RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 octombrie, ora 21:05) – Euroatlantica – Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit! Invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a marcat o escaladare dramatică a conflictului, care a început odată cu anexarea Crimeei de către Rusia şi a însemnat un punct istoric de cotitură pentru securitatea europeană. La un an şi jumătate de la începutul războiului din ţara vecină, mulţi analişti militari şi de politică externă au considerat războiul drept o gafă strategică majoră a preşedintelui rus Vladimir Putin.
Războiul a grăbit demersurile Ucrainei de a se alătura blocurilor politice occidentale, inclusiv Uniunea Europeană şi NATO. Totodată, s-au conturat două tabere ce amintesc parcă de cel de-Al Doilea Război Mondial, evoluţie care îi susţine pe cei care sunt de părere că istoria se repetă.
Avem din nou în opoziţie blocul ţărilor occidentale, al democraţiilor, de o parte, şi de cealaltă parte, ţări cu regimuri autocrate sau totalitare, amintind de Puterile Axei versus Puterile Aliate.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a consolidat Occidentul şi a scos în evidenţă că cetăţenii europeni şi americani au multe puncte de vedere în comun cu privire la problemele globale majore. SUA şi aliaţii săi europeni şi-au recăpătat unitatea. Europenii şi americanii sunt de acord că ar trebui să ajute Ucraina să câştige, că Rusia este adversarul principiilor democratice şi că ordinea globală viitoare va fi, cel mai probabil, definită de două blocuri conduse de Statele Unite şi China.
Un sondaj de opinie realizat la un an de la începutul conflictului de Consiliul European pentru Relaţii Externe scotea în evidenţă că, reflectând asupra războiului, americanii şi europenii sunt uniţi în a crede că Rusia este un adversar sau un rival – aşa au răspuns la chestionar 71% dintre respondenţii din SUA, 77% în Marea Britanie şi 65% în ţările din Uniunea Europeană.
Discutăm la „Euroatlantica” despre cele două blocuri conturate de la începutul războiului din Ucraina.
Invitaţii ediţiei: Victor Boştinaru, istoric, fost membru al Comisiei de securitate şi apărare a Parlamentului European, şi generalul de brigadă în rezervă profesor universitar Stan Petrescu. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta emisiunea „Euroatlantica”.
Tema ediţiei: „Războiul din Ucraina – tabere şi aliaţi”.
Din regia de emisie, Claudia Buzică şi Denisa Colţea îmi confirmă că avem legătura prin telefon cu cei doi invitaţi. Bună seara, domnule Victor Boştinaru!
Victor Boştinaru: Bună seara! Bună seara din România!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Stan Petrescu.
Stan Petrescu: Bună seara, domnule Radu Dobriţoiu!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să participaţi la emisiunea „Euroatlantica”. Bun venit la Radio România Actualităţi.
Domnule Victor Boştinaru, amintesc o veche zicală românească: „Spune-mi cu cine te împrieteneşti ca să îţi spun cine eşti”. Fac apel şi la istorie, Puterile Centrale versus Puterile Aliate, şi astăzi, în 2023, NATO, Uniunea Europeană, statele occidentale, iniţiativa Ramstein versus blocul de ţări care susţin Rusia. Vă rog să pornim dezbaterea din această seară de la aceste informaţii.
Victor Boştinaru: Am putea spune că, într-adevăr, asistăm la o repetare a istoriei, dar n-ar fi niciodată. Cei care uită istoria riscă să o repete. Umanitatea pare a fi în situaţia de a repeta istoria şi, mai ales, Europa, datorită greşelilor pe care le-a făcut în anii din urmă în ce priveşte mai ales politica în domeniul energiei a Uniunii Europene, condusă la acea epocă de Germania şi naivitatea cu care s-a crezut că dependenţa de energia ieftină din Rusia, benefică pentru economie şi competitivitatea economică a Germaniei, nu vor avea grave consecinţe asupra securităţii europene. Dar suntşi elemente în raport cu situaţia din Al Doilea Război Mondial sau chiar Primul Război Mondial: ideea blocurilor. În cazul de faţă avem cu certitudine un agresor, Rusia, care a încălcat în mod barbar orice urmă de regulă de drept internaţional, invadând o ţară pe care o recunoscuse, între cei patru care îi şi garantau securitatea prin Memorandumul de la Budapesta. Apoi, avem de-a face cu o Rusie care este susţinută de o alianţă, dar este o alianţă extrem de informală şi foarte lipsită de coerenţă în jurul Rusiei, ţări care preferă să facă afaceri cu Rusia, care e obligată să-şi vândă energia, în special petrolul şi gazul ieftin, pentru că n-are altceva să mai vândă datorită decuplării ei de economia mondială. Însă acele state nu ajută efortul militar al Rusiei într-o manieră cât de cât relevantă, cu excepţia unui caz aparte, Iranul, care transferă inclusiv producţie de drone Shahed în Rusia şi avem, în egală măsură, în rândul presupuşilor sau aşa-zişilor aliaţi ai Rusiei, voci care pledează pentru respectarea dreptului internaţional şi cer convenirea unui mecanism de negocieri care să ducă la pace, China fiind doar cel mai proeminent dintre statele care fac acest lucru. Şi, nu în ultimul rând, avem o situaţie pe care o identificaţi foarte corect, lumea occidentală, care intrase într-un soi de euforie, un optimism că pacea va dura nedefinit, că riscul războiului a fost eliminat, şi pe această presupusă naivitate a Occidentului Rusia şi-a bazat în primul rând acţiunile sale barbare în Ucraina. Ei bine, acest Occident a constatat că o ameninţare directă pe un teatru de război de pe continentul nostru, va trebui să primească o ripostă şi rezultatele sunt cele cunoscute.
Statele Unite s-au repoziţionat rapid, inclusiv prin creşterea prezenţei militare în Europa, NATO şi-a consolidat considerabil poziţia pe flancul de est, NATO fiind până la acea vreme mai degrabă simbolică, dacă nu chiar anemică, la începuturile anilor 2010 pe flancul de est şi mai ales în zona Mării Negre, care a devenit călcâiul lui Ahile astăzi pentru securitatea mondială, şi acolo unde NATO şi nici Statele Unite nu se arătaseră prea entuziasmaţi să investească şi, nu în ultimul rând, o Uniune Europeană care visa la o autonomie strategică – să citez mai ales din discursuri franceze şi germane -, şi care a constatat că este lipsită complet de mijloace de a contracara expansionismul neoţarist al Rusiei şi a constatat, rece şi lucid, că o consolidare a relaţiei transatlantice este singurul răspuns. Deci, un Occident care îşi fortifică coeziunea. Şi mai e un element foarte important. Efectele acestui război se propagă la nivel global printr-o accelerare a mişcărilor sudului globalizat de a crea un soi de alternativă la modelul de guvernare globală euroatlantic, grupul BRICS…
Radu Dobrițoiu: Pe această linie, aţi amintit, domnule Victor Boştinaru, aţi amintit de anumite negocieri de pace, inclusiv de proiectul Chinei.
Domnule general Stan Petrescu, dacă se va ajunge la un acord de pace, câtă încredere am putea avea în promisiunile Rusiei, încadrând într-o eventuală promisiune şi statele care susţin Moscova în acţiunile sale?
Stan Petrescu: Citez din autor important de carte de geopolitică militară, spunea: „Lumea poate să doarmă liniştită, pacea eternă nu există”. Iată că istoria dovedeşte, în materie de alianţe din acestea foarte puternice, de la /…/ greceşti şi până la alianţele de astăzi, şi mă refer la cele ale lumii libere, pacea eternă nu a existat şi a fost o pace cu intermitenţe. Aţi pomenit de axe şi mi-aţi adus aminte, şi am făcut o paralelă între Liga Naţiunilor în perioada interbelică şi Organizaţia Naţiunilor de astăzi. Fiecare dintre ele, cu mijloacele vremii, a încercat să consolideze securitatea europeană. Nu se vorbea de spaţiul euroatlantic atunci, dar a existat a alianţă a ţărilor lumii libere, dar şi o axă Roma – Tokyo-Berlin, dacă ne amintim de ea, iar puterile care s-au aliniat pe această taxă aveau în vârf nişte dictatori. Iată, putem vorbi, teoretic, astăzi, de o axă Moscova-Beijing-Phenian, doouă ţări asiatice, dar şi o ţară euro-asiatică, mă refer la capitală, Moscova-Beijing Phenian. Aşadar, din punct de vedere geopolitic, astăzi geopolitica sau spaţiul geopolitic sau, dacă vreţi, harta geopoliticii este extrem de fluidă, dar şi dinamică în acelaşi timp. Dacă o privim, geopolitica reprezintă un instrument de analiză politică. Deci, dacă o folosim drept instrument, observăm că ţările lumii libere se concentrează, păstrându-şi doctrina foarte veche, împotriva agresorului, împotriva cotropitorului, împotriva acestui ocupant care încă rămâne cantonat în ideile imperiale. Rusia sau Federaţia Rusă este moştenitoarea ţarilor care au domnit 300 de ani. Stalin spunea că este moştenitoarea ultimilor ţari, mă refer la Rusia, care încorpora o suprafaţă de 21,8 milioane km?, mai mare decât suprafaţa Americii Latine, prin acel tsunami din 1990, citându-l pe Putin, ,,Rusia trece prin cea mai mare lovitură geostrategică din istoria sa, pierzând 5 milioane km? şi o serie întreagă de ţări desprinzându-se din sfera ei de influenţă.”
Rusia, potrivit doctrinei sale imperiale, fie că a trecut prin perioada ţarilor sau prin perioada secretarilor PCUS, a slăbit, chiar dacă Putin a ajuns la putere, pentru că ultimul dictator de profesie nu mai există. Astfel că această lovitură puternică a pus-o în situaţia de a slăbi, ceea ce a făcut ca o serie întreagă de ţări să iasă de sub influenţa ei şi chiar din CSI. Şi ne oprim la Ucraina, care încearcă să iasă din ghearele acestui imperiu. Ucraina trebuie să fie ajutată de lumea liberă, iar lumea liberă a salvat Europa de două ori, şi mă gândesc la Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi. Dacă privim de sus toate câmpiile europene, vom vedea cimitire cu soldaţi americani şi nu numai, care odihnesc pentru vecie pe pământ european pentru a salva Europa. Europa este a treia oară în pericol, iar agresorul este un ultim imperiu care există şi mă refer la acest imperiu al Federaţiei Rusiei, care rămâne iarăşi cu ochii peste Europa, creându-şi două capete de porţi, şi mă refer în flancul nordic al spaţiului atlantic, unde la Kaliningrad, fostul Königsberg, unde s-a născut Immanuel Kant, da, cel care ne-a lăsat peste vremuri /…/ ,,Nu-mi daţi sfaturi, că sştiu să greşesc şi singur!”, iată că în acest cap de pod Federaţia Rusă şi-a concentrat enorme forţe militare şi dispozitive nucleare, iar celălalt cap de pod este aici, în transmisia noastră, nu, pe acest intermarium între Mările Nordului, între Baltica şi Marea Neagră. Aşadar, forţele s-au dislocat, forţele NATO şi ale Uniunii Europene, cum spunea distinsul profesor Boştinaru, securitatea europeană este pusă în dificultate pentru că ea nu are forţe disponibile atât de puternice ca să facă faţă acestui front de intermarium de peste 2.500 km. Aşadar, iată că se produc concentrări de natură politică, pe de o parte, cum aţi spus, întâlniri, se dau sentinţe politice, se încurajează pace, pace care nu există. Practic planeta a fost divizată şi sigur, de ce trebuie ajutată Ucraina? Păi, trebuie ajutată Ucraina şi aliaţii trebuie să fie…mă refer la aliaţii spaţiului atlantic, adică a lumii libere. Aceştia trebuie să fie solidari, coezivi, în ciuda oricăror clişee istorice nefavorabile ce pun Ucraina într-un con de umbră şi a generat un fel de fel de critici la adresa ei şi mai ales mergându-se pe argumente istorice şi teritoriale. Dacă Statele Unite ale Americii abandonează Ucraina, probabilitatea unui război Rusia-America va creşte. Dacă Rusia intră într-o ţară NATO, atunci suntem deja într-un război.
Prin urmare, nu trebuie să luăm drept glumă faptul că aceste concentrări enorme de forţe se produc şi în vecinătatea noastră, şi pe spaţiul de securitate naţional, dar şi mondial. Iacătă în tabăra aceasta a ţărilor libere ştim că sunt 31 de ţări NATO, sunt ţări ale Uniunii Europene, că ajutoarele curg imens în valori de dolari foarte mari, ca să spunem aşa. S-a ajuns la peste 133 de miliarde de dolari şi fiecare ţară în parte membră a Uniunii Europene, membre în NATO din, să spunem aşa, rezervele lor militare, încet, încet ajută Ucraina să facă faţă acestui colos. Numai Statele Unite ale Americii a acordat un ajutor de aproape 30 de miliarde de dolari. Există o perioadă de criză, dacă ne referim la alegerea preşedintelui sau realegerea preşedintelui, speaker-ului ca reprezentanţă către perioada când această cameră nu funcţionează. Sigur că, din punct de vedere financiar, nu are cine vota ajutor pentru Ucraina. Însă trebuie să depăşim această cumpănă şi să ne continuăm ajutorul oferit acestui stat, Ucraina, care se află singură în faţa unui colos, această superputere nucleară care oricând poate să-şi întindă armatele sale peste întreaga Europă şi să pună, sigur că da, pacea lumii, să o pună într-o mare dificultate. Vorbind de aliaţii ceilalţi, distinsul domn profesor Boştinaru a vorbit de acel global sau sudul global. De fapt, este vorba de o parte din ţările Organizaţiei Naţiunilor Unite, 140 de ţări au votat simpatie, ca să spunem aşa, pentru Ucraina, vreo 40 au intrat într-o stare de neutralitate, dar sudul acesta global a ajuns într-o formă de neutralitate. Preşedintele brazilian îşi doreşte mai mult pacea şi atunci şi-a exprimat într-un mod indirect şi un ajutor faţă de Ucraina, dar cred că şi acestea, unele membre BRICS, Iranul a trecut, de exemplu, în Tratatul de la Shanghai, însă având drept cap China, China nu se grăbeşte să încurajeze, sigur că da,o asemenea agresiune la nivel mondial şi mă refer la puterile nucleare care vor fi angrenate în această stare de conflict. Scuzaţi-mă, fac nu mai o mică paranteză. Dacă privim pe culoarul Asiei Centrale, deci din Extremul Orient până la malurile Mediteranei, mă refer la Israel, sunt vreo şase ţări posesoare de arme nucleare, mă refer aici la China, mă refer la India, mă refer la Pakistan, mă refer la Rusia, potenţial ar putea să aibă şi Iranul, nu, de asemenea, Israelul dispune de arme nucleare. Gândiţi-vă că, dacă aceste tabere s-ar situa de o parte şi de alta, în cazul ca o scânteie ar putea să genereze un război de proporţii, practic, planeta intră într-o mare /…/, care nu mai poate ieşi. Sigur că o seri eîntreagă de ţări puternice din sud, şi mă refer la aceste numeroase populaţie, dacă ţările occidentale deţin forţă economică în proporţie de 70% şi au din ce să ajute Ucraina, chiar dacă şeful NATO, militar, spunea că s-a ajuns la fundul butoiului, ceea ce este o metaforă care nu poate să ne ducă către o concluzie foarte bună, sunt şi ţări precum India, precum China, care dispun de aproape 64% din populaţie.
Radu Dobrițoiu: Da, ne îndepărtăm…
Stan Petrescu: Prin urmare, eu cred că şi această să spunem alianţă de dincolo de instituire se va concentra pe găsirea unei formule de pace. Prin urmare, eu cred că aliaţii în favoarea Ucrainei vor creşte foarte mult pentru a pune, să spunem aşa, pentru a pune capăt acestui război şi Rusia să-i fie temperată genul acesta al războiului, pentru că poate să atragă planeta în propria sa distrugere.
Radu Dobrițoiu: Da, da. Domnule Victor Boştinaru, să dezvoltăm ideea blocurilor, să ne referim la războiul din Ucraina, în contextul rivalităţii dintre Statele Unite şi China.
Victor Boştinaru: Această rivalitate este cea mai periculoasă, mai periculoasă decât rivalitatea dintre Statele Unite şi lumea occidentală, pe de o parte, şi Rusia. Este cea mai importantă pentru că, economic, ar angaja într-o stare de război cele mai mari două economii, care au un avans considerabil în raport cu celelalte economii ale lumii, au cea mai mare capacitate de distrugere reciprocă şi pot angaja operaţiuni pe scară largă în tot spaţiul Oceanului Pacific. Deci, această confruntare, ca să mă refer mai ales la o carte absolut extraordinară a lui Graham Allison, „Capcana lui Tucidide”, Statele Unite şi China în umila mea părere, sunt obligate să găsească o soluţie de prelungire a stării de pace pentru că o confruntare militare între cele două ţări ar avea consecinţe incalculabile, nu doar pe plan militar, cu efecte devastatoare asupra capacităţii fiecăreia dintre cele două ţări de a face faţă unor ulterioare provocări, cum era simularea făcută de către un think tank american.
Radu Dobrițoiu: În contextul războiului din Ucraina, are China de câştigat?
Victor Boştinaru: În contextul din Ucraina, China este, deocamdată, marele câştigător, pentru un motiv simplu: are acces la sursele de energie din Rusia. Deci, ceea ce /…/ intereselor economice globale ale Chinei. Pe de altă parte, China a avut un acces nesperat /…/ cosmice în economia rusă, devenind astăzi cel mai important actor extern în economia Rusiei, cu posibilitatea de consolidare a acestei prezenţe, inclusiv acces în sectoare cheie – industria auto spre exemplu, industria auto din Rusia astăzi este în bună măsură „Made in China” ori „Under chinese license”. Este o situaţie în care China obligă Rusia la o stare de rol secundar, o poziţie de rol secundar, pe care era greu de anticipat că ar fi putut-o accepta într-o stare normală şi ăsta este un efect pervers al atitudinii şi politicii lui Putin ….
Radu Dobrițoiu: Da, se pare că s-a pierdut legătura…
Victor Boştinaru: Nu. Eu vă aud, erau … Acum, din nou se aude rău.
Radu Dobrițoiu: Da, important este să vă auzim noi pe dumneavoastră. Vă rog să vă încheiaţi ideea, domnule Victor Boştinaru.
Victor Boştinaru: Da, deci, pe de o parte, o consolidare a prezenţei Chinei în spaţiul economic al Rusiei, în Eurasia, şi nu în ultimul rând o creştere a influenţe Chinei în grupul BRICS, care riscă să devină o organizaţie care să fie, într-un fel sau altul, purtătorul intereselor globale ale Chinei. De aceea, ar trebui foarte atent jucată şi urmărită această evoluţie, inclusiv din perspectiva relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi China, pentru că orice gest necalculat sau orice urmă de lipsă de luciditate care, la rândul său, ar împinge China într-o relaţie politico-militară /…/ ar avea consecinţe enorme asupra viitorului lumii şi asupra posibilelor viitoare confruntări.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult. „Euroatlantica” la finală. Titlul ediţiei: „Războiul din Ucraina – tabere şi aliaţi”. Invitaţii emisiunii au fost Victor Boştinaru, istoric, fost membru al Comisiei de securitate şi apărare a Parlamentului European, şi generalul de brigadă în rezervă profesor universitar Stan Petrescu. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica” şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.
Transcriere RADOR
