RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 aprilie, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Radu Dobrițoiu: Radu Dobriţoiu
Bun găsit!
În urmă cu 85 de ani, Uniunea Sovietică aducea pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, Katiuşa, lansatoare de proiectile reactive, care puteau copleşi rapid o zonă, o ţintă cu o cantitate mare de explozivi. Denumite şi „Orga lui Stalin”, acestea au fost primele piese de artilerie autopropulsată, fabricate în masă de către URSS, fiind de obicei, montate pe camioane.
Suntem în 2023 şi Federaţia Rusă foloseşte sisteme similare pentru lansarea proiectilelor reactive în Ucraina. Moscova utilizează în invadarea ţării vecine inclusiv echipamente şi armamente din perioada sovietică. Însă, aşa cum a demonstrat războiul din Ucraina, noile tehnologii militare sunt extrem de importante într-o confruntare.
Dronele terestre, aeriene şi navale, sateliţi, rachete şi proiectile ghidate cu ajutorul sateliţilor, sisteme criptate de comunicaţii, rachete portabile, proiectile reactive de mare precizie, radare de artilerie, sisteme de apărare aeriană sunt doar câteva dintre armamentele secolului XXI care fac diferenţa pe frontul din Ucraina.
Discutăm, în această seară, la „Euroatlantica”, despre importanţa noilor tehnologii militare. Invitaţii ediţiei sunt profesorul universitar Ştefan Popescu, doctor la Sorbona în Istoria relaţiilor contemporane internaţionale, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi generalul locotenent în rezervă Virgil Bălăceanu, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta emisiunea „Euroatlantica”.
Tema ediţiei: „Tehnica războiului de la Katiuşa la HIMARS şi Bayraktar”.
*
Radu Dobrițoiu: Colegele din regia de emisie îmi confirmă că avem legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule profesor Ştefan Popescu!
Ştefan Popescu: Bună seara dvs. şi domnului general! Bună seara ascultătorilor noştri!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Virgil Bălăceanu!
Virgil Bălăceanu: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”, bun venit la Radio România Actualităţi!
Domnule profesor Ştefan Popescu, aminteam de tehnica de luptă utilizată de Federaţia Rusă în invadarea Ucrainei. Am văzut pe front inclusiv tancuri T-55, dar şi multe alte echipamente din anii ’60. Ucraina primeşte tancuri T-72 modernizate, tancuri grele Leopard, Abrams, Challenger. Vă rog să pornim de aici discuţia despre importanţa pe care o au tehnologiile militare moderne…
Ştefan Popescu: O au dintotdeauna şi sunt istoric la bază, aşa că nu mă puteţi împiedica să nu merg destul de departe. Gândiţi-vă, căderea Constantinopolului a fost posibilă ca urmare a tunurilor livrate, concepute de un inginer braşovean, Urban sau Orban, angajat de Mahomed al II-lea în 1452. De asemenea, bătălia de la Lepanto din 1571, au contat foarte mult tunurile îmbarcate ale veneţienilor, care aveau o bătaie mai mare decât tunurile armatei otomane. Întotdeauna tehnologia a contat, dar, în acelaşi timp, a contat şi tehnica. Dacă ne uităm la invadarea Franţei în 1940, francezii aveau multe tancuri superioare din punct de vedere al calităţii tancurilor germane; din păcate, 75% din blindatele franceze erau dispersate şi nu aveau mari unităţi de blindate care să spargă frontul şi să ducă ofensive. Sigur, domnul general ne poate spune mai mult, domnia sa este specialist. Ca o constatare de istoric, trebuie spus că războiul lung uzează profund organismele militare. De asta vedem venind pe front de partea rusă materialele antice, să le spunem. Aţi amintit de T-54, T-55, intrat în serviciu cred că în 1948-’62, cred că intrase în ’61, vehicule de recunoaştere PT-76 din anii ’50, piese de artilerie din anii ’60. Deci, este drept că armata rusă, pe de altă parte, acest lucru ne mai trimite şi la un retard, la o întârziere tehnologică pe care Rusia o are în raport cu statele occidentale şi, de asemenea, faptul că, deşi ruşii au mizat foarte mult pe complexul militaro-industrial şi pe armată, ca principal instrument de reconstrucţie al puterii, această modernizare este incompletă, chiar dacă, trebuie să recunoaştem, ruşii sunt capabili să producă anumite arme sofisticate, însă numărul lor nu este mare; foarte multe au fost produse în cantităţi, sigur, suficiente pentru saloanele de expoziţii internaţionale, aşa cum este tancul T-14 Armata, dar în niciun caz să le producă, pentru că avem nevoie şi de efect de masă într-un război. Sigur, iarăşi mă întorc la domnul general, care ne poate spune mai mult de acest echilibru între modernitate, dar în acelaşi timp şi efect de masă.
Radu Dobrițoiu: Domnule general Virgil Bălăceanu, avea omenirea nevoie de experienţa războiului din Ucraina pentru a stabili o actualizare, o nouă ierarhie a tehnicilor şi tehnologiilor militare?
Virgil Bălăceanu: Stabileşte mult mai mult războiul. Mai degrabă va stabili în baza lecţiilor învăţate. Este un război care a luat prin surprindere Europa, desfăşurându-se în Europa, Europa nu mai era pregătită pentru un război la ea acasă, iar pe de altă parte este un război clasic. Toată lumea vorbea, nu înaintea războiului din Ucraina, despre războiul hibrid, despre războiul cibernetic, imagologic, informaţional. Războiul clasic era lăsat undeva la urmă. Lupta armată nu mai era de contemporaneitate. Ei bine, lucrurile acestea sunt date peste cap, ca să folosesc un termen neacademic, salutându-l şi pe domnul profesor Ştefan Popescu. Da, ajungem şi la tehnologie, la importanţa ei, reflectându-se în tehnica, dar tehnica militară are utilizatori. Oamenii sunt în primul rând de văzut şi diferenţa între armata ucraineană şi armata rusă.
Şi apropo de armata ucraineană şi legat de atacurile extrem de virulente la adresa Armatei Române, vezi pensiile militare de stat, pensii speciale, vezi nivelul de salarizare, pornind de la un nivel de salarizare impropriu, total impropriu pentru soldaţii, gradaţii profesionişti la nivelul unui muncitor necalificat. Exemplul Ucrainei ar trebui să fie luat în seamă. Ucraina a avut o armată subfinanţată, nu atât din punct de vedere al dotării, cât mai ales al drepturilor salariale şi al drepturilor de pensie, o armată al cărui moral a fost foarte afectat înainte de 2014. Era o instituţie faţă de care nu s-a manifestat nivelul de încredere corespunzător şi acţiunile statului şi ale partidelor politice la vremea respectivă. Armata Ucrainei din 2014 cedează. Ucraina este determinată pentru a rezista şi a încerca să recupereze teritorii, să înfiinţeze batalioane de voluntari. Ei bine, armata din 2022 este cu totul diferită. Este o armată care foloseşte în continuare o tehnică model sovietic, dar produsă de industria de apărare ucraineană. În schimb, luptătorii şi liderii sunt cu totul alţii. Nu vorbim numai de o şcoală NATO, trebuie să vorbim şi de ea, dar vorbim de un alt moral, de o altă stare de spirit. Iar apropo de şcolile care se îmbină în mod fericit, noi trebuie să luăm în considerare pentru luptătorii, dar mai ales pentru liderii de la toate nivelurile armatei ucrainiene şi şcoala rusească, care vine din şcoala sovietică, a avut elemente bune, care sunt binecunoscute..
Radu Dobrițoiu: Academia „Frunze”, domnule general, era la ucraineni, da.
Virgil Bălăceanu: Pe de altă parte, noi luăm în considerare şi faptul că există şi o influenţă, mai ales privitor la leadership, proceduri şi tactici din partea NATO. O asemenea îmbinare fericită, un moral ridicat, deprinderi de luptător de leadership, care au reuşit să combine o cunoaştere foarte bună a inamicului. Ei cunosc foarte bine ce înseamnă mijloacele de luptă ale ruşilor. În definitiv, ei utilizează acelaşi tip de mijloace, cunosc foarte bine modul de instruire şi modul de acţiune în luptă, dar se adaugă la aşa ceva pregătirea lor din perspectiva misiunilor NATO desfăşurate în Ucraina, cu acest rol de modernizare a armatei ucrainiene.
Radu Dobrițoiu: Tot despre, dacă îmi permiteţi, domnule general, tot despre resursă umană. Patriotismul ucrainenilor, care contează, iată, foarte mult şi faptul că-şi apără ţara, vorbeau cei din Bundeswehr de dorinţa ucrainenilor care se instruiesc pentru a folosi tancul Leopard, de a învăţa cât mai repede manevrarea acestui tanc principal de luptă, participă la instrucţii şi sunt extrem de dedicaţi, muncind între 14 şi 16 ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână, sperând ca în 5-6 săptămâni să fie capabili să manevreze, să utilizeze acest tanc principal de luptă. Iată că contează foarte mult şi această conexiune între resursa umană care doreşte să înveţe să utilizeze tehnologia modernă.
Virgil Bălăceanu: Absolut. Însă trebuie să plecăm de la premisa, şi lucrul acesta este de văzut în viitor, că ceea ce se va furniza cu privire la tancuri, maşini de luptă ale infanteriei, transportoare de trupe, sisteme de apărare antiaeriană sunt insuficiente pentru declanşarea unei contraofensive majore. Nu este tema noastră, însă este un război care nu poate să ducă obţinerea victoriei cu unu-două batalioane de tancuri, fi ele Abrams sau Challenger sau Leopard. Este un război mecanizat, este un război şi de poziţie, este un război în mediul urban. Este un război însă care confirmă acest cuplu al actualităţii, dar şi al viitorului. Senzori şi muniţia inteligentă au un rol foarte important. Senzori şi muniţie inteligentă uniţi printr-un sistem de comunicaţii şi digitalizare. Ce înseamnă senzori şi muniţie inteligentă? Ceea ce dumneavoastră spuneaţi la un moment dat: Bayraktar-ul este un senzor foarte bun, Bayraktar-ul transmite datele despre ţintă către HIMARS, iar HIMARS-ul lansează o rachetă, o rachetă reactivă, da, nu este o rachetă operativ-tactică, că ar avea o bătaie de 300 de kilometri, dar are o bătaie în spaţiu tactic de 70 de kilometri şi loveşte cu o precizie foarte mare ţinta. Iată acest senzor înseamnă o schimbare a modului în care se duce lupta. Repet, însă, o luptă armată specifică luptei mecanizate. Ca să fim pe înţelesul celor spuse anterior, adică, a cuplurilor, Primul Război Mondial consacră cupluri artilerie şi mitralieră, a dus la pierderi foarte mari şi la războiul de poziţie. Al Doilea Război Mondial consacră cupluri tanc-avion. Şi a vorbit domnul profesor Ştefan Popescu despre invazia germană din Franţa şi reuşita lor, în condiţiile în care aveau un număr mai mic de tancuri, şi într-adevăr, la începutul războiul, în 1940, nu aceeaşi calitate cu tancurile franceze. Sigur că cele două mijloace unite prin radio. Actualmente vorbim şi se vorbeşte şi vom vorbi în continuare despre acest cuplu între senzori, într-o diversitate foarte mare, nu numai sateliţii, şi forţele de operaţii speciale, şi dronele, şi aviaţia de supraveghere, şi sistemele de radar ş.a.m.d. reprezintă o componentă de bază, alături de ceea ce înseamnă muniţia inteligentă.
Radu Dobrițoiu: Da, identificăm în conflictul din ţara vecină sisteme aeriene fără pilot, cum aţi amintit, dronele navale, iarăşi o noutate intens folosită de Ucraina, se pare, în Marea Neagră au apărut şi roboţii tereştri. Domnule profesor Ştefan Popescu, putem vorbi în Ucraina de un război al dronelor?
Ştefan Popescu: Nu exclusiv un război al dronelor. Împărtăşesc opinia domnului general, regăsim, desigur, un război al noilor tehnologii, dar în acelaşi timp şi un război clasic. Vedeţi că în momentul de faţă este un război centrat în special pe artilerie, războiul de poziţii, de unde necesitatea unor stocuri de muniţii, de obuze clasice tot mai importantă. Dar în acelaşi timp, desigur, trebuie spus că dezechilibrul ucrainean iniţial este compensat foarte mult şi de mijloacele de supraveghere puse la dispoziţie de occidentali. Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, care au capacităţi inclusiv foarte precise de localizare a ţintelor inamicului rus, furnizează informaţii precise, astfel încât să fie efectuate tiruri de precizie în direcţia inamicului. În acelaşi timp, mai trebuie spus încă un lucru, pentru că vreau să readuc în discuţie necesitatea stocurilor importante, a numărului mare de exemplare. Domnul general a spus foarte bine: în acest moment este imposibil să se organizeze o contraofensivă. Occidentalii au trăit foarte mult din dividendele păcii. Francezii, de la 1.600 de tancuri în anii în 89-90, au ajuns la 222. Recent l-am ascultat pe şeful Statului Major al armatei britanice, care spunea că au numai 42 de tancuri operaţionale, gata să fie trimise în luptă, aşa că numărul de 14 tancuri Challenger este un număr foarte mare. Faimoasele tunuri autopropulsate Cézar, franţuzeşti, foarte precise, foarte apreciate… Franţa a cedat Ucrainei 18 exemplare. Întreaga armată franceză poseda 78 de exemplare, ceea ce pune o presiune, pentru că aceste livrări de armament modern către Ucraina afectează pregătirea personalului militar occidental.
În spatele războiului mai trebuie să mai privim ceva: trebuie să privim războiul industrial, liniile de montaj, capacitatea de a fabrica exemplare pentru a completa stocurile, pentru a reface echipamentele, pentru a le repara. Or, şi din acest punct de vedere, apropo de dividendele păcii, de partea occidentală liniile de montaj sunt subdimensionate – în acest moment, toată lumea observă ceea ce se întâmplă pe frontul din Ucraina şi sunt foarte multe comenzi de armament -, şi aceste linii de montaj nu mai fac faţă. Oameni – este nevoie de o resursă umană pentru a fi angajată! Şi, bineînţeles, noi vorbim de războiul din Ucraina, dar, cum a spus şi domnul general, trebuie să ne uităm şi în propria noastră curte, la ceea ce avem de făcut pentru ca România să fie capabilă, pentru că, vedeţi foarte bine, contează să ai şi propria ta capacitate de rezistenţă, plecând de la identitate, de la determinare, determinarea de a rezista, până la a avea grijă de personalul militar, inclusiv personalul care s-a retras şi a părăsit sistemul. Şi aceea este o resursă foarte importantă, şi statul român nu poate fi indiferent la oamenii care au anumite competenţe speciale şi care au părăsit organismul militar.
Radu Dobrițoiu: Domnule profesor, vorbim despre tehnica modernă de luptă. A devenit Ucraina o zonă de testare a noilor armamente?
Ştefan Popescu: Ei, ca peste tot! Orice război este o zonă de testare a noilor armamente. Citeam în „Le Monde” un articol în care francezii spuneau că echipamentele lor militare sunt tot mai căutate şi sunt pe cale să depăşească, dar pe termen mediu şi scurt, Federaţia Rusă în ce priveşte exporturile de armament, pentru că toată lumea a văzut tunurile Cézar ce capacităţi extraordinare au, şi au foarte multe comenzi. Deci, într-adevăr, se testează şi tipuri de echipament, şi ruşii – care, iată, armele hipersonice, rachetele hipersonice, care probabil nu este o tehnologie încă suficient de matură, /dar pe care/ totuşi le-au folosit. Deci, da, într-adevăr, ca întotdeauna, se testează şi arme, se trag concluzii. Deci, din acest punct de vedere este şi un laborator, o vitrină, dacă vreţi.
Radu Dobrițoiu: Domnule general Virgil Bălăceanu, România a început să facă achiziţii de noi tehnologii militare. Ce putem învăţa, din perspectiva echipamentelor folosite în războiul din Ucraina?
Virgil Bălăceanu: Revin asupra a ceea ce spuneam la începutul emisiunii: degeaba echipăm cu mijloace foarte moderne Armata Română; armata în sine este supusă unui atac. Dacă noi vom continua în această manieră, vom avea o armată activă şi de rezervă, cu un moral foarte scăzut. Ştim prea bine războaiele din lumea arabă, când arabii erau foarte bine dotaţi de ruşi şi instruiţi de ei să folosească aceste echipamente, şi n-au reuşit să o facă din cauza unui moral scăzut. Pe de altă parte, programele de înzestrare, la care trebuie să ne referim, sunt programe de înzestrare care sunt adaptate unele dintre ele războiului din Ucraina – şi iau un exemplu: rezolvarea, până la urmă, a programului tanc chiar dacă în perspectivă există utilarea unui singur batalion de tancuri cu tancuri Abrams. Şi iau un exemplu: rezolvarea până la urmă a programului tanc, chiar dacă în perspectivă există utilarea unui singur batalion de tancuri cu tancuri Abrams, pentru că noi vorbeam mai devreme de tancuri T-55 în armata rusă, probabil, care vor fi utilizate în Ucraina în niciun caz în ofensivă, ci doar în apărare. Cred că mai mult vor utiliza pentru apărare, pentru că se ajunge la o apărare pe poziţii, ţinând seama de sistemul de fortificaţii dezvoltat de armata rusă, inclusiv probabil a tancurilor T-55, dar mai ales T-62. Armata Română are în dotare în continuare T-55. Sunt programe de înzestrare absolut necesare pentru forţele terestre, pentru forţele aeriene, mai ales programele şi apărarea antiaeriană, cu bătaia apropiată şi foarte apropiată, şi-au dovedit eficienţa în Ucraina. Dar pe de altă parte, avem încă un handicap: dotarea forţelor navale. Forţele navale nu au o perspectivă apropiată de modernizare. Mai puţin şi aici, cu o anumită întârziere, dotarea cu rachete antinavă.. În rest, dosarul „Corvete multifuncţionale şi fregate” este închis în continuare.
Radu Dobrițoiu: Statele Unite au lansat în această săptămână 10 sateliţi militari, primul pas dintr-un proiect ambiţios de a crea o constelaţie de sateliţi militari. Domnule profesor Ştefan Popescu, inteligenţa artificială, sateliţii şi sistemele de comunicaţii criptate, ce rol au în războiul contemporan?
Ştefan Popescu: Absolut fundamental şi iată că complexul militaro-industrial, industria militară se dovedeşte a fi unul din principalii vectori ai transformării ai celei de-a patra revoluţii industriale în care ne pregătim să intrăm. Aţi amintit de sateliţi. Spaţiul a devenit o… armele satelitare, o armă distinctă în cadrul armelor întrunite la nivelul american, la nivel francez, la nivel britanic, deci, există comandamente speciale separate de arma navală, infanterie şi aviaţie. Deci, într-adevăr, trebuie să ne gândim şi la economia de război, la cercetare. Toate acestea sunt, iată, absolut necesare şi ne mai arată un lucru: războiul devine foarte scump.
Radu Dobrițoiu: Inteligenţa artificială, din ce în ce mai des folosită, inclusiv în războiul hibrid, cât de mult contează, iată, în războiul contemporan?
Ştefan Popescu: Absolut fundamental, deci, inovaţia tot timpul joacă un rol fundamental. A jucat şi în Primul Război şi în al Doilea Război Mondial. Deci, într-adevăr, inteligenţa artificială, alături de arma cibernetică, se foloseşte foarte mult şi de partea ruşilor şi de partea ucrainenilor, atât pentru a conduce operaţiuni, inclusiv ofensive, a destabiliza sisteme energetice, a penetra sistemele de comunicaţii bineînţeles şi electronice ale adversarului, deci, toate aceste inovaţii sunt absolut fundamentale, dar trebuie să existe un echilibru între rustic şi foarte modern.
Radu Dobrițoiu: Iată cât de importante sunt noile tehnologii militare în războiul contemporan. Ceea ce se întâmplă în Ucraina ne arată că sunt, în continuare, de actualitate tehnologiile şi tehnicile vechi, echipamentele de artilerie clasice, dar, iată, totul funcţionează mult mai bine în război cu ajutorul dronelor şi sateliţilor.
Vă mulţumesc foarte mult. „Euroatlantica” la final. Tema ediţiei: „Tehnica războiului, de la Katiuşa la HIMARS şi Bayraktar”. Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ştefan Popescu, dr. la Sorbona în Istoria relaţiilor contemporane internaţionale, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi generalul-locotenent în rezervă Virgil Bălăceanu, preşedinte al Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România.
Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Eurotlantica”, şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Transcriere RADOR
