
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (24 septembrie 2026, ora 21:05) – Emisiunea: „Euroatlantica” – Realizator Radu Dobrițoiu.
Radu Dobrițoiu: Bun găsit vă spune Radu Dobriţoiu cu o nouă ediţie a emisiunii „Euroatlantica”!…
Arctica nu mai este demult doar un imens spaţiu îngheţat la marginea hărţii strategice. Devine una dintre regiunile în care se va decide raportul de forţe dintre Statele Unite, Rusia şi, într-o măsură tot mai importantă, China. Noul acord de securitate semnat de Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda confirmă această schimbare. După luni de tensiuni şi declaraţii controversate ale preşedintelui Donald Trump privind preluarea controlului asupra Groenlandei, Washingtonul obţine ceea ce urmărea, în primul rând, din punct de vedere strategic, o prezenţă militară americană mult mai puternică pe insulă, dar fără modificarea suveranităţii acesteia. Statele Unite vor putea deschide două noi baze militare în sud şi pe coasta de est şi vor putea extinde actuala bază spaţială de la Pituffik. Avioanele şi navele americane primesc, de asemenea, drepturi extinse de operare în Groenlanda şi în apele sale.
Este o schimbare importantă a arhitecturii de securitate din nordul Atlanticului.
De ce este Groenlanda atât de importantă?
Insula se află pe axa strategică dintre America de Nord, Atlantic şi Oceanul Arctic. Într-un eventual conflict major, această zonă devine esenţială pentru avertizarea timpurie, apărarea antirachetă, supravegherea spaţiului aerian şi controlul rutelor maritime.
Avem competiţia cu Rusia. Moscova dispune de o infrastructură militară arctică considerabilă, iar războiul din Ucraina a transformat şi nordul Europei într-un spaţiu al confruntării strategice dintre Rusia şi NATO.
Există apoi China, care, deşi nu este stat arctic, încearcă de ani buni să-şi dezvolte interesele economice şi strategice în regiune. Acordul are însă şi o dimensiune politică importantă. Groenlanda nu devine americană. Dimpotrivă, documentul reafirmă suveranitatea regatului Danemarcei şi dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
În acelaşi timp, securitatea insulei este legată şi mai strâns de NATO. Iar aici apare poate cea mai importantă consecinţă. Arctica se transformă dintr-o zonă în care marile puteri încercau să menţină cooperarea, chiar şi în perioada de tensiune, într-un nou flanc strategic al Alianţei Nord-Atlantice.
Aşadar, acordul pentru Groenlanda închide cel puţin pentru moment disputa privind controlul politic asupra insulei. Dar deschide o etapă mult mai importantă, militarizarea şi securizarea accelerată a nordului.
Voi analiza aceste evoluţii cu invitaţii ediţiei, profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă şi generalul maior în rezervă Dorin Toma, fost şef al comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO.
Eu sunt Radu Dobriţoiu şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă invit să rămâneţi alături de Radio România Actualităţi pentru a asculta „Euroatlantica”, tema emisiunii: ”Securitatea arctică după acordul groenlandez”. Bună seara, domnule profesor Ştefan Ciochinaru!
Ştefan Ciochinaru: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Bună seara, domnule general Dorin Toma!
Dorin Toma: Bună seara!
Radu Dobrițoiu: Domnilor, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia de a participa la emisiunea „Euroatlantica” la Radio România Actualităţi.
Acordul dintre Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda pare să închidă disputa privind controlul politic asupra insulei, dar consolidează considerabil prezenţa americană. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, este acesta un compromis diplomatic sau asistăm, de fapt, la o redefinire a raportului de putere în Arctica?
Ştefan Ciochinaru: Da, privită strict din textul acordului semnat la 22 septembrie, formula este, aş zice, un compromis diplomatic în plan juridic şi politic, dar şi o redefinire importantă a raportului de putere în Arctica în plan strategic. Vedeţi, acordul este construit tocmai pentru a separa două lucruri care până acum fuseseră legate: unu, suveranitatea asupra Groenlandei şi doi, controlul strategic asupra securităţii insulei. Statele Unite, prin acest acord, nu dobândesc suveranitatea asupra Groenlandei.
Acordul reafirmă integritatea territorială a Regatului Danemarcei şi dreptul poporului groenlandez la autodeterminare. Guvernul danez şi cel groenlandez au prezentat explicit acordul cu Statele Unite în aceşti termeni. Mai mult, dacă Groenlanda vreodată va deveni independentă, acordul prevede că noul stat ar trebui să rămână în NATO şi să preia drepturile şi obligaţiile prevăzute de acord în ceea ce priveşte aspectul securitar care revine mai ales Statelor Unite. Aşadar, nu avem de a face cu o vânzare sau cu o anexare mascată a Groenlandei.
Adevărata schimbare se află în ce obţin, de fapt, Statele Unite prin acest acord. Vedeţi, acordul modifică şi completează tratatul de apărare americano-danez din 1951 şi acordă forţelor americane drepturi foarte extinse de acces şi de deplasare în Groenlanda. Statele Unite pot utiliza infrastructura existentă deja şi pot dezvolta noi facilităţi militare. Sunt prevăzute chiar şi două noi amplasamente la Narsarsuaq şi la Mestersvig, iar baza de la Pituffik poate fi extinsă, aceasta existând deja.
De fapt, adevăratul actor care schimbă ecuaţia este Groenlanda. Nu trebuie privită Groenlanda doar ca pe un obiect al competiţiei americano-daneze, acordul îi conferă Groenlandei statut de parte semnatară şi recunoaşte explicit dreptul său la autodeterminare. Pentru Groenlanda, formula ar putea fi interpretată ca o încercare de a transforma rivalitatea dintre marile puteri într-o resursă pentru propria autonomie.
Vedeţi, Danemarca oferă cadrul juridic, Statele Unite oferă securitate şi investiţii, iar Groenlanda îşi măreşte amprenta internaţională. Dar atenţie, există şi o ambivalenţă importantă, cu cât securitatea Groenlandei devine mai dependentă de infrastructura militară americană, cu atât autonomia strategică reală a Groenlandei va deveni, la rândul său, mai limitată, chiar dacă suvernanitatea juridică rămâne intactă. Acordul introduce o zonă strategică occidentală consolidată în Arctica, în care Rusia şi China sunt marii actori absenţi. Interdicţia privind prezenţa militară permanentă a statelor non-NATO şi restricţiile privind investiţiile din state din afară NATO şi a Uniunii Europene vizează explicit riscurile asociate influenţei unei adversari.
Acolo unde vorbim de prezenţa militară, vorbim despre Rusia şi acolo unde vorbim despre investiţii din state din afarua NATO şi Uniunii Europene, vorbim despre China. Prin urmare, fără să fie menţionate explicit în textul acordului ca adversari nominali, Rusia şi China sunt principale ţinte geopolitice ale noii arhitecturi arctice care se naşte prin acest acord. Pentru Rusia, Groenlanda devine şi mai clar o parte al sistemului nord-atlantic de supravegere şi apărare. Pentru China, spaţiul pentru investiţii strategice şi infrastructură critică în Groenlanda se restrânge până aproape de dispariţie.
De aceea, disputa privind cine deţine Groenlanda s-a încheiat, în sfârşit, fără ca Statele Unite să primească insula, dar disputa privind cine are poziţia dominantă în securitatea Groenlandei s-a încheiat într-o manieră mult mai favorabilă Washingtonului. Este astfel mai mult decât un simplu compromis diplomatic, este o mutare de la geopolitica teritorială la geopolitica infrastructurii, accesului militar şi securităţii. Iar faptul că acordul este permanent permite extinderea infrastructurii americane şi leagă chiar eventual un viitor stat groenlandez de NATO. Şi asta sugerează că efectul său geopolitic poate fi mult mai profund decât place să se vadă formula diplomatică.
Dar dacă privind lucrurile în perspectivă, şi cu asta închei, întrebarea interesantă nu mai este dacă Groenlanda va deveni americană, ci dacă Groenlanda va deveni pivotul militar al noii arhitecturi occidentale în Arctica. Şi semnalele sunt că se merge exact în această direcţie.
Radu Dobrițoiu: Aţi amintit de perspectivă… Din perspectivă strict militară, ce schimbă acordul, domnule general Dorin Toma, ce înseamnă pentru NATO şi apărarea Americii de Nord posibilitatea extinderii infrastructurii americane în Groenlanda şi a accesului aerian, naval şi submarin în această regiune?
Dorin Toma: Securitatea Groenlandei şi extinderea prezenţei americane şi NATO în Groenlanda este invariabil legată de securitatea zonei arctice şi a Atlanticului de Nord. Aceste baze au existat mai mult sau mai puţin şi pe timpul războiului rece, pentru că aveau un anumit rol strategic. Baza spaţială de la Pituffik, care există şi acum şi este operată de forţele aeriene americane, are rolul principal de advertizare timpurie, să identifice traiectoriile, să identifice momentul în care sunt lansate rachetele balistice intercontinentale ruseşti cu încărcături nucleare, să identifice traiectoriile şi posibilele ţinte.
Celelalte două baze, dacă ne uităm cum sunt şi, cel puţin din ceea ce s-a comunicat, ce s-a prevăzut în acest tratat, au din perspectivă strategică, una dintre ele, cea din sud, are probabil principală misiune, să spunem aşa, de a supravegea acest culoar care se deschide, maritim, între Groenlanda, Islanda şi Marea Britanie, aşa numitul GIUK Gap, care este esenţial pentru accesul sumarinelor ruseşti din Oceanul Arctic, din Marea Norvegiei şi Marea Groenlandei în Atlanticul de Nord, iar cealaltă bază de pe coasta de est, care are probabil acest rol de a supravegea zona arctică, de a supravegea Marea Groenlandei şi Marea Norvegiei în aşa fel încât să depisteze submarinele şi navele de suprafaţă ruseşti care ies din porturile care sunt dispuse în peninsula Kola.
Deci se revine parţial la o anumită strategie de pe timpul războiului rece, bineînţeles, se consolidează, se adaptează cerinţelor actuale, aşa cum s-a precizat, zona arctică capătă o importanţă strategică tot mai mare, nu şi economică, dar şi militară. Dacă ne uităm acum şi discutăm despre flancul estic NATO, trebuie să privim acest flanc estic de la zona arctică, Marea Baltică, Marea Neagră, este un spaţiu continuu şi atunci are sens întărirea, să spunem aşa, a dispozitivului de apărare în zona arctică, şi Groenlanda este un pion esenţial în acest ansamblu.
Radu Dobrițoiu: China nu este un stat arctic, dar Beijingul şi-a declarat de ani bun interesul pentru regiune. Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, în ce măsură consolidarea prezenţei americane în Groenlanda trebuie citită şi ca o încercare de limitare a influenţei chineze, nu doar ca o măsură îndreptată spre Rusia?
Ştefan Ciochinaru: Da, consolidarea americană în Groenlanda, într-adevăr, trebuie citită şi ca o limitare a influenţei chineze, chiar dacă dimensiunea militară a acordului este formulată în primul rând în logica apărării NATO şi a descurajării Rusiei. De fapt, dacă Rusia reprezintă în principal ameninţarea militară imediată în Arctica, China reprezintă o provocare economică, tehnologică şi strategică pe termen lung. China, pvedeţi dvs., nu are nevoie de o bază militară pentru a deveni influentă în Arctica. Beijingul, încă din 2018, s-a definit, s-a autodefinit drept un stat în vecinătatea Arcticii, „near-Arctic state”, şi a promovat conceptul de drumul mătăsii polar, drumul polar al mătăsii.
Obiectivele chineze includ la vedere cercetarea polară, transportul, infrastructura şi accesul la resurse şi sunt foarte multe resurse în Groenlanda, e adevărat scump de exploatat, dar nu cred că asta ar fi o problemă pentru investitorii chinezi. Trebuie făcută, totuşi, o distincţie. Influenţa chineză efectivă în Groenlanda este încă mult mai mică decât sugerează uneori discursul strategic european şi occidental. Aşadar, aş putea spune că Washingtonul reacţionează nu neapărat la ce a realizat până acum China, ci mai ales la ceea ce ar putea realiza dacă i s-ar deschide accesul.
Dar aici, acordul americano-daneză este foarte explicit. Articolul 10 al acordului prevede restricţii asupra investiţiilor provenite din state care nu sunt membre NATO, partenere NATO sau membre UE, în sectoare considerate sensibile pentru securitatea naţională şi ordinea publică şi textul vorbeşte explicit despre riscul ca adversarii să-şi extindă influenţa şi controlul în Groenlanda. Iar articolul 9 interzice statelor din afara NATO să creeze instalaţii militare sau să menţină o prezenţă militară în Groenlanda. China nu este numită nominal în aceste articole ale acordului, dar din punct de vedere strategic categoria este evident relevantă pentru Beijing, deoarece China este cel mai important stat non-NATO cu capacitatea financiară, tehnologică, nu în cele din urmă diplomatică, de a încerca să dobândescă influenţă în Groenlanda. De aceea, acordul din 22 septembrie este chiar mai interesant decât pare la prima vedere. El nu spune, pur şi simplu, Statele Unite şi consolidaza apărarea împotriva Rusiei. Nu, el spune implicit aşa: niciun competitor strategic din afara sistemului euroatlantic nu trebuie să dobândească o poziţie structurală în Groenlanda. Deci vizează, iată, nu doar Rusia, ci se duce direct către China. Şi această interpretare este susţinută de faptul că acordul combină prezenţa militară, controlul investiţiilor, prevenirea spionajului, cooperarea în minerale şi infrastructura strategică într-un singur cadru.
Aşa că, ca o concluzie, dacă Rusia explică dimensiunea militară a acordului, China explică în mare măsură dimensiunea economică şi tehnologică, iar Groenlanda devine în felul acesta un punct de intersecţie între trei competiţii: Rusia versus Statele Unite-NATO – cine controlează securitatea Arcticii, China versus Statele Unite – cine controlează accesul la infrastructură şi la mineralele critice, şi a treia dimensiune, Groenlanda versus Danemarca şi Statele Unite – câtă autonomie poate obţine Groenlanda fără să devină dependentă de unul dintre ceilalţi jucători. Aşadar, ceea ce se construieşte în Groenlanda nu este doar un bastion antirusesc. Este, dar nu doar atât. Într-un sens mai larg, e o încercare de a crea o zonă de excludere strategică occidentală, în care Rusia să nu-şi poată proiecta puterea militară, iar China să nu poată transforma investiţiile economice în pârhii geopolitice.
Radu Dobrițoiu: Groenlanda se află într-o poziţie esenţială între America de Nord, Atlantic şi Oceanul Arctic. Domnule general Dorin Toma, într-un scenariu de criză majoră cu Rusia, cât de importantă este insula pentru avertizare, timpurie, apărare antirachetă şi controlul rutelor dintre Arctica şi Atlanticul de Nord?
Dorin Toma: Dacă vorbim despre avertizare timpurie, e clar că permanent această bază de la Pituffik a avut un rol esenţial din perspectiva Americii de Nord, Statelor Unite şi Canadei, aşa cum am precizat şi anterior, pentru identificarea din timp. Trebuie să ţinem cont că traiectoriile pentru rachetele balistice intercontinentale cu încărcături nucleare cele mai scurte sunt pe deasupra Polului Nord, deci de aceea este strategică baza aceasta amplasată pentru a descoperi din timp şi pentru a avea un timp de reacţie cât mai mare în vederea luării unor decizii şi măsuri de către Statele Unite şi Canada, ţările NATO din America de Nord. Dacă discutăm despre accesul din Oceanul Arctic şi înspre Oceanul Atlantic, folosind acest ‘gap’, acest culoar care se creează între Groenlanda, Islanda, Insulele Feroe şi Marea Britanie, a fost tot timpul esenţial.
Dacă ne uităm un pic în istorie, inclusiv Germania nazistă, submarinele Germaniei naziste au folosit acest culoar pentru ca acestea să poată pătrunde în Oceanul Atlantic din Norvegia şi din bazele pe care le aveau, inclusiv în Germania, în vederea atacării convoaielor care traversau din America de Nord spre Marea Britanie, Atlanticul. Nu mai vorbim de războiul rece. A fost o provocare majoră pentru NATO pe timpul războiului rece de a controla acest spaţiu, a fost un întreg sistem creat de sonare, submarine, nave de suprafaţă, avioane special dotate în aşa fel încât să identifice aceste încercări de pătrundere a submarinelor ruseşti, sovietice la acea vreme, în Oceanul Atlantic.
De ce este vital să se interzică această pătrundere? Pentru că aceste submarine, odată pătrunse în Oceanul Atlantic, sunt foarte greu de descoperit şi reprezintă o ameninţare permanentă nu numai asupra teritoriului NATO, Americii de Nord sau chiar Europei, dar reprezintă o ameninţare asupra convoaielor care vor transporta trupe şi resurse din America de Nord către Europa, în eventualitatea unei agresiuni ruseşti asupra Europei. Şi deci se revine, se încearcă să se revină la exercitarea acestui control asupra acestui spaţiu maritim, acestui culoar. Aşa cum s-a precizat anterior, trebuie să ţinem cont că şi din perspectivă economică, rolul zonei arctice a crescut foarte mult în ultimul timp. Resurse minerale critice, se deschid căi de navigaţie în zona arctică şi zona respectivă capătă o importanţă economică tot mai mare.
Se estimează că până în anul 2050, ruta arctică de navigaţie prin care urmăreşte coasta Rusiei va putea fi folosită tot timpul anului. Deci sunt o serie întreagă de aspecte care au fost luate în considerare. Statele Unite nu degeaba în ultimul an, mai mult de un an de zile, a ridicat permanent această problemă şi a încercat să ajungă la acest acord, bineînţeles, folosind de multe ori nu un limbaj foarte diplomatic, dar până la urmă se pare că acest lucru l-au urmărit Statele Unite.
Radu Dobrițoiu: De ce a devenit Groenlanda atât de importantă pentru Washington? Domnule profesor Ştefan Ciochinaru, într-un minut răspunsul vă rog… Vorbim predominant despre securitate şi poziţia sa geografică sau trebuie să includem în această ecuaţie şi resursele naturale, noile rute maritime şi competiţia economică din Arctic?
Ştefan Ciochinaru: Securitatea, securitatea este probabil motivul fundamental pentru care Groenlanda contează pentru Washington, dar nu mai este suficient să explicăm importanţa insulei doar prin prisma militară. În prezent, Groenlanda se află la intersecţia a patru dimensiuni: securitate, geografie maritimă, resurse critice şi competiţie strategică Statele Unite-China. Pe măsură ce condiţiile de navigaţie din Arctica se modifică, apar oportunităţi pentru rute maritime care pot scurta legăturile dintre Asia, Europa şi America de Nord. Groenlanda se află într-o poziţie ideală faţă de aceste coridoare nordice. Dezvoltarea rutelor arctice poate modifica nu doar comerţul, dar şi proiecţia de putere. Problema principală astăzi în ce priveşte Groenlanda pentru Washington nu este ceea ce este ea azi, ci ceea ce ar putea deveni într-o Arctică mai navigabilă, mai bogată în resurse şi mai contestată de marile puteri. Statele Unite nu încearcă doar să apere Groenlanda. Încearcă să se asigure că pe măsură ce valoarea Arcticii creşte, Groenlanda rămâne ancorată în sistemul strategic occidental.
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc foarte mult! „Euroatlantica” la final. Titlul acestei ediţii: Securitatea arctică după acordul groenlandez. Invitaţii emisiunii au fost profesorul universitar Ştefan Ciochinaru, jurnalist şi analist de politică externă, şi generalul maior în rezervă Dorin Toma, fost şef al Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO.
Sunt Radu Dobriţoiu, realizatorul „Euroatlantica”, şi alături de producătorul emisiunii, Nicu Popescu, vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi pe frecvenţele Radio-România Actualităţi.
Transcriere: RADOR RADIO ROMÂNIA
