Şi da şi nu. Nu aş alege nici o negaţie fermă, nici o afirmaţie clară, pentru că raporturile în interiorul NATO şi în sprijinul american au constituit baza securităţii europene postbelice după al Doilea Război Mondial. Acum, în ceea ce am încercat să definesc drept doar o etapă, un fel de paranteză preşedinţia a doua a lui Donald Trump, aceste fundamente sunt puse în discuţie. La început, liderii europeni, reprezentanţii noştri la vârf au fost surprinşi, luaţi prin surprindere, au reacţionat şovăitor, au încercat să câştige simpatia locatarului de la Casa Albă, căruia îi place să fie măgulit. Rezultatele nu au fost grozave. Partenerul lui de golf, preşedintele finlandez nu a obţinut mari succese.
Noul cancelar german a legat mai întâi o relaţie destul de respectuoasă, nu chiar amicală, pentru ca apoi la prima formulare mai critică faţă de intervenţia americană, americană-israeliană din Iran, preşedintele Trump să dea drumul tiradelor virulente la adresa cancelarului Merz. Dar ne-am obişnuit, să spunem, deja după un an şi ceva de mandat doi Trump, ne-am obişnuit cu aceste lucruri. Vin şi declaraţii pe voci diverse, militare, de responsabili militari americani, de politicieni, o poziţie actuală, democrată, care pare că va prelua controlul în Congres la toamnă de asemenea se alături acestor declaraţii, mai degrabă liniştitoare în ce priveşte viitorul NATO, plus că ştim că retragerea unui stat din NATO, a oricărui stat din NATO, ar fi dificilă, dar a Statelor Unite şi mai şi, pentru că există o infrastructură americană subordonată, integrată în NATO peste tot şi ar fi greu să se producă o retragere rapidă. Şi, înţelegând despre ce e vorba, păstrând în continuare perspectiva euroatlantică pentru securitatea Europei ne şi înarmăm mai serios şi ne luăm mai în serios şi ideea de autonomie, cvasiautonomiei de securitate.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica”, la final. Titlul acestei ediţii: „Securitatea bătrânului continent la răscruce?”
Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ion Bogdan Lefter şi generalul maior în rezervă Dorin Toma, fost şef al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi!
Transcriere: RADOR RADIO ROMÂNIA
