Invadarea Ucrainei şi redefinirea puterilor globale

Războiul din Ucraina va defini cu siguranţă balanţa puterilor mondiale pentru următoarele decade. Cei trei actori principali de pe planiglob, Rusia, China şi Statele Unite, îşi reaşează piesele pe pe tabla de şah. În acest joc de strategie avem însă doi jucători importanţi: NATO şi Uniunea Europeană.

24 martie 2022 reprezintă probabil ziua care va redefini echilibrul puterilor globale. Puterea militară clasică, brută, pe care o deţine Federaţia Rusă, este, cu fiecare săptămână ce trece, afectată de invadarea Ucrainei.

Un expert în analiza miltară mondială, George Friedman, subliniază că războiul din ţara vecină este, cu siguranţă, o tragedie umanitară, însă nu este acesta motivul pentru care a atras atenţia lumii. Din perspectivă geopolitică, războiul reprezintă un posibil punct de cotitură – mai exact, se pune întrebarea dacă unitatea politico-militară europeană va rezista, creând un nou model al Europei şi redefinind funcţionarea sistemului global. O altă întrebare este dacă perspectiva despre lume a Chinei se va schimba şi ea, dacă va construi pe fundamentul războiului din Ucraina o nouă înţelegere cu Statele Unite.

Surse de la Pentagon subliniează că atât China, cât şi Rusia caută platforme şi ocazii pentru a submina parteneriatele statelor din Europa şi Asia cu Statele Unite. Generalul locotenent de aviaţie Glen Van Herck, şeful comandamentului American Aerospatial de Nord:

Ţările noastre sunt deja supuse unui atac, în fiecare zi, în spaţiul informaţional, şi în spaţiul cibernetic… Competitorii noştri, în mod special Rusia şi China răspândesc informaţii false, semănând diviziunea și discordia cu intenția de a submina fundația națiunii noastre, a democrației noastre și a democrațiilor din întreaga lume.

Rusia lui Vladimir Putin nu a anticipat eşecul din Ucraina, nu şi-a imaginat forţa de reacţie a ucrainenilor. Din acest motiv, înainte de a lansa invadarea Ucrainei, Moscova nu a negociat următorii paşi cu Republica Populară. Cu câteva săptămâni înainte de începerea războiului, China a vrut să se alieze cu Rusia, – susţine Friedman – pentru că avea nevoie de prieteni în faţa structurii de alianţă a SUA, care pornea din Japonia şi ajungea până în India. China nu are aliaţi importanţi în acea emisferă cu excepţia legăturii cu Pakistanul.

Îl citez din nou pe analistul militar George Friedman:

Rusia a forţat China să facă orice pentru a-şi reveni, iar acest lucru impune recosiderarea relaţiei cu Statele Unite. Se află într-un declin economic sever. Alianţa sa cu Rusia nu a fost benefică şi nici nu va fi. SUA şi Europa au dezvoltat un fel de război economic care, dacă i s-ar aplica şi Chinei, s-ar dovedi a fi destul de dăunător. Astfel, strategia pe termen scurt a Chinei este să pară sigură pe sine, să menţină, la nivel retoric, sprijinul faţă de Rusia şi să critice SUA, în timp ce, de fapt, se gândeşte la următorul pas.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*