Lenea este vazuta deseori ca un dusman al rezultatelor ce pot fi obtinute intr-o corporatie, dar mai ales in armata. Acest articol scoate in evidenta ca, deseori, harnicia si patosul pot fi mai nocive decat lenea. Proverbul „sa te fereasca Dumnezeu de prostul harnic” se regaseste in totalitate in acest articol. Dar, mai mult decat atat, un general din armata prusaca a statuat ca ofiterii inteligenti si lenesi pot fi cei mai potriviti pentru cele mai inalte functii de comanda. Lenea este considerata astfel si viciu, dusman, dar si eventual parametru de promovare in viziunea acestui general – atunci cand e vorba despre oameni inteligenti. Extrem de interesant: ofiterii lenesi erau suficient de inteligenti ca să stie ce trebuie făcut, dar si suficient de lenesi, pentru a găsi cea mai usoară si simplă cale de a atinge obiectivul cerut. Bineinteles ca nu doresc prin acest articol sa sutin lenea…
Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke (1800 – 1891) a fost un general prusac Seful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace si un mare strateg.
Imediat după numirea în functie, a trecut la reforme, între care si modul de instruire si promovare a ofiterilor. Moltke a avut un rol hotărâtor în victoriile obtinute de armata prusacă în războaiele cu Danemarca, si războaiele franco-prusace care s-au încheiat cu Bătălia de la Sedan.
În acest scop, i-a evaluat după două criterii:
* gradul de inteligentă(de la prosti la inteligenti) si
* atitudinea fată de muncă(de la leneti la harnici).
În baza acestor criterii, au rezultat patru grupe / tipuri de ofiteri:
* A: prost si lenes
* B: inteligent si harnic
* C: prost si harnic
* D: inteligent si lenes
Ofiterilor din categoria A, prosti ai lenesi, le-a dat sarcini simple si repetitive. Acestia nu mai puteau înainta în cariera militară. Este posibil ca într-o bună zi să le vină o idee bună, dar mai important, nu creează probleme.
Moltke considera că ofiterii din categoria B, inteligenti si harnici, erau obsedati de micromanagement (se pierd în măruntisuri) si, prin urmare, sunt lideri de slabă calitate. Era posibilă o promovare, dar nu până la nivel de ofiteri de Stat Major. Acesti ofiteri dădeau certitudinea că ordinele vor fi îndeplinite la timp si întocmai, în toate detaliile.
Ofiterii din categoria C, prosti si harnici, erau considerati periculosi. Moltke afirma că acestia ar trebui să fie supravegheati permanent, ceea ce este inacceptabil în armată. Deoarece ar fi putut crea probleme grave, greu de remediat, acestia au fost scosi din armată.
Ofiterii din categoria D, inteligenti si lenesi, erau cei pe care Moltke îi considera cei mai potriviti pentru cele mai înalte functii de comandă. Acesti ofiteri erau suficient de inteligenti ca să stie ce trebuie făcut, dar si suficient de lenesi, pentru a găsi cea mai usoară si simplă cale de a atinge obiectivul cerut.
Este adevărat că lenea singură nu este productivă. Ea trebuie combinată cu inteligenta. Oamenii lenesi si inteligenti au un avantaj în societate si sunt cei mai nimeriti pentru rolul de lider într-o organizatie.
Lenea în viziunea unui comunist.
O lucrare importantă care tratează subiectul este Le droit à la paresse: réfutation du droit au travail de 1848,scrisă de Paul Lafargue (1842 – 1911) în 1880 si tradusă pentru prima oară în română de Alexander Tendler, sub titlul Dreptul la lene.
În esentă, autorul arată că marii industriasi / patroni consideră că lenea nu este bună, deoarece muncitorii lenesi le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăti tot mai mult. De aceea, prin publicitate, acestia conving masele sa cumpere mai mult, astfel că, pentru a cumpăra mai mult, muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizati fizic si înglodati în datorii.
Concluzia autorului este că, dacă am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trăi toti mai bine, somajul ar scădea – iar nivelul de viată al populatiei s-ar îmbunătăti. Dar nu ar mai câstiga atât de mult patronii.
Lenea in viziunea unui longeviv.
Născut în Tunstall pe 4 noiembrie 1902, este cel mai bătrân bărbat din Marea Britanie trăieşte în Derbyshire din 1947, iar de-a lungul vieţii sale a fost martorul a două războaie mondiale, a fost preot în armata britanică şi învăţător timp de 10 ani, fiind căsătorit de 3 ori.
Rugat să-şi dezvăluie secretul longevităţii, seniorul a mărturisit candid: lenea!
Mulţi au crezut că e doar o glumă, însă studii recente vin să demonstreze că un consum mic de energie poate să ne ajute să trăim mult şi bine.
Persoanele care nu prea se înghesuie să muncească şi care au oroare de exerciţiile fizice bănuiau de multă vreme acest lucru, dar acum a fost confirmat de oamenii de ştiinţă: lenea prelungeşte viaţa!
Cei care se trezesc în zori şi sunt agitaţi toată ziua îşi pregătesc din tinereţe mormântul, susţine dr. Peter Axt, expert în sănătate publică, citat de Daily Mail. El recomandă să lenevim jumătate din timpul nostru liber, în loc să ne căznim să mergem la sală ori să facem jogging.
Dr. Peter Axt şi fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte („Bucuria Lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”) în care explică pe larg faptul că toţi oamenii posedă o cantitate limitată de „energie vitală” şi că viteza cu care este consumată, determină precis speranţa de viaţă a fiecărei persoane.
Cei doi mai spun că activităţile care sunt mari consumatoare de energie, precum „trasul de fiare” într-o sală de forţă, accelerează îmbătrânirea şi fac organismul mai susceptibil la îmbolnăvire. „Un stil de viaţă mai relaxat este important pentru sănătate…
Dacă ai o viaţă stresantă şi faci exerciţii fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii”, afirmă Axt-Gadermann.
Ea a adăugat că una dintre diferentele-cheie între oamenii mai leneşi şi cei hiperactivi este că organismele mai active produc mai mulţi „radicali liberi” molecule instabile de oxigen despre care se crede că ar accelera îmbătrânirea.
Mai mult, „lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare decât în situaţii de stres”. Iar în timpul relaxării şi metabolismul este mai lent, producându-se mai puţini radicali liberi.
Atât Axt-Gadermann, 34 de ani, cât şi tatăl său, în vârstă de 65 de ani, au fost alergători de cursă lungă (fond), ceea ce le permite să susţină că vorbesc în cunoştinţă de cauză.
Totodată, ei afirmă că râsul este o alternativă mai sănătoasă decât alergarea sau exerciţiile fizice.
În carte, cei doi cercetători mai spun că lenea este foarte bună şi pentru creier. Asta pentru că exerciţiile fizice sau stresul duc la producerea unui excedent de cortizol, un hormon care vatămă neuronii provocând pierderi de memorie şi senilitate prematură.
“Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi” spunea Jules Renard. Iar butada, foarte reuşită, ar avea o mai mare aplicabilitate dacă societatea n-ar culpabiliza statul degeaba, fie el şi pe termen foarte scurt, întreţinând totodată un veritabil cult al muncii asidue şi al activităţii fizice.
Nota Bene: Bătrânii noştrii spuneau despre o persoană leneşă: Ăsta trăieşte 100 de ani şi uite… s-a dovedit că aveau dreptate.
Lenea ca factor de progres al omenirii.
Robert A. Heinlein, scriitor american de literatură stiintifico-fantastică, afirma că„progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni lenesi care caută căi mai usoare pentru a realiza ceva.”
