Evolutia crizei din Siria: Euroatlantica din 5 septembrie

Realizator: Radu Dobriţoiu – Bun găsit la o ediţie dedicată crizei din Siria, o zonă fierbinte de unde sunt furnizate principalele ştiri externe în ultima perioadă. Voi susţine această temă cu comentarii de la colegii mei din Moscova şi Ierusalim, alături de doi specialişti în securitate internaţională şi ştiinţe militare. Alături de mine se află consilierul prezidenţial pentru afaceri strategice şi securitate internaţională Iulian Chifu şi colonelul în rezervă Ion Petrescu, doctor în ştiinţe militare. Pe parcursul emisiunii vom asculta şi comentariile colegilor mei Dragoş Ciocîrlan, Arina Petrovici şi Alexandr Beleavschi. Domnule Iulian Chifu pornim ex abrupto cu trmitere spre Siria. De ce a avut nevoie comunitatea internaţională de peste doi ani şi zeci de mii de morţi, peste 100 de mii de morţi, pentru a ameninţa clar guvernul de la Damasc? Trebuia să se ajungă la utilizarea armelor chimice pentru a provoca această reacţie?
Iulian Chifu: Suntem exact în situaţia pe care o vedeţi astăzi, cu o prudenţa anunţată, vă aduc aminte de România, dar pe care o revedem la toate statele. Deja am depăşit etapa în care experimente sau tentative de rezolvare a unor probleme să se întâmple, cum s-a întâmplat în toată primăvara arabă, fără a se lua în calcul consecinţele. Suntem în această situaţie, toată lumea, toţi actorii internaţionali privesc cu foarte mare atenţie la consecinţele unor acţiuni, pentru că lecţiile învăţate din cele întâmplate, din lăsarea unor spaţii vide, din apariţia unor grupări radicale islamiste, din proliferarea grupărilor teroriste la frontiera de sud a Europei, au făcut toate acestea ca să ne aflăm în situaţia în care contemplarea oricărei intervenţii se face cu considerarea cu foarte mare atenţie a ceea ce urmează după. Din punctul acesta de vedere România are o condiţie specifică în general în Orientul Mijlociu, în Siria în cazul de faţă, în special.Avem familii mixte, avem cetăţeni români pe teren, cetăţeni pe care orice stat se găseşte obligat să şi-i protejeze, să şi-i extragă în condiţii dificile, să le acorde asistenţă consulară. Am făcut-o pe toată această perioadă şi România o va face cât de mult va putea. Pe de altă parte…
Realizator: Există şi o puternică comunitate siriană aici în România.
Iulian Chifu: De altfel vă spuneam, ideea, posibilitatea ca o consecinţă a oricărui tip de intervenţie să fie escaladarea situaţiei, aţi văzut şi dvs o listă de ţinte anunţate care merg de jur împrejurul Siriei, nu numai în interiorul statului sirian. Acest lucru nu face altceva decât să ne arate consecinţele şi dificultăţile de a menţine o lovitură limitată, de a soluţiona o problemă şi de a nu genera ulterior altele pe cale de consecinţă. Şi din nou, atât în Israel, în teritoriile palestiniene, în Liban, în Iordania, deci de jur împrejurul Siriei, în afară de situaţia din Siria, România are resortisanţi, are familii mixte, are români care în orice moment vor fi afectaţi de orice asemenea tip de atac. Acest lucru nu înseamnă, l-a subliniat şi preşedintele când a evocat poziţia României, că nu vom fi alături de aliaţii noştri în momentul în care o asemenea acţiune va avea loc. Deci putem să punem, dacă vreţi, la rând şi o criză economică, şi lecţii învăţate şi un nivel de voinţă politică, poate mai redus pentru a utiliza aceste instrumente.
Realizator: Spre deosebire de Libia, ştim ce s-a întâmplat acolo, imediat am luat o decizie. Aici situaţia este mai delicată, spuneţi dumneavoastră, şi de aceea discursurile politice şi de politică externă sunt reţinute, pentru că avem acolo mii de cetăţeni români.
Iulian Chifu: Din punctul de vedere al României, da. Vream sa subliniez faptul că această idee de a privi spre consecinţele acţiunii lor vine de la lecţiile învăţate din celelalte intervenţii şi vedeţi că apare şi în Marea Britanie, în parlament, şi în Statele Unite, când dezbaterea a fost continuată după ce a existat o gândire extrem de puternic în legătură cu consecinţele pro şi contra pentru că nu trebuie să uităm, evident, nici consecinţele de a lăsa un asemenea precedent să se petreacă în Orientul Mijlociu, în Siria în speţă.
Realizator: Domnule colonel Petrescu, aproape doi ani de război civil, peste 100.000 de morţi şi bilanţul creşte în fiecare zi. A fost nevoie de recentul atac cu arme chimice pentru a stârni o reacţie puternică din partea Occidentului. Doi ani în care Siria a fost distrusă economic, militar, social cu un război civil ce va avea urmări peste generaţii. Este un interes pentru a menţine acest conflict?
Ion Petrescu: În primul rând, felicitări pentru faptul că această emisiune survine la puţine ore după ce preşedintele Vladimir Putin a strâns mâna surâzător omologului american. O fotografie care a fost difuzată de toate agenţiile de presă, fără alte comentarii.
Realizator: De la Sankt Petersburg, de unde vom avea şi noi o corespondenţă imediat.
Ion Petrescu: Corect. De fapt, ulterior acestei fotografii a urmat împărţirea apelor, în sensul că Putin s-a întâlnit cu preşedintele Chinei, iar Obama s-a întâlnit cu şeful guvernului nipon, ambii căutând susţineri pentru poziţiile lor. Barack Obama a spus un lucru pe care orice om care crede în democraţie şi în valorile tipice lumii occidentale trebuie să îl avem în vedere. Aici nu este vorba de prestigiul preşedintelui SUA, ci este vorba de prestigiul lumii democratice, de a spune stop exercitării unor manifestări clare de represiune militară care ţin de crimele de război. Totuşi, pentru că aminteaţi de cei doi ani de distrugere a statului sirian, pentru informarea obiectivă a ascultătorilor aş puncta, în sensul că armata siriană are încă, în prezent, în jur de 175.000 de militari, dintre care 140.000 sunt alawiţi şi 110.000 sunt în cadrul forţelor terestre. Are operaţionale 15 aeroporturi, deci viitoarea ţintă pentru loviturile care ar porni de pe cele patru distrugătoare americane pregătite cu rachete Tomahawk pentru ceea ce ar putea să fie o ofensivă aeriană limitată doar la aceste rachete, pentru a evita ca piloţii militari americani să cadă în mâinile armatei siriene. Şi mai are ceva, are determinarea de a acţiona nu doar terestru, ci şi naval. Să reţinem că are un număr de fregate mai mare armata siriană decât armata română, ceea ce înseamnă că controlează de o manieră adecvată litoralul propriu şi că trebuie luat în calcul că nu se poate trece peste ei oricum. Armata siriană va fi degradată, aşa cum a folosit expresia generalul Dempsey, după loviturile cu rachetele Tomahawk, dar va rămâne cu un potenţial de luptă.
Realizator: Terestru, mai ales…
Ion Petrescu: Terestru, mai ales, foarte bună completarea dumneavoastră.
Realizator: Şi cu sprijin iranian. Dar revin, totuşi, şi aş dori să insistăm, credeţi că cineva are interesul ca Siria să fie scoasă slăbită după aceşti doi ani şi cine ştie cât conflict va mai urma? Şi, de asemenea, există interesul ca această putere, pentru că se stabilise foarte bine Siria acolo, să fie slăbită?
Ion Petrescu: Discutam cu generalul Alexandru Grumaz, care este absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, şi convorbirea am redat-o în cotidianul „Adevărul”, care semnala un lucru pe care trebuie să-l luăm în calcul, lumea arabă are, în momentul de faţă, doi poli; este vorba de Arabia Saudită şi Iranul. Şi, din nefericire, la nivelul Ligii Arabe există…
Realizator: Vorbeam noi de un război rece, la un moment dat, între…
Ion Petrescu: Corect, vă aparţinea această observaţie…
Realizator: Între Iran şi şiiţi, pe de o parte, şi de cealaltă parte, suniţii…
Ion Petrescu: Cei care sprijină guvernul actual sirian sunt de partea Iranului şi nu-i mai nominalizez, pentru că ştiţi statele din golf care susţin orientarea Teheranului, iar cei care vor plecarea preşedintelui Assad sunt cei care susţin cauza Arabiei Saudite, Arabia Saudită, alături de Israel, fiind principalele state care presează SUA să ajungă la această întârziată operaţiune aeriană. Eu, totuşi, am încredere că decizia lui Barack Obama de a rămâne două zile la Sankt Petersburg, faptul că există acolo şi acest moderator din umbră; oficial şi-a reiterat susţinerea Rusiei, dar Xi Jinping, preşedintele Chinei, are relaţii foarte bune şi cu Barack Obama, are relaţii foarte bune şi cu Putin.
Realizator: Şi cu Iranul.
Ion Petrescu: Poate să joace un anumit rol. Acum 20 de minute, Radio France Internationale făcea o observaţie de bun simţ: practic, în cadrul G20 se manifestă şi BRICS-ul, dar dacă ne uităm la adevăraţii jucători economici şi, deci, şi militari, în ordine sunt SUA, Uniunea Europeană, China, restul mai au mult de recuperat.
Realizator: Este ceea ce interesant ceea ce spuneţi dvs. Vom reveni la Summitul G20 de la Sankt Petersburg. Aţi amintit de o declaraţie recentă, însă Radio România vine cu o declaraţie şi mai importantă şi mai recentă, o declaraţie primită cu puţin timp în urmă de colegii de la Jurnal. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a afirmat astăzi, la Vilnius, că regretă profund divizările din comunitatea internaţională cu privire la poziţia care ar trebui adoptată faţă de utilizarea armelor chimice în Siria. Înaintea reuniunii miniştrilor apărării din ţările membre ale Uniunii Europene, secretarul general al NATO a evidenţiat necesitatea unui răspuns internaţional ferm, deoarece nu există nicio îndoială că regimul sirian este responsabil pentru atacul chimic din 21 august.
Anders Fogh Rasmussen: A nu acţiona ar înseamna transmiterea unui mesaj periculos către dictatorii din întreaga lume că pot folosi arme chimice, poate chiar şi alte arme de distrugere în masă, fără nicio reacţie din partea comunităţii internaţionale, de aceea este nevoie de un răspuns ferm al comunităţii internaţionale.
Realizator: Declaraţia secretarului general NATO a fost consemnată de colegul meu, Sorin Moţatu. Iată a apărut prima reacţie oficială din partea Alianţei. Vedem că secretarul general condamnă şi insistă aproape pentru o intervenţie în această situaţie din Siria.
Ion Petrescu: În primul rând…
Realizator: Vă rog, domnule colonel!
Ion Petrescu: În primul rând manifestă fireasca solidaritate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, ceea ce nu înseamnă că NATO a luat decizia să se implice. Există o diferenţă între…
Realizator: Dar n-a declarat asta, n-a spus că NATO se va implica. N-am spus asta. Dar dânsul a spus că ar trebui să existe o reacţie.
Ion Petrescu: Da şi aţi fost corect pentru că trebuie să recunoaştem, o bună parte dintre statele europene membre NATO, în momentul de faţă, ca să fim diplomaţi, au o reţinere în a lua o poziţie, alta decât dincolo de o altă condamnare firească  a asasinării a peste 1.400 de sirieni, dintre care 400 de copii. Şi trebuie să recunoaştem că asta survine şi pe fondul unor dificultăţi ce ţin de faptul că, de exemplu, cancelarul german se află în faţa alegerilor, că Italia se află într-o situaţie economică dificilă, că alte state vor să surmonteze criza economică şi acest element nu le creează cea mai mare fericire pentru a fi determinată să se angajeze în momentul de faţă mai mult.
Realizator: Cu alte cuvinte şi criza economică se resimte în această posibilă intervenţie în Siria, într-o posibilă alăturare a statelor la coaliţia lansată de Statele Unite. Domnule Iulian Chifu, aţi auzit declaraţia secretarului general NATO. Ce putem spune despre această poziţie a liderului NATO şi ne gândim, pe de altă pare, şi o să ascultăm că de cealaltă parte Uniunea Europeană are cu totul altă poziţie decât cele declarate astăzi de secretarul general Rasmussen.
Iulian Chifu: Ştiţi foarte bine că vorbim aici despre organizaţii distincte şi ca număr de membri şi ca prezenţă, dar şi ca obiective.
Realizator: Sigur, dar multe dintre statele care…
Iulian Chifu: Aici avem de-a face şi aici trebuie subliniat, este vorba despre o declaraţie a secretarului general pe care o face în nume personal şi nu e vorba, evident, asumat…
Realizator: Sigur…
Iulian Chifu: Nu este vorba de rezultatul unei negocieri în cadrul /UNAC/
Realizator: Corect.
Iulian Chifu: Poziţia este absolut corectă, este convenită de cele mai multe ori şi o luăm în consideraţie ca atare…
Realizator: Dar dânsul şi-a permis să spună şi reiese că există dovezi clare că armele chimice au fost utilizate de regimul de la Damasc.
Iulian Chifu: Este o calificare pe care secretarul general al NATO, în postura în care este, este autorizat să o facă şi din punctul acesta de vedere nu angajează toate statele membre, nu este rezultatul unui consens. Acest lucru trebuie subliniat. Era şi normal, este o poziţie naturală şi de salutat.
Siria Harta NaveRealizator: Iată, aşadar, Anders Fogh Rasmussen a evidenţiat necesitatea unui răspuns internaţional ferm în urma celor întâmplate în Siria. Discutam mai devreme de Summitul de la Sankt Petersburg, liderii G20, cei ai ONU şi ai Uniunii Europene discută la această orsă situaţia din Siria la Sankt Petersburg, de unde transmite pentru „Euroatlantica”, Alexandru Beleavski. La această oră liderii celor 20, alături de cei ai ONU şi UE discută situaţia din Siria în cadrul dineului de lucru ce încheie programul oficial al primei zile a summit-ului G20. Deşi nu figura pe agenda reuniunii, discuţia consacrată crizei siriene a fost inclusă în program la solicitarea mai multor participanţi, a declarat astăzi gazda summit-ului, preşedintele rus, Vladimir Putin. Discuţiile se desfăşoară pe fondul divergenţelor fundamentale legate de decizia preşedintelui Barack Obama de a ataca Siria, divergenţe ce opun SUA nu doar Rusiei şi Chinei, ci şi ţărilor UE, cu excepţia Franţei. Această situaţie a fost confirmată astăzi la briefing de liderii UE, Herman Van Rompuy, şi Jose Manuel Barroso. Deşi UE condamnă atacurile cu arme chimice din Siria ca pe o crimă împotriva umanităţii şi consideră obligatorie pedepsirea celor vinovaţi, Bruxelles-ul face apel la publicarea rezultatelor anchetei ONU, chiar dacă, a declarat Herman Van Rompuy, numeroase rapoarte ale serviciilor secrete acuză de acest atac Guvernul sirian. Totodată, au subliniat Van Rompuy şi Barroso, UE susţine o soluţie politică în Siria, subliniind că soluţia militară nu există. Cei doi au subliniat şi necesitatea ca UE să-şi formuleze o poziţie „colectivă”, Herman Van Rompuy promiţând că ea va fi anunţată chiar în această seară. Premierul italian Enrico Letta a numit summit-ul G20 ultima şansă pentru o asemenea soluţie politică, dar, după cum a apreciat tot astăzi cancelarul Angela Merkel, Germania, care – a subliniat ea – nu va participa la o eventuală acţiune militară împotriva Damascului, nu crede că reuniunea va permite realizarea unui consens, date fiind divergenţele foarte mari între membrii Consiliului de Securitate. Înaintea summit-ului preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova ar putea fi de acord cu o acţiune militară împotriva Siriei, dar cu două condiţii: existenţa unor dovezi clare, bazate pe concluziile obiective ale anchetei ONU, că autorităţile siriene au folosit într-adevăr arme chimice şi ca operaţiunea militară să fie aprobată de Consiliul de Securitate ONU, unde, după cum se ştie, Rusia are drept de veto.
Realizator: Alexandru Beleavski de la Sankt-Petersburg, unde se desfăşoară summit-ul G20. Iată, liderii europeni au poziţii foarte clare împotriva intervenţiei în Siria, bineînţeles cu excepţia Franţei. Marea Britanie ştim foarte clar că şi Parlamentul a votat împotriva unei intervenţii militare…
Ion Petrescu: Dar n-ar fi votat altfel dacă membrii Parlamentului britanic ar fi avut acces la datele clasificate pe care în zilele acestea congresmanii care se întorc treptat din concediu – este vorba de membrii Congresului SUA – le văd atunci când vin pe Capitol Hill. Şi multă lume se întreabă de ce aceste dovezi n-au fost prezentate parlamentarilor britanici înainte de vot. După cum între timp în Germania a apărut acea informaţie a agenţiei de informaţii, serviciului secret german, care, după cum ştiţi, prin şeful acestei agenţii a depus mărturie la nivelul Comisiei parlamentare pentru apărare că într-adevăr există o convorbire interceptată între un reprezentant al unei organizaţii islamiste insurgente şi ambasada iraniană în care se afirmă că preşedintele Assad, văzând scăderea în popularitate a recurs – şi chiar aşa a spus arabul, ‘l-au lăsat nervii şi a recurs la atacul chimic pentru a restabili fie şi parţial situaţia’. Nemţii sunt foarte tipici. Eu am fost la Parlamentul german, am fost într-o asemenea comisie. Dacă o asemenea informaţie a plecat spre presă, înseamnă că a avut girul cel mai înalt şi autoritatea de a fi confirmată de fapte, adică de banda respectivă. Iar Germania intervine într-un moment care este post-factum, după hotărârea lui Obama, nu înainte, şi după votul din Londra. Deci lucrurile sunt în evoluţie.
Iulian Chifu: E important însă de observat şi ca mod de acţiune. Vedem din ce în ce mai mult, apropo de acea prudenţă, de nevoia de a reangaja populaţiile, parlamentele, populaţiile în a susţine orice tip de intervenţie. Din acest punct de vedere vedem că în trei asemenea ţări deja au fost declasificate o parte din informaţiile care au fost livrate către public, către toţi parlamentarii şi marea parte a informaţiilor, cele clasificate către comisiile de specialitate în aşa fel încât să existe capacitatea de a convinge parlamentele, de a obţine susţinere publică pentru… vă spun din nou, pentru orice tip de intervenţie. Acest lucru arată o anumită reticenţă în a recurge la instrumentul militar, o retincenţă pe care o vedem din ce în ce mai mult. În egală măsură cred că este relevantă acea relatare pe care aţi avut-o de la summit-ul G20, recursul constant la diplomaţie. Cred că există, e toată lumea conştientă, că soluţia finală se va lua până la urmă indiferent de atacurile care vor avea loc tot la masa verde, că e important ca diplomaţia să acţioneze, iar ceea ce se întâmplă acum şi instrumentul militar nu constituie în plus decât o ameninţare credibilă şi poate deschide o cale spre o flexibilitate mai mare a unora dintre actori în noile condiţii.
Realizator: Domnule Chifu, dar diplomaţie a existat şi înainte de acest atac cu arme chimice. Ne aducem aminte că s-a discutat şi în ONU, au avut loc întâlniri la nivel înalt, unde s-a discutat despre criza din Siria, despre războiul civil din Siria, dar nu s-a întreprins nimic. Există şanse ca acest dialog diplomatic, politico-diplomatic să aibe reuşite? Pentru că este foarte clar, Bashar al-Assad nu se va îndupleca cu una, cu două, nu va ceda puterea. Deşi, la un moment dat, ne-a lăsat să credem că e posibilă o soluţie ca în Yemen sau ca în alte zone, a revenit şi se pare, totuşi, că nu este singur, el are şi o camarilă care-l susţine şi care, la un moment dat, îl şi coordonează, îi şi coordonează anumite acţiuni.
Iulian Chifu: Vedeţi, exact din această sumă de raţionalităţi vine şi prudenţa. Prudenţă, pentru că toată lumea se uită la consecinţele oricărui tip de acţiuni. Şi nu ne raportăm la un caz special, dar gândiţi-vă că în Siria alternativele nu sunt în întregime din cele mai fericite. Gândiţi-vă că avem experienţe, avem o experienţă în Libia, avem, din ce în ce mai mult vedem efectele în Egipt, sunt şi alte cazuri care, la sfârşitul unei asemenea intervenţii, nu au adus cele mai fericite soluţii. Nu trebuie să uităm şi poate e bine de reamintit şi asculătorilor dumneavoastră complexitatea de pe teren din Siria. Nu vorbim doar despre un raport între o conducere majoritară alawită, inclusiv cu forţele militare şi cu structura de represiune.
Realizator: O conducere politică şi militară, deşi populaţia e minoritară.
Iulian Chifu: Şi o majoritate sunită, cu componentă creştină, cu componentă druză. În afara acestei componente, avem un război civil, o contestare a autorităţii actuale de către o structură de opoziţie…
Realizator: Cu un război civil sectarian, pe de altă parte…
Iulian Chifu: Pe de altă parte, peste aceasta, într-adevăr, se suprapune un război sectarian care are repercusiuni din jur, îl avem în Irak şi a fost extrem de prezent şi este în continuare.
Realizator: Şi încă nu a fost eliminat acolo.
Iulian Chifu: Am avut în Bahrain anumite răbufniri, Yemen-ul, avem în zona…
Realizator: Unde vorbim de şiiţi şi intervenţia şi implicarea Iranului.
Iulian Chifu: Şi, în sfârşit, având în vedere că avem această rivalitate, în această zonă au venit luptători pentru libertate, între ghilimele…
Realizator: Jihadiştii, aşa-numiţii jihadişti.
Iulian Chifu: …din întreaga lume, inclusiv din Europa, care s-au angajat, de o parte sau de alta, în funcţie de apartenenţă, în funcţie de structuri într-un război.
Realizator: Le putem spune mercenari sau luptători, pentru că luptă…
Iulian Chifu: Nu, pentru că ei au şi componenta aceea şi aţi spus foarte corect, jihadişti. Sunt grupuri distincte, dar există, într-adevăr, şi grupuri minuscule. Acum vreo două zile am văzut că s-a creat un grup al jihadiştilor din nordul Caucazului. Încep deja… sunt grupuscule. Nu ştim care e relevanţa lor, dar ştim care le este ideologia, care le sunt metodele. Şi ideea este că, în lipsa unui control a ceea ce se întâmplă a doua zi, întreaga comunitate internaţională are această reticenţă, această prudenţă şi tentaţia de a vedea în ce măsură ceea ce se va întâmpla în Siria va fi limitată, se va referi exclusiv la Siria, va fi proporţională în raport cu ceea ce se prezumă a se fi întâmplat. În niciun caz nu se vorbeşte despre schimbarea de regim, deşi orice planificare ne arată că, în condiţiile în care se schimbă un raport de forţe, fireşte că acolo lucrurile nu vor mai sta în acelaşi tip de echilibru. Deci, din acest punct de vedere, suma complexităţii pe care ne-o oferă Siria, dar şi lecţiile învăţate anterior blochează capacitatea de a decide peste nopate, cu decizii extrem de stricte, clare, dar şi radicale în raport cu instrumentele utilizate.
Realizator: Domnilor invitaţi, aş dori să vă întreb ce părere aveţi despre ieşirea la rampă, despre declaraţia de presă făcută de preşedintele Barack Obama în privinţa unei intervenţii militare în Siria şi m-aş referi aici la un articol publicat recent de Stratford intitulat „Siria şi strategia bizantină”. Domnule Iulian Chifu, avem studii istorice amândoi, ştim foarte bine ce s-a întâmplat cu Bizanţul, a reuşit Imperiul Bizantin să reziste atâta timp cu toate că era poziţionat pe o axă foarte dificilă geopolitică, geografică, era supus atacurilor pe cele două axe principale. Cu toate acestea, a ştiut să se menţină cu ajutorul diplomaţiei, cu ajutorul intervenţiilor, mituirii, urzelilor de la vremea respectivă, până a căzut Bizanţul în 1453. Dar cu toate acestea tot făceau apel şi trimitere şi la forţa militară. Iată, Robert Kaplan în acest articol spune că Statele Unite nu ar fi trebuit să se grăbească să anunţe că va fi o lovitură militară limitată, să nu anunţe acest lucru, ci, pur şi simplu, să îşi desfăşoare potenţialul militar şi capacităţile militare fără să spună când şi cât de intensă va fi această lovitură militară.
Ion Petrescu: Înaintea lui, îmi scuze că intervin, înaintea lui John McCaine a făcut această observaţie critică adevărată.
Realizator: Şi mergem şi cu comparaţia aceasta şi închei, Robert Kaplan spunea că mai degrabă Statele Unite trebuiau să îşi desfăşoare aceste forţe şi să meargă cu discursul politic şi cu aceste mişcări de diplomaţie, aşa cum se întâmpla în Imperiul Bizantin pentru a câştiga.
Ion Petrescu: Totuşi să nu uităm cine este Barack Obama, este laureatul Premiului Nobel pentru Pace, este la al doilea mandat
Realizator: Şi a câştigat alegerile cu un discurs
Ion Petrescu: Este la al doilea mandat şi are şanse, funcţie de ce se va întâmpla zilele astea la Sankt Petersburg să termine al doilea mandat fără ca să implice administraţia pe care o conduce într-un conflict militar. Există aceste şanse.
Realizator: Dar a anunţat deja şi se pare că este o greşală, cum spun anumiţi analişti, să anunţi că va fi o  intervenţie militară limitată.
Ion Petrescu: Este un punct de vedere.
Realizator: Domnule Chifu.
Iulian Chifu: Eu aş aduce în discuţie, nu am să intru în detaliile unei asmenea critici sau chiar să fac o analiză directă a discursului preşedintelui Obama. V-aş aduce doar în discuţie şi un spaţiu care este poate mai puţin vizibil. Nefiind atât de vizibil şi prezent, de obicei este ignorat. Gândiţi-vă că există foarte multe lucruri care se întâmplă dincolo de spaţiul public. Din acest punct de vedere…
Realizator: În spatele uşilor închise.
Iulian Chifu: Gândiţi-vă în egală măsură că un preşedinte, Barack Obama în speţă, are un număr de limitări, de constrângeri pe care formal nici nu le vedem. Când se face o analiză – am făcut-o şi eu de nenumărate ori – pe date publice, pe elementele care sunt cunoscute, evident că putem să avem o părere sau alta şi luăm în considerare exclusiv elementele pe care le cunoaştem. Să considerăm şi acest imponderabil, acest imprevizibil: un preşedinte, preşedintele Statelor Unite în speţă, are mult mai multe informaţii decât oricare din membrii establishement-ului; pe de altă parte, în orice caz are mult mai multe date decât sunt cele oferite în spaţiul public. Barack Obama, în momentul în care a făcut acea ieşire, după ce a avut o reflecţie, aţi văzut, şi cu prudenţă şi cu reţinere şi cu…
Realizator: Şi a fost aşteptată declaraţia.
Iulian Chifu: Cu anumite amânări, a făcut-o după o gândire extrem de profundă în interiorul întregii administraţii pentru că…
Realizator: Împreună cu consilierii săi.
Iulian Chifu: Şi cu consilierii, cu secretarul apărării, cu secretarul de stat, cu vicepreşedintele, cu ceilalţi înalţi oficiali, tocmai pentru că acolo au luat în discuţie toate aceste elemente. Din nou, să acceptăm şi faptul că multe dintre ele noi nu le cunoaştem. De aceea este extrem de dificil. De obicei – suntem istorici, domnule Dobriţoiu, analiza oricăror evenimente se face la distanţă în timp, atunci când avem deschise arhivele şi când putem să ne uităm de la o distanţă suficient de impozantă în tinmp, retrospectiv la o acţiune cu cât se poate de multe date la  îndemână. Abia atunci, poate, putem să zgâriem adevărul şi să ne dăm seama. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte decizia în criză, există şi un număr de reguli, există şi personalităţi distincte, există şi un anumit profil al decidentului.
Iulian Chifu: S-a spus aici foarte bine, Barack Obama ţine la elementele cu care şi-a definit profilul şi este destul de dificil să accepte că e nevoie şi de o altă componentă, e foarte greu să găsească formula de a acomoda acea componentă şi închei aici, revenind la faptul şi pe care îl salut la nivel internaţional, după cele întâmplate de până acum, după lecţiile învăţate, după bunele practici care or fi existând pe acele care există. Întreaga comunitate internaţională se uită mult mai atent la consequence management, la consecinţele oricărui tip de acţiune, în aşa fel încât să poată să le controleze prospectiv, să limiteze efectele secundare, în cazul de faţă, vă spuneam, cred că principala preocupare este evitarea escaladării şi opţiunea pentru o acţiune în momentul în care va fi luată, care să fie cu adevărat utilă unui obiectiv pe care l-a fixat comunitatea internaţională.
Realizator: Marina Militară Americană şi-a deplasat încă o navă în Mediterana de Est, vas ce a ancorat în portul israelian Haifa. Mai multe informaţii despre această navă de luptă aflăm din coresopondenţa transmisă de la Ierusalim de Dragoş Ciocîrlan.
Corespondenţă din Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocîrlan – Marina americană a trimis vasul „San Antonio” la bord cu 300 de marinari şi instalaţii de comunicaţii extinse să se alăture flotei de distrugătoare din zona Orientului Mijlociu. Parcursul vasului „San Antonio”, care avea altă misiune, spre vest, a fost deviat aflându-se începând de astăzi în prima zi a anului nou evreiesc, lângă portul Haifa din nordul Israelului. Un oficial american al apărării a declarat că vasul „San Antonio” poate servi ca bază de aşteptare pe linia de plutire înainte oferind o bază temporară pentru forţe speciale dacă sunt necesare. Totodată, poate ajuta la evacuarea civililor. Decizii cu privire la poziţionarea navei militare americane vor fi luate în zilele următoare, în funcţie de nevoi militare, chestiuni de întreţinere şi cerinţe de personal, menţionând că întârzierea unui atac în Siria i-a obligat pe planificatori să revină la planşeta de desen. Căpitanul vasului spune că este şi o binemeritată pauză pentru marinari şi puşcaşi, mulţi pentru prima oară în vizită în Israel. Despre situaţia din Siria vecină, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a reiterat că ceea ce se întâmplă acolo este o mare tregedie şi:
Benjamin Netanyahu: În timp ce noi nu suntem implicaţi în conflictul intern din Siria, dacă este necesar noi ne vom apăra, se va acţiona cu determinare pentru a proteja poporul nostru. Vedem, de asemenea, că Iranul continuă să dezvolte programul de arme nucleare, iar acest lucru reprezintă o mare ameninţare pentru Israel, pentru regiune, pentru pacea lumii. Programul nuclear al Iranului trebuie să fie oprit. Pur şi simplu nu putem permite regimului cel mai periculos din lume să obţină arma cea mai periculoasă. Avem deja destule semnale despre ceea ce ar putea face.
Reporter: Între timp, în aceeaşi retorică bine ştiută, liderul spiritual suprem al republicii islamice, Ayatolahul Hamenei, ameninţă Statele Unite că vor suferi pierderi dacă se intervine militar în Siria. Un comandant al forţei iraniene Quds, citat de presa de la Teheran, spune că Iranul va susţine Siria până la capăt. Cu toate mesajele de susţinere ale Teheranului, ministrul iranian al apărării exclude trimiterea de trupe în Siria şi crede că Damascul se poate baza pe sistemul antiaerian.
Realizator: Mişcări de forţe navale şi în flota rusă de război, care a deplasat noi vase de luptă spre coasta siriană şi mobilizări de trupe turceşti la graniţa cu Siria. Arina Petrovici cu o sinteză a acestor poziţionări militare.
Reporter: Arina Petrovici – Pe fondul discuţiilor pro sau contra unei intervenţii militare împotriva regimului de la Damasc, trei noi nave de război ruse au traversat astăzi strâmtoarea turcă Bosfor pentru a se îndrepta spre Mediterana orientală, în apropiere de coasta siriană. Potrivit France Presse, ar fi vorba de o navă de război informatic, însoţită de două mari nave de asalt, însă Rusia menţine în estul Mediteranei mai multe nave de război de la începutul crizei siriene, acum doi ani şi jumătate. Tot astăzi, Turcia a început să-şi întărească fronierea cu Siria, unităţi suplimentare de tancuri, vehicule, blindate uşoare, lansatoare mobile de rachete, iar cantităţi de muniţie şi unităţi militare au fost redislocate. Marina americană şi-a ajustat zilele trecute dispozitivul, stabilind la patru numărul de distrugătoare mobilizate în estul Mediteranei şi un grup aeronaval în Marea Roşie. În orice caz, secretarul de stat, John Kerry, a reafirmat că Statele Unite nu doresc să se implice militar pe teren în Siria, ci vor să distrugă arsenalul chimic al acesteia şi să descurajeze Damascul să recurgă din nou la asemenea arme. Kerry a subliniat insistent că în niciun caz Washingtonul nu va trimite trupe la sol şi nici nu se va implica în războiul civil din Siria.
Realizator: Domnule colonel Petrescu, iată, o adevărată armada rusească şi o armada americană se întâlnesc în Mediterana de Est.
Ion Petrescu: Aş începe cu un mic comentariu vizavi de această navă, San Antonio. Practic, ea are două mesaje, ambele imagologice. A participat la operaţiunea Protectorul unificat şi a fost un element important în declanşarea unor atacuri decisive asupra forţelor terestre libiene. În acelaşi timp, este parte a unui mesaj foarte clar, că la nevoie – doar la nivel de sugestie – nu va ezita Pentagonul să aibă şi un plan de contingenţă, cum îl numea generalul Demsey la audieri. Părerea mea este că nu se va ajunge la o confruntare aşa cum se sugerează în unele materiale de peste Ocean, între cei care doresc operaţiunea aeriană limitată, respectiv forţele americane, care vor utiliza cele patru distrugătoare, şi navele ruseşti care se apropie. În mod firesc, există acţiuni disuasive care doresc, din perspectiva preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să demonstreze opiniei publice interne că Rusia nu este indiferentă, îşi dislocă, spre exerciţii normale de antrenament – ca să folosesc expresia tipică ministrului rus al apărării – aceste nave acolo, a fost analizat dispozitivul rus de televiziunea americană ABC şi este clar că dacă datele prezentate de ei, de regulă, pe baza surselor de la Pentagon sunt corecte, undeva în eşalonul doi al navelor americane poziţionate pentru operaţiunea aeriană vor fi ca observator navele ruseşti. Personal, nu cred că se va ajunge la o implicare a Rusiei în această viitoare operaţiune din două motive: există declaraţia oficială a secretarului de stat Kerry, care a spus clar că omologul său a spus – şi e vorba de Serghei Lavrov – că Rusia nu este interesată să se implice în ceea ce va urma în Siria şi mai există declaraţia interesantă în cadrului interviului acordat Agenţiei Associated Press de către preşedintele Putin, cam nervos la momentul acordării interviului, în care spunea că dacă i se va dovedi că într-adevăr autorităţile de la Damasc au generat acest atac chimic, atunci Rusia va participa la operaţiune aprobată de Consiliul de Securitate. Se joacă tare, se joacă vocal, se joacă militar, dar eu cred – şi aici are dreptate consilierul prezidenţial – discuţiile diplomatice vor fi cele care vor soluţiona. Au SUA vreun interes ca pe termen lung să se implice în conflictul care începe în Siria? Nu. Este Rusia interesată să se implice într-un efort care este în primul rând financiar şi ţine de o experienţă de luptă pe care nu o au forţele navale ruse? Nu. Şi atunci momentul acesta de două zile al reuniunii G20 de la Sankt Petersburg poate schimba soarta lucrurilor în bine.
Realizator: Vorbeam şi puneam accentul mai devreme pe informaţii legate de poziţionarea navelor şi trupelor pe hartă, în zona Mediteranei de Est, zona Levantului, în acea zonă foarte fierbinte acum, şi înainte de emisiune vorbeam cu domnul consilier prezidenţial Iulian Chifu, şi domnia sa a spus că recent a fost deplasat prin strâmtoarea Suez şi portavionul USS Nimitz. Un portavion ştim foarte bine că are o întreagă flotă în jurul său pentru protecţie şi pentru menţinere…
Iulian Chifu: Clasa Nimitz este cel mai puternic portavion din lume.
Realizator: Ce ne mai puteţi, domnule Iulian Chifu, despre aceste poziţionări în această zonă din Orientul Mijlociu?
Iulian Chifu: Ele intră într-un joc de natură militară în planificarea aparţinătorilor. Trebuie să spunem foarte clar ascultătorilor dvs că cele două flote nu sunt în contact, nu sunt la vedere, nu sunt în acelaşi spaţiu, nu sunt contigue, adică ele sunt..
Realizator: Nu sunt aliniate pe hartă, da…
Iulian Chifu: … dvs le prezentaţi că sunt în Mediterana de Est. Mediterana de Est nu e un spaţiu atât de îngust încât sunt la vedere sau sunt, deci nu e vorba în niciun caz de o chestiune de…
Realizator: Sigur, dar spaţiile acestea sunt limitate pentru capacităţile militare…
Iulian Chifu: Sunt lesne de acoperit. Însă e vorba de poziţionări şi cred că sunt poziţionări foarte clare, spuneaţi foarte bine mai devreme.
Iulian Chifu: Sunt poziţionări pe chestiuni de politică internă, sunt chestiuni de poziţionare care ţin de prestigiu, de percepţia publică şi sunt poziţionări în care se transmit mesaje comunităţii internaţionale şi celor vizaţi, de ce nu? Din acest punct de vedere, cred că nu se pune problema ca să jucăm în aceeaşi termeni cu cele două categorii. Pe de altă parte, dincolo de evaluările generale, lucrurile sunt cunoscute. Capacitatea navală – a fost subliniată aici, de altfel, într-unul din materiale – capacitatea naval a Federaţiei Ruse, cunoştinţele sale, implicările anterioare în confruntări de natură navală o situează într-o situaţie mult, mult dezavantajoasă în raport cu forţele navale ale Statelor Unite sau a altor state, deci, din acest punct de vedere, nu vorbim în  termeni de confruntare sau de aflat în acelaşi loc şi cine ştie ce se întâmplă. Nu. Cred că fiecare dintre componente îşi apără interesele aparţinătorilor. Statele Unite îşi au propriul program.
Realizator: Să le aducem aminte ascultătorilor că există portul Tartus din Siria, unde este o bază rusească.
Iulian Chifu: Despre asta urma să vorbesc. Exact. Federaţia Rusă are o bază militară în Siria. Are în Siria unul dintre principalii săi clienţi pentru desfacerea de armament din ultimii ani, are interese directe în Siria pe multiple planuri. Din punctul acesta de vedere, trebuie să privim o prezenţă militară şi în termenii aceştia de apărare a intereselor, dar interese care sunt cunoscute mutual, sunt cunoscute de către celălalt şi care de principiu nu vor fi alterate în mod direct. Din acest punct de vedere, cred că putem privi ca un balet, putem privi mesajele, putem privi modul în care transmite percepţiei publice anumite semnale fiecare dintre părţi, dar într-adevăr, suntem incă în situatia în care, pomeneam la început, summitul G20 de la Sankt Petersburg a început cu o strângere de mână între cei doi şefi de stat. Suntem într-un spaţiu în care finalul se va concretiza, cred eu, pe dimensiune diplomatică şi la masa verde, indiferent de componenta care va sta între acest moment şi momentul în care părţile vor fi aduse la masă.
Ion Petrescu: Aş mai completa cu un element care ar trebui să rememoreze opinia publică, acel experiment americano-israelian. El este cel care a marcat şi s-ar putea să şi finalizeze acest conflict. A fost o bătaie pe umăr, pe umărul militarilor ruşi. Le-au verificat capacitatea de vigilenţă.
Realizator: Cu rachetele de acum două zile lansate şi anunţate ca fiind semnalizate de un radar rusesc.
Ion Petrescu: Ministerul rus al apărării a acţionat obiectiv cu o declaraţie referitoare la două obiecte pe care nu vrut să le atribuie vreunui stat. Israelul a recunoscut oficial că a fost un test împreună cu americanii. Americanii au recunoscut că împreună n-au făcut decât un exerciţiu.
Realizator: Şi-au testat capacitatea de reacţie şi de supraveghere aeriană a Federaţiei Ruse.
Ion Petrescu: Până la urmă a fost un exerciţiu de imagine, cu trei protagonişti şi toată lumea a terminat acest exerciţiu cu zâmbetul pe buze.
Realizator: Statele Unite continuă eforturile pentru o coaliţie în vederea intervenţiei în războiul civil din Siria, pentru a împiedica utilizarea de arme chimice, în timp ce din Occident doar Parisul este alături de Washington până acum, din Orientul Mijlociu, Emiratele Arabe, Qatarul, Turcia şi Arabia Saudită au anunţat că se vor alătura unei eventuale coaliţii. Din nou, Arina Petrovici:
Reporter: Statele Unite construiesc o coaliţie internaţională, în vederea unei intervenţii militare în Siria, în special alături de Franţa şi de unele ţări din Liga Arabă. Precizarea a fost făcută de secretarul de stat american John Kerry, în faţa Comisiei pentru politică externă din Camera Reprezentanţilor, unde a evidenţiat necesitatea pedepsirii regimului de la Damasc, în urma comiterii masacrului cu arme chimice, la 21 august, soldat cu peste 1400 de morţi. Ţări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatarul ori Turcia sprijină o astfel de acţiune militară, în timp ce între statele occidentale doar Franţa este alături de America, într-o posibilă intervenţie, după ce parlamentul britanic a respins, săptămâna trecută, o astfel de variantă. În acest context, preşedintele Barack Obama şi ulterior, şeful statului francez, François Hollande, au decis să lase legislativele lor să autorizeze sau nu o acţiune militar împotriva Siriei, deşi amândoi dispun de prerogativa de a ordona o intervenţie fără a consulta parlamentarii. Preşedintele Obama şi-a exprimat încrederea că Congresul va vota în favoarea acţiunii armate împotriva Guvernului de la Damasc. În Franţa, parlamentul a organizat ieri o dezbatere fără vot cu privire la oportunitatea unei intervenţii în Siria, în aşteptarea reunirii Congresului american la 9 septembrie. Premierul Jean-Marc Ayrault a reafirmat poziţia diplomaţiei franceze, care luptă pentru formarea unei coaliţii internaţionale care să-l sancţioneze pe Bashar al-Assad pentru folosirea armelor chimice împotriva poporului său. Între timp, Barack Obama a precizat că va continua să coopereze cu Rusia şi, mai mult decât atât, că ar putea să schimbe poziţia Moscovei faţă de Siria. Rusia, ca de altfel şi China, sunt vehement împotriva vreunei intervenţii contra Damascului şi au blocat deja, în repetate rânduri, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, orice măsură punitivă. Liderul de la Casa Albă a avertizat că lipsa unei acţiuni ar putea eroda reglementările internaţionale. Naţiunile Unite fac presiuni pentru pace şi încearcă să-i convingă pe liderii mondiali din G20, reuniţi azi la Sankt Petersburg, să agreeze varianta conferinţei internaţionale privind Siria, Geneva 2. Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a reafirmat astăzi că soluţia politică este singura modalitate de a evita o baie de sânge. Iar preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi-a exprimat speranţa că Ban Ki-Moon va prezenta în această seară câteva dintre rezultatele preliminarii ale anchetei efectuate pe teren de experţii ONU referitoare la atacul din 21 august. Criza din Siria trebuie să se rezolve sub auspiciile ONU. Nu poate exista o soluţie militară, ci doar una politică, a insistat demnitarul european.
Realizator: Domnilor, iată, o coagulare dificilă a acestei coaliţii alături de SUA. Revenim la ceea ce se întâmplă în Siria şi aş dori să ne referim la două state importante acolo, pe hartă, şi anume, la Iran şi la Turcia. Am vorbit foarte puţin despre Turcia. Turcia, care a anunţat foarte clar, de la bun început, că va fi alături de SUA, chiar şi în cazul în care ONU nu va da o rezoluţie împotriva regimului de la Damasc. Ştim foarte bine, Turcia are una dintre cele mai puternice armate din Alianţa Nord-Atlantică.
Ion Petrescu: Foarte bună punctarea aceasta a dumneavoastră. Iranul, în urma declaraţiei preşedintelui Obama şi a deciziei dânsului de a merge în Congresul SUA, iată că a dat azi două semnale pozitive. În primul rând că a nominalizat pe ministrul de externe să se ocupe de negocierile privind relaţia cu Occidentul şi punctele divergente între Teheran şi comunitatea occidentală. Şi doi, noul preşedinte, deşi a condamnat intenţia de atac a Siriei, nu a făcut nicio referire la o reacţie militară a Iranului. Este o diferenţă între poziţia moderată a noului preşedinte iranian şi ceea ce, la începutul emisiunii, aţi spus că Ayatollahul într-adevăr a declarat. Tot astăzi, ca din întâmplare, brusc, Coreea de Nord hotărăşte să restabilească linia telefonică fierbinte cu Coreea de Sud. În condiţiile în care, tot astăzi, Pentagonul a anunţat că importante escadrile de aviaţie se reîntorc în Coreea de Sud. Ceea ce arată că, pe plan disuasiv, tipul de discurs surprinzător al lui Obama, iniţial de atac, fără a consulta Congresul, exercitându-şi prerogativele prezidenţiale, apoi, după plimbarea de 45 de minute în noaptea de vineri spre sâmbătă şi-a surprins a doua zi colaboratorii, apelând la încrederea Congresului. S-a înţeles acest mesaj disuasiv. Întâi Iranul. Turcia, da, Turcia are nostalgia faptului că Siria a fost parte a statului turc…
Realizator: Imperiul Otoman, ca să nu facem confuzia., în 1926, este vorba de Imperiul Otoman. Şi, iată, ceea ce vedem acum parcă este o hartă suprapusă din timpul Imperiului Otoman, cu tot ceea ce se întâmplă. Ştiţi că există acea zicală, că cine nu îşi învaţă şi nu-şi cunoaşte istoria riscă s-o retrăiască, riscă să o repete. Turcia, ştim foarte bine că s-a impus ca actor principal în acea zonă, ca o interfaţă între Europa şi lumea…
Ion Petrescu: Numai că Suleyman astăzi nu mai e la Ankara.
Realizator: Soliman, pentru că în manualele noastre de istorie era cunoscut ca Soliman, nu Suleyman; acela este dintr-un film. Noi l-am învăţat Soliman.
Ion Petrescu: Trimiterea a fost clară la Suleyman, personajul din film, pentru că – este bine să ştie ascultătorii – comandamentul aliaţilor SUA din zona înconjurătoare Siriei se află în Iordania. Deci trupele concentrate de turci la graniţa cu Siria nu vor acţiona fără aprobarea comandamentului aliat care există în Iordania.
Realizator: Ne mai aducem aminte de anumite trupe masate la graniţa de nord a Irakului şi care, până la urmă, nu au acţionat. Dar acum Turcia a anunţat că are interese clare. Probabil că Turcia doreşte să-şi rezolve problema kurdă, care este foarte sensibilă pentru că există acea regiune populată de kurzi din nordul Irakului şi, de asemenea, o regiune din nordul Siriei populată de kurzi. Să aducem aminte că Saladin, cel care i-a învins pe cruciaţi, este kurd de orgine siriană, din zona Siriei. Deci turcii doresc să-şi rezolve această problemă.
Ion Petrescu: Mai concret, când Turcia spune că are interese clare dă un semnal că trebuie să fie la masa tratativelor, acolo unde Rusia, SUA, China îşi /…/.
Realizator: Şi mai ales pe acea regiune. Domnule Iulian Chifu, nu-i aşa? Şi pe de altă parte Iranul doreşte să se impună din ce în ce mai mult în zonă, poate chiar şi în detrimentul Turciei, în detrimentul vocilor puternice de la Ankara.
Iulian Chifu: Da, nu aş specula în acest sens. Cred că în acest moment într-adevăr toate statele care au de-a face, au incidenţă cu armele de distrugere în masă privesc cu relativă nervozitate, dar şi cu reţinere la ceea ce se întâmplă în jur. Cred, de asemenea, că în perspectivă, pe această dimensiune, se va reintra pe o rediscutare a statutului şi a regimului arsenalelor şi a capacităţilor armelor de distrugere în masă de toate calibrele, de toate categoriile. În ceea ce priveşte Turcia, Turcia este un stat membru NATO şi acest lucru ar trebui să ne atragă atenţia. Turcia a anunţat foarte clar şi, mă rog, are şi o responsabilitate, că nu va pătrunde în Siria în acţiuni, dar că va riposta în cazul în care va fi ţintă…
Realizator: La un moment dat a cerut şi activarea articolului 5, ne aducem aminte, la un moment dat.
Iulian Chifu: De altfel şi beneficiază. Există un număr de baterii Patriot care apără în zona de sud Turcia, baterii care au fost deplasate din state membre ale NATO. Din acest punct de vedere cred că Turcia va putea privi responsabil şi va evita orice tip de implicare directă, în primul rând pentru că este un stat vecin şi acolo interpretările ar fi mari; în al doilea rând pentru că este un stat membru NATO şi orice acţiune ar trebui să fie cumva cunoscută măcar, dacă nu asumată de către Alianţă, să ştim în ce măsură ea nu va antrena şi alte efecte secundare, iar, revin, cred că este important pentru tot ceea ce înseamnă stocuri, ce înseamnă arsenalul de distrugere în masă din lume, după acest moment, când va fi linişte, acest tip de situaţie va fi regândit controlul şi statutul acestor armamente.
Realizator: Ne apropiem de final. Concluzii scurte, vă rog, domnilor invitaţi. Ce credeţi că ne rezervă viitorul apropiat în privinţa Siriei?
Ion Petrescu: Totuşi se negociază şi s-ar putea să avem surpriza ca săptămâna /…/ să nu fie declanşată operaţiunea aeriană contra armatei siriene.
Iulian Chifu: Într-adevăr, cred că finalul… Eu nu sunt atât de… Sunt mai sceptic în privinţa neutilizării armelor, dar cred că până la urmă la masa verde se vor rezolva toate lucrurile, deci tot diplomaţia va rezolva chestiunea.
Realizator: „Euroatlantica” la final.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*

Powered by WordPress

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress