
Pornind de la situația actuală se poate ”construi” un scenariu negativ. Pornim de la o evoluție care va duce la o pierdere a influenței SUA dacă Washingtonul nu va obține o victorie în urma presiunilor militare asupra Iranului. Acest scenariu nu este departe de realitate.
Pe scurt: dacă SUA nu se impun și nu vor obține concesii din partea Teheranului situația va fi în favoarea Iranului. În acest scenariu sumbru evoluția:
– Strâmtoarea Ormuz va deveni fieful Iranului și vor fi percepute taxe de către Teheran pentru traversarea maritimă a zonei. Încălcând astfel Iranul legislația navală internațională susținută de ONU.
– Iranul va avea argumente pentru a-și dezvolta arma nucleară: cu o asemenea armă ”nimeni nu ne mai poate amenința”. Plus continuarea tehnologiilor pentru rachete cu rază lungă și balistice.
– Regimul teocrat va deveni mai puternic: va susține că a câștigat războiul cu SUA. Populația va susține mai mult regimul ayatolahilor, cei care nu se supun vor fi în continuare eliminați cu ajutorul Gărzii Revoluționare.
– Dacă SUA va ataca terestru în Iran: populația va fi mai degrabă de partea regimului pentru a-și apăra teritoriile. Și regimul va avea de câștigat ca imagine.
În acest context geopolitic Rusia câștigă. Aliatul Moscovei ”iese cu bine” din conflictul cu Washingtonul. Petrolul rusesc crește ca preț. Rusia câștigă ca influență în Orientul Mijlociu și are noi resurse pentru războiul din Ucraina și un posibil viitor război împotriva Europei.
China ”prețuiește” decăderea strategică a SUA în Orientul Mijlociu și își reconfigurează capacitățile militare după ce a observat cu atenție acțiunile militare ale SUA în Golful Persic. Pune China ”lupa” pe forța militară a SUA și își calculează următorii pași militari.
Concluzie: dacă SUA cedează, Iranul câștigă și în lumea musulmană dar mai ales în interior.
SUA au stârnit un cuib de viespi pe care este greu să îl controleze. Și, din păcate, economia mondială are de suferit. Situația actuală nu va fi rezolvată nici repede și nici ușor.
SUA nu au pregătit această operațiune. Cu operațiuni PSIOPS înainte de declanșare, posturi de radio care să emite mesaje PSIOPS pe teritoriul Iranului, dezvoltarea unor structuri paramilitare iraniene, kirde, azere pentru a descentraliza militar din interior regimul teocrat.
