RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 august, ora 22:26) – „Agenda globală” – Realizator: Radu Dobriţoiu
Radu Dobrițoiu: Discutăm despre conflictul din Ucraina şi apărarea europeană cu invitatul acestei ediţii, Tudor Curtifan, redactor-şef Defense România. Bună seara, domnule Tudor Curtifan!
Tudor Curtifan: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie, domnule Dobriţoiu!
Radu Dobrițoiu: Vă mulţumesc şi eu pentru că aţi acceptat acest interviu pentru emisiunea „Agenda globală”. Domnule Tudor Curtifan, noi speranţe pentru un acord de pace în Ucraina. Urmează prima vizită a liderului de la Kremlin în Statele Unite, după cea din septembrie 2015. Sunt aproximativ 10 ani de atunci. Vladimir Putin merge în Alaska, având o nostalgie pentru acest fost teritoriu rusesc sau chiar îşi doreşte să ajungă la un acord de pace consolidat cu Ucraina?
Tudor Curtifan: Mie mi-e greu să cred că Vladimir Putin îşi doreşte un acord de pace consolidat cu Ucraina. De fapt, e foarte dificil să vorbim de pace. Pacea, până la urmă implică o reconciliere atât socială, cât şi politică şi în contextul a ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani şi jumătate: crime de război, avem imaginile de la Bucha, Irpin şi aşa mai departe, procesul de pace e foarte îndepărtat. Procesul unui armistiţiu, pe de altă parte, e pe masă. E important, îşi doreşte şi Ucraina un armistiţiu. Îşi doreşte şi Europa un armistiţiu. Nu văd cum Federaţia Rusă îşi doreşte, pentru că revenind la întrebarea pe care aţi ridicat-o: dacă Federaţia Rusă îşi dorea cu adevărat să facă paşi către un armistiţiu în Ucraina, îi făcea deja de mai mult timp. Din 21 ianuarie 2025, odată cu învestirea preşedintelui Donald Trump, am avut nenumărate discuţii în acest sens, trecând peste clişeele politice despre pacea în 24 de ore şi aşa mai departe, dar au fost discuţii în sensul acesta şi la Istanbul şi telefonice între preşedintele Donald Trump şi preşedintele Vladimir Putin, fără niciun rezultat. Ucraina a cedat foarte mult. Ucraina făcut a făcut, nu ştiu, a acceptat anumite condiţii, uneori chiar condiţii dure. Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat în Biroul Oval, să ne aducem aminte negocierea şi renegocierea pe acordul mineralelor semnat cu Statele Unite. Deci Ucraina şi-a respectat partea de înţelegere. Nu am văzut până acum Federaţia Rusă dornică să facă paşi spre un armistiţiu şi atâta timp, şi eu sunt ferm convins de acest lucru, atâta timp cât Vladimir Putin e convins că îşi poate îndeplini obiectivele militare în Ucraina sau obiectivele politice prin componenta militară, nu cred că Rusia, nu cred că Rusia se va aşeza cu adevărat la masa negocierilor, inclusiv pentru un armistiţiu, ci ceea ce face Federaţia Rusă astăzi este să tergiverseze prelungirea conflictului atâta timp cât e în avantaj pe front Sunt şi a livra ceva părţi americane şi lui Donald Trump, care are nevoie, pentru că vorbim de acel ultimatum care a trecut. Practic să-l readucă pe Donald Trump în, nu neapărat în tabăra Federaţiei Ruse, dar să-l readucă într-o poziţie care să fie favorabilă Federaţiei Ruse, dar niciun armistiţiu, pacea nici atât, nu cred că poate fi, poate fi obţinut sau unul real şi pe termen lung, atâta timp cât Ucraina nu e la masă, pentru că ambele părţi beligerante trebuie să accepte. Prima condiţie, o condiţie sine qua non a unui astfel de act, e ca ambele părţi să accepte condiţiile. Până în momentul de faţă nu vedem Ucraina la masă şi Europa încă nici atât. Deci există în continuare multe semne de întrebare.
Radu Dobrițoiu: Îşi doreşte mai degrabă Rusia să arate mapamondului, să arate lumii că a revenit de fapt în egalitate cu Statele Unite în topul celor mai mari puteri, aşa cum se întâmpla demult, înainte de 1991, URSS versus Statele Unite, ca mari puteri?
Tudor Curtifan: Aici aţi atins un punct extrem de important, pentru că tot timpul am crezut asta. Federaţia Rusă şi-a dorit revenirea la acea lume bipolară dinainte de 1991, pe care aţi subliniat-o foarte corect, domnule Dobriţoiu, cu privire la acele sfere de influenţă. Federaţia Rusă, astăzi, nu mai are capacitatea URSS-ului. Ne aducem aminte declaraţiile lui Barack Obama, dacă nu mă înşel, în martie 2014, după anexarea Crimeei, Federaţia Rusă, o putere regională, însă, o putere regională nucleară. De când a început războiul din Ucraina, din 2014, de când a început invadarea Ucrainei pe scară largă, în 2022, de fiecare dată, fie că vorbim de Administraţia Biden sau Administraţia Trump, Vladimir Putin şi Kremlinul şi-au dorit un dialog cu Statele Unite, un dialog care să readucă, cel puţin ca imagine, exact ceea ce aţi menţionat, această revenire a Federaţiei Ruse ca superputere. Dar dacă ne uităm, nu neapărat, sau şi pe componenta militară, dar mai ales pe componenta economică, lucrurile stau diferit. Astăzi vorbim de China, vorbim de Statele Unite ca puteri, ca superputeri şi, într-adevăr, faţă de perioada Războiului Rece, se aşează în noua ordine mondială, nu cu sens peiorativ, bineînţeles, nu cu sens conspiraţionist şi se aşează şi alte puteri regionale sau puteri europene şi asiatice. Dar da, răspunsul e că Federaţia Rusă îşi doreşte foarte mult – şi 20 de secunde, dacă îmi permiteţi – ceea ce cred că îşi doreşte Administraţia Trump e să copieze acea mişcare pe care a făcut-o Nixon prin Kissinger, în 1972, când pentru a rupe Beijingul de Moscova, au adus în barca Statelor Unite China. Cred că Donald Trump îşi doreşte ca să rupă această axă pe care se află Iran, China, Federaţia Rusă, Coreea de Nord, prin aducerea Federaţiei Ruse mai aproape ca un semn de parteneriat. Toate administraţiile americane au încercat o resetare a relaţiilor cu Federaţia Rusă, niciodată nu s-a terminat bine. Eu mă îndoiesc că există capacitate în actuală administraţie şi lucrurile sunt total schimbate la nivel geopolitic ca să putem copia modelul Nixon 1972.
Radu Dobrițoiu: Domnule Tudor Curtifan, cum ar putea fi posibilă o pace reală, de durată, fără participarea la negociere a Ucrainei, dar şi a statelor europene, ţări aflate mult mai aproape de ameninţarea reprezentată de Rusia, decât Statele Unite?
Tudor Curtifan: Eu cred că fără o implicare a Europei şi fără un acord la care şi Ucraina să se aşeze la masă, nu cred că putem vorbi de un proces de pace, iar din acest punct de vedere, un armistiţiu impus, cred că aduce riscul unei reluări a conflictului mult mai periculoase, inclusiv pentru Europa. Nu cred că dosarul Ucraina, că, apropo, Donald Trump şi Administraţia Trump îşi doresc foarte mult gestionarea acestui dosar de către Europa, dar, practic, din toate punctele de vedere, mi-e greu să cred că un astfel de dosar poate fi gestionat de Europa, fără ca Europa să participe şi îmi doresc foarte mult ca Europa şi Washingtonul să aibă aceeaşi viziune, pentru că, practic, vorbim de securitatea Europei, exact cum aţi menţionat dumneavoastră. Ne desparte un ocean de partenerii din Statele Unite, dar ceea ce se întâmplă în Europa sau ceea ce se întâmplă în Ucraina, vizează inclusiv securitatea Europei şi, mai ales, securitatea României, că e foarte important de menţionat acest lucru, adică cum se va finaliza acest conflict sau acest armistiţiu, va influenţa toată Europa. Şi armistiţii au mai fost, a fost Minsk 1, Minsk 2 şi niciodată nu s-a ajuns la un acord de pace, ci doar la o încetare temporară a focului.
Radu Dobrițoiu: Mai multe ţări din Europa şi-au făcut vizibilă poziţia şi nu mă refer doar la principalele capitale europene, ci şi la ţările baltice şi, mai ales, la Polonia. România nu şi-a arătat la fel de mult implicarea în discuţiile despre viitorul Ucrainei, deşi avem cea mai mare frontieră cu ţara aflată în război. Ar trebui Bucureştiul să se implice mai mult, aşa cum o face, de exemplu, Varşovia?
Tudor Curtifan: Categoric, da, n-am niciun dubiu la această întrebare, răspunsul e, da. România are, într-adevăr, cea mai mare graniţă cu Ucraina, avem interese majore, ceea ce ţine de securitatea României şi mă refer inclusiv la platoul „Neptun Deep” şi aşa mai departe. România poate deveni un furnizor, un furnizor energetic, cel mai mare furnizor energetic în Europa, ceea ce, cum ar fi ca Federaţia Rusă, în cel mai rău scenariu, să ajungă la gurile Dunării. Deci, repet, e o chestiune de securitate. Cred că România a donat, România a donat şi un sistem Patriot Ucrainei. Sunt foarte multe lucruri şi foarte multe atuuri pe care le avem. Poziţia actuală, din punctul meu de vedere, e o, hai să nu-l numeşti un păcat, dar e o reminiscenţă a administraţiilor celor două palate de-a lungul ultimilor ani, mă refer la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Cred că e momentul de a fi puţin mai activi pe zona aceasta, inclusiv pe dosarul Ucraina şi nu doar pe Ucraina, ci în zona aceasta de politică externă. Avem foarte multe avantaje, e important să ştim cum să jucăm noi cărţile şi în interesele României, pentru că, repet, ceea ce se întâmplă în Ucraina, a depăşit de mult graniţele Ucrainei.
Radu Dobrițoiu: Într-un minut, două mari cerinţe, cel mai probabil de la Putin, Ucraina să nu aderea la NATO şi armata Ucrainei să fie redusă semnificativ. Va accepta Kievul, vor accepta, ţările europene din NATO această evoluţie?
Tudor Curtifan: Eu sper că nu, pentru că solicitările pe care le depune Federaţia Rusă astăzi înseamnă o capitulare a Ucrainei. Eu sper să nu se întâmple acest lucru, să nu se acceptă aceste cerinţe, există şi alte modalităţi prin care Federaţia Rusă poate fi, sau să se pună presiunea pe Federaţia Rusă şi alte chestiuni la care Federaţie Rusă poate să facă concesii. Nu cred că, nu cred că asta e una dintre soluţii, cum nu cred nici într-un schimb teritorial pentru pace. Am mai văzut acest lucru în 1938 la Conferinţa de la München şi ştim unde s-a ajuns şi nu văd sub nicio formă. Ar fi o sinucidere politică pentru orice politician din Ucraina să acceptă acest lucru. Nu văd sub nicio formă cum Ucraina sau armata Ucrainei, s-ar retrage din regiunile pe care Federaţia Rusă le consideră constituţional ca teritoriu rus.
Radu Dobrițoiu: Domnule Curtifan, vă mulţumesc pentru acest interviu!
Transcriere RADOR RADIO ROMÂNIA
