Presa militara reprezinta in secolul XXI nu doar un instrument de promovare a Armatei ci si o arma intr-un razboi contemporan care se duce din ce in ce mai des in planurile informatic si informational, asa cum se intampla in acest moment la est de granita Romaniei. O arma moderna, cu importanta la vreme de pace dar mai ales, in momente dificile, la vremuri de razboi. Si ne aducem aminte de contributia pe care presa militara a avut-o in cel de-al doilea razboi mondial la sustinerea moralului ostirii, atat prin ziarul militar din acea vreme (Glasul Armatei) cat si prin emisiunile difuzate de Radiodifuziunea Romana. Dealtfel, „Ora armatei” are, intre emisiunile difuzate de Radio Romania, cea mai mare vechime dupa Teatru radiofonic. Si, din aceste considerente, nu putine si nu lipsite de importanta, cred ca presa militara trebuie sa ramana in subordinea Armatei si nu intr-o subordonare politica fata de un secretar de stat sau vreun departament din Ministerul Apararii Nationale. Este punctul meu de vedere pe care il pot argumenta oricand. Dar ideea de baza este urmatoarea: presa militara nu trebuie subordonata politic, trebuie sa ramana independenta editorial, supusa doar Armatei.
Si nu sunt doar vorbe ci aceste idei sunt concretizate si in fapte, la Radio Romania, unde Trustul de Presa al Armatei Romaniei (si folosesc acest termen si nu cel actual) beneficiaza de un spatiu de peste 250 de minute saptamanal atat la principalul post Radio Romania Actualitati (emisiunea Jurnal militar) cat si la Radio Romania International, Radio Romania Antena Satelor (Feciori la oaste) cat si la Studiourile Regionale Radio Romania. Am colaborat si sustin cu profesionalism cu materiale editoriale aceste emisiuni de care sunt legat nu doar la vreme de pace ci si din zone de razboi.
Imi amintesc ca, in Afganistan, in 2002, Radio Romania a facut eforturi deosebite pentru a obtine un culoar foarte bun de transmisie pe unde scurte, la o ora potrivita pentru propagarea semnalelor radio, astfel incat militarii romani din Kandahar sa poata receptiona dimineata informatii din tara. Pentru ca, in acel moment, in cea mai fierbinte vara pentru Armata Romaniei, in 2002, nu exista nici legatura telefonica prin STAR (Sistemul de Transmisiuni al Armatei Romaniei) si nici posibilitatea de a receptiona prin satelit RRI sau TVR International. Si, cu sprijinul specialistilor de la S5, o autospeciala de comunicatii cu aparate rusesti cu lampi, a fost utilizata pentru receptionarea Radio Romania. O ora pe zi, in fiecare dimineata, in amplificarea taberei romanesti se difuza Radio Romania International: informatii din tara si, mai ales, o rubrica speciala cu mesaje de acasa, de la familii, pentru militarii aflati in Afganistan. Chiar si miltarii americani au ramas impresionati de asta: ei nu beneficiau de asa ceva. A urmat Irakul, unde tot RRI a transmis saptamanal o emisiune speciala pentru militarii aflati acolo, in linia intai. Si totul a fost coordonat de militari, de Statul Major general si nu de vreun departament politic din MApN. Si totul a iesit foarte bine. Cu impactul scontat pentru moralul trupelor. Am colaborat permenent cu acea emisiune, transmitand dintr-un studio improvizat intr-un cort din Tabara White Horse. De unde se auzeau in tara (si bineinteles in emisiune) vocile militarilor care intrau in dialog cu familiile lor din tara. Nu exista nici atunci STAR-ul…
De ce oare se doreste si desfiintarea variantei tiparite a Observatorului militar? Bun, dezvoltarea mediului online este incontestabila. Dar oficiosul militar (si nu politic militar sa se citeasca bine) are traditie, are impact, are corolare in NATO. Eram tot in Afganistan cand publicam in Panther Prowl. Un periodic militar (tiparit) editat loco, in tabara, pentru trupele americane de acolo. Si era distribuit impreuna cu Stars & Stripes. Sa mai amintesc de Navy Times, Army Times? Probabil ca cei care doresc desfintarea versiunii print a Observatorului militar nici nu au auzit de acestea. Pentru ca – tot probabil – sunt mai interesate aceste persoane de imaginea lor proprie si nu de imaginea Armatei si de importanta intr-un razboi (fie el simetric sau asimetric) a presei militare.

Subordonare politica

Aud din surse ca exista in acest moment un raport de mutare a Trustului de Presa al Armatei in subordinea unui secretar de stat din MApN. Circula mai multe variante dar toate conduc la o subordonare politica a Trustului militar de presa. Si ma intreb: oare cine are interesul acesta si cine doreste sa destabilizeze ceva ce functioneaza. Oare ce spune Directia generala de Informatii a Apararii care sunt sigur ca evalueaza corect importanta presei militare la pace sau razboi? pentru ca voi incheia asa cum am inceput: Presa militara in secolul XXI este o arma foarte importanta in orice razboi dar mai ales inainte de declansarea unui conflict cat si pe perioada desfasurarii acestuia. Sau, asa cum spunea un coleg de radio: „gazetaria, fie ea si militara, nu se poate face la ordin”.

Probabil ca modificarea Legii de organizare si functionare a MApN, aflata deja la Parlament, va prinde intr-un articol (ce va trece nebagat in seama) aceasta mutare pe care eu nu o consider defel strategica: Trustul de presa sa nu mai fie in subordinea Comandamentului Logistic Intrunit ci a unui secretar de stat.  Eu sunt optimist si cred in continuare ca mai exista sanse pentru a pastra lucrurile asa cum sunt. Poate chiar revenirea la titulatura initiala si consacrat de Trust de presa al Armatei si nu al MApN. Pentru ca ne dorim depolitizarea armatei si asta nu se poate obtine prin politizarea unei arme speciale: presa militara. O rpesa care trebuie sa ramana la profesionistii din domeniu, la specialisti si nu la cei avansati la apelul bocancilor si pusi pe functii de comanda la relatii publice. Imi amintesc ca era un obicei la inceputul profesionalizarii si operationalizarii relatiilor publice militare: cand plecat un batalion intr-o misiune, pe functia de ofiter de PR era pus oricine avea o „relatie bine asezata” si nu putea fi instalat intr-o zona de lupta unde ar fi pus in pericol vietile militarilor: „ia du-te tu la relatii publice ca acolo nu conteaza…”. Ei uite nu mai e de mult asa.

Sunt sigur ca domnul general Marian Hapau, un foarte bun profesionist, cunoaste valoare presei militare ca arma la pace sau razboi. A avut o contributie directa la modernizarea si construirea DGIA si implicit valoarea operatiilor PSIOPS comandate de militarii romani in Kosovo si Irak, inclusiv prin coorodonarea postului de radio de la Pristina. Iar domnul general-locotenent Catalin Zisu este un bun organizator si a reusit pana acum, prin Comandamentul Logistic Intrunit, sa mentina si sa sustina logistic presa militara. Sustin ca Presa Armatei merita respect si consideratie. Atat pentru contributia pe care a avut-o in istoria Romaniei cat si pentru profesionistii care au lucrat sau inca lucreaza acolo, fara a scrie cu frica unei interventii in zona editoriala.