Opinii personale

Eşecul ONU după modelul Ligii Naţiunilor?

Titlul este mai degrabă o întrebare retorică: va repeta ONU istoria Ligii Naţiunilor? Este de anticipat această evoluţie şi există şi comparaţii care duc la ideea că istoria se repetă.

În 1931, Japonia, membră a Societăţii Naţiunilor, ocupa Manciuria, acţiune condamnată de organizaţie, dar nu şi sancţionată într-un mod eficient. În 1935 a venit rândul Italiei să creeze probleme. Dorind să-şi extindă imperiul colonial, ea a invadat Abisinia în octombrie 1935, încălcând toate regulile dreptului internaţional. Mai mult, mareşalul Badoglio a folosit arme chimice, interzise la acea vreme în lupta contra abisinienilor.

Condamnată oficial şi ameninţată cu sancţiuni economice, Italia lui Mussolini părăseşte Societatea Naţiunilor în 1937.

În 1935 Armata Italiei atacă Eritreea. Din Eritreea, trupele generalului italian De Bono au atacat Etiopia, fără a formaliza declaraţia de război. Din martie până în septembrie 1935, 177.000 de soldaţi italieni au ajuns cu arme şi echipamente de transport în oraşul portuar Massaua (Eritreea).

Guvernul etiopian a trimis o telegramă Ligii Naţiunilor din Geneva, raportând că avioanele italiene au atacat Adua şi că luptele ajungeau deja către Agamee. Liga Naţiunilor a condamnat agresiunea, a impus un embargo asupra armelor şi un boicot economic asupra Italiei.

URSS este exlcusă din organizaţie în decembrie 1939 după agresiunea contra Finlandei.

După expulzarea Uniunii Sovietice, Liga încetează practic să mai funcţioneze, dar ea a fost oficial dizolvată abia în 1946, fiind înlocuită de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Historia.ro

Societetea Naţiunilor, prima organizaţie internaţională dedicată menţinerii păcii, a fost sortită eşecului încă de la crearea sa în 1919.

ONU poate opri invazia Rusiei în Ucraina?

ONU este principala organizaţie internaţională care ar trebui să intervină, să aducă o rezoluţie, după ce Vladimir Vladimirovici Putin a ordonat invadarea Ucrainei, după ce Federaţia Rusă a cotropit un stat recunoscut de ONU în graniţele actuale. Nu a făcut-o nici când Rusia a intrat în Georgia, nu a făcut-o nici când a fost ocupată Crimeea şi nici acum, în februarie 2022 când Putin a cotropit Ucraina.

Constatăm că istoria se repetă. Liga Naţiunilor sau Societatatea Naţiunilor s-a prăbuşit prin ineficienţă în 1939. După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții. Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială.

Suntem conduşi la ONU, în Secolul XXI, de aceleaşi state care au învins în cel de-Al Doilea Război Mondial. Istoria dovedeşte însă că situaţia în secolul XXI nu este la fel ca în 1945. Naţiunile democratice nu ar trebui să fie învinse de Federaţia Rusă condusă de Putin, de Belarusul lui Lukaşenko.

În februarie 2022 constatăm că Organizaţia Naţiunilor Unite ajunge într-o situaţie similară cu Liga Naţiunilor, cea din 1931, 1935, 1939. Eşecul Ligii Naţiunilor fost provocat în primul rând de acţiuni de agresiune, de invadări, cotropiri teritoriale, acţiuni ale unor state membre ale Ligii, agresiuni similare cu cea a Federaţiei Ruse de astăzi.

O organizaţie cu puţină forţă din punctul de vedere al influenţei şi deciziilor, o uniune mondială fără multă putere! ONU consumă bani şi resurse, constatăm în 2022, deseori fără a fi capabilă să intervină, să ia măsuri, să se implice coerent şi cu măsuri pratice şi eficiente.

ONU este condusă de un Consiliu de Securitate a cărei componenţă este setată „perpetuu”, pentru toată istoria omenirii, de după Războiul Doi Mondial.

Consiliul de Securitate ONU este format din cincisprezece membri, dintre care cinci permanenți: Republica Populară Chineză, Republica Franceză, Federația Rusă, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii. Cât timp Federaţia Rusă este în consiliul permanent este clar că nu poate fi luată nicio decizie, nu poate di dată vreo rezoluţie în legătură cu invadarea Ucrainei.

Aşa s-a stabilit şi aşa este „condusă planeta”… Cu toate că sunt şi alte state cu o putere economică sau militară importantă. De ce nu ar fi şi Turcia în Consiliul de Securitate ONU? De ce nu şi Emiratele Arabe Unite, de ce nu şi Canada? De ce nu ar fi şi Japonia sau toate statele din G7? De ce nu ar fi acolo principalii contributori din punct de vedere financiar la ONU?
Federaţia Rusă este şi reprezintă unul dintre membri permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU. Cum oare să iei o decizie împotriva Rusiei dacă aceeaşi Rusie are un drept fundamental de vot?

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

*