RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, Euroatlantica (15 iunie, ora 21:05), realizator Radu Dobrițoiu.
Realizator: Bun găsit! Săptămână importantă pentru NATO, cu o reuniune ministerială la Bruxelles, unde discuţiile se concentrează pe modalităţile de a sprijini cel mai eficient Ucraina acum şi în viitor. Pe ordinea de zi sunt incluse interoperabilitatea, precum şi modernizarea şi capacitatea complexelor militar-industriale ale naţiunilor aliate şi partenere.
În prezent, sprijinul pentru Ucraina se concentrează pe apărarea aeriană, sistemele antiblindate şi asigurarea muniţiilor. Aceste sisteme sunt necesare pe măsură ce forţele ucrainene îşi proiectează contraofensiva cu arme combinate împotriva poziţiilor ruseşti bine apărate, care au fost întărite cu mine şi capcane antitanc.
Avem, la Bruxelles două zile pline de consultări între miniştrii apărării din Alianţă, dar şi cu Suedia, ţară care este acum în parteneriat cu NATO, în aşteptarea consensului pentru a face parte din cea mai puternică alianţă militară de pe planetă.
Procesul de aderare a Suediei este blocat în continuare de Ungaria şi Turcia.
Se discută la Bruxelles şi despre iniţiativa NATO de depozitare multinaţională a muniţiilor, un proiect menit să le ofere participanţilor o soluţie scalabilă, extensibilă şi flexibilă pentru stocarea multinaţională de muniţie. Ieri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru intensificarea ajutorului militar occidental pentru armata ucraineană, astfel încât aceasta să poată continua contraofensiva, în pofida pierderilor deja suferite.
Discutăm în această ediţie despre dezbaterile NATO de la Bruxelles din această săptămână. Invitaţii „Euroatlantica” sunt Victor Boştinaru, fost membru al Comisiei de securitate şi apărare a Parlamentului European, şi profesorul universitar Ştefan Popescu, dr. la Sorbona în Istoria relaţiilor contemporane internaţionale, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să ascultaţi emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi. Tema ediţiei „Ucraina: în top pe agenda NATO”.
Colegele din regia de emisie îmi confirmă că avem legătură prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule Victor Boştinaru!
Victor Boştinaru: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule Ştefan Popescu!
Ştefan Popescu: Bună seara, bun găsit tuturor!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi! Domnule Victor Boştinaru, astăzi şi mâine o reuniune importantă la Bruxelles, participă la anumite şedinţe şi reprezentanţii Ucrainei. Putem spune că NATO revine, după încheierea Războiului Rece, la misiunea sa iniţială concentrată în jurul Articolului 5?
Victor Boştinaru: În mod cert, războiul din Ucraina nu numai că a revigorat angajamentul Alianţei pentru Articolul 5, dar a reconfirmat că esenţa însăşi a Alianţei constă în capacitatea de a implementa Articolul 5, pentru că, în faţa unei ameninţări atât de brutale….
Radu Dobrițoiu: Da, s-a întrerupt, din păcate, legătura cu dl. Victor Boştinaru. Domnule profesor Ştefan Popescu, o să revenim la dânsul, pe agenda discuţiilor la Bruxelles, aderarea Suediei la NATO – cum anticipaţi că va continua acest demers?
Ştefan Popescu: Păi, acest demers depinde, bineînţeles, de negocierile care vor avea loc cu Turcia şi Ungaria, cele două state care se opun. Am văzut că Congresul Statelor Unite a dat un prim semnal prin blocarea livrării de rachete Hymars către Ungaria. Este un semnal foarte puternic, mai ales că opoziţia faţă de Budapesta vine pe linie republicană şi ştiţi foarte bine proximitatea între conservatorii lui Viktor Orbán şi conservatorii… curentul ultraconservator din Partidul Republican.
Pe de altă parte, negocierile cu Turcia vor trebui reluate. Tot acest lucru depinde în primul rând de partea americană. Ştim foarte bine că Turcia cere kit-uri pentru modernizarea flotei de F-16 şi am văzut o deschidere din partea Pentagonului şi Casei Albe pe această temă. Sper ca la această ministerială să se ofere o perspectivă clară, să avem o dată clară pentru aderarea Suediei, care de facto este deja, am putea spune, este deja integrată spaţiului euroatlantic, trebuie numai formalizată această decizie, dar, bineînţeles, discuţiile ministerialei NATO se vor focaliza pe contraofensiva ucraineană. Aici este marele moment, am putea spune că este un moment decisiv, pentru că de rezultatul acestei contraofensive, pe acel aliniament care va rezulta, şi am văzut ce a spus preşedintele Emmanuel Macron la întâlnirea „Triunghiului de la Weimar” cu Polonia şi Germania, de luni, de la Palatul Élysée, va dura câteva săptămâni, poate chiar câteva luni. De rezultatul acestei contraofensive cred că vor depinde frontierele orientale ale Europei, nu numai ale Ucrainei.
Radu Dobrițoiu: Revenim la dl. Victor Boştinaru. Vorbeam despre revenirea NATO la misiunea sa iniţială, concentrată în jurul Articolului 5. Am avut misiunea din Afgastan, am avut alte implicări, iată că NATO, din nou, se concentrează pe apărarea aliaţilor de această dată şi cred că reuniunea ministerială de astăzi şi de mâine de la Bruxelles scoate reuniunea aceasta în evidenţă, această revenire a NATO la misiunea sa iniţială, concentrată pe Articolul 5 al Tratatului de la Washington.
Victor Boştinaru: De la sfârşitul Războiului Rece, NATO n-a fost niciodată confruntată cu o criză, cu o ameninţare atât de reală, atât de concretă, pe unul din teatrele din Europa. Misiunile NATO, acţiunile şi operaţiunile desfăşurate au vizat alte teatre unde NATO participa nu ca factor esenţial, ci ca unul dintre factorii implicaţi în operaţiunile respective, fie în Irak, fie în Afganistan, cum bine spuneaţi. De data aceasta, ţările europene constată că o condiţie sine qua non a securităţilor este capacitatea NATO de a respinge o agresiune.
Se reconfirmă că singura ameninţare reală şi extrem de periculoasă încă rămâne cea din partea Rusiei. De aceea şi coeziunea renăscută a alianţei NATO, de aceea şi reconsiderarea importanţei fundamentale a relaţiilor transatlantice şi, nu în ultimul rând, redescoperirea elanului pentru investiţiile în apărare, după o perioadă de aproape trei decenii în care Europa Occidentală, cel puţin, făcea alergie numai când se discuta de creşteri simbolice ale bugetelor de apărare.
Radu Dobrițoiu: Domnule Ştefan Popescu, avem probabil cea mai importantă ministerială NATO la nivelul miniştrilor apărării înainte de summitul Alianţei de la Vilnius, de luna viitoare. Credeţi că se poate discuta şi un demers? Poate decide Franţa o implicare mai mare în România cu forţe militare, pe fondul actualei situaţii geopolitice?
Ştefan Popescu: În orice caz, toate mediile franceze discută de importanţa Europei de Est, ca niciodată, şi pe necesitatea ca România să fie pivotul prezenţei franceze. Bineînţeles, ştiţi foarte bine, ca şi mine, că se discută ca efectivele de la Cincu, efectivele franceze, să ajungă până în 2025 la nivelul unei brigăzi. Prin urmare, o brigadă dotată cu tancuri Leclerc, deci cu mijloace grele, ceea ce este foarte important. Criza din Ucraina a însemnat şi o revenire a Franţei în regiune; acest lucru trebuie să îl salutăm. Sperăm ca acest angajament strategic al Franţei, pe care autorităţile române l-au şi înţeles – şi decizia de a achiziţiona două submarine Scorpene vine să dea substanţă şi să consolideze un angajament pe termen lung -, va fi dublat şi de o implicare economică mult mai puternică a Parisului. Parisul are nevoie să se prepoziţioneze pe reconstrucţia Ucrainei în ţările de proximitate, şi România oferă un avantaj din acest punct de vedere. Şi aş lega această prezenţă franceză şi de relaţia extraordinară a Parisului cu Republica Moldova – şi acest lucru este iarăşi foarte important. Parisul finanţează modernizarea căii ferate Chişinău-Ungheni, ceea ce este important. A fost unul dintre principalii avocaţi ai organizării Summitului Cooperării Europene…
Radu Dobrițoiu: …de la Chişinău.
Ştefan Popescu: De la Chişinău, de la Bulboaca. Şi cred că, alături de Statele Unite ale Americii, este foarte bine să existe şi această implicare europeană mult mai robustă, care nu este altceva decât o conştientizare a ceea ce România a spus de foarte multe ori: că flancul estic rămâne important, la fel de important precum flancul sudic al Alianţei Nord-Atlantice.
Radu Dobrițoiu: În sfârşit, o recunoaştere a importanţei flancului de sud-est al NATO, a regiunii Mării Negre, după atâţia ani.
Domnule Victor Boştinaru, deşi mai lent, cu progrese nu foarte mari, contraofensiva Ucrainei a început. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru intensificarea ajutorului militar occidental pentru armata ucraineană. Am avut şi o nouă reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina astăzi – Iniţiativa Ramstein, condusă de SUA. Se decide astăzi şi mâine, la Bruxelles, intensificarea ajutorului militar pentru Kiev?
Victor Boştinaru: Este posibilă şi intensificarea ajutorului pentru Kiev, datorită ferocităţii luptelor şi intensităţii extraordinare. Se pare că în materie de consum de muniţie se ating valori neprevăzute de niciunul dintre planificatori, la momentul începerii războiului. Or, pe această bază, este clar că, pentru a susţine efortul de contraofensivă, Ucraina nu poate să desfăşoare acest efort fără o asigurare fluentă, aproape, a furnizărilor de echipamente şi de muniţie, pentru că adesea muniţia devine principalul factor care poate antrena amânări.
Nu în ultimul rând, din analizele presei internaţionale, am văzut deja că încep discuţii referitoare la o formulă în care Alianţa va putea să asigure securitatea şi garanţiile de securitate ale unei Ucrainei postconflict şi mai ales iniţiativa americană privitoare la o posibilă formulă de integrare a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, chiar dacă aici sunt opinii încă, dacă nu divergente, cel puţin pe nuanţă diferite între membrii NATO, mai ales unele state din Uniunea Europeană. Dar este clar că – şi evaluarea din startul emisiunii era excelentă – de această contraofensivă depinde nu doar cum vor arăta posibilele hotare ale Ucrainei şi ale Europei, dar şi cum se vor poziţiona statele europene pentru a garanta viabilitatea statului ucrainean în faţa unei Rusii care, dacă va fi în situaţia de a recunoaşte că eşecul din Ucraina a degradat-o din statutul de mare putere, revanşa Rusiei va exista – şi va exista ca o ameninţare permanentă pe termen lung, pentru că mi-e foarte greu să-mi imaginez că o Rusie în ruine după eşecul din Ucraina ar deveni brusc un stat nu neapărat democratic, dar un stat care să fie cât de cât înclinat să respecte regulile dreptului internaţional.
Radu Dobrițoiu: Domnule profesor Ştefan Popescu, a adus aminte domnul Victor Boştinaru despre importanţa muniţiilor. Avem o iniţiativă a Belgiei. Se discută la Bruxelles despre iniţiativa NATO de depozitare multinaţională a muniţiilor, proiect iniţiat de Belgia, din care face parte şi România. Ne învaţă războiul din Ucraina, după şapte decenii de pace, importanţa muniţiilor pe timp de pace?
Ştefan Popescu: Ne-a învăţat multe. Deci, dincolo de această conştientizare a importanţei flancului estic, această lecţie, mai ales pentru marile ţări occidentale – care, trebuie să recunoaştem, doreau un aranjament cu Rusia…
S-au făcut foarte multe aranjamente. Aduceţi-vă aminte de Acordurile de la Minsk: chiar dacă fostul cancelar Angela Merkel spunea că le-a semnat tocmai pentru a câştiga timp pentru ucraineni, dar într-adevăr, a spus foarte bine: războiul din Ucraina le-a arătat europenilor cât de nepregătiţi sunt pentru războiul de mare intensitate. Aici, cum spunea bine domnul Boştinaru, miza este mult mai mare. Am putea spune că miza nu priveşte numai Rusia; miza din Ucraina priveşte credibilitatea aliaţilor occidentali. Iar credibilitatea aliaţilor occidentali este nu numai faţă de angajamentul faţă de Ucraina, dar şi în ce priveşte aliaţii pe care Occidentul îi are pe alte teatre din lume, inclusiv în Indo-Pacific.
În Ucraina, de succesul contraofensivei ucrainiene, de felul în care Occidentul va şti să susţină efortul militar şi sacrificiile în vieţi ale ucrainenilor depinde inclusiv descurajarea Chinei. Va reprezenta, în orice caz, un semnal pentru pentru China, dar şi pentru alte state care contestă ordinea internaţională, care contestă ordinea internaţională bazată pe reguli, care contestă dreptul internaţional, deci… Iar pentru asta, cum spuneau foarte bine latinii, „Si vis pacem, para bellum” (Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război). Iar Statele Unite au amintit încă din vremea preşedinţiei Obama – nu mai aducem aminte de semnalele brutale ale lui Donald Trump – de faptul că europenii s-au culcat pe dividendele păcii, pe umbrela oferită de aliatul american, şi ne-am trezit cu cele mai importante forţe militare ale Europei într-o stare am spune jalnică. Nu trebuie să mai spunem de forţele terestre britanice, de forţele Germaniei – Germania, o mare forţă economică, dar care are o armată care necesită cel puţin un deceniu de investiţii serioase pentru a ajunge la un nivel credibil – şi chiar Franţa, care are cele mai importante capacităţi, şi capacităţi excelente şi o industrie în spate extraordinară. Marii militari şi mari strategi francezi constată că reducerile de armament după 1990 au făcut ca armata franceză să fie o armată de tip bonsai – să fie bună adică să facă operaţiuni în Africa, dar pentru un război de mare intensitate, în niciun caz.
Radu Dobrițoiu: Domnule Victor Boştinaru, a adus aminte domnul profesor Ştefan Popescu de această importanţă pe care o are alocarea bugetară pentru apărare. Se va discuta, bineînţeles, în aceste două zile la Bruxelles şi despre cele două procente din PIB pentru apărare? Aducea aminte profesorul Popescu şi despre Germania, Marea Britanie, care au constatat că armatele lor nu sunt foarte bine înzestrate. Iată însă că Polonia face paşi impresionanţi pe acest drum al înarmării. A cumpărat tancuri Abrams, cumpără tancuri coreene de ultimă generaţie, cumpără autotunuri coreene, cumpără aeronave F35 – despre F16 nu mai vorbim -, aeronave F50 din Coreea. Iată, Polonia devine din ce în ce mai puternică pe flancul de est. Ce ar trebui să facă statele aliate în privinţa alocării bugetare pentru apărare?
Victor Boştinaru: Aş spune că Polonia este exemplul că se poate, atunci când ameninţarea este atât de aproape şi atât de reală, de brutală, ca o naţiune să se mobilizeze. Sigur, Polonia are un avantaj: a ştiut, ca niciunul dintre statele recent aderate la Uniunea Europeană, să utilizeze beneficiile statutului de ţară membră a Uniunii Europene ca pe un motor de creştere economică, şi aceste resurse din creşterea economică i-au permis apoi procesul acesta enorm de înzestrare, care o va transforma în cea mai mare forţă terestră de pe continentul nostru.
Dar mai e o lecţie: Polonia a înţeles că trebuie nu doar să cumpere; şi să producă – pentru că aici e una dintre problemele pe care statele europene, inclusiv ţara noastră, le au: aceea că în condiţii de război nu poţi să contezi exclusiv pe importuri, că, cel puţin în materie de muniţie şi de mentenanţă, trebuie să ai o capacitate internă să sprijini efortul de război al unei ţări, trebuie să ai rezerve strategice suficiente, gata să fie accesate într-o situaţie de criză, trebuie să clarifici legislaţie – şi va trebui, probabil şi la nivel european, să discutăm despre relaţia dintre producţia civilă şi cea militară în condiţii de război şi, nu în ultimul rând, să hotărâm ce este esenţial în aşa-numitul proces de „european defense”, ce este necesar să construim împreună pentru a asigura o mai mare compatibilitate şi interoperabilitate a echipamentelor şi armamentelor noastre.
Pentru că, într-adevăr, în condiţii de război, cantitatea, numărul, contează, şi contează enorm. Şi chiar îndrăznesc să vă spun: aveam în minte o imagine, apropo de cât de mult s-a transformat Europa în această perioadă. Este exact distanţa de la momentul când Franţa voia să vândă cele două Mistral Rusiei la situaţia în care Franţa îşi suplimentează efectivele din România şi a înţeles că rolul său este important în Europa de Est, iar România este cea mai bună locaţie pentru o prezenţă franceză activă pe flancul estic. Dar aceste lucruri au fost înţelese uşor post factum; a trecut foarte mult timp. Dar e bine că este aşa şi sper să fi înţeles toţi lecţiile acestei drame din Ucraina.
Radu Dobrițoiu: A adus foarte bine aminte domnul Victor Boştinaru de importanţa industriilor europene de apărare în situaţia unui conflict deschis. Un vechi proverb chinezesc spune că ”nu stingi focul cu apă adusă de departe” – şi nici la război nu poţi să participi cu muniţii aduse de departe, cum ar fi de la partenerul american, aşa cum aşteaptă în primul rând Ucraina.
Aşadar, săptămână importantă pentru NATO, cu o reuniune ministerială la Bruxelles, unde discuţiile se concentrează pe modalităţile de a sprijini cel mai eficient Ucraina, acum şi în viitor. Pe ordinea de zi sunt incluse interoperabilitatea, precum şi modernizarea şi capacitatea complexelor militar-industriale ale naţiunilor aliate şi partenere. În prezent, sprijinul pentru Ucraina se concentrează pe apărarea aeriană, sistemele antiblindate şi asigurarea muniţiilor. Aceste sisteme sunt necesare pe măsură ce forţele ucrainene îşi proiectează contraofensiva cu arme combinate împotriva poziţiilor ruseşti bine apărate.
Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Tema ediției: ”Ucraina – în top pe agenda NATO”.
Invitaţii emisiunii au fost Victor Boștinaru, istoric, fost membru al Comisiei de securitate și apărare a Parlamentului European și profesorul universitar Ștefan Popescu, doctor la Sorbona în istoria relațiilor contemporane internaționale, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
Sunt Radu Dobriţoiu, Radu Dobrițoiuul „Euroatlantica”, şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Transcriere RADOR
