
Războiul din Israel readuce în atenție situația din Liban, țară care în prezent găzduiește cele mai importante efective ale grupării teroriste Hezbollah sprijinită de Iran. Franța intenționează să sprijinie militar Beirutul.
În ultimul deceniu Libanul a traversat mai multe crize politice, economice și militare de care au profitat cei din Hezbollah pentru a-și înființa noi tabere pe care în ultima perioadă le-au folosit pentru a lansa atacuri asupra Israelului.
După obținerea independenței în 1943, lideri politici ai Libanului au creat un sistem de guvernare care să permită reprezentarea proporțională a celor trei mari grupuri religioase ale țării: creștinii maroniți (reprezentați de președinte), musulmanii șiiți (reprezentați de președintele parlamentului), și musulmanii sunniți (reprezentați de prim-ministru). Cu toate acestea, diferențele nerezolvate s-au transformat în cele din urmă într-un război civil care a durat din 1975 până în 1990, în care au intervenit atât forțele israeliene, cât și cele siriene – și au murit peste o sută de mii de oameni.
În ultimii 10 ani tensiunile sectare dintre Hezbollah și alte grupări religioase au crescut, în special printre suniți și creștinii maroniți. În plus, politica libaneză a devenit un câmp de luptă proxy pentru Iran, care oferă sprijin pentru Hezbollah și pentru Arabia Saudită, care îi susține pe politicienii sunniți. În plan economic, inflația din Liban a depășit în acest an pragul de 270 de procente.
După 7 octombrie 2023, tensiunile de-a lungul graniței Liban-Israel au crescut în urma atacului Hamas asupra Israelului și a campaniei militare ulterioare a Israelului. Deși sunt grupări separate, Hezbollah și Hamas au fost mult timp unite în obiectivul lor comun de rezistență armată împotriva Israelului. Liderii libanezi se tem că ciocnirile dintre Hezbollah şi Israel ar putea degenera într-un conflict major.
În acest context Franța a anunțat că va trimite armatei libaneze zeci de vehicule blindate pentru a putea desfăşura în mod adecvat misiuni de patrulare în ţară. Întărirea forţelor armate naţionale libaneze astfel încât să se poată coordona cu forţa de pace a ONU este esenţială în condiţiile creşterii tensiunii între Israel şi mişcarea Hezbollah, susţinută de Iran, din sudul Libanului, a anunțat ministrul francez al apărării pentru un ziar libanez de limbă franceză.
Parisul va livra de asemenea medicamente şi lucrează la crearea unui program comun pentru achiziţia de articole medicale la preţuri rezonabile pentru armata libaneză în viitor.