Războiul declanșat la sfârșitul lunii februarie între Iran și axa militară formată din Statele Unite și Israel intră într-o fază critică, în care discursul politic de la Washington devine la fel de important ca evoluțiile de pe front. După aproape două săptămâni de bombardamente, atacuri cu rachete și drone și extinderea conflictului în mai multe state din Golf, semnalele venite de la Casa Albă indică un lucru clar: operațiunile militare sunt departe de a se încheia.
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite desfășoară „operațiuni majore de luptă” împotriva Iranului și că armata americană va continua campania până când obiectivele militare vor fi atinse. În discuții recente cu lideri occidentali, Trump a sugerat chiar că Iranul ar putea fi „aproape de capitulare”, deși nu a oferit un calendar clar pentru încetarea războiului, informează Asociated Press.
În paralel, discursul Pentagonului a devenit tot mai dur. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afirmat într-un briefing de presă că ofensiva militară a degradat sever capacitățile Iranului. Potrivit acestuia, volumul rachetelor lansate de Iran ar fi scăzut cu aproximativ 90%, iar atacurile cu drone cu 95%, după distrugerea mai multor instalații militare și fabrici de armament.
Hegseth a susținut, de asemenea, că liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi fost rănit într-unul dintre atacurile recente și „probabil desfigurat”, remarcând că noul lider nu a apărut public și că singurul său mesaj a fost transmis în scris.
În același briefing, șeful Pentagonului a insistat că ofensiva militară va continua până când Iranul va fi complet neutralizat militar. El a spus că Statele Unite „nu vor renunța până când inamicul nu va fi învins total și definitiv”, subliniind că ritmul operațiunilor este stabilit de președintele Trump.
În plan strategic, una dintre cele mai sensibile teme rămâne Strâmtoarea Ormuz, ruta prin care trece aproximativ o cincime din petrolul mondial. În timp ce piețele energetice reacționează nervos la riscul blocării traficului maritim, Hegseth a declarat că nu există „dovezi clare” că Iranul a minat strâmtoarea, încercând să calmeze temerile privind o întrerupere totală a transportului de petrol.
Miza principală este controlul asupra economiei energetice globale. Dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată și atacurile asupra transportului maritim continuă, lumea ar putea intra într-o criză energetică comparabilă cu șocurile petroliere ale anilor ’70, dar într-un context geopolitic mult mai instabil.
În acest context, retorica Washingtonului sugerează că războiul este văzut nu doar ca o operațiune militară limitată, ci ca o campanie strategică menită să distrugă infrastructura militară a Iranului și să elimine definitiv programul său nuclear. Iar declarațiile de la Washington, atât ale lui Donald Trump, cât și ale șefului Pentagonului, arată că ofensiva militară este departe de a se opri.
Conflictul din Golful Persic intră într-o etapă în care două scenarii rămân posibile. Primul este cel sugerat de Casa Albă – o slăbire rapidă a Iranului sub presiunea militară. Al doilea, considerat mai probabil de mulți analiști, este transformarea conflictului într-un război regional de uzură, cu consecințe majore pentru securitatea energetică globală și stabilitatea Orientului Mijlociu.
Ceea ce vedem acum în Golful Persic nu este doar o confruntare militară între Iran și adversarii săi. Este începutul unei reașezări strategice majore în Orientul Mijlociu, cu implicații directe asupra securității energetice globale, asupra alianțelor regionale și asupra echilibrului dintre marile puteri. Iar întrebarea care domină capitalele lumii nu mai este dacă războiul va continua, ci cât de mult se va extinde.
