Germania – Asia-Pacific

Germania intenționează să își mărească prezența militară în Asia-Pacific unde Berlinul consideră că trebuie să contribuie la stabilizarea unei regiuni importante din punct de vedere economic, în condițiile în care China caută să-și crească influența.

Forțele Aeriene ale Germaniei planifică un tur de exerciții anul viitor în regiunea Asia-Pacific unde vor fi însoțite de aeronave din Franța și Spania. Cele trei țări fac parte din proiectul denumit ”Viitorul sistem de luptă aerian”, un efort european tri-național pentru avioane de luptă de generația a șasea.

Această prezență militară în Asia-Pacific urmează strategia Berlinului conform căreia Germania trebuie să contribuie la stabilizarea unei regiuni importante din punct de vedere economic în timp ce China încearcă să-și crească influența.

”Recunoaștem că interesele regiunii sunt apropiate de ale noastre sau chiar sunt aceleași cu ale noastre”, a declarat ministrul german al apărării Boris Pistorius citat de publicația DefenseNews. ”De asemenea, o parte din proiecția guvernului este că orice angajament german în cealaltă parte a globului va elibera din forțele americane pentru ca acestea să rămână concentrate asupra Europei. Puteți observa acest efect de cascadă.”, a precizat Boris Pistorius.

Desfășurarea de aeronave germane de anul viitor va fi „mult, mult mai mare” decât incursiunea inițială a forțelor aeriene în regiunea Asia-Pacific în 2022, a elaborat într-un interviu pentru DefenseNews comandantul Forțelor Aeriene Germane, generalul-locotenent Ingo Gerhartz. Componenta aeriană include șase Eurofighter, patru avioane multirol A400 și trei aeronave-cisternă A330, forță care poate ajunge în Singapore în 24 de ore pentru a se alătura exercițiilor din acea zonă. Ruta aeriană va urma, într-o direcție opusă, zborul peste Atlanticul de Nord până în Alaska unde va fi prima escală. Potrivit generalului Gerhartz, intenția este să ajungă în regiune o proiecție europeană formată din cele trei țări partenere în proiectul ”Viitorul sistem de luptă aerian” și, eventual, pe parcurs, să implice și aeronave din Marea Britanie și Italia.

Berlinul urmează calea Parisului în dezvoltarea conceptului „Indo-Pacific”, cu riscul de a antagoniza China. Acest lucru ar putea pune bazele pentru ca Uniunea Europeană să dezvolte o strategie coerentă pentru acea regiune.

În 2020, guvernul german a prezentat un document intitulat „Orientări de politică pentru regiunea Indo-Pacific. Germania-Europa-Asia: modelarea secolului 21 împreună”, în care Germania a susținut pentru prima dată oficial conceptul de „Indo-Pacific”.

În iulie, acest an, Germania a trimis pentru prima dată forțe terestre la un exercițiu organizat de Australia și Statele Unite subliniind interesul Berlinului pentru Indo-Pacific pe fondul tensiunilor crescânde create de China în regiune.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*