Emisiunea: „Euroatlantica” 12 febr – Realizator: Radu Dobriţoiu
Bun găsit! Europa pare astăzi prinsă într-un paradox geopolitic. Este unul dintre cele mai prospere şi stabile spaţii ale lumii, dar, în acelaşi timp, unul dintre cele mai vulnerabile din punct de vedere al securităţii. Războiul din Ucraina, tensiunile persistente din Orientul Mijlociu, competiţia strategică dintre marile puteri şi reconfigurarea ordinii internaţionale au scos la suprafaţă o întrebare incomodă: este Europa nefericitul de serviciu în arhitectura globală de securitate? Presa internaţională şi marile agenţii de ştiri subliniază constant faptul că Europa se află în prima linie a instabilităţii generate de conflictul ruso-ucrainean. Pentru prima dată, după Războiul Rece, un conflict convenţional de mare intensitate se desfăşoară la graniţele Uniunii Europene. Potrivit analizelor publicate de agenţii precum Reuters sau Associated Press, acest război a forţat statele europene să-şi regândească rapid politicile de apărare, bugetele militare şi dependenţele strategice.
Problema de fond nu este doar ameninţarea militară directă, ci şi dependenţa structurală a Europei de aliaţii săi. Securitatea continentului rămâne, în mare măsură, garantată de NATO, iar în cadrul Alianţei rolul decisiv revine Statelor Unite. Presa occidentală vorbeşte tot mai des despre o Europă care plăteşte costurile, dar nu controlează pe deplin deciziile strategice. Această realitate alimentează percepţia unei vulnerabilităţi politice şi militare cronice. În acelaşi timp, Uniunea Europeană continuă să fie, în esenţă, un actor economic major, dar un actor de securitate incomplet. Iniţiative precum politica de securitate şi apărare comună sau proiectele de cooperare militară sunt frecvent descrise de presa internaţională drept paşi necesari, dar insuficienţi.
Lipsa unei armate europene şi diferenţele de viziune între statele membre de la Europa de Est, profund marcată de ameninţarea rusă, până la statele din vest, mai prudente, slăbesc capacitatea de reacţie unitară. Agenţiile de presă atrag atenţia şi asupra presiunilor multiple cu care se confruntă continentul: atacuri cibernetice, dezinformare, migraţie forţată şi instabilitate energetică. Rusia este menţionată constant ca principal actor care exploatează aceste vulnerabilităţi hibride, folosind nu doar forţa militară, ci şi instrumente economice şi informaţionale. În acest context, Europa apare adesea reactivă, nu proactivă. Rămâne însă o dilemă strategică majoră. Poate Europa să devină un furnizor real de securitate sau va rămâne dependentă de umbrela americană? Analizele geopolitice sugerează că viitorul securităţii europeane depinde nu doar de bani sau echipamente, ci de voinţă politică şi coerenţă strategică.
Fără o viziune comună, riscul este ca Europa să continue să reacţioneze la crize, în loc să le prevină. Este Europa nefericitul de serviciu în materie de securitate sau poate că mai degrabă este un actor aflat într-o tranziţie dificilă, prins între confortul vechilor garanţii şi necesitatea dureroasă de a-şi asuma propriul destin strategic. Iar această tranziţie, aşa cum arată realitatea geopolitică actuală, nu mai poate fi amânată.
Voi dezbate aceste subiecte cu invitaţii ediţiei: Victor Boştinaru, fost membru al Comisiei de Securitate şi Apărare a Parlamentului European şi generalul locotenent în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la comandamentul NATO de la Bruxelles. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta Euroatlantica. Tema ediţiei: Europa, nefericitul de serviciu în materie de securitate?
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule Victor Boştinaru!
Victor Boştinaru: Bună seara, Radio România!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Virgil Bălăceanu!
Virgil Bălăceanu: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea Euroatlantica la Radio România Actualităţi. Europa nu mai discută astăzi despre securitate ca despre o ipoteză teoretică, ci ca despre o realitate zilnică. Războiul de la graniţele sale, presiunile geopolitice globale şi instabilitatea din vecinătatea extinsă au transformat securitatea dintr-un capitol de strategie într-o problemă de supravieţuire. Domnule Victor Boştinaru, din interiorul Parlamentului European, aţi simţit că securitatea Europei a fost tratată ca o prioritate reală sau, mai degrabă, ca un subiect secundar eclipsat de teme economice şi sociale?
Victor Boştinaru: Abia după invazia rusă în Crimeea şi ocuparea Peninsulei, Europa a realizat, pe de o parte, că Rusia rămâne geografic acolo unde a fost dintotdeauna, foarte aproape, şi că Rusia este, ceea ce ea fusese dintotdeauna, un imperiu disponibil la agresiuni. Şi de unde să înceapă, Doamne, aceste agresiuni, dacă nu din vecinătatea imediată a Rusiei, adică în spaţiul european. Aşa s-a întâmplat că, începând cu 2017-2018, gradual, lucrurile au crescut în intensitate, au apărut şi documente, inclusiv o strategie, o foaie de parcurs, s-a discutat despre o capacitate de securitate europeană, dar în limitele a ceea ce era PESCO la acel moment, respectiv politica externă şi de securitate comună, mai degrabă o declaraţie de intenţii şi mai ales în cadrul cooperării consolidate, enhanced cooperation, care au permis să se abordeze teme până atunci tabu, gen: mobilitatea forţelor militare – defense mobility ori military mobility sau ceea ce astăzi se numeşte din nou un Schengen militar, respectiv capacitatea de a construi facilităţi pentru transferul rapid al efectivelor şi logisticii militare dintr-o parte în alta. Şi, nu în ultimul rând, în cadrul acestor documente strategice, s-a discutat despre proiecte comune vizând standardizarea, uniformizarea echipamentelor în contextul apartenenţei la NATO şi al interoperabilităţii, dar fără a fi realizat lucruri consistente sau mai mult decât enunţuri teoretice. Abia acum, după ce războiul din Ucraina are deja patru ani, Europa realizează că timpul a sosit mai repede decât aşteptam noi şi mai grav decât ne imaginam noi, cu o Rusie la fel de ameninţătoare şi cu o Alianţă Nord-Atlantică confruntată cu probleme de la criza de încredere la întrebarea dacă NATO chiar ar fi gata să activeze Articolul 5.
Radu Dobrițoiu: Presa internaţională remarcă un paradox: Europa este tot mai conştientă de riscuri, dar reacţionează lent şi fragmentat. Domnule general Virgil Bălăceanu, din perspectiva NATO este Europa percepută ca un aliat matur şi capabil sau încă drept un spaţiu care depinde excesiv de leadership-ul militar american?
Virgil Bălăceanu: Depindem, într-o proporţie destul de mare, de o dislocare strategică, de o proiecţie strategică. Nu ştiu cât este ea de necesară Europei pentru postura de apărare şi descurajare în sine. Există sigur o nevoie de sprijin american din punct de vedere al informaţiilor, sistemelor satelitare şi a altor senzori. De ce nu şi a unui comportament adecvat din perspectiva logisticii? Dar, dacă ne referim la leadership-ul militar, să ne gândim la liderii europeni versus liderii americani, pentru că, e adevărat, Comandamentul aliat pentru Europa este condus de un general american, însă avem o serie întreagă de comandamente din structura de comandă şi de forţe ale NATO care sunt conduse de către generali europeni. Dacă luăm ca exemplu, şi mi se pare foarte concludent, corpurile de reacţie rapidă, respectiv corpurile multinaţionale din Europa, care sunt conduse de către generali europeni, inclusiv Corpul multinaţional de sud-est, condus de un general român, şi pentru a informa publicul privitor la aceste corpuri, ele sunt foarte importante în capacitatea de reacţie a NATO. Am amintit România, nu uităm Turcia, nu uităm Grecia, nu uităm Italia, nu uităm Spania, Marea Britanie, Franţa, cu două corpuri, pentru că are şi Eurocorps-ul cu dublă subordonare, Germania, Polonia. Sunt state naţiuni-gazdă pentru aceste comandamente, iar comanda acestor corpuri aparţine unor generali naţionali. Deci există un echilibru şi o proporţie din punct de vedere al leadership-ului, iar prezenţa structurii de forţă este masivă a europenilor, pentru că am nominalizat, am enumerat corpurile de reacţie rapidă şi multinaţionale, care îşi desfăşoară, nu?, activitatea pe teritoriul Europei. Deci există deja o structură de comandă şi o structură de forţe, care, în definitiv, aparţine şi intră în responsabilitatea europenilor. Europa în definitiv din punct de vedere al forţei militare, din punct de vedere al industriei de apărare, din punct de vedere al tehnologiei şi inovării, cu verificarea acestei tehnologii într-un război în curs, într-un război de înaltă intensitate şi de lungă durată, cum este cel din Ucraina, situează Europa pe locul 2 în lume, într-o anumită competiţie, şi nu cred că exagerez, cu China. Ca atare nu stăm chiar atât de dezastruos. Cel mai important lucru însă este ca să menţinem unitatea Europei, ca să menţinem NATO prin consolidarea NATO în format european, să avem şi o perspectivă legată de cheltuielile militare. Prin creşterea de cheltuieli pentru apărare, 3,5%, propriu-zis pentru apărare, şi 1,5% pentru activităţi conexe apărării, Europa va cheltui într-un calcul extrem de simplu, aproape 2,5 trilioane în perspectiva anului 2035.
Radu Dobrițoiu: Susţinând tema Euroatlantica, domnule Victor Boştinaru, este Europa nefericitul de serviciu în materie de securitate sau se află de fapt într-un moment de cotitură istorică? Suntem martorii unui moment în care trebuie să decidă dacă rămâne un spaţiu protejat de alţii sau dacă îşi construieşte propria putere strategică?
Victor Boştinaru: Dacă am accepta enunţul ‘Europa, nefericitul de serviciu’, Europa este condamnată la dispariţie, ca entitate politică şi ca şi actor global capabil să aibă un anume impact asupra relaţiilor internaţionale. De ce această afirmaţie dură? Pentru simplul fapt că niciunul dintre statele membre ale Uniunii Europene, nici măcar Franţa şi Marea Britanie, care au capacităţi nucleare, nu sunt autosuficiente în materie de securitate într-o confruntare de tipul Rusia vs. un stat european. Răspunsul, singur pe care Europa îl poate avea pentru a fi relevantă, credibilă şi cu capacitate reală de descurajare, rezidă în capacitatea Uniunii Europene actuale de a construi aceste forţe într-un efort contracronometru determinat de incertitudinile răscolitoare vizavi de unitatea reală a NATO şi de conduita Statelor Unite ale Americii. Sunt întrebări şi afirmaţii care ar fi fost imposibil de imaginat în urmă cu 4-5 ani de zile, cu atât mai mult cu cât din Statele Unite ale Americii, un expert, un om de autoritatea lui Robert Kagan, spune nişte lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze atât de mult încât Europa să fie gata să ardă toate etapele acestea până la punerea pe picioare a unei capacităţi de descurajare într-un orizont de timp mai degrabă scurt.
Radu Dobrițoiu: Pe de o parte, statele europene cresc bugetele de apărare şi îşi consolidează prezenţa militară, mai ales pe flancul estic. Pe de altă parte, deciziile strategice majore rămân dependente de consensuri greu de obţinut şi de garanţiile oferite de NATO. Domnule general Virgil Bălăceanu, în actualul context de securitate, care sunt principalele vulnerabilităţi militare ale Europei: lipsa capabilităţilor, lipsa interoperabilităţii sau lipsa voinţei politice?
Virgil Bălăceanu: Cred că ar trebui să avem în vedere nu neapărat lipsa voinţei politice, că ea se exprimă destul de distinct şi de unitar în acest moment. Nu ştim dacă această voinţă politică va rămâne tot atât de unitară, ţinând seama de valul schimbărilor politice realizate în mod democratic prin alegerile care urmează în Europa. Ca atare, noi avem o imagine a Europei şi în 2035, când Europa va fi o Europă democratică, va fi o Europă unită şi unitară şi nu va fi fragmentată şi segmentată într-o Europă a naţiunilor suverane, pentru că atunci lucrurile ar fi mult mai complicate şi, în mod cert, Europa în loc să constituie propriul instrument în continuare cu o relaţie transtlantică evidentă, dar propriul sistem şi propriile instrumente pentru apărare şi descurajare, Europa în sine se poate confrunta cu perspectiva unor conflicte interne Europei, pentru că noi trebuie să ne gândim, din păcate, istoria se repetă. Dacă nu vom respecta unitatea Europei, mai ales din perspectiva apărării şi descurajării, atunci putem să asistăm la un al treilea război european, similar celor din secolul trecut, primul şi al doilea război mondial. Lucrul acesta trebuie să-l avem în vedere, pentru că, în definitiv, partea legată de apărare în sine, de voinţă politică, se exprimă şi prin drumul politic pe care-l au regimurile politice din Europa.
Radu Dobrițoiu: Timp de decenii, Europa a mizat pe convingerea că interdependenţa economică produce automat securitate, plus ideea că ameninţările pot fi gestionate gradual prin compromisuri lente şi formule politice de avarie. Domnule Victor Boştinaru, dacă ar fi să transmiteţi un mesaj actualilor decidenţi europene, care ar fi cea mai mare greşeală pe care Europa nu-şi mai permite să o repete în domeniul securităţii?
Victor Boştinaru: În momentul de faţă, Europa trebuie să găsească contra cronometru un răspuns la ceea ce înseamnă nevoile urgente de resurse militare pentru descurajarea unei agresiuni în vecinătatea sa. Cum Europa nu are litigii istorice şi nici diferende cu alte state de pe alte continente, evident că rămânem cantonaţi aici pe tărâmul nostru european şi confruntaţi cu veşnica ameninţare rusă pe care dintr-o naivitate complice Europa a negat-o şi a făcut ceea ce spuneaţi dumneavoastră, a crezut că dacă vor cumpăra, hai să spunem într-o formulă jurnalistică, gazul de la ruşi, Rusia se va modifica şi va deveni din Rusia imperială în Rusia partener care joacă după regulile lumii postbelice. S-a înşelat, a fost un preţ enorm plătit, dar această realitate dramatică vine astăzi dublată şi de incertitudinile NATO şi vine dublată încă de o interogaţie profundă. Pentru toţi cei care vorbesc despre întoarcerea la Europa statelor naţionale. Această Europă a statelor naţionale a generat cele două războie mondiale, aici, pe continentul nostru. Ce garanţie avem noi că o Europă care se întoarce la naţionalismul politic, întâi economic, apoi politic şi, ulterior, de ce nu, militar, nu se va apuca din nou să pregătească condiţiile unei conflagraţii devastatoare. De aceea, supravieţuirea Europei depinde de capacitatea ei de a găsi, în cadrul actualului tratat şi în cadrul actualelor mecanisme juridice, resursele, repet, pentru acea capacitate de descurajare în aşa fel încât să fie capabilă să aibă un răspuns la nevoile sale de securitate.
Radu Dobrițoiu: În arhitectura de securitate a Europei, o dezbatere revine obsesiv. Cât de solid este pilonul european al NATO şi cât de mult se bazează în realitate securitatea continentului pe susţinerea Statelor Unite? Domnule general Virgil Bălăceanu, dacă ar fi să privim înainte, credeţi că Europa poate deveni un pilon de securitate comparabil cu Statele Unite în cadrul NATO sau va rămâne inevitabil într-un rol secundar în cadrul alianţei faţă de Statele Unite?
Virgil Bălăceanu: Privind apărarea teritoriului NATO aferent Europei, statele membre NATO din Europa trebuie să-şi asume prima responsabilitate. Ele sunt, la propriu şi la figurat, în prima linie. Statele Unite trebuie să aibă un rol extrem de important în sprijinul acestei posturi pe care şi-o asumă Europa: postura de apărare şi descurajare. Ca atare, este momentul şi punctul critic al unei schimbări de paradigmă şi această schimbare se întrevede, mai ales prin alocaţiile extrem de consistente dedicate apărării în perioada următorilor zece ani şi probabil, în legătură cu aceste alocaţii bugetare mai mari, vom vedea armate ale NATO în format european mult mai puternice, vom vedea comandamente mult mai capabile să comande forţele generate printr-o politică comună de apărare a Europei.
Suntem într-un punct critic, dar unele măsuri sunt deja întreprinse. Noi trebuie să gândim în continuare apărarea în Europa şi prin relaţia transatlantică, dar schimbarea de paradigmă înseamnă nu rolul principal îl au Statele Unite, rolul principal trebuie să revină Europei, Statele Unite acoperind domenii unde nu reuşim să progresăm aşa cum ne-am prevăzut unele ţinte de capabilităţi. Apoi este elementul experienţei de război pe care o au Statele Unite şi care trebuie să fie fructificată, trebuie să continuăm colaborarea şi proiectele de înzestrare nu numai în conexiune cu industria de apărare europeană care trebuie să fie pregătită, nefiind pregătită acum, pentru a susţine un război de înaltă intensitate şi de lungă durată. Ca atare proiectele comune înseamnă o consolidare a posturii NATO. Trăim în continuare cu două marote: marota din România în care ni se spune că apărarea României aparţine NATO, neînţelegându-se că NATO înseamnă nu numai Articolul 5, înseamnă în primul rând Articolul 3: fiecare stat membru NATO este obligat să-şi menţină şi să-şi dezvolte propriile capacităţi pentru a face faţă unui conflict, unui atac armat şi să considerăm faptul că, prin creşterea capabilităţilor naţionale, contribuim la consolidarea posturii NATO în Europa.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult. Euroatlantica la final. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul Euroatlantica şi, alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio-România Actualităţi.
Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA
