
Invazia Rusiei în Ucraina a provocat cea mai mare criză europeană a refugiaților de la cel de-al Doilea Război Mondial. Nu există în prezent perspective pentru încheierea conflictului din Ucraina, un război pentru care s-a plătit un preț uriaș până acum: zeci de mii de vieți pierdute, o economie devastată, mii de clădiri distruse.
Zeci de mii de civili și-au pierdut viața în războiul din Ucraina, victime ale bombardamentelor de artilerie grea, rachetelor și loviturilor aeriene, adesea asupra locuințelor. Potrivit unei investigații independente, doar în Mariupol și-au pierdut viața peste 75 de mii de persoane. Și pentru că rușii au trecut cu buldozerele peste ruine, multe victime nu vor avea niciodată o înmormântare decentă.
Guvernul de la Kiev este reticent în a dezvălui pierderile militare dar în decembrie a admis că cel puțin 13.000 de soldați au murit, iar unele estimări sugerează până la 100.000 de victime (morți și răniți). Aproximativ 3.500 de soldați ucraineni sunt ținuți prizonieri de război, cu multiple rapoarte de tortură și înfometare.
Zeci de mii de civili și soldați deopotrivă au suferit răni care le-au schimbat viața. Medicii străini care s-au oferit voluntari în Ucraina au descris rănile ca fiind similare cu cele din Primul Război Mondial, mai grave decât cele văzute în Irak. Există multe rapoarte de violență sexuală, cu victime de până la patru ani.
Institutul Regal de Servicii Unite estimează că 8 milioane de refugiați ucraineni se află acum în afara țării lor, iar alte 5 milioane sunt strămutate în interiorul țării. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 10 milioane de persoane sunt potențial expuse riscului de tulburări mintale, cum ar fi stresul acut, anxietatea, depresia, consumul de substanțe și tulburarea de stres post-traumatic.
Rusia operează și o rețea de 43 de tabere și alte facilități pentru „reeducarea” copiilor ucraineni. Laboratorul de cercetare umanitară al Școlii de Sănătate Publică din Yale a stabilit că cel puțin 6.000 de copii au fost supuși unui program menit să-i transforme în simpatizanți ai Rusiei. Alte sute de copii au fost luați spre adopție de cupluri de ruși.
Pentru economia Ucrainei costurile sunt devastatoare, nu în ultimul rând din cauza daunelor extinse cauzate infrastructurii țării și sectoarelor sale de industrie cele mai productive. Școala de Economie din Kiev estimează că valoarea daunelor cauzate de invazie a ajuns la peste 140 de miliarde de dolari. Suma include distrugerea completă a 344 de poduri, 440 de facilități educaționale, 173 de spitale și zeci de mii de case, în timp ce multe alte clădiri au suferit daune mari.