2026 – an al păcii în Ucraina?

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 ianuarie, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator: Radu Dobriţoiu

Bun găsit şi „La mulţi ani”, vă spune Radu Dobriţoiu, cu prima ediţie a emisiunii Euroatlantica din acest an.

Trăim vremuri în care cuvintele pace şi război nu mai sunt noţiuni abstracte din manuale de istorie, ci realităţi care ne privesc direct. De aproape patru ani, Ucraina este sinonimă cu rezistenţa, cu suferinţa, cu pierderi umane greu de cuprins în statistici şi cu o Europă care şi-a regândit siguranţa, valorile şi limitele.

Suntem la început de 2026, un an care se deschide sub semnul unei întrebări mari, poate incomodă, dar necesară: poate fi 2026, anul păcii în Ucraina? Este o speranţă realistă sau doar o dorinţă pe care o rostim ca să ne fie mai uşor să privim înainte? După ani de confruntări armate, negocieri eşuate, sancţiuni, alianţe şi promisiuni, lumea pare obosită. Obosită de imagini cu oraşe distruse, de sirene, de refugiaţi, de liste nesfârşite de victime.

Dar oboseala nu înseamnă automat pace, iar pacea nu înseamnă doar tăcerea armelor. Ce ar însemna de fapt pacea în Ucraina?

Un armistiţiu fragil, un acord dureros, o victorie clară a uneia dintre părţi sau un compromis care lasă răni deschise, dar opreşte moartea? În acest început de an vedem semnale contradictorii, declaraţii diplomatice prudente, iniţiative de mediere, dar şi continuarea tensiunilor pe front. Vedem speranţă în discursuri şi teamă în realitate, iar între aceste două extreme se află oameni, milioane de oameni care îşi doresc un lucru simplu: să trăiescă fără frică.

La Euroatlantica nu vom da verdicte şi nu vom oferi soluţii magice, vom încerca însă să punem întrebările corecte, să înţelegem contextul, mizele şi şansele reale ale păcii, să vorbim despre ce câştigă şi ce pierde lumea, dacă acest conflict continuă sau dacă se opreşte, pentru că pacea nu este doar o decizie politică, este un proces, uneori lung, uneori nedrept, dar întotdeauna necesar.

Invitaţii ediţiei sunt profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă şi comandorul în rezervă Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare. Eu sunt Radu Dobriţoiu şi, alături de producătorul emisiunii Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta Euroatlantica. Aşadar, o întrebare deschisă, un subiect care ne priveşte pe toţi, tema acestei ediţii: „2026 – an al păcii în Ucraina?”

Bună seara, domnule profesor Ştefan Ciochinaru!
Ştefan Ciochinaru: Bună seara, bine v-am găsit!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule comandor Hari Bucur-Marcu!
Hari Bucur-Marcu: Bună seara. Un An Nou fericit!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea Euroatlantica la Radio România Actualităţi.

Statisticile şi analiştii militari rămân lucizi, şansele ca războiul să se încheie în 2026 sunt considerate de unii experţi practic inexistente, iar violenţele de pe front rămân intense, inclusiv în regiuni precum Doneţk şi Sumî, unde luptele continuă fără un punct clar de deznodământ. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, din punct de vedere geopolitic, este 2026 un moment favorabil pentru pace sau doar un reper simbolic într-un conflict de durată?

Ştefan Ciochinaru: Întrebarea dumneavoastră vizează, de fapt, tensiunea centrală a anului 2026, şi anume speranţa într-un moment de cotitură versus realitatea unui sistem internaţional aflat într-o perioadă de fragmentare şi reconfigurare. Dacă privim cu atenţie ce se întâmplă, atunci vedem că sunt foarte multe semne că 2026 este mai degrabă un reper într-un conflict global prelungit. 2026 este partea unei perioade prelungite de fragmentare, de contestare, în care marile puteri nu reuşesc însă să stabilască reguli noi, iar cele vechi nu mai funcţionează, ceea ce sugerează că tensiunile structurale persistă, deci pacea durabilă nu are încă un cadru solid. E o perioadă de, dacă îmi permite să spun aşa, interregn geopolitic. Vedeţi, raportul ONU pentru Peace Outlook 2026 arată că, deşi conflictele majore continuă, ar putea fi posibile câteva ferestre diplomatice care, dacă ar exista voinţă politică, ar putea fi exploatate, dar în acelaşi raport se arată că peste un sfert din omenire trăieşte în zone afectate de conflict, ceea ce reprezintă un indicator foarte clar că pacea globală nu este aproape. Colegii noştri, europeni, de la Politico au analizat mai multe scenarii posibile pentru 2026 şi concluzia a fost că 2026 nu este un an al stabilităţii, ci unul al incertitudinii.

Să mai notăm că 2026 aduce intensificarea negocierilor SUA-China, vor fi două întâlniri la vârf anul acesta, precum şi o reconfigurare a alianţelor în Asia, fără garanţia însă că aceste mişcări vor reduce tensiunile pe termen lung. Concluzia este că geopolitica rămâne principal factor /…/ în 2026, iar statele, din păcate, continuă să-şi dirijeze economiile în direcţii strategice, ceea ce amplifică rivalităţile. Sunt câteva, cum să spun, repere certe ale anului 2026 care ies în evidenţă. Astfel, majoritatea conflictelor majore sunt încă în plină desfăşurare, fără soluţii clare. Lumea se află într-o perioadă de interregn geopolitic prelungit, fără un nou echilibru de putere. Rivalităţile sistemice, Statele Unite – China, Rusia – Occident rămân nerezolvate. Normele internaţionale sunt în declin, iar noile reguli încă nu sunt stabilite. Concluzia mea, pe scurt, este că 2026 nu pare să fie un an al păcii, ci un an al posibilităţilor fragile. Dacă va deveni un moment de cotitură sau va fi doar o etapă într-un conflict global prelungit, asta depinde de câteva negocieri cheie şi de capacitatea marilor puteri de a edita escaladarea. Rămâne de văzut.

Radu Dobrițoiu: Date din interiorul Rusiei sugerează o percepţie publică particulară. Un sondaj realizat la Moscova arată că majoritatea ruşilor se aşteaptă ca războiul să se încheie în 2026, un semn al presiunii interne şi al încercării de a găsi o ieşire dintr-un conflict ce continuă să macine resurse şi vieţi. Domnule comandor Hari Bucur-Marcu, se vorbeşte tot mai des despre oboseala de război, atât în rândul armatelor cât şi al societăţilor. Cât de mult poate influenţa această oboseală deciziile militare şi politice în 2026?

Hari Bucur-Marcu: Până acum un an, până în ianuarie 2025, vorbeam despre un război de uzură, un război de uzură care se anticipa că ar putea să…, Rusia ar putea să-l susţină încă vreo 2-3 ani de zile, la vremea respectivă, şi Ucraina cam tot atât. Deci nu se ştia cum s-ar putea termina acest război de uzură, prin cedarea uneia dintre părţi, care să se uzeze mai devreme decât cealaltă. Bineînţeles că şi Rusia şi Ucraina /…/ să reziste încă 2-3 ani de zile în acest război de uzură, sigur, cu ajutor extern. N-au nici una nici alta capacitatea de a aduce acest război de capul lor. Occidentul susţine Ucraina. China, India finanţează prin cumpărarea de petrol ieftin de la ruşi, finanţează maşina de război rusească, plus Iranul şi cu Coreea de Nord, care contribuie militar direct la puterea militară rusă angajată în Ucraina. Deci… dar din ianuarie 2025 încoace, vorbim despre altceva. Vorbim despre o posibilitate de îngheţare a conflictului. Asta este, nu vrea nimeni să folosească termenul ăsta, dar ăsta e termenul real, adică politica Administraţiei Trump a fost foarte clar că acest conflict nu poate fi câştigat de niciuna din părţi şi să aşteptăm încă 2-3 ani de zile până când se va epuiza una din aceste… din aceşti beligeranţi, astfel încât să înceteze războiul prin cedare, de exemplu să capituleze Ucraina, este nerealistă. Mor oamenii cu zecile de mii în fiecare lună, au ajuns şi la o mie de oameni morţi pe zi. În teatrul de război nu mai vorbesc de civilii care suferă, sunt diferite forme de la alungarea de acasă, din spitale şi din şcoli şi terminând cu cei care sunt loviţi în apartamente de către rachetele şi dronele ruseşti.

Ei bine, deci din punct de vedere al războiului, nu există o soluţie militară la acest război, dar este foarte clar un lucru: numai agresorul poate opri agresiunea. Deci dacă la Moscova, cum ziceaţi, este un fel de emulaţie populară în varianta de oprire a războiului în acest an, s-ar putea chiar să se oprească. Nu vorbim de o pace, nu vorbim de soluţionarea conflictului ca atare, ci pur şi simplu de îngheţarea lui. Pentru că dacă există o presiune populară asupra lui Putin, care nu prea… nu îi pasă prea mult lui de opinia publică, dar îi pasă de prestigiu, şi atunci ar avea un motiv să zică: uite, eu ascult ce zice poporul şi opresc această agresiune, deoarece continuă în mod nejustificat, neavând nicio şansă de succes. Mai ales în condiţiile în care, de un an încoace, sub presiunea Administraţiei Trump, şi Ucraina a ajuns la o atitudine în care acceptă ca prin îngheţarea conflictului să rămână fără controlul acelor 20% din teritoriu, pe care îl are în momentul de faţă sub ocupaţie rusească.

Radu Dobrițoiu: Istoria ne arată că multe războaie se încheie nu atunci când există dreptate, ci când există epuizare. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, unde se află astăzi conflictul din Ucraina pe această axă a epuizării?

Ştefan Ciochinaru: Da, probabil e cea mai importantă preocupare, privind faza actuală a războiului, cum a arătat şi domnul comandor. Nu mai vorbim acum doar despre teritorii, vorbim despre rezistenţa fizică, economică, psihologică a celor două state. Iar datele arată că ambele părţi sunt într-o stare avansată de epuizare, dar nu în acelaşi mod şi nu cu aceleaşi consecinţe strategice. Unde anume se află războiul pe axa asta a epuizării? Păi, Ucraina este în epuizare critică, dar nu în colaps. Principala problemă, după cum arată toate analizele, şi pentru anul care va veni, va fi resursa umană a Ucrainei. Acolo va fi factorul decisiv pentru Ucraina. Ucraina continuă să se adapteze, rezistă, dar costul uman devine din ce în ce mai greu de susţinut. Unde se află Rusia? Rusia traversează o epuizare lentă, dar trăieşte cu sentimentul că poate câştiga războiul de uzură. Astfel, în ciuda sancţiunilor şi /…/, Kremlinul consideră că războiul e sustenabil, pe termen mediu, şi crede că poate învinge Ucraina, într-un conflict de uzură. Epuizarea există, dar nu e percepută ca o ameninţare strategică imediată. Observaţi, vă rog, că vorbesc despre percepţii, şi nu evoc Rusia, ci Kremlinul. De fapt, este vorba de Putin, de percepţia lui Putin şi de convingerea lui că poate câştiga un război de uzură. În aceste condiţii, cel mai probabil, războiul nu se va încheia în 2026, sau, ca să-i fac plăcere domnului comandor, nu va îngheţa, dar intensitatea se va muta spre o fază mai redusă, prelungită, adică exact semnul unui conflict intrat în faza de epuizare structurală.

Dumneavoastră întrebaţi dacă epuizarea protagoniştilor va duce la pace sau, mă rog, la un armistiţiu, la oprirea luptelor. Aş zice că încă nu. Deşi ambele părţi sunt epuizate, niciuna dintre ele nu e suficient de epuizată încât să accepte concesii majore. Este probabil astfel ca în 2026 să nu asistăm la o ruptură, ci mai degrabă la o convergenţă periculoasă, aş zice eu, între presiuni militare, financiare şi politice, pentru că Ucraina nu poate ceda fără garanţii existenţiale, Rusia nu vrea să negocieze fără câştiguri teritoriale significative, iar Occidentul nu este încă dispus să forţeze o soluţie. Concluzia mea este că războiul e într-o fază avansată de epuizare, dar nu într-o fază terminală. Războiul se transformă într-un conflict prelungit, cu intensitate redusă, ceea ce este tipic, cum spuneam, pentru fazele de epuizare, dar nu e suficient pentru pace.

Radu Dobrițoiu: Domnule comandor Hari Bucur-Marcu, pacea în 2026 ar fi rezultatul unei victorii militare, al unui armistiţiu sau al unui compromis forţat? Care variantă vi se pare cea mai probabilă?

Hari Bucur-Marcu: Păi va fi o cacealma, până la urmă, în sensul în care Rusia, dacă reuşeşte într-adevăr planul acesta de lungă durată, adică destul de complicat, de izolare a Rusiei de China, mai ales şi de India, şi mai ales că planul este mai ales al lui Trump, deci dacă se reuşeşte acest plan, atunci Rusia, sigur că da, ea poate să rămână pe front. Încă o dată, nu mai ea poate opri război. Deci nu poate opri altcineva războiul de agresiune decât agresorul. Deci Rusia va continua să facă faţă prezenţei sale pe front, fără ca să aibă vreo şansă de câştig de un anumit fel. Dar gândiţi-vă că deja are mari probleme cu diferite surse de bunăstare pe care le avea în momentul de faţă, cu toate sancţiunile la care a fost supusă, cum este Venezuela, cum este Iranul, deci mai are puţin şi nu va mai avea de unde să se întoarcă pentru a suplimenta şi forţele şi banii, să aibă bani de finanţare a războiului şi aşa mai departe. Moment în care, până acum, i s-a dat lui Putin o mulţime de argumente din acestea, că uite, opreşte războiul, că o să fie bine pentru tine. Probabil că după ce va refuza Putin şi ultimele propuneri făcute în concert de către America, Ucraina şi Europa, pentru că le va refuza, nu va avea altă variantă, dacă le va refuza şi pe astea, atunci sigur că izolarea va fi şi mai drastică şi ei se vor epuiza între ei acolo, fără să fie nevoie să fie o intervenţie militară în forţă, astfel încât să fie alungaţi de pe teritoriul Ucraina. -Problema este că în momentul în care se opreşte războiul acesta de agresiune, Rusia nu-l mai poate relua decât peste vreo 5 ani de zile de acum înainte. Şi ce face în perioada asta, dacă rămâne în continuare izolată? Că asta a fost oferta americană: opreşti războiul şi nu continui să fii izolat, din contră, se reiau contractele economice, diplomatice şi aşa mai departe. Or, Putin nu vrea asta, pentru că el are tot Occidentul ca inamic identificat. El este în război cu Occidentul şi în războiul cu Occidentul, practic, Ucraina este numai teatrul de desfăşurare a războiului.

Radu Dobrițoiu: În ciuda eforturilor liderilor europeni de anul trecut, pacea nu s-a apropiat de Ucraina şi jucătorul principal s-a dovedit a fi Donald Trump. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, privind dincolo de Ucraina, cum ar schimba o eventuală pace în 2026 arhitectura de securitate a Europei şi relaţiile internaţionale în ansamblu?

Ştefan Ciochinaru: Îmi place cum puneţi problema. Nu dacă se termină războiul, ci cum redesenează pacea, ordinea de securitate. Ei bine, cred că asta ar trebui să fie o întrebare foarte serioasă pentru toată lumea. Aşadar, cum ar arăta Europa şi sistemul internaţional dacă apare o formă de pace, o formă, în 2026, pornind de la scenarii plauzibile, nu de la o pace ideală, pentru că asta e imposibil. Dar, mai întâi, despre ce pace vorbim? Pentru că nu toate acordurile de pace, schimbă arhitectura de securitate în acelaşi fel. În linii mari sunt trei tipuri de scenarii. O pace cu garanţii puternice pentru Ucraina; doi, o încetare a focului, un conflict îngheţat; şi, trei, un acord impus, dictat Ucrainei, sau altfel spus favorabil Rusiei. Menţionez că acesta din urmă ar fi perceput în Europa ca înfrângerea ordinii de după 1991, cu efecte în lanţ asupra statelor din vecinătatea Rusiei. Ei bine, cum se schimbă arhitectura de securitate depinde enorm de care din aceste trei, care anume, din aceste trei scenarii devine realitate. E clar că Europa nu mai poate sta în ambiguitate. Fie integrează Ucraina în structurile sale, UE, eventul NATO sau ceva foarte apropiat, fie rămâne cu o zonă gri, extrem de instabilă la frontieră. Dacă pacea ar aduce garanţii solide pentru Ucraina, atunci probabil că vom vedea un bloc estic mult mai influent în cadrul Uniunii Europene şi am vedea mecanisme în care un grup de state europene îşi asumă angajamente de apărare, asistenţă militară şi reconstrucţie pe termen lung, ceea ce am putut vedea cu două zile în urmă la Paris. În orice caz, NATO rămâne pilonul central al securităţii europene. Războiul a extins NATO. Finlanda şi Suedia au intrat în organizaţie, s-a întărit planul estic. Dacă vreţi, chiar s-a revalidat alianţa /…/ anunţată ca fiind din moarte clinică. În cazul unei păci cu garanţii serioase pentru Kiev, NATO însăşi va trebui să decidă dacă Ucraina intră formal în alianţă sau dacă primeşte un NATO light, adică garanţii bilaterale, plus prepoziţionare de capacităţi. În orice caz, orice angajament slab aici, un fel de nici nici, ar lăsa un vid de securitate pe care Rusia l-ar exploata, exact ce încearcă să evite Europa pentru a preveni următorul război. Un alt plan de analiză este divorţul strategic al lumii occidentale de Rusia şi noua ordine în Eurasia.

Chiar şi într-un scenariu de pace relativ favorabil Ucrainei, e limpede că relaţiile dintre Europa şi Rusia sunt ireversibil deteriorate pe termen lung. Întrebarea este: mai poate există o arhitectură de securitate comună Europa-Rusia? Pentru că mulţi sugerează că după acest război, orice ordine comună în Eurasia va fi înlocuită de două blocuri de securitate rivale cu Ucraina fortificată ca avanpost al Europei. În scenariile mai sumbre, pace slabă sau dictată Ucrainei, ordinea de după 1945 şi 1991 ar fi percepută ca erodată, agresiunea ar fi recompensată, iar securitatea europeană s-ar transforma într-o permanentă pregătire pentru următorul şoc, pentru următorul război, în niciun caz într-un cadru stabil.

Radu Dobrițoiu: Domnule comandor Hari Bucur-Marcu, ce semnale concrete ar indica faptul că un conflict se apropie de final? Le vedem astăzi în Ucraina sau, dimpotrivă, lipsesc elemente esenţiale?

Hari Bucur-Marcu: Nu există soluţie militară la conflictul ăsta. Singura soluţie militară ipotetică ar fi fost ca o forţă europeană sau o forţă euroamericană să intre în Ucraina şi să rezolve problema militar. Altă variantă nu este, adică inclusiv o acţiune cum am văzut că au făcut israelienii şi aşa mai departe. Dar este imposibil să se întâmple aşa ceva în viitor previzibil.

Radu Dobrițoiu: Trebuie să urmărim de asemenea ce ar însemna, în termeni reali, o pace acceptabilă pentru Ucraina. Rusia şi comunitatea internaţională cum vor reacţiona? Este posibil, oare, ca aceste definiţii să se suprapună?

Vă mulţumesc foarte mult. Euroaltantica, la final, titlul ediţiei „2026 – an al păcii în Ucraina?”. Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică extern, şi comandorul în rezervă Hari Bucur-Marcu, expert în politici de apărare. Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul Eroatlantica, şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio România Actualităţi.

Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*


Math Captcha
5 + 4 =